Decizia nr. 4510/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1659/2024 a Curții de Apel București

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 31.05.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii secției pentru Judecători a CSM nr. 1512/11.05.2023 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă împotriva Hotărârii secției pentru Judecători a CSM nr. 3135/15.12.2022; obligarea pârâtului la validarea rezultatului obținut la concursul de promovare pe loc a judecătorilor desfășurat în perioada 23.09.2022-14.12.2022 în ceea ce îl privește și, pe cale de consecință, să fie promovat pe loc în gradul de judecător de curte de apel; obligarea pârâtului la înscrierea reclamantului în tabelul cu candidații judecători declarați admiși la concursul de promovare pe loc a judecătorilor organizat în perioada septembrie - decembrie 2022; obligarea pârâtului la întreprinderea demersurilor în vederea salarizării și reclamantul să fie salarizat la nivelul gradului profesional de Curte de Apel începând cu data de 01.01.2023, atât timp cât desfășoară activitatea de judecător, drepturi ce urmează a fi avute în vedere și la calculul pensiei.

2. Hotărârile primei instanțe 2.1. Prin sentința civilă nr. 1659 din 16 octombrie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive, în ceea ce privește capătul 5 al cererii de chemare în judecată. Totodată, a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.10.2024 reclamantul A. a solicitat completarea dispozitivului sentinței nr. 1659 din 16.10.2024 ca urmare a pronunțării instanței asupra:excepției tardivității ridicate în cauză; excepției autorității de lucru judecat atașată deciziei civile nr. 233/24 oct.

2022, pronunțate de I. C. civ..J. - completul de 5 iudecători - definitivă, astfel cum aceasta este definită în noua reglementare a art. 430 C. proc. civ., cu efectul vizat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. excepției puterii de lucru judecat/efectului pozitiv de lucru judecat al deciziei civile nr. 233/24 oct. 2022, pronunțate de Î.C.C.J. - completul de 5 judecători - definitivă. 2.2. Prin sentința civilă nr. 2028 din 11 decembrie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1659/16.10.2024, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3. Recursurile formulate în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 1659 din 16 octombrie 2024 a Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamantul A., respectiv pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, recurs incident. 3.1.1. În motivarea recursului său, reclamantul A. a solicitat casarea parțială a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar, solicitând casarea parțială a hotărârii atacate și rejudecarea litigiului cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată. În drept, recurentul-reclamant a invocat incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant arată că, deși, a invocat mai multe apărări și excepții, instanța nu le-a analizat și nu s-a pronunțat asupra lor, privându-l astfel un grad de jurisdicție. In plus, consideră că hotărârea nu este motivată, încalcă autoritatea de lucru judecat atașată deciziei civile nr. 233/24oct. 2022, pronunțate de I.C.CJ. - completul de 5 judecători- definitivă, astfel cum aceasta este definită în noua reglementare a art. 430 C. proc. civ., cu efectul vizat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., inclusiv și sub forma excepției puterii de lucru judecat, efectului pozitiv de lucru judecat, precum și principiul securității juridice și al unicității justiției. Astfel, arată că prin cererea introductivă, a invocat o serie de apărări și excepții, care nu au fost analizate de prima instanță, în hotărârea recurată, deși se primiseră unele indicații în acest sens și de la Inalta Curte de Casație și Justiție.

In considerentele Deciziei nr. 2743/22 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2023, de reluare a cursului judecății, s-au dat îndrumări primei instanțe în sensul de a analiza printre altele și unele motive ridicate, precum: examinarea termenului invocat, autoritatea de lucru judecat atașată deciziei civile nr. 233/24.10.2022, pronunțate de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție; principiul securității juridice, inclusiv din perspectiva tipului de examen vizat de interdicția de a se prezenta la concursul de promovare (promovare efectivă); susținerea privind sancționarea suplimentară a reclamantului prin neacordarea indemnizației aferente gradului de curte de apel.

In afară de acestea, prin cererea introductivă, a mai invocat o serie de apărări și excepții care nu au fost analizate de prima instanță: Nu s-a analizat faptul că Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3135/15 dec. 2022, prin care s-a dispus invalidarea rezultatului concursului, a fost luată fără citarea sa, fiind pus în imposibilitatea de a se apăra. Din această perspectivă, prin invalidarea rezultatului concursului i s-a adus atingere unui drept subiectiv ce are și implicații patrimoniale, iar reclamantul nu s-a putut apăra, susținându-și punctul de vedere, ridicând excepții și propune probe, în fața secției Pentru Judecători a CSM. Nu s-a analizat efectul pozitiv de lucru judecat al deciziei civile nr. 233/24 oct.

2022, pronunțate de I. C. civ..J. completul de 5 judecători-definitivă. Nu s-a analizat principiul unicității justiției. Nu s-a analizat principiul "non bis in idem" din punct de vedere procedural, din perspectiva imposibilității deschiderii unei noi proceduri prin care să se stabilească noi consecințe ale abaterilor disciplinare, în condițiile în care a existat o primă procedură soldată cu o hotărâre judecătorească definitivă, inclusiv sub aspectul dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO. Nu s-a analizat natura juridică a soluției invalidării concursului, respectiv, dacă aceasta este o sancțiune sau nu, dacă corespunde unei sancțiuni principale sau complementare, dacă există temei de drept pentru invalidare, ca urmare a aplicării unei sancțiuni.

