Decizia nr. 4624/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 846/2025 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția IX-A la data de 19.05.2025, sub nr. x/2025, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat suspendarea provizorie a executării Mandatului de control nr. x/14.05.2025 comunicat în data de 19.05.2025 și, după caz, a controlului inițiat din nou împotriva GPD de către ANRE pentru a verifica modul de respectare în anul 2024 a prevederilor art. 177 alin. (316) din Legea nr. 123/2012 și ale art. 12 din 0UG 27/2022 până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea mandatului de control ce urmează a fi formulată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 846 din data de 23 mai 2025, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă. A respins ca inadmisibilă cererea reclamantei de suspendare a executării mandatului de control al ANRE nr. 5386/14.05.2025. În baza art. 187 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ. a dispus amendarea reclamantei A. S.R.L. cu suma de 700 de RON pentru introducerea, cu rea-credință, a unei cereri principale vădit netemeinice. A dispus darea în debit a reclamantei A. S.R.L, cu sediul în București, înregistrată la Registrul Comerțului, pentru executarea amenzii judiciare în cuantum de 700 de RON și emiterea unei adrese către Administrația Financiară a Sectorului 1 al Municipiului București pentru încasarea acesteia.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 846 din data de 23 mai 2025 a Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, recurenta susține că hotărârea este nemotivată, întrucât instanța de fond nu a analizat și nu a explicat în mod concret rațiunea respingerii cererii de calificare a inadmisibilității ca apărare de fond. Se arată că motivarea este doar aparentă, lipsind prezentarea silogismului juridic impus de art. 425 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului. În acest sens sunt invocate decizia civilă nr. 1954/30.05.2014 a Înaltei Curți, Decizia Curții Constituționale nr. 216/09.04.2019, art. 128 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor și garanțiile procesului echitabil prevăzute de art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO, toate subliniind obligația instanței de a expune raționamentul juridic care fundamentează soluția. În continuare, recurenta arată că inadmisibilitatea reținută de instanța de fond nu constituie o excepție procesuală propriu-zisă, ci o apărare de fond, întrucât inadmisibilitatea reprezintă consecința valorificării unor excepții, iar numai admiterea unei excepții poate conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă. Critica ANRE privind lipsa caracterului de act administrativ al mandatului nu privește o regulă de procedură, ci o condiție de fond a acțiunii în contencios administrativ. Recurenta invocă doctrina procesuală (B.; C.; D.) și practica Curții de Apel București în dosarele nr. x/2024, y/2024 și x/2023, în care s-a reținut că inadmisibilitatea invocată de ANRE este o apărare de fond, soluții menținute de Înalta Curte prin respingerea recursurilor ANRE. Recurenta susține apoi că soluționarea inadmisibilității a condus la prejudecarea acțiunii în anulare, întrucât instanța de fond a stabilit natura juridică a mandatului de control, deși o astfel de analiză aparține exclusiv acțiunii în anulare și excede limitele procedurii sumare prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin concluzia că mandatul nu este act administrativ, instanța a depășit cadrul procedural al suspendării provizorii și a antamat fondul litigiului. În sprijin sunt invocate Decizia Înaltei Curți nr. 294/22.01.2020, încheierea curții de Apel Timișoara din 12.07.2023 și Hotărârea Tribunalului Timiș nr. 319/10.04.2023, care subliniază că natura juridică a actului contestat nu poate fi stabilită în procedura suspendării, iar analiza complexă a legalității actului aparține exclusiv acțiunii în anulare. Recurenta arată că, dacă ar fi existat o aparență de nelegalitate, cererea trebuia respinsă ca nefondată, nu ca inadmisibilă, pentru a nu prejudicia fondul acțiunii în anulare. În subsidiar, recurenta susține că mandatul de control emis de președintele ANRE este un act administrativ, întrunind toate elementele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Se arată că mandatul reprezintă o manifestare unilaterală de voință, emisă în regim de putere publică, prin care se declanșează activitatea de control și se deleagă competențe membrilor echipei de control, producând efecte juridice proprii. În acest sens sunt invocate definiția doctrinară a actului administrativ formulată de prof. univ. dr. E., dispozițiile Regulamentului ANRE aprobat prin Ordinul nr. 62/2013, art. 10 alin. (6) lit. c) din O.U.G. nr. 33/2007 și analogia cu delegarea de atribuții între primar și viceprimar, care constituie act administrativ individual. Recurenta subliniază că mandatul nu este o simplă operațiune administrativă, ci un act administrativ individual, iar excepția inadmisibilității este nefondată. În sprijinul acestei afirmații este invocată și jurisprudența Tribunalului București (Hotărârea nr. 6232/21.10.2021), care recunoaște caracterul administrativ al unor acte similare.