- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 15 octombrie 2025
Decizia nr. 4675/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 352/2024 a Curții de Apel Timișoara
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei
Obiectul dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2024 pe rolul Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a solicitat obligarea pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului OLAPARIB (denumire comercială LYNPARZA), până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr. x/2024, aflat pe rolul aceleiași instanțe.
Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 352 din data de 07 mai 2024, Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a obligat pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate să asigure reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului OLAPARIB (denumire comercială LYNPARAZA), până la soluționarea definitivă a litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara.
Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii indicate în punctul 2 de mai sus a declarat recurs recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței recurate și respingerea ca neîntemeiată și nelegală a cererii reclamantei A..
Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare, însă a depus la doar note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Încheierea de suspendare a judecății Prin încheierea de ședință din data de 2 octombrie 2024, Înalta Curte a suspendat judecarea recursului declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 352 din data de 07 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs Examinând excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte reține că, prin încheierea de ședință din 2 octombrie 2024, a dispus suspendarea judecării recursului declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, apreciind incidente prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat, în scris, judecarea cauzei în lipsă. Încheierea de ședință din data de 2 octombrie 2024 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., care, în raport de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 teză finală C. proc. civ., s-a împlinit la data de 2 aprilie 2025. Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul dintre cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu, de către instanța de judecată. În consecință, Înalta Curte, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, va admite excepția invocată din oficiu și va constata intervenită sancțiunea perimării recursului formulat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 352 din data de 07 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite excepția perimării. Constată perimat recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 352 din data de 07 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal. Cu recurs în 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțată astăzi, 15 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.