Hotărârea nu este motivată, întrucât nu cuprinde răspuns la toate apărările sale, care nu sunt analizate, considerentele hotărârii reducându-se la o reluare succintă a celor susținute de intimatul - pârât prin întâmpinare și neconstituind o analiză proprie, amplă a judecătorului care a soluționat cauza. Principiul motivării hotărârilor judecătorești, referitor la necesitatea motivării în fapt și în drept, într-o măsură suficientă și de natură a permite mai apoi exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanței de judecată, reprezintă un principiu fundamental al statului de drept. In lipsa motivării explicite a hotărârii judecătorești, posibilitatea atacării ei, în căile de atac, este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat prima instanță să ia o anumită măsură și absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte abuzive, de vreme ce absenta motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc.

În opinia recurentului-reclamant, instanța de fond nu a analizat cea mai importantă chestiune invocată, și anume unicitatea justiției, analizată din perspectiva: autorității de lucru judecat atașate deciziei civile nr. 233/24 oct. 2022, pronunțate de I.C.CJ. - completul de 5 judecători; puterii de lucru judecat; efectului pozitiv de lucru judecat; principiul securității juridice; posibilitatea stabilirii unor noi consecințe ale unor fapte, cu consecința stabilirii unor sancțiuni principale sau complementare, într-o doua procedură; Din moment ce în prima procedură s-a apreciat că sancțiunea mutării disciplinare este singura sancțiune ce urmează a i se aplica, rezultă că instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin aceasta, astfel încât - expresie a plenitudinii sale de jurisdicție - prin hotărârea pronunțată în prima procedură (Decizia Civilă nr. 233/24oct.

2022, pronunțată de Î.C.C.J. completul de 5 judecători - definitivă, instanța nu a dispus și alte interdicții (ce corespund unor sancțiuni complementare), precum interdicția de a promova sau de a participa la concursul de promovare, lucru ce ar fi justificat invalidarea rezultatului concursului susținut, deși dacă ar fi dorit, ar fi putut face acest lucru, având ca temei dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/3004, în vigoare la acea epocă. Prin Decizia nr. 233/24 oct. 2022, (atacată la CEDO), Î.C.C.J. - Completul de 5 Judecători, l-a sancționat disciplinar cu mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de un an la Tribunalul Ialomița, însă instanța nu a stabilit nici în considerentele, și nici în dispozitivul hotărârii vreo altă interdicție, precum interdicția de a participa la concursul de promovare sau interdicția de a fi promovat în cazul în care totuși a participat la acest concurs.

Această hotărâre, este definitivă și este cea care a stabilit consecințele abaterilor disciplinare. Într-o altă procedură (a doua) ce a generat un alt proces, situația sa derivată din aceleași fapte reținute ca abateri disciplinare, este reexaminată și i se stabilesc noi consecințe ale acestora, respectiv invalidarea rezultatului unui concurs de promovare pe care îl câștigase, lucru care are ca efect neacordarea unui drept salarial și, pe cale de consecință, diminuarea drepturilor salariate la care ar fi avut dreptul. Din această perspectivă, ce încalcă și art. 6 din CEDO referitor la dreptul la un proces echitabil, a fost supus unei noi proceduri, în care s-a analizat conduita sa derivată din abaterile disciplinare reținute.

Întrucât s-a constatat că a fost sancționat pentru anumite fapte reținute ca fiind disciplinare, în cadrul acestei a doua proceduri, ce a generat al doi­lea proces, s-au stabilit noi consecințe ale acelorași fapte, respectiv invalidarea rezultatului unui concurs de promovare pe care îl câștigase. Generarea acestei noi proceduri în cadrul căreia s-a emis hotărârea atacată prin care s-au stabilit noi consecințe ale abaterilor disciplinare săvârșite (invalidarea rezultatului concursului) și care a dat naștere prezentului proces, încalcă principiul unicității justiției - art. 2 alin. (1) din Legea 304/2004 și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2022) și dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO și principiul securității juridice.

Întrucât, anterior, a existat o altă procedură finalizată cu Decizia nr. 233/24 oct. 2022, Î.C.C.J. - Completul de 5 Judecători - definitivă în cadrul căreia s-au stabilit consecințele abaterilor sale disciplinare respectiv mutarea temporară timp de 1 an la Tribunalul Ialomița, instanța de judecată ce a soluționat cauza în mod definitiv, nestabilind și alte consecințe ale abaterilor disciplinare cum ar fi interdicția de a participa la un concurs de promovare sau invalidarea concursului în cazul participării.

Instanța nu a analizat, așa cum a invocat prin cererea de chemare în judecată, natura juridică a invalidării, deși a arătat pe larg, că ea are conținutul unei sancțiuni principale (neacordarea unei sume de bani echivalează cu sancțiunea diminuării drepturilor salariale) și nici măcar nu a analizat dacă aceasta corespunde sau nu unei sancțiuni complementare (interzicerea unui drept - dreptul de a participa la un concurs sau dreptul de a promova și invalidarea rezultatului unui concurs) deși a invocat aceste aspecte. Din această perspectivă, prima instanță nu a analizat dacă într-o a doua procedură se pot aplica sancțiuni principale sau/și complementare, sau dacă primează: unicitatea justiției;autoritatea de lucru judecat atașată deciziei civile nr. 233/24oct.