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, ANRE solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond a admis corect excepția inadmisibilității, întrucât mandatul de control nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci o simplă operațiune administrativă premergătoare controlului, fără efecte juridice proprii. Se susține că sentința este complet motivată, conform art. 425 C. proc. civ., instanța analizând cu prioritate admisibilitatea cererii, în temeiul art. 248 C. proc. civ. . și art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără a fi necesară o motivare separată asupra cererii de recalificare a inadmisibilității ca apărare de fond. ANRE invocă jurisprudența definitivă a Înaltei Curți, care a stabilit constant că mandatele de control ANRE din anii 2023 și 2024 nu sunt acte administrative și nu pot fi atacate separat nici prin suspendare, nici prin anulare, soluții pronunțate în multiple dosare. Această dezlegare are putere de lucru judecat în sensul prezumției de lucru judecat, instanța fiind obligată să mențină consecvența soluțiilor. Se arată că motivele de recurs privind lipsa motivării, pretinsa prejudecare a fondului și natura juridică a mandatului sunt nefondate, întrucât instanța de fond a aplicat corect legea și jurisprudența obligatorie. În final, ANRE solicită menținerea sentinței ca legală și temeinică.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin Mandatul de control ANRE nr. 5386/14.05.2025, societăților F. S.A., A. S.R.L. și G. S.R.L. li s-a comunicat că o echipă ANRE este împuternicită, în temeiul art. 10 alin. (6) lit. a) și c) din O.U.G. nr. 33/2007 și al art. 16 și 25 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 62/2013, să efectueze începând cu 19.05.2025 o acțiune de control de tip verificare, cu posibilitatea aplicării sancțiunilor și dispunerii măsurilor de conformare. Controlul vizează modul în care cele trei societăți, titulare ale Licenței nr. x/2022, au respectat în anul 2024 obligațiile privind ofertarea pe piețele centralizate și prevederile art. 12 alin. (1), (21) și (22) din O.U.G. nr. 27/2022, conform Notei de necesitate nr. x/05.02.2024. Prin sentința recurată, curtea de apel a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că Mandatul de control ANRE nr. 5386/14.05.2025 este o simplă operațiune administrativă, fără efecte juridice proprii, neîncadrabilă în noțiunea de act administrativ prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., susținând, pe de o parte, că hotărârea nu ar cuprinde motivarea respingerii cererii de recalificare a excepției inadmisibilității ca apărare de fond, iar pe de altă parte că instanța de fond ar fi aplicat greșit normele de drept material, prin calificarea mandatului de control ca operațiune administrativă și prin soluționarea excepției inadmisibilității într-un mod care ar prejudeca fondul acțiunii în anulare. Analizând sentința atacată prin raportare la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate. Sub aspectul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde motivarea necesară și suficientă pentru a permite exercitarea controlului judiciar, în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Instanța de fond a expus explicit rațiunile pentru care a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportându-se la condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și la jurisprudența Înaltei Curți privind necesitatea verificării prealabile a naturii juridice a actului contestat. Faptul că instanța nu a inserat un paragraf distinct privind respingerea cererii de recalificare a inadmisibilității ca apărare de fond nu echivalează cu lipsa motivării, întrucât întreaga structură a considerentelor demonstrează că instanța a tratat inadmisibilitatea ca fine de neprimire, analizat cu prioritate, și a expus argumentele care justifică această calificare. Motivarea nu este formală, ci reflectă raționamentul juridic care a fundamentat soluția, fiind clară, coerentă și inteligibilă. În consecință, nu se poate reține că hotărârea ar fi nemotivată sau că ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. În ceea ce privește art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că soluția primei instanțe reprezintă rezultatul unei interpretări și aplicări corecte a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia mandatele de control ANRE constituie operațiuni administrative premergătoare, lipsite de efecte juridice proprii, nefiind susceptibile de suspendare sau anulare pe calea contenciosului administrativ. Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că actele a căror suspendare o solicită recurenta - reclamantă reprezintă simple acte pregătitoare ale activității de control, prin care președintele ANRE stabilește componența echipei de control și anunță operatorul economic cu privire la efectuarea verificărilor într-o anumită tematică și într-un interval determinat. Aceste acte nu nasc, nu modifică și nu sting, prin ele însele, raporturi juridice, ci permit desfășurarea activității de control, ale cărei rezultate sunt consemnate ulterior în raportul de control, iar, după caz, în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor - singurul act administrativ susceptibil de a fi dedus judecății în contenciosul administrativ. În lipsa unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cererea întemeiată pe art. 14 din aceeași lege este inadmisibilă. În aceste condiții, calificarea cererii ca inadmisibilă este legală, iar instanța de fond nu a prejudecat fondul acțiunii în anulare, ci a realizat verificarea prealabilă obligatorie privind natura juridică a actului contestat. În consecință, nu se poate reține încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L ca nefondat.