Decizia nr. 4603/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1492/2024 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/2024, în data de 28.02.2024, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Guvernul României și Prim-ministrul României, solicitând: - obligarea pârâtului Prim-ministrul României la plata unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere de la data pronunțării Deciziei nr. 2370/08.05.2019, sumă care se va face venit la bugetul de stat, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, - obligarea pârâtului Guvernul României la plata unor penalități de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației din titlu, potrivit art. 906 alin. (4) C. proc. civ.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1492/2024 din data de 28 septembrie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Prim-ministrul României și a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Prim-ministrul României, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de interes, invocate prin întâmpinare. A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, astfel cum a fost modificată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 1492/2024 din data de 28 septembrie 2024 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A.. În motivarea căii de atac exercitate, recurentul arată că a solicitat Curții de Apel București obligarea Prim-ministrului României, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere în executarea deciziei civile nr. 2370 din 8 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sumă ce se face venit la bugetul de stat, precum și obligarea Guvernului României la plata penalităților de 1.000 RON pe zi de întârziere, potrivit art. 906 alin. (4) C. proc. civ., până la executarea integrală a obligației stabilite prin titlul executoriu. În litigiul inițial, un număr de 14.378 de reclamanți au obținut obligarea Guvernului României de a emite o hotărâre de guvern pentru aplicarea art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării către salariații B. S.A. a până la 8% din capitalul social al societății, la același preț practicat în procesul de privatizare, sub sancțiunea penalităților de 1.000 RON pe zi de întârziere. Deși ulterior a fost emis un act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, acesta a prevăzut doar o cotă de 1% din capitalul social, ceea ce contravine obligației stabilite prin Decizia nr. 2370/2019 și atrage aplicarea penalităților zilnice. Regimul juridic al executării hotărârilor de contencios administrativ este detaliat în art. 24 alin. (1)-5 din Legea nr. 554/2004, care instituie o procedură în două etape. Prima etapă, prevăzută de alin. (3), constă în aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie conducătorului autorității publice și acordarea penalităților creditorului. A doua etapă, reglementată de alin. (4), presupune stabilirea sumelor definitive datorate statului și creditorului, precum și a despăgubirilor prevăzute de art. 892 C. proc. civ., în situația în care obligația nu este executată în termen de trei luni de la comunicarea încheierii de aplicare a amenzii. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 12/22.02.2018 și Decizia nr. 2/16.01.2023, confirmă că instanța învestită în temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 nu poate modifica momentul de la care curg penalitățile, acesta fiind stabilit cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea pronunțată în procedura prevăzută de alin. (3). Penalitățile se calculează, așadar, de la data indicată în încheierea pronunțată în etapa de la art. 24 alin. (3) și până la executarea obligației, dar nu mai târziu de expirarea termenului de trei luni în care debitorul putea executa obligația în natură. Întrucât Guvernul României nu a executat titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019, fiind în culpă, se solicită respingerea excepției perimării dreptului de a cere executarea silită. Totodată, se solicită obligarea Guvernului la plata despăgubirilor civile în cuantum de 200.000 RON, în temeiul art. 892 C. proc. civ., întrucât penalitățile nu acoperă valoarea celor 7% acțiuni neacordate salariaților. În final, se solicită admiterea recursului, declanșarea executării silite în cele două etape prevăzute de art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 906 alin. (4) C. proc. civ., aplicarea dispozițiilor art. 892 C. proc. civ. și a jurisprudenței Înaltei Curți, precum și obligarea Guvernului României la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Guvernul României solicită respingerea recursului, arătând că obligația stabilită prin Decizia ICCJ nr. 2370/2019 a fost executată prin emiterea H.G. nr. 746/2022, care stabilește cota de 1% și termenul vânzării până la 31.12.2023, în limitele marjei de apreciere conferite de art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997 ("până la 8%"). Se susține inexistența culpei Guvernului, inclusiv în contextul interdicției temporare de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020, motiv pentru care nu pot fi aplicate nici amenda de la art. 24 din Legea nr. 554/2004, nici penalitățile de 1.000 RON/zi.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Obiectul prezentului recurs îl constituie verificarea legalității soluției primei instanțe prin care a fost respinsă cererea întemeiată pe art. 24 din Legea nr. 554/2004, având ca finalitate aplicarea amenzii civile și a penalităților de întârziere în legătură cu executarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019. Potrivit titlului executoriu, Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la același preț practicat în procesul de privatizare, sub sancțiunea penalităților de 1.000 RON pe zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației. Din analiza actelor dosarului rezultă că, anterior introducerii acțiunii întemeiate pe art. 24 din Legea nr. 554/2004, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care a stabilit cota procentuală de 1% din capitalul social ce urma a fi vândută salariaților și termenul final al vânzării, respectiv 31 decembrie 2023. În preambulul actului normativ au fost indicate expres dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 și decizia civilă nr. 2370/2019. În raport cu conținutul art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte constată că legiuitorul a recunoscut Guvernului o marjă de apreciere în stabilirea cotei efective ce urmează a fi achiziționată de salariați, în limitele maxime de 8% prevăzute de textul legal. Prin urmare, obligația instituită prin titlul executoriu nu impunea adoptarea unei hotărâri de guvern prin care să se stabilească în mod necesar procentul maxim, ci doar adoptarea unui act normativ care să determine cota și calendarul vânzării. În ceea ce privește aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține jurisprudența consolidată a instanței supreme, respectiv Decizia nr. 12/2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia procedura executării silite în contenciosul administrativ presupune două etape distincte, iar aplicarea amenzii și a penalităților are caracterul unui mijloc de constrângere pentru viitor, fiind condiționată de neexecutarea culpabilă a obligației stabilite prin titlul executoriu. Or, în cauză, la data sesizării instanței, obligația de a adopta hotărârea de guvern fusese deja executată prin emiterea H.G. nr. 746/2022. În consecință, nu mai subzista premisa esențială pentru aplicarea mijloacelor coercitive prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât scopul acestora - determinarea debitorului să execute obligația în natură - fusese atins. Totodată, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită nici condiția culpei debitorului, prevăzută expres de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că, în perioada ulterioară pronunțării titlului executoriu, a intervenit interdicția legală de înstrăinare a acțiunilor statului, instituită prin Legea nr. 173/2020, aplicabilă și situațiilor pendinte. Această interdicție a împiedicat temporar demararea procedurilor de vânzare, fără ca această împrejurare să poată fi imputată Guvernului. În aceste condiții, prima instanță a reținut în mod corect că obligația stabilită prin Decizia nr. 2370/2019 a fost executată, iar aplicarea amenzii civile, a penalităților de întârziere sau a despăgubirilor nu mai este posibilă, acestea neavând natura unor compensații pentru trecut, ci a unor instrumente de constrângere destinate să determine executarea obligației. Criticile recurentului, întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi primite, întrucât soluția primei instanțe este rezultatul aplicării corecte a dispozițiilor legale incidente, fără a se reține vreo încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte respinge recursul ca nefondat.