2022, pronunțată de I. C. civ..J. - completul de 5 judecători - definitivă, astfel cum aceasta este definită în noua reglementare a art. 430 C. proc. civ., cu efectul vizat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. puterea de lucru judecat; efectul pozitiv de lucru judecat; principiul securității juridice. Prin decizia civilă nr. 233/24 oct. 2022, I. C. civ..J. - Completul de 5 judecători - definitivă, instanța supremă, a analizat faptele reținute ca abateri disciplinare și a stabilit în cadrul acestei proceduri consecințele acestora respectiv mutarea disciplinară pe o perioadă de 1 an la Tribunalul Ialomița.

Prin această hotărâre, instanța nu a stabilit nici în considerentele și nici în dispozitivul ei vreo altă interdicție și nici nu a stabilit alte sancțiuni principale sau complementare, precum interdicția de a participa la concursul de promovare sau interdicția de a fi promovat în cazul în care totuși am participat la acest concurs lucru care să justifice invalidarea rezultatului concursului. Odată soluționat fondul și stabilite consecințele faptelor disciplinare respectiv mutarea disciplinară, o altă procedură prin care să se stabilească noi consecințe derivate din aceleași abateri disciplinare (precum invalidarea rezultatului unui concurs), ce pot fi circumscrise unor sancțiuni principale sau complementare, - interdicții - nu mai poate fi pornită.

Aceasta, deoarece a doua procedură încalcă autoritatea de lucru judecat (astfel cum este definită în noua reglementare a art. 430 C. proc. civ.), puterea de lucru judecat și efectul pozitiv de lucru judecat al deciziei civile nr. 233/24 oct. 2022, I. C. civ..J. - completul de 5 care a stabilit în mod clar și tară echivoc care sunt consecințele abaterilor disciplinare reținute în sarcina mea, precum și principiul unicității justiției și securității juridice. În jurisprudența CEDO conceptul de "securitate juridică" s-a afirmat ca principiu fundamental al drepturilor omului, cu referire specială la stabilitatea și irevocabilitatea drepturilor consacrate definitiv prin hotărâri judecătorești, cu titlu de lege, care numai pot face obiectul unor ingerințe legislative sau judiciare, tară a goli de conținut un alt principiu clasic al dreptului-autoritatea de lucru judecat și mai nou, efectul pozitiv al lucrului judecat.

Conform jurisprudenței CJUE, produsă în special, în procedura trimiterii preliminare (art. 267 TFUE), principiul securității juridice presupune ca actele juridice să fie precise, aplicarea acestora previzibilă pentru justițiabili, astfel încât aceștia să poată cunoaște cu exactitate întinderea obligațiilor pe care aceste acte le impun (Ex.; Hotărârea în cauza C-144/14 din 09.07.2015, s.a.). Efectul pozitiv al lucrului judecat (art. 431 alin. (2) C. proc. civ. - Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat intr-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă) ține cea de-a doua instanță de dezlegarea dată prin hotărârea definitivă anterioară, ca de "un act juridic (lucru judecat) pe care nu-l mai poate pune în discuție și nu-1 mai poate tranșa diferit.

Recurentul-reclamant arată că, din moment ce a fost supus unei proceduri judiciare în cadrul căreia s-au stabilit faptele și consecințele lor sub forma răspunderii disciplinare, iar această procedură a fost finalizată cu o hotărâre definitivă, rezultă că nu mai poate fi supus unei noi proceduri în urma căreia să se stabilească alte consecințe ale acelorași fapte, respectiv, pe lângă mutarea disciplinară anterior stabilită, să se stabilească și interdicția de a participa la un concurs de promovare sau invalidarea rezultatului unui astfel de concurs. De asemenea, prin hotărârea recurată, prima instanță nu a analizat și nu a motivat, făcând referire cu privire la următoarele chestiuni de fapt și de drept: Prevederile legale privind validarea rezultatelor concursului sunt cuprinse în alte texte de lege respectiv art. 47 din legea nr. 303/2002 și art. 28 alin. (2) din regulamentul concursului.

Din actele dosarului, rezultă nu numai că a participat la acest concurs, dar l-a si câștigat. In plus, participarea sa a fost verificată de către pârât prin comisia de organizare a concursului și urmare acestei activități a fost declarat admis, fiind înscris în tabelul privind rezultatul verificării îndeplinirii de către candidații judecători și personalul asimilat judecătorilor și procurorilor, a condițiilor legale de participare la concurs. Aceste condiții se analizează în raport cu data ultimei zile a perioadei de înscriere la concurs.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Hotărârea secției Pentru Judecători a CSM Nr. 1348/2019 din 17 septembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor, "Pot participa la concursul de promovare pe loc, în gradul profesional imediat superior, judecătorii care îndeplinesc până în ultima zi inclusiv a perioadei de înscriere la concurs condițiile de vechime prevăzute la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care la ultima evaluare au avut calificativul "foarte bine" și nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani.

