Decizia nr. 4122/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1814/2024 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2018, din data de 08.08.2018 și precizată ulterior, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. -C.N.A.I.R S.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Asocierea A. acțiune în anularea deciziei arbitrale parțiale nr. 2 pronunțată la data de 29.06.2018 de către Arbitrul Unic în dosarul arbitral nr. x/MHM înregistrat pe rolul Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Internațional de la Paris (ICC Paris).

Prin încheierea din 01.11.2018 a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei secții la data de 04.12.2018 sub nr. x/2018*. Conform procesului-verbal întocmit la data de 20.09.2023 dosarul a fost versionat prin preluarea acestuia în cadrul secției a IX-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sub nr. de dosar x/2018 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1814 din 6 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de interes;i a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.- C.N.A.I.R.

S.A., în contradictoriu cu pârâta Asocierea A., ca lipsită de interes. 3. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței menționate a declarat recurs recurenta-reclamantă CNAIR, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurenta și-a justificat interesul și folosul practic pentru soluționarea pe fond a acțiunii în anulare împotriva Deciziei arbitrale parțiale întrucât, chiar dacă, pe de o parte, Decizia arbitrală parțială a fost emisă pentru a produce efecte doar până la momentul pronunțării deciziei arbitrale finale, iar pe altă parte, acțiunea în anulare formulată de recurentă împotriva deciziei arbitrale finale ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 a fost respinsă definitiv, interesul pentru soluționarea acțiunii în anulare împotriva Deciziei arbitrale parțiale rezultă din vădita nelegalitate a acesteia. De asemenea, arată că interesul CNAIR rezultă din faptul că această Decizie este aptă să producă anumite efecte patrimoniale concrete.

Chiar dacă soluția finală a disputei arbitrale a clarificat anumite aspecte și pretenții deduse judecății, Decizia arbitrală parțială, în forma sa actuală. rămâne un act juridic susceptibil să influențeze în continuare relațiile dintre părți, dat fiind că prin aceasta subscrisa a fost obligată complet nelegal să achite intimatei-pârâte suma de 45.760.561,68 RON, precum și dobânda acumulată în raport cu această sumă. Mai susține că Decizia arbitrală parțială nr. 2 continuă să producă efecte proprii, distincte de hotărârea finală, aspect deosebit de important în contractele FIDIC, unde deciziile parțiale pot implica obligații patrimoniale semnificative, precum plăți intermediare sau reconfigurarea unor drepturi și obligații contractuale.

O decizie arbitrală parțială nelegală ar putea avea consecințe financiare concrete asupra subscrisei, fiind aptă să creeze prejudicii pe termen lung. În contextul relațiilor comerciale și al disputelor derivate din contracte FIDIC, lăsarea necontestată a unei decizii arbitrale parțiale nelegale ar putea fi interpretată ca o acceptare tacită a unei practici care contravine intereselor CNAIR. Aceasta poate genera un precedent judiciar defavorabil, creând riscul ca astfel de soluții să fie invocate în viitor de către partea adversă sau de către alte entități implicate în litigii similare. Mai susține că Decizia arbitrală parțială conține interpretări ale clauzelor contractuale care sunt contrare literei și spiritului Contractului, având consecințe asupra modului în care aceste clauze vor fi aplicate în viitor.

Rectificarea acestor interpretări prin anularea Deciziei este esențială pentru asigurarea unui echilibru contractual între părți, de aici derivând și interesul subscrisei și folosul practic pentru soluționarea acțiunii în anulare pe fondul cauzei, în sensul admiterii acesteia. În consecință, interesul și folosul practic al subscrisei constă în eliminarea oricărei nelegalități din procesul arbitral, indiferent dacă aceasta provine dintr-o decizie parțială sau din hotărârea finală, respectiv: Decizia arbitrală parțială nr. 2 a fost pronunțată de un tribunal arbitral care nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală.

