Decizia nr. 4623/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 2/2024 a Tribunalului Mureș

Circumstanțele cauzei Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. sunt funcționari publici din cadrul Tribunalului Covasna și au solicitat în temeiul art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale și a Deciziei nr. 36/2018 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, stabilirea salariilor la nivelul maxim regăsit în instanțe pentru funcții similare, aflate în aceleași condiții de muncă și vechime. Prin sentința nr. 2/2024 pronunțată de Tribunalul Mureș - secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023 s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Covasna.

Decizia supusă revizuirii Prin decizia nr. 68/R din data de 5 februarie 2025, Curtea de Apel Târgu Mureș - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de A., F., E., D., B., C., H., G., și I. prin împuternicit F. împotriva sentinței civile nr. 2/04.01.2024, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. x/2023.

Cererea de revizuire Împotriva acestei decizii recurenții - reclamanți A., F., E., D., B., C., H., G., și I. au formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, revizuenții susțin că decizia nr. 68/05.02.2025 a Curții de Apel Târgu Mureș încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei civile nr. 898/09.10.2024 a Curții de Apel Timișoara, hotărâre depusă la dosar și transmisă instanței de recurs anterior pronunțării soluției contestate. În privința competenței materiale, se arată că, întrucât hotărârea pretins potrivnică a fost pronunțată de o instanță de același grad, iar art. 510 alin. (2) C. proc. civ. stabilește competența instanței ierarhic superioare instanței care a pronunțat prima hotărâre, soluționarea cererii de revizuire aparține exclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție. Minuta deciziei atacate face trimitere la autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare, ceea ce atrage aplicarea normei speciale de competență. În ceea ce privește admisibilitatea, revizuenții susțin că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât există două hotărâri definitive care dezleagă aceeași chestiune de drept în mod contradictoriu. Se invocă identitatea de rațiune cu decizia nr. 12/2015 și decizia nr. 76/21.02.2013 ale Curții Constituționale, subliniindu-se că revizuirea urmărește restabilirea adevărului judiciar, în acord cu art. 124 din Constituție. Se arată că autoritatea de lucru judecat, în sensul art. 430 alin. (1)-(2) C. proc. civ., a fost încălcată, fiind vorba despre valența materială a instituției, respectiv prezumția absolută de adevăr judiciar. Principiul autorității de lucru judecat interzice existența unor dezlegări diferite ale aceleiași probleme juridice, mai ales atunci când drepturile recunoscute au aplicabilitate generală asupra unei categorii profesionale. În continuare, revizuenții arată că decizia civilă nr. 898/09.10.2024 a Curții de Apel Timișoara și decizia civilă nr. 68/05.02.2025 a Curții de Apel Târgu Mureș soluționează în mod diametral opus aceeași problemă de drept, respectiv dreptul funcționarilor publici din instanțele judecătorești la stabilirea salariului de bază prin raportare la nivelul maxim aflat în plată pentru funcții similare din cadrul altor instanțe și curți de apel. Se subliniază că nu există diferențe de situație de fapt între cauze, întrucât ambele privesc aceeași categorie profesională - funcționari publici din familia ocupațională "Administrație", care desfășoară aceeași activitate în cadrul instanțelor judecătorești. În aceste condiții, soluțiile trebuiau să fie cel puțin compatibile, dacă nu identice. Revizuenții explică evoluția doctrinară și legislativă a instituției revizuirii pentru hotărâri potrivnice, arătând că, după modificarea art. 513 alin. (4) C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, este unanim admis că revizuirea poate interveni și pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, nu doar pentru efectul negativ. Se susține apoi că, potrivit art. 6 lit. b)-c) din Legea-cadru nr. 153/2017, principiile egalității și nediscriminării impun egalizarea salariilor de bază la nivelul maxim, incluzând majorările recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, dacă acestea au aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale. Se invocă Decizia nr. 80/11.12.2023 a Înaltei Curți - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Se arată că soluția Curții de Apel Târgu Mureș ignoră aceste dezlegări obligatorii și nu explică de ce funcționarii publici din circumscripția altor curți de apel beneficiază de salarii superioare pentru aceeași funcție și aceeași activitate, în timp ce reclamanții sunt salarizați inferior, deși dețin hotărâri judecătorești similare. Revizuenții invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Driha c. România, Păduraru c. România, Beian c. România, Sovtransavto Holding c. Ucraina etc.), arătând că soluția Curții de Apel Târgu Mureș consacră arbitrariul judiciar și afectează securitatea juridică, întrucât persoane aflate în situații identice sunt tratate diferit fără justificare obiectivă și rezonabilă. Se subliniază că, potrivit CEDO, atunci când situația de fapt rămâne neschimbată, interpretarea legii trebuie să fie aceeași, iar divergențele jurisprudențiale nejustificate subminează încrederea justițiabililor în sistemul judiciar. În final, se arată că, chiar și în ipoteza în care instanța de recurs ar fi considerat justificată o salarizare diferită, aceasta era obligată să aplice art. 90 1 din legea specială privind salarizarea personalului din instanțe, dispunând încadrarea și salarizarea reclamanților la nivelul categoriei de personal din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, normă avută în vedere și în soluția definitivă din dosarul nr. x/2023. Pe baza acestor argumente, revizuenții solicită anularea deciziei nr. 68/05.02.2025 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Târgu Mureș, în temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, principiile egalității și nediscriminării, jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți și standardele CEDO privind securitatea juridică și predictibilitatea actului de justiție.