Decizia nr. 4576/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 8/2025 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Contestații Electorale la data de 03.01.2025, sub nr. x/2025, reclamantul A., a chemat în judecată pârâții Curtea Constituțională a României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând: 1. constatarea Vacantei funcției de Președinte al României intervenită în caz de imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor, în conformitate cu art. 97 alin. (1) din Constituția României, având în vedere că la data de 21 decembrie 2024, a expirat ultimul mandat de 5 ani a președintelui B.. 2. invalidarea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru în persoana domnului C.. 3. invalidarea Guvernului C. 2 4. să se constate nulitatea tuturor actelor emise de Guvernul C. după data de 21 decembrie 2024. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 97 alin. (1) din Constituția României.

Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 8 din 17 ianuarie 2025 Curtea de Apel București - Contestații Electorale a admis excepția necompetenței generale, invocată din oficiu, și a respins cererea formulată de reclamantul A. ca nefiind de competența instanțelor judecătorești.

Cererile de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. și D.. Recurentul A. critică hotărârea Curții de Apel București din 17 ianuarie 2025 ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că instanța de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil prin invocarea nejustificată a necompetenței generale. Acesta arată că acțiunea introductivă urmărea apărarea Constituției și viza constatarea vacanței funcției de Președinte al României, invalidarea desemnării prim-ministrului și a Guvernului C. 2, precum și nulitatea actelor acestuia. Recurentul susține că instanța nu a analizat fondul cauzei, nu a motivat corespunzător soluția și nu a citat numeroșii intervenienți care au achitat taxa judiciară de timbru, ceea ce apreciază ca abuz de drept și încălcare a accesului la justiție. Invocă dispoziții constituționale, legale și jurisprudența CEDO privind obligația instanței de a examina efectiv argumentele părților, arătând că hotărârea atacată nu răspunde criticilor formulate și aplică greșit normele privind interesul, calitatea procesuală și competența. În concluzie, recurentul solicită constatarea nelegalității hotărârii și admiterea recursului, apreciind că soluția instanței de fond contravine Constituției, legii și standardelor CEDO. Recurenta D. a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 8/2025 din 17 ianuarie 2025, susținând că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu încălcarea gravă a normelor procedurale și a garanțiilor privind accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil. Aceasta arată că a formulat cerere de intervenție în dosarul de fond, achitând taxa judiciară de timbru, însă instanța nu a pus în discuție cererea sa și nu a citat intervenienții, deși aceștia au respectat obligațiile procedurale. Recurenta susține că, deși s-a prezentat personal la termenul de judecată și a solicitat să își exprime punctul de vedere cu privire la excepția necompetenței generale invocată din oficiu, instanța nu i-a permis exercitarea drepturilor procesuale, ceea ce apreciază ca o încălcare directă a art. 21 din Constituție și a art. 6 CEDO. De asemenea, aceasta invocă nerespectarea obligației de citare și a altor norme procedurale imperative, arătând că modul de soluționare a cauzei i-a vătămat drepturile și a lipsit-o de garanțiile minime ale unui proces echitabil. În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, anularea hotărârii atacate și reluarea judecății cu respectarea dispozițiilor legale, arătând că statul are obligația de a asigura accesul efectiv la justiție și de a nu lăsa cauza nesoluționată în mod real.

Alte aspecte procedurale Prin rezoluție, instanța de recurs a pus în sarcina recurentului-reclamant obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 100 RON, aferentă cererii de recurs. Până la soluționarea cererii de recurs reclamantul A. nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac promovate.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cu prioritate excepțiile ce condiționează însăși posibilitatea analizării căilor de atac declarate în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de recurenta D. Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta D. este inadmisibil. Din analiza actelor dosarului rezultă că recurenta a formulat în fața instanței de fond o cerere de intervenție, însă instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia, nefiind analizată admisibilitatea în principiu a intervenției și nefiind stabilită calitatea procesuală a intervenientei. În lipsa unei soluții asupra cererii de intervenție, recurenta nu a dobândit calitatea de parte în procesul de fond, calitate indispensabilă pentru exercitarea căilor de atac, potrivit art. 36 și art. 40 C. proc. civ. Exercitarea recursului presupune existența calității de parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, iar această calitate nu poate fi prezumată, ci trebuie să rezulte dintr-o soluție expresă a instanței de fond asupra cererii de intervenție. În lipsa unei asemenea soluții, recurenta nu poate critica o hotărâre care nu i-a fost opozabilă în mod procesual. Totodată, Înalta Curte reține că, în situația în care instanța de fond omite să se pronunțe asupra unei cereri, partea interesată are deschisă procedura specială prevăzută de art. 444 C. proc. civ. - cererea de completare a hotărârii. Această procedură este obligatorie și prealabilă exercitării căilor de atac, atunci când se invocă nepronunțarea asupra unei cereri. Recurenta nu a uzitat de această procedură, deși era singura modalitate legală prin care putea obține o soluție asupra cererii sale de intervenție și, eventual, dobândirea calității procesuale necesare pentru a exercita recursul. În consecință, în lipsa calității de parte în procesul de fond și în absența parcurgerii procedurii prevăzute de art. 444 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta D. este inadmisibil, nefiind îndeplinite condițiile de exercitare a căii de atac prevăzute de art. 486 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta D. ca inadmisibil. Cu privire la excepția netimbrării recursului declarat de recurentul-reclamant A. Examinând excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată. Prin adresa comunicată la data de 12 februarie 2025, s-a pus în vedere recurentului-reclamant să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, aferentă căii de atac promovate. Recurentul nu a depus dovada achitării taxei de timbru în cuantumul datorat conform O.U.G. nr. 80/2013. Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar art. 33 alin. (2) prevede obligația reclamantului de a achita taxa în termenul stabilit de instanță. Conform art. 32 din același act normativ, taxele se datorează și pentru exercitarea căilor de atac. În același sens, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. impune atașarea dovezii achitării taxei de timbru la cererea de recurs, sub sancțiunea nulității prevăzută de alin. (3). Întrucât recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, deși a fost legal citat cu această mențiune, recursul este lovit de nulitate. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 32 și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat de recurentul-reclamant A. ca netimbrat.