Decizia nr. 4584/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 22.12.2020, reclamantul Sectorul 3 al Municipiului București în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Direcția Generală Programul Operațional Regional a solicitat: 1) în principal, anularea, ca nelegală, a Deciziei nr. 359/19.08.2020 emise de MLPDA - DG POR și, pe fondul cauzei, admiterea contestației formulate și, în consecință, anularea procesului - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/09.06.2020 emis în cadrul proiectului "Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3"; 2) în subsidiar, anularea, ca nelegală, a Deciziei nr. 359/19.08.2020 emise de MLPDA - DG POR și, pe fondul cauzei, admiterea contestației formulate și, în consecință, anularea constatărilor din cuprinsul procesului - verbal nr. x/09.06.2020 și a concluziilor de la pct. 8 din cadrul procesului-verbal privind existența unei intenții de fraudă, respectiv existența unor "indicii certe cu privire la prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, care are ca efect deturnarea sau reținerea incorectă de fonduri din bugetul general al Comunităților europene sau din bugetele gestionate de Comunitățile Europene sau în numele acestora".

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1648 din 15 octombrie 2024, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/09.07.2020 emis de MLPDA-DG POR și nr. 359/19.08.2020 emisă de MLPDA-DG POR. A admis în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 21.928,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 10.728,84 RON cu titlu de onorariu avocat și suma de 11.200 RON cu titlu de onorariu expert judiciar. A respins cererea reclamantei cu privire la suma de 20.230 RON solicitată cu titlu de onorariu experți parte ca nefondată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 1648 din 15 octombrie 2024 a Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene susține, în primul rând, că soluția instanței de fond a fost pronunțată cu ignorarea efectului puterii de lucru judecat, întrucât neregulile analizate în prezentul dosar au fost deja tranșate definitiv într-un litigiu anterior, respectiv dosarul nr. x/2020. Se arată că, potrivit art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., hotărârea judecătorească are autoritate de lucru judecat asupra chestiunii tranșate, iar conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Recurentul subliniază că în dosarul anterior, soluționat definitiv prin Decizia ÎCCJ nr. 3686/09.07.2024, instanțele au reținut aceleași nereguli privind proiectul "Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3", referitoare la cheltuieli neeligibile rezultate din recalcularea unor articole de deviz și din modul de decontare a materialelor aferente demontării și remontării aparatelor de climatizare. În acel litigiu, instanța a stabilit că "nu se poate aprecia că reclamanta ar fi acționat cu bună-credință având în vedere modul de întocmire al documentației de atribuire, a contractelor subsecvente și a procedurii de decontare a materialelor care nu au fost în mod real utilizate". Întrucât prezenta cauză privește aceeași neregulă, în cadrul aceluiași proiect și al aceluiași acord-cadru nr. 14911/03.12.2015, Ministerul susține că instanța de fond ar fi trebuit să constate că "a intervenit puterea lucrului judecat", fiind inadmisibil ca o hotărâre definitivă să fie contrazisă printr-o soluție ulterioară asupra aceleiași situații juridice. În continuare, recurentul arată că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legale aplicabile în materia achizițiilor publice și a cheltuielilor eligibile din fonduri europene, reținând în mod greșit că decontarea cheltuielilor aferente Normei C243 s-ar fi realizat cu respectarea legislației. Instanța a apreciat că, potrivit art. 204 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă trebuie să încheie contractul pe baza propunerilor tehnice și financiare, iar executarea trebuie să reflecte situațiile de lucrări. Ministerul susține însă că această interpretare ignoră principiul fundamental al realității cheltuielilor eligibile, aplicabil în materia fondurilor europene. Se arată că "pentru fiecare aparat de aer condiționat demontat-remontat au fost decontate cantități mari de materiale care nu se justifică și care nu se regăsesc în lucrarea realizată", iar în Anexa nr. 1 la acordul-cadru prețurile ofertate - 47,36 