Validarea rezultatului concursului este reglementată de alte texte de lege (lato sensu) respectiv art. 47 din legea nr. 303/2002 și art. 28 alin. (2) din regulamentul concursului. Invalidarea rezultatului concursului se putea face de secția pentru Judecători a CSM numai în cazul în care: a) se constata că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege ori de prezentul regulament cu privire la organizarea concursului; b) exista dovada săvârșirii unei fraude.

Din moment ce nu a existat o fraudă, iar condițiile de organizare a concursului au fost respectate, rezultatul său trebuia validat și urmare acestui fapt trebuia să fie promovat în grad de curte de apel . Recurentul-reclamant arată că este adevărat că a fost sancționat disciplinar prin Decizia nr. 233/24.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu mutarea disciplinară pe un an la Tribunalul Ialomița, însă această sancțiune a fost aplicată ulterior datei la care se puteau verifica condițiile de participare la concurs(4.10.2022). Potrivit dispozițiilor art. 6 din regulamentul concursului privite în comparație cu calendarul acestuia. Condițiile ce permit participarea la concurs inclusiv cu privire la existența unei sancțiuni disciplinare sunt verificat în raport cu ultima zi a perioadei de înscriere la concurs adică 4.10.2022.

In plus, Decizia nr. 233/24.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost sancționat cu mutarea disciplinară nu rămâne fără urmări, întrucât în prezent execută această sancțiune și are interdicția timp de trei ani de a se prezenta la concursul de promovare efectivă a judecătorilor și a suportat, și suportă și celelalte consecințe ale acestei sancțiuni. În mod eronat, pârâtul susține că nu a fost sancționat a doua oară, pentru aceleași fapte, întrucât art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 interzice (în accepțiunea sa) promovarea judecătorilor sancționați disciplinar. Din punct de vedere topografic, acest articol de lege nu este situat în Titlul IV din Legea nr. 303/2004 privitor la răspunderea judecătorilor ci în capitolul V din titlul II referitor la cariera judecătorilor.

Cu toate acestea, norma de drept în interpretarea dată de către pârât, care i-a invalidat rezultatul concursului, are caracterul și natura juridică a unei sancțiuni, întrucât instituie o interdicție și anume aceea de a nu putea promova, deși a participat la concurs și a obținut o notă care îi permitea promovarea pe loc. Interdicția de a promova, (în viziunea pârâtului) decurge din aplicarea unei sancțiuni disciplinare. Acest lucru a fost subliniat de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Decizia nr. 233/24.10.2022 dată în dosarul nr. x/2022 . Invalidarea rezultatului concursului obținut, are ca efect diminuarea doar unor drepturi salariale la care avea dreptul urmare participării la concurs, cu acceptul pârâtului, concurs pe care l-a câștigat.

Acest lucru reprezintă în fapt, o a doua sancționare a sa pentru aceleași fapte, întrucât diminuarea drepturilor salariale reprezintă o sancțiune principală distinctă prevăzută de art. 100 alin. (1) lit. b) din legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor (diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu până la 25% pe o perioadă de până la un an). Sancțiunea aplicată este însă mult mai aspră decât prevede legea, întrucât această diminuare nu s-a făcut pentru un timp limitat, (pe o perioadă de până la un an), ci s-a făcut pentru totdeauna, sancțiunea fiind perpetuă. Imposibilitatea aplicării de două ori a unei pedepse pentru aceleași fapte este un principiu de drept vechi, cunoscut încă din dreptul roman (non bis in idem), deși nu are o reglementare expresă în legea privind răspunderea magistraților, totuși el are fundament de drept și în această materie.

In cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului." In raport cu aceste dispoziții legale, întrucât legea ce reglementează răspunderea disciplinară a magistraților nu cuprinde dispoziții cu privire la interdicția aplicării a două pedepse principale pentru aceeași faptă rezultă că devin incidente dispozițiile legale privind situațiile asemănătoare. Potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (2) din codul muncii, "Pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune", iar potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară "Justiția se înfăptuiește de către judecători în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți". Aceste prevederi sunt identice cu cele ale art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

Sancțiuni complementare sau alte interdicții, nu au fost dispuse nici de secția pentru Judecători în Materie Disciplinară și nici de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul de 5 judecători, care, dacă ar fi dorit, ar fi putut stabili și astfel de sancțiuni și/sau interdicții, neavând nici un impediment în acest sens. Or, din moment ce, nu au fost stabilite alte sancțiuni și/sau interdicții, prin hotărârea de sancționare rezultă că, mutarea disciplinară, este singura sancțiune dispusă și care îi poate fi impusă să o execute.

Recurentul-reclamant reiterează că prin hotărârea atacată, a fost sancționat a doua oară, pentru aceleași fapte, încălcându-i-se principiul unicității justiției, de data aceasta cu pedeapsa neacordării (și prin urmare diminuării) unor drepturi salariale la care avea vocație, urmare unui concurs pe care l-a câștigat, concurs la care chiar pârâtul 1-a organizat și a considerat că îndeplinește condițiile de participare, întrucât acesta este efectul invalidării rezultatului concursului. Prin aceasta au fost încălcate următoarele dispoziții legale: Art. 1 alin. (1) și (2) din C. civ., potrivit cărora:"Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanțele și principiile generale ale dreptului. In cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului.

