Decizia nr. 4611/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal s-a înregistrat, la data de 26 mai 2023, dosarul nr. x/2023, având ca obiect contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul A. cu privire la dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin citația emisă la data de 26 iunie 2023, Înalta Curte a stabilit în sarcina contestatorului obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, aceasta fiind comunicată contestatorului la data de 27 iunie 2023. Prin cererea formulată la data de 4 iulie 2023 și înregistrată sub nr. x/2023/a1, contestatorul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Prin aceeași cerere, contestatorul a solicitat și repunerea sa în termenul de exercitare a dreptului de a formula cererea de reexaminare a taxei de timbru. Prin încheierea din 20 septembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023.1 a fost respinsă cererea contestatorului de repunere în termenul de exercitare a dreptului de a formula cerere de reexaminare, ca neîntemeiată. A fost admisă excepția tardivității cererii de reexaminare. A fost respinsă cererea de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2023, ca tardiv formulată. Împotriva încheierii din 20 septembrie 2023, a formulat cerere de revizuire A., întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 9 din C. proc. civ. În cuprinsul cererii de revizuire formulate, revizuentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (3) din O.G. nr. 80/2013 și art. 163 alin. (6) din C. proc. civ., arătând că este încălcată jurisprudența CEDO, dar și dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituția României, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția Drepturilor Omului.

Hotărârea supusă revizuirii Prin încheierea din data de 28 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 163 alin. (6) din C. proc. civ.

Cererea de recurs Împotriva încheierii din data de 28 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Alte aspecte procesuale Prin încheierea din 01 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția I civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților, constatând că niciuna dintre părțile legal citate nu s-a prezentat în instanță și că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă. La termenul de judecată din 14 octombrie 2025, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția de perimare a recursului.

Soluția și considerele Înaltei Curți de Casație și Jusiție Analizând excepția perimării, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni." Conform art. 420 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu. Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părților. Prin urmare, perimarea operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 01 octombrie 2024, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cauzei. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 01 aprilie 2025, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol, părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. În raport de considerentele reținute, având în vedere că au trecut mai mult de 6 luni de la data suspendării judecății pricinii și că, în această perioadă, nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare și actul de procedură nu trebuia efectuat din oficiu, potrivit art. 416 alin. (3) teza I C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 416 alin. (1) coroborat cu art. 420 alin. (1) C. proc. civ., urmează să constate perimat recursul cu a cărui judecată a fost învestită.