Decizia nr. 4138/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.12.2023, sub dosar nr. x/2023 reclamantul Fondul Proprietatea S.A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în tot a Hotărârii de Guvern nr. 589 din 13.07.2023 privind transmiterea unei părți din imobilul cu numărul MF150370, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și din concesiunea Companiei Naționale "Administrația Porturilor Maritime" - S.A.

Constanța (denumită în continuare,APM Constanța/) în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. 1.2. La data de 25.03.2024, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând admiterea cererii de intervenție, în principiu, și respingerea cererii de anulare a H.G. nr. 589/2023 ca nefondată/neîntemeiată. La termenul din 19.06.2024, Curtea a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă 2117 din 18 decembrie 2024, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, a respins cererea formulată de reclamantul Fondul Proprietatea S.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată și a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în favoarea pârâtului. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile menționate anterior, a declarat recurs reclamantul Fondul Proprietatea S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată în sensul anulării în integralitate a H.G.

nr. 589/2023 și a respingerii cererii de intervenție accesorie formulate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca nefondată. Totodată, a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de judecarea prezentului dosar. În motivare, a arătat, în esență, că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în ceea ce privește legea aplicabilă Contractului de concesiune (respectiv denunțării unilaterale a acestuia), și nici în ceea ce privește argumentele recurentei în sensul că transferul imobilului din concesiunea APM în administrarea MAI s-a produs prin H.G. nr. 589/2023 care a operat o denunțare unilaterală parțială a Contractului de concesiune nr. x, și nu prin modificarea Contractului prin Actul adițional nr. x/04.09.2013.

Sentința atacată încalcă prevederile art. 57 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006, instanța având obligația de a constata că în mod nelegal denunțarea parțială a Contractului de concesiune s-a făcut fără plata unei despăgubiri juste și prealabile, ceea ce conduce la nelegalitatea H.G. nr. 589/2023. Nu a fost respectat principiul neretroactivității legii noi și principiul tempus regit, contractul de concesiune fiind supus legii în vigoare la data încheierii sale. Aplicând legislația în vigoare la data adoptării H.G. nr. 589/2023, respectiv la data încheierii Actului adițional nr. x/04.09.2013, instanța a reținut prevederile art. 326 alin. (6) din Codul administrativ privind modificarea unilaterală a contractului de concesiune de către concedent, ignorând dispozițiile relevante din O.U.G.

nr. 54/2006, respectiv art. 57 alin. (1) lit. b) care reglementează denunțarea unilaterală a contractului și care sunt aplicabile în cazul de față. Prin H.G. nr. 589/2023 s-a produs denunțarea unilaterală parțială a Contractului de concesiune, astfel că aplicarea unei alte legislații decât cea în vigoare la data încheierii contractului reprezintă o încălcare a principiului neretroactivității legii noi și a principiului tempus regit actum. Evocând o serie de prevederi legale nerespectate (art. 6 alin. (6) C. civ., art. 15 alin. (2) din Constituție, respectiv art. 6 alin. (1), (2), (5) C. civ., art. 3, art. 5 alin. (1), art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011) și jurisprudență, recurenta susține incidența O.U.G.

nr. 54/2006 asupra Contractului de concesiune, supus legii în vigoare la data încheierii sale. Or, art. 57 din O.U.G. nr. 54/2006 impunea plata unei despăgubiri juste și prealabile denunțării parțiale a Contractului de concesiune. Nelegalitatea H.G. nr. 589/2023 rezultă din faptul că, deși prin emiterea acestui act administrativ are loc denunțarea unilaterală parțială a Contractului de concesiune, nu se prevede și acordarea unei despăgubiri juste și prealabile către APM, în acord cu prevederile art. 57 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006 A mai susținut că hotărârea AGA nr. 8/04.10.2022 a fost adoptată prin votul exclusiv al acționarului majoritar Statul român, astfel încât nu are aptitudinea legală de a valida sau confirma nelegalitatea H.G.