In raport cu aceste dispoziții legale, întrucât legea ce reglementează răspunderea disciplinară a magistraților nu cuprinde dispoziții cu privire la interdicția aplicării a două pedepse principale pentru aceeași faptă, rezultă că devin incidente dispozițiile legale privind situațiile asemănătoare. În completarea motivelor de recurs, reclamantul-recurent a depus o cerere cu un nou motiv de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 7 C. proc. civ., din perspectiva căruia a reiterat că hotărârea recurată încalcă autoritatea de lucru judecat atașată deciziei civile nr. 233/24oct. 2022, pronunțate de Î.C.C.J. - completul de 5 judecători - definitivă, astfel cum aceasta este definită în noua reglementare a art. 430 C. proc.

civ., cu efectul vizat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., privită în ansamblul ei, inclusiv în privința considerentelor acestei decizii. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă". În acest sens, arătă că, hotărârea recurată încalcă și autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 233/24.10.2022, pronunțată de Î.C.C.J. - completul de 5 judecători, întrucât în motivarea S.C. nr. 1659/16 oct.

2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, instanța a arătat că, "Având în vedere exigența sancțiunii disciplinare aplicate reclamantului anterior validării concursului de promovare, această validare nu mai putea fi realizată, o interpretare contrară însemnând golirea de conținut a prevederii legale de fond și formă pentru promovare, inclusiv în ceea ce privește inexistența unei sancțiuni disciplinar, o altă interpretare ar fi contrară scopului și intenției urmărite de legiuitor, prin lipsirea de efecte juridice a sancțiunii disciplinare aplicate acestuia și de eludarea scopului legii". În opinia recurentului-reclamant, această motivare și soluția dată în baza ei, prin hotărârea recurată, încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 233/24oct.

2022, pronunțate de I. C. civ..J. - completul de 5 judecători - decizie definitivă, întrucât această instanță, de prim rang, în considerentele acestei decizii a reținut că aplicarea sancțiunii disciplinare a mutării disciplinare pe timp de un an este suficientă pentru atingerea scopului punitiv și preventiv, urmărit de legiuitor, instanța arătând în acest sens că din această perspectivă, sancțiunea mutării disciplinare este, îndeajuns a fi individualizată spre minimul ei, respectiv la, 1 an (această sancțiune putând a fi dispusă pentru maxim 3 ani). Astfel, în considerentele deciziei civile nr. 233/24 oct. 2022, pronunțate de I. C. civ..J.

- completul de 5 judecătorii, instanța supremă, în momentul individualizării sancțiunii a reținut că, "Chiar și în prezența circumstanțelor profesionale, precum vechimea în magistratură și lipsa unei sancțiuni disciplinare anterioare, având în vedere natura și gravitatea abaterilor săvârșite, se apreciază că scopul punitiv și de remediu al procedurii disciplinare poate fi atins prin aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, constând în mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de un an la Tribunalul Ialomița, sancțiune individualizată spre minimul perioadei pentru care este dispusă măsura mutării disciplinare". După cum se observă, instanța supremă a reținut, în considerentele deciziei de sancționare, că aplicarea sancțiunii mutării disciplinare pe termen de un an, la o altă instanță, individualizată spre minimul ei este suficientă pentru atingerea scopului punitiv și de remediu al procedurii disciplinare.

Din moment ce, instanța supremă a reținut că scopul procedurii disciplinare poate fi atins prin aplicarea acestei sancțiuni, individualizate spre minimul ei, având în vedere natura și gravitatea abaterilor săvârșite, rezultă că scopul punitiv și de remediu al procedurii disciplinare a fost atins doar prin aplicarea acestei sancțiuni. Cu această ocazie, instanța supremă, în complet de 5 judecători nu a mai apreciat că, pentru atingerea scopului, trebuiesc aplicate și alte interdicții, sancțiuni principale (precum invalidarea rezultatului concursului ce are ca singur efect, ținând cont de tipul concursului - promovare pe loc - neacordarea unei sume de bani) sau complementare (interzicerea participării la concursul de promovare).

In plus, arată că trebuie examinată natura juridică a interdicției prevăzute de 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, referitoare la promovarea judecătorilor sancționați disciplinar. După cum a arătat, în cererea de recurs, din punct de vedere topografic, acest articol de lege nu este situat în Titlul IV din legea nr. 303/2004 privitor la răspunderea judecătorilor, ci în capitolul V din titlul II referitor la cariera judecătorilor. Cu toate acestea, norma de drept în interpretarea dată de către intimatul-pârât, care i-a invalidat rezultatul concursului, are caracterul si natura juridică a unei sancțiuni, întrucât instituie o interdicție și anume aceea de a nu putea promova, deși a participat la concurs și a obținut o notă care îi permitea promovarea pe loc.

