- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 8 octombrie 2025
Decizia nr. 4417/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 416/2024 a Curții de Apel Ploiești
Asupra recursurilor de față Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal la data de 08.05.2024 sub numărul x/2024, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale Din România, obligarea pârâților la includerea în Lista medicamentelor compensate a medicamentului Nivolumab în vederea efectuării tratamentului corespunzător pentru Adenocarcinom Gastric.
2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 416 din 8 octombrie 2024, Curtea de Apel Ploiești - secția contencios administrativ și fiscal: - a respins ca nefondate excepțiile invocate de către intimați: - a admis acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății și a obligat pârâții să inițieze, din oficiu, procedura de evaluare a medicamentului Nivolumab pentru indicația terapeutică adenocarcinom gastric, în vederea includerii sau neincluderii în lista cuprinzând denumirile internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații.
3. Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței nr. 416 din 8 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recursuri pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. 3.1. Recurentul-pârât Guvernul României prin Secretariatul General la Guvernului și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, în principal, admiterea excepției inadmisibilității cererii, în subsidiar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate.
3.2. Recurentul-pârât Ministerul Sănătății și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea excepțiilor și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate. 3.3. Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei calității sale procesuale pasive și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate.
3.4. Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate. II. Soluția instanței de recurs Examinând, cu prioritate, în condițiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității de folosință a intimatului-reclamant A., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și o va admite, pentru considerentele ce succed. Potrivit art. 34 din C. civ., capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi și obligații civile, iar conform art. 35 din același act normativ, capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.
Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac. Excepția lipsei capacității de folosință este o excepție absolută și peremptorie, care poate fi invocată de către orice parte și de instanța de judecată, din oficiu, în orice stadiu al soluționării pricinii.
În raport de aceste considerații teoretice, se constată că, în cauză, în urma verificărilor efectuate, din oficiu, în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, potrivit referatului atașat la dosarului, a rezultat că intimatul-reclamant A. a decedat la data de 14.06.2025, având actul de deces înregistrat sub nr. x/2025, eliberat de Primăria Sector 1 București. Prin urmare, la data judecării recursurilor formulate în cauză, intimatul-reclamant era lipsit de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 din C. proc. civ., iar față de obiectul cauzei, care a vizat efectuarea demersurilor necesare în vederea asigurării unui tratament medical pentru afecțiunea de care suferă reclamantul, fiind strâns legat de persoana acestuia, nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc.
civ. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, având în vedere că una dintre condițiile de exercitare a acțiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului-reclamant, invocată din oficiu, și va anula recursurile recurenților-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință, invocată din oficiu. Anulează recursurile formulate de recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței nr. 416 din 8 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția contencios administrativ și fiscal, ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință. Definitivă. Pronunțată astăzi, 8 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.