RON/kg, 22,86 RON/kg și 1,40 RON/kg - nu corespund cantităților reale utilizate. Recurentul invocă constatările definitive din dosarul nr. x/2020, unde instanța a reținut că "s-au decontat 40 kg de freon la un aparat de aer condiționat de 40 kg, ceea ce era obiectiv imposibil", în condițiile în care procesele-verbale consemnau utilizarea a doar 100 g de freon. În aceste condiții, recurentul susține că instanța de fond a aplicat greșit normele privind eligibilitatea cheltuielilor și a ignorat jurisprudența obligatorie. Ministerul mai arată că instanța de fond a omis să țină seama de constatările tehnice referitoare la modul eronat de calcul al cantităților aferente normei C183 - schelă tubulară. În cadrul acordului-cadru, prețurile ofertate pentru schelă au fost formate prin includerea unui număr de ore de montare, demontare și utilizare, însă în situațiile de lucrări cantitățile au fost din nou multiplicate cu coeficientul de 4,5 ore/mp, ceea ce a condus la o dublă multiplicare artificială a costurilor. În dosarul anterior, instanța a reținut că "prin modalitatea de calcul din atașamente este multiplicat numărul de ore necesare pentru realizarea schelei, o dată în calculul prețului și încă o dată în calculul cantității", ajungându-se la situații absurde, precum decontarea a "52.480,23 ore/mp în valoare totală de 629.762,76 RON" pentru un singur bloc. Recurentul susține că instanța de fond a ignorat aceste constatări definitive și a reținut în mod greșit că decontările ar fi fost legale, deși probele tehnice și constatările Autorității de Audit demonstrau caracterul neeligibil al cheltuielilor. În final, recurentul contestă soluția instanței de fond privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, arătând că aceasta este consecința directă a unei soluții eronate pe fond. Se susține că, întrucât acțiunea Sectorului 3 trebuia respinsă ca neîntemeiată, instanța nu putea dispune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Ministerul subliniază că unele sume solicitate de reclamant au fost chiar respinse de instanță ca nefondate, ceea ce confirmă caracterul nejustificat al pretențiilor.

Apărările formulate în cauză Intimatul - reclamant Sectorul 3 arată că recursul MIPE este nul, deoarece nu conține critici reale de nelegalitate și se limitează la reluarea susținerilor de fond, iar invocarea puterii de lucru judecat nu este incidentă, actele administrative, verificările și probatoriul fiind diferite, în timp ce DLAF a confirmat lipsa oricăror indicii de fraudă. În consecință, sentința este legală, cheltuielile de judecată au fost corect acordate, iar recursul trebuie respins ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare. În anul 2017, Sectorul 3 al Municipiului București a încheiat mai multe contracte de finanțare nerambursabilă pentru proiecte de eficiență energetică, iar prin procesul-verbal nr. x/09.06.2020 i s-a stabilit o creanță bugetară de 10.322.817,53 RON pentru presupuse nereguli privind decontarea unor articole de deviz aferente normelor C243 și C183, creanță menținută prin Decizia nr. 359/19.08.2020. În prezenta cauză, reclamantul solicită anularea atât a procesului-verbal, cât și a deciziei de respingere a contestației. Prin sentința recurată, Curtea de Apel a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și a deciziei de soluționare a contestației administrative, deoarece expertizele contabile și tehnice au demonstrat că valorile considerate neeligibile au fost calculate eronat, fiind utilizate cantități și sume greșite atât pentru norma C243, cât și pentru norma C183. Pe baza acestor erori materiale, Curtea de Apel a constatat că procesul-verbal și decizia de soluționare a contestației sunt nelegale, întrucât creanța stabilită nu reflectă realitatea și a fost determinată pe baza unor calcule incorecte Analizând sentința atacată prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, întrucât soluția primei instanțe nu reflectă o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea sentinței recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare. Înalta Curte constată că instanța de fond nu a examinat în mod efectiv susținerile recurentului referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârii definitive pronunțate în dosarul nr. x/2020, limitându-se la o respingere formală, fără a verifica dacă dezlegările anterioare prezintă relevanță pentru situația juridică dedusă judecății în