3.1.2. Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident, precizând că înțelege să critice soluția dispusă de prima instanță ce vizează excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii referitor la capătul de cerere privind obligarea sa la a întreprinde demersurile necesare și la salarizarea recurentului-reclamant la nivelul gradului profesional de curte de apel, începând cu data de 01.01.2023, sub celelalte aspecte apreciind că sentința recurată este legală și temeinică. Motivul de nelegalitate pe care înțelege să îl invoce se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța încălcând normele de drept material aplicabile în prezenta cauză.

Arată faptul că recurentul-reclamant A. nu și-a desfășurat activitatea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că pârâtul nu a avut niciodată calitatea de angajator în raport de acesta. De altfel, nici recurentul-reclamant nu a precizat faptul că s-ar fi aflat vreodată în raporturi de muncă cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Ca atare, față de pretenția concretă dedusă judecății prin capătul de cerere privind obligarea sa să întreprindă demersurile necesare și să salarizeze recurentul-reclamant la nivelul gradului profesional de curte de apel, începând cu data de 01.01.2023, în cauză prezintă relevanță dispozițiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, potrivit cărora "(2) Bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor aprobat pentru cheltuielile de personal ale acestor instanțe, precum și cel aprobat pentru alte categorii de cheltuieli intrinseci legate de cheltuielile de personal este cuprins în bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție și este gestionat de aceasta, președintele înaltei Curți de Casație și Justiție având calitatea de ordonator principal de credite pentru instanțele judecătorești cu privire la aceste categorii de cheltuieli." Totodată, conform art. 49 alin. (1) din același act normativ "Președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite." Un argument în plus care susține teza în sensul lipsei legitimării procesuale pasive pentru plata drepturilor salariale pretinse de reclamant constă în aceea că asupra oricăror sume achitate cu titlu de diferențe de drepturi salariale se datorează impozit pe venit,

precum și contribuții de asigurări sociale în condițiile art. 78, respectiv art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Or, de vreme ce Consiliul nu este și nu a fost vreodată angajatorul recurentului-reclamant, în ipoteza obligării la plata sumelor solicitate, pârâtul s-ar regăsi în imposibilitatea îndeplinirii respectivelor obligații fiscale, fiind vorba despre impozite și contribuții care se virează prin reținere la sursă de către angajator. În raport de argumentele mai sus prezentate, contrar celor reținute prin sentința recurată, precizează că în cauză Consiliul Superior al Magistraturii nu deține și nu a deținut calitatea angajator al recurentului-reclamant, neavând nicio atribuție legală cu privire ia stabilirea veniturilor acestuia.

Față de motivele expuse, solicită să se constate că în mod eronat prima instanță a reținut legitimarea sa procesuală sub aspect pasiv, motiv pentru care în speță se impune casarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea sa să întreprindă demersurile necesare și să salarizeze recurentul-reclamant la nivelul gradului profesional de curte de apel, începând cu data de 01.01.2023, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. 3.2. Împotriva sentinței civile nr. 2028 din 11 decembrie 2024 a Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A.. În motivarea recursului său, reclamantul a invocat prevederile art. 488 pct. 6, 7 și 8 C. proc.

civ. și a solicitat în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar a solicitat casarea hotărârii și admiterea cererii sale. În esență, recurentul-reclamant a susținut că a solicitat completarea dispozitivului sentinței nr. 1659 pronunțate la data de 16.10.2024, de Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, întrucât instanța nu se pronunțase asupra: - excepției tardivității ridicate în cauză(aceasta era o excepție, în raport cu conținutul invocat în cuprinsul cererilor); - excepției autorității de lucru judecat atașate deciziei civile nr. 233/24oct. 2022, pronunțate de I. C. civ..J. - completul de 5 judecători- definitivă, astfel cum aceasta este definită în noua reglementare a art. 430 C. proc.

civ., cu efectul vizat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. - excepției puterii de lucru judecat/efectului pozitiv de lucru judecat al deciziei civile nr. 233/24oct. 2022, pronunțate de I. C. civ..J. - completul de 5 judecători- definitivă. În opinia recurentului-reclamant, sentința atacată este netemeinică și nelegală întrucât instanța nu s-a pronunțat prin dispozitivul sentinței nr. 1659/16.10.2024 asupra acestor excepții, deși au fost invocate fiecare, în mod separat. Din încheierea de dezbateri a acestei sentințe, rezultă că instanța, în ședință publică a dat cuvântul pe excepții, iar reprezentanta intimatului a pus cuvântul pe acestea. Cu toate acestea nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra lor.

În mod greșit, instanța de fond a considerat excepțiile drept apărări de fond, pe care susține că le-a tratat ca atare, acordând termen ulterior cererii de completare a dispozitivului, pe care ulterior a respins-o cu această motivare. Acest mod de lucru face ca hotărârea să cuprindă motive contradictorii și străine de natura cauzei, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în sensul art. 488 C. proc. civ. Astfel, din moment ce în ședința publică premergătoare sentinței nr. 1659/16.10.2024, instanța a dat cuvântul pe excepții, rezultă că aceasta le-a tratat ca atare și trebuia să se pronunțe asupra lor prin dispozitiv. Instanța nu a calificat în ședință publică excepțiile, respectiv dacă, să fie apreciate ca atare sau, drept apărări de fond ci a făcut acest lucru în mod unilateral, după rămânerea în pronunțare și după primirea cererii de completare a dispozitivului, prin considerentele hotărârii.