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata Curtea de Apel Brașov invocă excepția inadmisibilității, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea fiind o cale extraordinară de strictă interpretare, aplicabilă doar în prezența triplei identități de părți, obiect și cauză, conform art. 430-431 C. proc. civ. și jurisprudenței Înaltei Curți. Se arată că revizuenții din prezenta cauză nu sunt aceiași cu reclamanții din dosarul x/2023, iar obiectul pretențiilor diferă, fiecare reclamant solicitând recalcularea propriului salariu. Prin urmare, nu există hotărâri potrivnice în sensul legii, ci doar soluții diferite în cauze distincte, ceea ce nu poate fundamenta revizuirea. Pe fond, arată că instanțele au aplicat corect Decizia ICCJ nr. 80/11.12.2023 și principiile salarizării publice, reținând că nu s-a dovedit existența unui mecanism defectuos care să genereze discriminare salarială și că sporurile invocate nu intră sub protecția art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 153/2017. În consecință, se solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată. Prin notele scrise depuse la dosar, Tribunalul Covasna solicită respingerea cererii de revizuire, arătând că aceasta este o cale extraordinară de strictă interpretare, admisibilă doar în prezența condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a triplei identități de părți, obiect și cauză, conform art. 430-431 C. proc. civ. și jurisprudenței Înaltei Curți. Se susține că revizuenții nu sunt aceiași cu reclamanții din dosarul x/2023, iar obiectul pretențiilor diferă, fiecare reclamant solicitând recalcularea propriului salariu. Prin urmare, nu există hotărâri potrivnice în sensul legii, ci doar soluții diferite în cauze distincte, ceea ce nu poate fundamenta revizuirea. Pe fond, arată că instanțele au aplicat corect Decizia ICCJ nr. 80/11.12.2023 și principiile salarizării publice, reținând că nu s-a dovedit existența unui mecanism defectuos care să genereze discriminare salarială și că nu se poate obține un tratament salarial contrar legii prin invocarea egalizării pentru funcții similare. În consecință, se solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, iar subsidiar ca neîntemeiată.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce succed: Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de strictă interpretare și aplicare, având caracter de retractare și fiind admisibilă numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive poate fi solicitată atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. În interpretarea constantă a jurisprudenței Înaltei Curți, motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune verificarea existenței efectului negativ al autorității de lucru judecat, ceea ce implică îndeplinirea triplei identități de părți, obiect și cauză, astfel cum aceasta este reglementată de art. 430-431 C. proc. civ. Numai în prezența acestei triple identități se poate reține că o hotărâre ulterioară a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, în sensul legii. Aplicând aceste principii la cauza de față, Înalta Curte constată că hotărârea supusă revizuirii - decizia nr. 68/R din 5 februarie 2025 a Curții de Apel Târgu Mureș - a fost pronunțată în dosarul nr. x/2023, având ca reclamanți pe revizuenții din prezenta cauză, funcționari publici din cadrul Tribunalului Covasna, iar hotărârea pretins potrivnică - decizia nr. 898 din 9 octombrie 2024 a Curții de Apel Timișoara - a fost pronunțată în dosarul nr. x/2023, având ca reclamanți alte persoane, funcționari publici din cadrul Tribunalului Arad. Prin urmare, nu există identitate de părți între cele două litigii, fiecare acțiune fiind promovată de persoane distincte, în raporturi juridice individuale și autonome cu propriile autorități angajatoare. De asemenea, nu există identitate de obiect, întrucât fiecare reclamant a solicitat recalcularea propriului salariu, în raport cu situația sa profesională și cu regimul juridic specific al salarizării aplicat în cadrul instanței în care își desfășoară activitatea. În fine, nu există identitate de cauză, temeiurile juridice și situațiile de fapt fiind specifice fiecărui dosar, chiar dacă ambele privesc salarizarea funcționarilor publici din sistemul judiciar. Simpla existență a unor soluții diferite în cauze similare nu este aptă să atragă incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât această cale extraordinară nu are ca finalitate uniformizarea jurisprudenței, ci sancționarea încălcării autorității de lucru judecat în accepțiunea sa procesuală strictă. Divergențele jurisprudențiale nu pot suplini lipsa triplei identități cerute de lege. În consecință, întrucât nu este îndeplinită condiția esențială a existenței autorității de lucru judecat, cererea de revizuire este inadmisibilă, nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.