nr. 589/2023. O asemenea interpretare ar fi de natură să încalce dispozițiile art. 57 din O.U.G. nr. 54/2006, deoarece acordul asupra propunerii de transfer a imobilului ce formează obiectul contractului de concesiune către MAI, nu ar fi putut să fie dat decât cu respectarea și în limitele permise de dispozițiile imperative ale legii. Statul, în calitate de concedent și acționar majoritar al concesionarului, a decis încetarea parțială a Contractului de concesiune prin intermediul H.G. nr. 589/2023, fără a reglementa în cadrul acestui act administrativ și despăgubirea prealabilă datorată concesionarului, conduita acestuia fiind abuzivă. 4. Apărările formulate 4.1. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, în condițiile art. 205 C. proc.

civ., prin care a invocat, în principal, excepția tardivității recursului declarat de recurenta-reclamantă Fondul Proprietatea S.A. împotriva sentinței civile nr. 2117 din 18 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. În motivare, a arătat, în esență, că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente. 4.2. Intimatul-intervenient Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, de asemenea, a înregistrat la dosarul cauzei note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, pe fondul cererii de recurs, a arătat, în esență, că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente. 4.3 Măsuri procesuale La termenul din 24.09.2025 Înalta Curte a respins excepția tardivității recursului invocată de intimatul-pârât Guvernul României, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Curtea constată că nu pot fi primite, întrucât sentința recurată respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc.

civ., instanța de fond prezentând în mod corespunzător motivele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției, cu respectarea principiilor dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare, a principiului legalității, a principiului aflării adevărului și a principiului contradictorialității, garantate de art. 6, art. 7, art. 13, art. 14 și art. 22 C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din CEDO. Astfel, Curtea apreciază că, în considerente, prima instanțe a analizat în mod corespunzător susținerile reclamantei, menționând temeiurile de drept avute în vedere, iar faptul că nu a interpretat argumentele invocate de recurenta-reclamantă în sensul propus de aceasta, nu conduce la concluzia că nu ar fi cercetat corespunzător cauza.

De altfel, Curtea subliniază că necercetarea de către instanța de fond a anumitor argumente ale părților, în condițiile în care au fost indicate motivele avute în vedere pentru pronunțarea soluției, nu deschide calea recursului, pentru nemotivare. În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale privind nulitatea actului administrativ, pentru următoarele motive care vor substitui parțial considerentele sentinței: Prin cererea de chemare în judecată recurentul-reclamant a solicitat anularea Hotărârii de Guvern nr. 589/2023 privind transmiterea unei părți din imobilul cu numărul MF 150370, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și din concesiunea Companiei Naționale "Administrația Porturilor Maritime" - S.A.

Constanța în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța. Recurentul a invocat ca și motiv principal de nulitate împrejurarea că trecerea unei părți din imobilul cu numărul MF 150370 în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța reprezintă o denunțare unilaterală parțială a contractului de concesiune nr. x/31.10.2008, denunțare care s-a realizat cu nesocotirea dispozițiilor art. 57 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006, în vigoare la data încheierii contractului, care prevede condiția acordării unei despăgubiri prealabile. Înalta Curte reține că pretinsa denunțare unilaterală parțială a contractului de concesiune nr. x/31.10.2008 nu formează obiectul actului administrativ contestat în prezenta cauză, respectiv H.G.

nr. 589/2023 ce privește trecerea unei părți dintr-un imobil, aflat în domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța. Or, în aceste condiții, chestiunile legate de pretinsa denunțare unilaterală a contractului de concesiune, inclusiv cele privind efectele produse de hotărârea adunării generale a acționarilor Companiei Naționale "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța nr. 8/04.10.2022 nu privesc legalitatea H.G. nr. 589/2023. De altfel, Înalta Curtea subliniază că recurentul-reclamant nu are decât calitatea de acționar al Compania Naționale "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța și din această perspectivă nu justifică nicio vătămare în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care să susțină prezentul demers judiciar.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, deși prima instanță a analizat motivele de nulitate invocate de recurentul-reclamant în privința H.G nr. 545/2023 dintr-o perspectivă diferită, totuși se impune menținerea soluției pronunțate, având în vedere că în mod corect a reținut că acestea nu sunt de natură a afecta legalitatea actului administrativ contestat. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Proprietatea împotriva sentinței civile nr. 2117 din 18 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Proprietatea împotriva sentinței civile nr. 2117 din 18 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.