Recurentul-reclamant susține că astfel i s-a încălcat dreptul la apărare, principiul contradictorialității și dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO, apreciind că instanța trebuia să pună în discuția contradictorie a părților calificarea juridică, respectiv dacă excepțiile urmează sa fie tratate ca atare sau ca apărări de fond și numai după ce dădea posibilitatea părților să își exprime punctul de vedere putea să le califice într-un sens sau altul. Arată că din încheierea de dezbateri, rezultă că instanța a dat cuvântul pe excepții, fără a le califica drept apărări de fond în ședință publică, după o prealabilă punere în discuția contradictorie a părților, motiv pentru care trebuia să se pronunțe asupra lor prin dispozitiv.

Față de această situație, hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material lucru ce impune casarea cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar, casarea cu reținere.

In rejudecare, este de observat, faptul că prin acțiunea introductivă, a ridicat mai multe excepții, (cu motivarea arătată pe larg în cuprinsul cererilor, notelor de concluzii scrise adresate instanței, inclusiv cererea de recurs și de completare în termen a motivelor de recurs - la care fac trimitere), respectiv: - tardivitatea măsurilor dispuse prin hotărârea atacată întrucât prin cererea introductivă și precizatoare, a arătat că participarea sa a fost verificată de către pârât prin comisia de organizare a concursului și urmare acestei activități a fost declarat admis, fiind înscris în tabelul privind rezultatul verificării îndeplinirii de către candidații judecători și personalul asimilat judecătorilor și procurorilor, a condițiilor legale de participare la concurs.

Aceste condiții se analizează în raport cu data ultimei zile a perioadei de înscriere la concurs. De observat, este faptul că prin motivarea hotărârii recurate, prima instanță, vorbește de tripla identitate (părți, obiect și cauză), lucru ce în noua reglementare a C. proc. civ., vizează doar efectul lucrului judecat vizat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. Or, în cauză recurentul-reclamant nu a invocat efectul lucrului judecat, care este tratat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., ci autoritatea de lucru judecat care este reglementată de art. 430 C. proc. civ., cu efectul vizat de art., 431 alin. (2) c. pr . civ. ("Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă"). Din această perspectivă, instanța a tratat excepția autorității de lucru judecat din perspectiva vechiul C. proc.

civ., confirmând regula din psihologie, potrivit căreia, oamenii gândesc așa cum au fost învățați să gândească. Între timp, în interacțiunea cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul român a evoluat, iar autoritatea de lucru judecat a căpătat un nou înțeles care este definit de art. 430 C. proc. civ., cu efectul vizat de art., 431 alin. (2) C. proc. civ. și nu mai este redusă la constatarea triplei identități (cum se întâmpla în vechea reglementare), care este doar un efect al lucrului judecat definit în mod clar de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. și tratat în mod distinct de legiuitor, aspect pe care însă nu l-a invocat și supus dezbaterii instanței. Recurentul-reclamant învederează că a invocat un alt efect al lucrului judecat, care este tratat în mod distinct de art. 431 alin. (2) C. proc.

civ., iar acesta nu a fost analizat de instanță. - excepției puterii de lucru judecat/efectului pozitiv de lucru judecat al deciziei civile nr. 233/24oct. 2022, pronunțată de I. C. civ..J. - completul de 5 judecători- definitivă ce trebuiau tratată în mod distinct. Cu toate acestea, instanța a omis să se pronunțe asupra lor prin dispozitivul hotărârii. Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. proc. civ., "Judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii". Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., " Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, Iară însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel". Potrivit dispozițiilor art. 397 alin. (1) teza I C. proc.

civ., "Instanța este obligată sa se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății". In raport cu aceste dispoziții legale, instanța avea obligația de a se pronunța în mod distinct prin dispozitivul hotărârii asupra excepțiilor ridicate, ele neputând fi analizat în cuprinsul considerentelor întrucât au o finalitate și un regim juridic distinct fiind apte a pune capăt procesului fără cercetarea fondului (excepții dirimante). In plus, mai precizează că, în cauză, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare altei Curți de Apel, decât Curtea de Apel București, întrucât interesele unei bune administrări a justiției impun acest lucru.

Aceasta deoarece, este judecător ce își desfășoară activitatea pe raza Curții de Apel București și din această perspectivă, intră în contact în mod frecvent cu judecătorii acestei curți, fie la ședințe de învățământ profesional, fie la diferite seminarii sau, cu ocazia examinării hotărârilor, în căile de atac, mulți dintre aceștia fiind colegi de ai săi, de la diferite instanțe unde a lucrat (Judecătoria Constanța, Judecătoria Călărași, Tribunalul Călărași, Tribunalul Ialomița). 4. Apărările formulate în cauză Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de reclamantul A., ca nefondate. Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondat.

