Decizia nr. 4141/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 30.09.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România și Uniunea Națională a Barourilor din România, suspendarea executării unor acte administrative cu caracter normativ: - în principal, art. 230 alin. (3), iar în subsidiar, art. 230 alin. (3) teza a doua, cu privire la sintagma "precum și avocații care beneficiază de pensie din afara sistemului de pensii al avocaților" din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64 din 03.12.2011, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare începând cu data de 13.09.2024; - art. I pct. 6 din Hotărârea Consiliului UNBR nr. 95/30.08.2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 924/13.09.2024 prin care a fost modificat art. 230 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, în principal, în tot, iar în subsidiar, în parte privind sintagma "precum și avocații care beneficiază de pensie din afara sistemului de pensii al avocaților"; - art. 3 din Hotărârea Consiliului UNBR nr. 73/13.06.2024, prin care s-a modificat art. 230 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat,

în principal, în tot, iar în subsidiar în parte, privind sintagma "precum și avocații care beneficiază de pensie din afara sistemului de pensii al avocaților"; - art. 1 din Hotărârea Congresului UNBR nr. 04/14-15.06.2024, în parte, cu privire la validarea Hotărârii Consiliului UNBR nr. 73/13.06.2024, prin care a fost modificat art. 230 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, în tot, iar în subsidiar, în parte privind sintagma "precum și avocații care beneficiază de pensie din afara sistemului de pensii al avocaților", până la pronunțarea instanței de fond, pe cererea de anulare, cu obligarea pârâților la plata în solidar a cheltuielilor de judecată. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1864 din 20 noiembrie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, ca neîntemeiată.

A respins cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a actelor administrative. Prin criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că motivarea sentinței este contradictorie, în sensul că instanța de fond reține că actele administrative sunt suficient motivate, iar mai departe că motivele nu trebuie reluate în cuprinsul acestora.

De asemenea, reține contradictoriu, pe de o parte, din perspectiva necesității de a asigura o asistență juridică la un anumit standard, punând în valoare și experiența acumulată de avocații pensionari, ea nu poate fi apreciată drept expresia unui exces de putere, respectiv o încălcare vădită a marjei de apreciere recunoscută Consiliului UNBR, prin art. 79 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, de a organiza Registrul național de asistență judiciară. Instanța a constatat lipsa cazului nejustificat cu încălcarea normelor de drept material, în considerarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece actele administrative litigioase au fost adoptate de membrii Consiliului UNBR care sunt înscriși în Registrul de Asistență Judiciară, cu încălcarea Statutului profesiei de avocat.

Baroul București are o aplicație care gestionează toți avocații, în funcție de suma delegațiilor avocațiale emise timp de 6 luni, deci toți avocații câștigă sume aproximativ egale. În situația excluderii unui avocat din Registru/aplicație, suma care i-ar fi revenit acestuia se împarte la ceilalți avocați, astfel că membrii Consiliului UNBR trebuie să se abțină când sunt supuse adoptării astfel de acte administrative normative. Arată că înscrierea, menținerea și radiereą din Registrul de asistență judiciară este prevăzută de art. 80 din Legea nr. 51/1995, acest articol neputând fi modificat prin acte inferioare ca forță juridica. În art. 80 al Legii nr. 51/1995, la fel ca în toate dispozițiile acestei legi, nu există expresia "pensionar", iar aplicarea aceluiași tratament juridic o poate face doar Parlamentul, prin modificarea art. 80 al Legii nr. 51/1995, nu organele UNBR.

Potrivit normelor de tehnica legislativă nu poți reglementa prin legea privind profesia de avocat aspecte ce privesc drepturi reglementate de alte legi (legea pensiilor/ Codul fiscal/codul muncii). Legiuitorul a stabilit că sumele de la bugetul de stat au ca destinatari avocații din oficiu, prevăzând prin lege că nu are nicio relevanță calitatea de pensionar, mediator etc, însă UNBR a înțeles ca prin hotărâri nelegale să deturneze fondurile publice care puteau fi încasate de cei excluși, către cei ramași, doar ca măsură de organizare autonomă. Referitor la condiția pagubei iminente, instanța a reținut eronat că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu material viitor și previzibil cu privire la veniturile din activitatea de asistenta judiciara, cheltuielile sunt calibrate la o medie a veniturilor, iar orice modificare determină existența pagubei iminente.

4. Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România nu a depus întâmpinare, ci a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și acordarea cheltuielilor de judecată. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În privința motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte constată că nu pot fi primite, întrucât sentința recurată respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc.

civ., instanța de fond prezentând în mod corespunzător motivele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției, cu respectarea principiilor dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare, a principiului legalității, a principiului aflării adevărului și a principiului contradictorialității, garantate de art. 6, art. 7, art. 13, art. 14 și art. 22 C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din CEDO. Astfel, Înalta Curte apreciază că, în considerente, prima instanțe a analizat în mod corespunzător susținerile reclamantei și apărările pârâtei, iar faptul că nu a interpretat argumentele invocate de recurenta-reclamantă în sensul propus de aceasta, nu conduce la concluzia că nu ar fi cercetat corespunzător cauza.

Totodată, Înalta Curte subliniază că nu există nicio contradicție între considerente, prima instanță arătând că în speță nu a fost învestita să soluționeze fondul cauzei, ci doar să se pronunțe asupra suspendării actului administrativ atacat, într-o procedură de excepție în care se permite doar analizarea îndeplinirii cumulative a celor doua condiții prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Înalta Curte apreciază că, în speță, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. Astfel, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond", iar conform art. 15 din același act normativ, aceeași cerere se poate adresa instanței competente și prin cererea de anulare a actului administrativ.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Criticile recurentului-reclamant nu reliefează aspecte care să contrazică eficient constatările primei instanțe privind legalitatea actelor administrative a căror suspendare se solicită, în condițiile în care susținerile din memoriul de recurs se rezumă, pe de o parte, la aspecte generale și teoretice privind condițiile prevăzute de legea contenciosului administrativ care trebuie îndeplinite în ipoteza suspendării actului administrativ, iar pe de altă parte, sunt evocate prevederi ale art. 63, art. 65 și art. 80 din Legea nr. 51/1995, art. 3, art. 4 și art. 6 din Legea nr. 24/2000, art. 1, art. 16, art. 53, art. 61 din Constituție, art. 14, art. 17, art. 1 din Protocolul nr. 12 CEDO, pretins încălcate prin actele administrative litigioase.

Astfel cum s-a reținut în mod corect în considerentele sentinței atacate, prima instanță nu putea să analizeze criticile de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actelor, o astfel de cercetare neputând fi efectuată în procedura sumară și limitată permisă de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte constată că nici în recurs reclamantul nu a învederat împrejurări de natură să conducă la concluzia existenței unei îndoieli serioase asupra legalității actelor administrative atacate care să constituie un caz bine justificat, în accepțiunea dată de legiuitor acestei cerințe, conform definiției din cuprinsul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Prin Hotărârile Consiliului UNBR se asigură punerea în executare a Legii nr. 51/1995, cadru normativ care cuprinde norme juridice suficient de clare și previzibile în sensul reținerii unei aparențe în drept conform căreia U.N.B.R. are atribuția de a organiza Registrul național de asistență judiciară, constituit din registrele de asistență judiciară ale tuturor barourilor, potrivit art. 79 alin. (5) din lege. În egală măsură, nu pot fi reținute nici criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezentând prejudiciul material viitor și previzibil. Prejudiciul viitor este cel care nu s-a realizat încă, însă realizarea sa este sigură, chiar dacă întinderea sa nu poate fi cunoscută cu exactitate.

Prejudiciul viitor trebuie să fie cert, în terminologia consacrată în materia răspunderii civile delictuale, sigur ca și producere, chiar dacă nu se poate aprecia exact cuantumul întinderii sale. Or, recurentul reclamant nu a oferit niciun indiciu cu privire la ponderea veniturilor obținute din activitatea de asistență judiciară, pentru a se reține că lipsirea de aceste venituri ar putea destabiliza situația sa financiară. Simpla înscriere în Registrul de Asistentă Judiciară nu dă naștere unor venituri viitoare sigure ca realizare, ci doar unei vocații de a obține venituri din activitatea prestată, în cazul desemnării ca avocat din oficiu. În plus, recurentul -reclamant a învederat că este titularul unei pensii militare, venit constant care nu este afectat de actele normative a căror legalitate este criticată, putând obține și alte venituri din exercitarea profesiei de avocat.

În consecință, instanța de recurs reține că judecătorul fondului a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut fondat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrative menționate, soluția acestuia urmând a fi menținută. Față de soluția ce se va pronunța, Înalta Curte va admite cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga recurentul-reclamant A. la plata sumei de 800 RON către intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România, reprezentând cheltuieli de judecată, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.

civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1864 din 20 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Totodată, va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. și va dispune obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat în sumă de 800 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1864 din 20 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul-reclamant A. către intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România la plata cheltuielilor de judecată în recurs în sumă de 800 RON reprezentând onorariu de avocat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.