Decizia nr. 44/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva încheierii nr. 1 a Curții de Apel Suceava

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal la data de 02.04.2025 sub număr de dosar x/2025, petentul A., în contradictoriu cu intimații B., C., D., E., F. și Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, a solicitat strămutarea dosarelor nr. x/2020 și nr. y/2020 aflate pe rolul Tribunalului Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 72, art. 73, art. 74, art. 75 și art. 76 noul C. proc. pen.

Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți Prin încheierea nr. 1 din Camera de Consiliu din data de 16 iunie 2025, Curtea de Apel Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția netimbrării și, pe cale de consecință, a anulat cererea de strămutare formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimați B., C., D., E., F., și Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, pentru neplata taxei judiciare de timbru.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri - Încheierea nr. 1 din Camera de Consiliu din data de 16 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal - a declarat recurs petentul A., fără a încadra criticile sale în vreunul din motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și fără a expune motivele de nelegalitate a hotărârii recurate.

Apărările formulate în recurs Împotriva recursului promovat de petentul A. a formulat apărări intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, în cadrul unei întâmpinări, invocând excepția netimbrării recursului și excepția inadmisibilității acestuia, iar, în subsidiar, pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui Completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului, din data de 05.09.2025, s-a fixat primul termen pentru soluționarea cererii de recurs la data de 18.11.2025, în ședință publică, cu citarea părților, când, urmare a cererii de recuzare formulate de recurentul - petent împotriva tuturor membrilor completului de judecată nr. 1, în temeiul art. 49 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în ipoteza formulării unei cereri de recuzare pronunțarea soluției în cauză nu poate avea loc decât după soluționarea cererii de recuzare, instanța a amânat pronunțarea asupra recursului și implicit asupra excepției inadmisibilității acestuia, invocată de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, în cadrul întâmpinării, după soluționarea cererii de recuzare. Față de soluția dată de completul legal învestit cu judecarea cererii de recuzare, Completul nr. 2, prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 10 decembrie 2025, în sensul admiterii excepției netimbrării, invocate din oficiu și anulării cererii de recuzare formulată de recurentul A., ca netimbrată, prin Rezoluția completului de judecată nr. 1 (fila x verso) s-a fixat termen în vederea pronunțării asupra recursului și implicit asupra excepției inadmisibilității acestuia, astfel cum a fost invocată de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, în cadrul întâmpinării depuse la dosar, pentru astăzi, 13 ianuarie 2026. II. Soluția și considerentele instanței de recurs. Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, în cadrul întâmpinării, excepție care vizează însăși existența căii de atac în reglementarea procesual-civilă, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și recursul promovat de petentul A. este inadmisibil, în considerarea argumentelor expuse în continuare: Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părțile interesate sau procurorul pot solicita (instanței de control judiciar) reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de apel. Desfășurarea judecății în recurs se concretizează în controlul exercitat de instanța superioară asupra legalității hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre a fost atacată. El poate fi exercitat numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. potrivit cărora "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale; 2. dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii; 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii; 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd că " 1. Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Prin urmare, este necesar, ca aspect de admisibilitate, ca pe lângă motivele expres și limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă cererea de recurs, să fie susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac. Conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor. Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Prin urmare, recursul declarat împotriva unei decizii definitive este inadmisibil; o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. Analizând astfel dacă hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de strămutare formulată de recurentul - petent în temeiul art. 140 din C. proc. civ., pentru care legiutorul a prevăzut la art. 144 alin. (2) C. proc. civ. că " Încheierea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă". De altfel, caracterul definitiv al soluției date cererii de strămutare a fost corect menționat în dispozitivul încheierii. Astfel, din interpretarea acestor dispoziții rezultă că, împotriva încheierii de strămutare pronunțată în conformitate cu dispozițiile art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., petentul nu are deschisă calea formulării unui recurs sau a oricărei alte căi de atac, indiferent de denumirea dată de parte. Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva soluției date cererii de strămutare nu este admisibil, această cale de atac nefiind prevăzută de lege. Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Concret, Înalta Curte constată că instanța de recurs a fost învestită o cerere formulată împotriva unei hotărâri pentru care nu este prevăzută vreo cale de atac, aspect în raport de care rezultă că demersul recurentului este inadmisibil. Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care vizează exercitarea acțiunii civile prohibite, în mod expres sau implicit, de o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiții de validitate a căii procedurale alese de parte, implicând contestarea dreptului părții interesate de a sesiza instanța. Prin urmare, în condițiile în care recursul de față vizează o încheiere pronunțată în conformitate cu dispozițiile art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că recurentul-petent nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva acesteia, având caracter definitiv, motiv pentru care Înalta Curte reține că recursul promovat de recurentul - petent este inadmisibil, urmând a fi respins, ca atare, calea de atac exercitată de acesta nefiind prevăzută de lege. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul - petent A., ca inadmisibil, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.