prezenta cauză. Această analiză incompletă echivalează cu o aplicare greșită a art. 430-431 C. proc. civ., impunând rejudecarea cauzei. Din analiza comparativă a celor două cauze, Înalta Curte constată că procesul-verbal nr. x/23.04.2020, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, și procesul-verbal nr. x/09.06.2020, contestat în prezenta cauză, rețin în esență aceleași tipuri de nereguli, ambele acte fiind întocmite în cadrul aceluiași proiect POR 2014-2020 "Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Sectorul 3". În ambele litigii, chestiunea litigioasă centrală privește legalitatea modului de determinare a cheltuielilor eligibile aferente normelor C243 și C183, respectiv dacă s-au decontat cantități de materiale nejustificate și dacă s-a aplicat eronat un coeficient de multiplicare a orelor de schelă. În aceste condiții, instanța de fond, în rejudecare, este obligată să analizeze în mod efectiv incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, verificând dacă între chestiunea litigioasă dedusă judecății în prezenta cauză și aspectele dezlegate definitiv în dosarul nr. x/2020 există identitate, în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., inclusiv prin raportare la constatările reținute în cele două procese-verbale. Numai în urma acestei verificări instanța de fond va putea stabili întinderea și aplicabilitatea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în prezenta cauză. De asemenea, Înalta Curte reține că recurentul a susținut în mod întemeiat că instanța de fond a procedat la o interpretare eronată a dispozițiilor legale incidente, reținând aspecte care nu corespund situației de fapt și care se îndepărtează de cadrul normativ aplicabil. Din examinarea sentinței rezultă că instanța nu a analizat în mod efectiv argumentele părții privind legalitatea actelor administrative contestate, ci a preluat concluzii fără a le raporta la textele de lege invocate și fără a realiza o motivare proprie asupra aplicării normelor materiale. Astfel, instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 170 și art. 204 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 95 din H.G. nr. 925/2006 și art. 1270 C. civ., ignorând caracterul obligatoriu al prețurilor unitare ofertate și natura lucrării tarifate pe kg, fără componente materiale. De asemenea, instanța de fond a reținut neeligibilitatea unor cheltuieli fără a identifica norma concretă încălcată și a aplicat Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, fără a analiza criteriile de eligibilitate și fără a verifica dacă lucrările au fost efectiv executate. Prin urmare, instanța de fond a menținut constatări de neeligibilitate și indicatori de fraudă fără a identifica dispozițiile legale concrete pretins încălcate și fără a analiza documentele justificative depuse. O asemenea abordare privează recurentul-pârât de posibilitatea de a beneficia de un dublu grad de jurisdicție asupra fondului cauzei, întrucât aspectele de fapt și de drept esențiale nu au fost supuse unei analize reale în fața primei instanțe. În aceste condiții, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța de fond să examineze în mod complet și efectiv criticile formulate, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile și la situația de fapt corect stabilită. În ceea ce privește proba cu expertiză administrată în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond a reluat în bloc concluziile experților fără a furniza o motivare reală și fără a analiza obiectivele pentru care acestea fusese dispuse. Prima instanță s-a limitat la a reproduce concluziile experților, fără a proceda la o evaluare efectivă a acestora în raport cu apărările și argumentele formulate de părți. O asemenea abordare echivalează cu o neanalizare veritabilă a probei administrate și contravine exigențelor art. 22 și art. 264 C. proc. civ., care impun instanței obligația de a examina probele în mod concret, motivat și în ansamblul lor. Față de considerentele arătate, în rejudecare, instanța de fond va trebui să procedeze la o examinare completă și efectivă a apărărilor formulate de părți, printr-o evaluare completă și motivată a probelor administrate, astfel încât soluția pronunțată să reflecte o stabilire corectă și riguroasă a situației de fapt. Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 497 din același act normativ, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.