Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
25 septembrie 2025

Decizia nr. 4238/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 390/2024 a Curții de Apel Constanța

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 6.12.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții - Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, a solicitat pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâților, la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Pembrolizumab (denumirea comercială "Keytruda"), în vederea efectuării tratamentului corespunzător indicației terapeutice, până la soluționarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ si Fiscal.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 390 din 19 decembrie 2024, Curtea de Apel Constanța: - a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale; - a respins acțiunea exercitată în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; - a respins excepția lipsei de interes și excepția rămânerii fără obiect a cererii, invocate de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate; - a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate; - a obligat pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate să asigure/deconteze reclamantei A., medicamentul Pembrolizumab (denumirea comercială Keytruda) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

3. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței de fond a declarat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președințială, ca lipsită de interes. În esență, recurenta-pârâtă CNAS a arătat că instanța de fond a respins în mod eronat excepția lipsei de interes și, în subsidiar, excepția lipsei de obiect a cererii, deși reclamanta beneficiază deja de un drept recunoscut expres de lege, care face inutil demersul judiciar.

Astfel, medicamentul Pembrolizumabum (denumire comercială Keytruda) este inclus în lista medicamentelor compensate pentru indicația terapeutică de cancer mamar triplu negativ, indicație autorizată de Agenția Europeană a Medicamentului și cuprinsă în Rezumatul Caracteristicilor Produsului, iar diagnosticul reclamantei este menționat explicit în prescripția medicală aflată la dosar. În aceste condiții, potrivit art. 241 alin. (1 1 ) și alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, contravaloarea medicamentului se suportă din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar prescrierea se realizează fie cu respectarea protocoalelor terapeutice, fie, în lipsa acestora, cu respectarea indicațiilor din Rezumatul Caracteristicilor Produsului, în limita competenței medicului prescriptor, fără a fi necesară vreo aprobare suplimentară din partea CNAS sau intervenția instanței de judecată.

Recurenta a susținut că instanța de fond a eludat aceste dispoziții legale imperative și a ignorat faptul că reclamanta avea posibilitatea de a obține tratamentul solicitat prin simpla adresare către medicul curant aflat în relație contractuală cu o casă de asigurări de sănătate, în regim de compensare 100%, în temeiul Legii nr. 95/2006, al Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 și al Ordinului ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021. În acest context, s-a arătat că nu poate fi reținut un interes legitim, născut și actual în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., întrucât autoritățile publice pârâte și-au îndeplinit deja obligațiile legale, iar activitatea judiciară nu poate fi inițiată sau întreținută în lipsa unui folos practic concret pentru reclamantă.

Totodată, recurenta-pârâtă a invocat principiile constituționale consacrate de art. 124 din Constituția României, subliniind că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar instanța era ținută să aplice cadrul normativ incident în mod obiectiv și nediscreționar, prin raportare la probele administrate, în special Rezumatul Caracteristicilor Produsului depus la dosar. În opinia recurentei, instanța de fond a realizat o analiză superficială a probelor și a normelor legale aplicabile, ajungând la o soluție care ignoră caracterul direct și efectiv al dreptului reclamantei la tratament, drept care exclude necesitatea unei ordonanțe președințiale. În concluzie, recurenta-pârâtă CNAS a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

4. Apărările formulate în cauză În recurs nu au fost formulate întâmpinări. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente: Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că prin acțiunea formulată, reclamanta A. a solicitat pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), până la soluționarea definitivă a dosarului de fond înregistrat sub nr. x/2024.

Prin apărările formulate în cauză, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, însă, instanța de fond a respins această excepție, reținând, în esență, că interesul reclamantei este actual, întrucât cererea formulată de aceasta vizează chiar aspectul necesității decontării costului medicamentului în concordanță cu obligațiile pe care statul și le-a asumat prin Programul Național de Oncologie; faptul că ANMDM a emis deja o decizie de includere condiționată pe Listă a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicația terapeutică cancerul mamar triplu negativ nu are relevanță din perspectiva subzistenței obiectului ordonanței președințiale, ci, cel mult, din perspectiva obiectului dosarului de fond și a raporturilor evocate în contradictoriu cu acest pârât.

Sentința primei instanțe este criticată de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate din perspectiva excepțiilor invocate de această parte, respectiv excepția lipsei de interes și a rămânerii fără obiect subsumată acesteia. Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei-pârâte CNAS privitoare la excepția lipsei de interes în susținerea acțiunii, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte reține că interesul constituie una din condițiile esențiale ale oricărei acțiuni civile, care trebuie să fie îndeplinită în legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii. Interesul este definit ca fiind folosul practic, material sau moral, pe care-l urmărește cel care promovează o acțiune și trebuie să fie legitim și personal.

De asemenea, interesesul trebuie să fie născut și actual, să existe în momentul în care este formulată cererea și să subziste până la soluționarea acesteia. După admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și respingerii acțiunii exercitate în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, prin sentința atacată în cauză, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A. a fost admisă, iar pârâta CNAS a fost obligată să asigure/deconteze reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța.

Așa cum rezultă din informațiile obținute din Ecris, din oficiu, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 72 din 7 aprilie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, a soluționat fondul cauzei, în sensul că: a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A., ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și a pârâtului Ministerul Sănătății, ca neîntemeiată; a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția lipsei de interes în formularea acțiunii și, în consecință, a respins, ca lipsită de interes, acțiunea având ca obiect obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%,

a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicația terapeutică carcinom mamar triplu negativ cT3N0M0.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Constanța a reținut că, la data de 03.01.2025 a intrat în vigoare Ordinul nr. 6328/30.12.2024 privind modificarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, și a normelor metodologice privind implementarea acestora, prin intermediul căruia medicamentul ce face obiectul litigiului a fost introdus în Lista medicamentelor aprobate prin H.G.

nr. 720/2008, pentru afecțiunea de cT3N0M0. Astfel, în raport de aspectele reținute anterior, la momentul formulării cererii de ordonanță președințială din prezenta cauză, respectiv la 6.12.2024, era justificat interesul reclamantei întrucât aceasta nu putea beneficia, în mod gratuit de medicamentul Pembrolizumab, având denumirea comercială Keytruda, pentru indicația terapeutică carcinom mamar triplu negativ cT3N0M0, însă, pe parcursul judecării cauzei, această situație s-a remediat prin adoptarea de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate a Ordinului nr. 6328/30.12.2024, prin includerea acestui medicament chiar pentru tratarea afecțiunii de care suferă intimata-reclamantă.

În acest context, Înalta Curte apreciază că interesul de a acționa al intimatei-reclamante, în sensul obținerii unei soluții de obligare a pârâtei la asigurarea către aceasta, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicația terapeutică menționată, nu mai este unul actual în sensul art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a acțiunii referitoare la justificarea unui interes în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. Pentru aceste motive, întrucât hotărârea pronunțată de prima instanță a nesocotit prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc.

civ., împrejurare care atrage incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din același Cod, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A., ca rămasă fără interes, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 390 din data de 19 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată și, rejudecând: Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A., ca rămasă fără interes. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 25 septembrie 2025.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.