II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor evocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Cu referire la situația de fapt care a generat starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii secției pentru Judecători a CSM nr. 1512/11.05.2023 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă împotriva Hotărârii secției pentru Judecători a CSM nr. 3135/15.12.2022; obligarea pârâtului la validarea rezultatului obținut la concursul de promovare pe loc a judecătorilor desfășurat în perioada 23.09.2022-14.12.2022 în ceea ce îl privește și, pe cale de consecință, să fie promovat pe loc în gradul de judecător de curte de apel; obligarea pârâtului la înscrierea reclamantului în tabelul cu candidații judecători declarați admiși la concursul de promovare pe loc a judecătorilor organizat în perioada septembrie - decembrie 2022; obligarea pârâtului la întreprinderea demersurilor în vederea salarizării și reclamantul să fie salarizat la nivelul gradului profesional de Curte de Apel începând cu data de 01.01.2023,

atât timp cât desfășoară activitatea de judecător, drepturi ce urmează a fi avute în vedere și la calculul pensiei. Instanța de fond a respins atât excepția lipsei calității procesuale pasive, în ceea ce privește capătul 5 al cererii de chemare în judecată, cât și cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. În cauză, reclamantul a formulat cerere de completare a dispozitivului, apreciind că instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor tardivității, autorității de lucru judecat atașată deciziei civile nr. 233/24 oct. 2022, pronunțată de I. C. civ..J. - completul de 5 judecători- definitivă și puterii de lucru judecat/efectului pozitiv de lucru judecat al deciziei civile nr. 233/24 oct.

2022, pronunțată de Î.C.C.J. - completul de 5 judecători. Curtea de Apel București a respins cererea de completare a dispozitivului. Împotriva sentinței instanței de fond au formulat recurs principal recurentul-reclamant A. și recurs incident recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii. Împotriva sentinței prin care a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului, reclamantul A. a formulat recurs. 1. În ceea ce privește recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1659 din 16 octombrie 2024 a Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Recurentul-reclamant a formulat recurs, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc.

civ. Soluția de respingere a acțiunii, pronunțată de judecătorul fondului, este împărtășită și de instanța de control judiciar, nefiind identificate motive pentru casarea sentinței în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 sau 8 din C. proc. civ. Din perspectiva motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că niciuna dintre ipotezele indicate nu este întrunită în speță.

Astfel, se constată că judecătorul fondului a explicat soluția pronunțată în dispozitiv prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, validând astfel raționamentul logico-juridic expus, în temeiul căruia a ajuns la concluzia respingerii acțiunii reclamantului. Cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările acestora, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

Instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată. Contrar susținerilor recurentului - reclamant, în sensul că sentința nu ar fi motivată corespunzător întrucât deși, a invocat mai multe apărări și excepții instanța nu le-a analizat și nu s-a pronunțat asupra lor, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate în cererea de chemare în judecată, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, iar raționamentul juridic care a fundamentat soluția adoptată este prezentat în mod coerent și convingător, fiind respectate cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc.

civ. Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit, prin raportare la dispozițiile incidente în cauză, că este corectă soluția de invalidarea rezultatului obținut de recurentul-reclamant, având în vedere interdicția prevăzută de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. De asemenea, instanța de control judiciar constată că din considerentele sentinței atacare rezultă că judecătorul fondului s-a pronunțat și cu privire la pretinsa încălcare a principiului non bis in idem, precum și cu privire la aspectele legate de autoritatea de lucru judecat/puterea de lucru judecat prin raportare la decizia civilă nr. 233/24.10.2022 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - completul de 5 judecători, pe care a apreciat-o ca fiind o apărare de fond și, ulterior, a respins această apărare, apreciind că nu este îndeplinită cerința unei identități de cauză și obiect în cele două dosare.

În acest context, faptul că recurentul nu fost în acord cu raționamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o nemotivare. În cauză este îndeplinită cerința existenței unei motivări prin care s-a răspuns, prin raționamente privite în mod unitar, iar nu fragmentat, argumentelor principale evocate prin cererea de chemare în judecată și apărările formulate de pârât și care au legătură cu cauza, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția EDO. Pe cale de consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată de partea recurentă sentinței atacate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc.

civ. nu poate fi reținută ca fiind fondată, prima instanță arătând motivat de ce a admis acțiunea. Înalta Curte constată că în cauză nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. În susținerea acestui motiv de nelegalitate, recurentul a invocat încălcarea autorității de lucru judecat, dar și a puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 233/24.10.2022 pronunțate în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte, prin care a rămas definitivă sancțiunea disciplinară aplicată recurentului-reclamant de către secția de judecători.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că este corectă soluția primei instanțe care a apreciat acest aspect ca fiind o apărare de fond, fiind evident că între cauza dedusă judecății și cea care a format obiectul dosarului nr. x/2022 nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză, astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 1659/16.10.2024 - pagina 7, penultimul paragraf: "în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, față de cuprinsul Deciziei nr. 233/2022, pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea, față de motivele invocate în susținerea acesteia, o apreciază ca fiind o apărare de fond, urmând a fi analizată la momentul analizării cauzei pe fond."). Prin urmare, eventualul efect pozitiv al lucrului judecat a fost analizat în mod corect odată cu fondul cauzei, pentru