Arbitrul unic nu a respectat regimul juridic al hotărârilor arbitrale, încălcând astfel dispozițiile imperative din dreptul român cu privire la efectele hotărârii arbitrale, care a fost pronunțată în lipsa oricărui temei legal care să consacre admisibilitatea unei astfel de cereri în dreptul român aplicabil și cu încălcarea principiilor fundamentale ale litigiului arbitral, respectiv egalitatea de tratament, dreptul la apărare și contradictorialitatea. 4. Apărările formulate de intimat Intimata-pârâtă Asocierea A. prin lichidator judiciar B.. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că, în raport de pronunțarea hotărârii arbitrale finale pronunțată la data de 25.05.2020, hotărârea parțială nr. 2 și-a pierdut orice efect, aspect reținut ca atare în considerentele astfel că în cuprinsul căreia a invocat excepția lipsei de interes, prin raportare la dispozițiile art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În cauza dedusă judecății, reclamanta CNAIR a solicitat anularea Deciziei parțiale nr. 2 din 29.06.2018 prin care s-a stabilit ca pârâta CNAIR să respecte Decizia CAD din 16.04.2015 și, ca atare, să plătească reclamantei suma de 45.760.561,68 RON cu dobânda acumulată în raport cu această sumă. Prin Decizia arbitrală finală din 25.05.2020, CNAIR S.A. a fost obligată să plătească Asocierii A. mai multe sume de bani rezultate din executarea contractului nr. x/20.05.2011 având ca obiect "proiectare și execuție autostrada Lugoj - Deva lot 1Km 0+000 - km.

27+400". În cuprinsul acestei Hotărâri arbitrale definitive, s-a reținut că Hotărârea parțială nr. 2, în temeiul căreia Arbitrul unic a dispus executarea Deciziei CAD, nu a fost executată și că aceasta și-a pierdut efectele odată cu emiterea hotărârii finale.

De asemenea, s-a reținut că "sumele acordate de CAD în Decizia sa nu au fost deduse din această Hotărâre finală". Reținând și că acțiunea în anulare formulată de către reclamanta CNAIR împotriva deciziei arbitrale finale din 25.05.2020 a fost respinsă prin sentința civilă nr. 50/31.05.2022 a Curții de Apel București - secția a VI -a civilă pronunțată în dosarul nr. x/2020, sentință rămasă definitivă prin Decizia nr. 333/13.02.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prima instanță a constatat că toate elementele litigioase dintre părți în legătură cu executarea contractului nr. x/20.05.2011 au fost tranșate definitiv, fiind aplicabile cele stabilite prin decizia arbitrală finală din 25.05.2020, astfel că decizia arbitrală parțială nr. 2 nu a produs și nu mai poate produce niciun efect juridic.

Față de aspectele reținute, judecătorul a apreciat că reclamanta nu justifică un folos practic pe care l-ar obține prin anularea Deciziei parțiale nr. 2, astfel că a admis admite excepția lipsei de interes și a respins acțiunea în consecință. Reglementând condițiile de exercitare a acțiunii civile, art. 32 alin. (1) C. proc. civ., prevede că orice cerere poate fi formulată și susținută, numai dacă autorul acesteia: (a) are capacitate procesuală în condițiile legii; (b) are calitate procesuală; (c) formulează o pretenție; (d) justifică un interes. Interesul de a acționa, potrivit art. 33 C. proc. civ., trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Interesul reprezintă folosul practic pe care îl urmărește o parte, prin folosirea mijloacelor procesuale ce alcătuiesc acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia și astfel cum s-a subliniat în practica judiciară și în doctrină, existența interesului trebuie să fie verificată pe întreg parcursul derulării procesului civil, în legătură cu toate formele procedurale ce intră în conținutul acțiunii civile, condiția interesului fiind cerută și în cazul exercitării căilor de atac, executării silite, etc. Raportat la cele ce preced, Înalta Curte reține că începând cu data pronunțării deciziei arbitrale finale, interesul recurentei-reclamante în exercitarea acțiunii în anulare a hotărârii parțiale nr. 2 nu mai îndeplinește condiția de a fi actual.

Cu atât mai mult reclamanta nu mai justifică interes în susținerea acțiunii în anulare, cu cât a fost respinsă prin decizie definitivă și acțiunea în anulare a deciziei arbitrale finale. În plus, chiar recurenta-reclamantă a recunoscut dependența deciziei parțiale față de cea finală, prin formularea cererii de suspendare a judecării cauzei în speță până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020, prin încheierea din 04.03.2022 de suspendare a judecății, instanța de fond reținând că existența sau inexistența interesului CNAIR în continuarea acțiunii în anulare a hotărârii parțiale nr. 2 este în mod evident determinat de soluția asupra cererii de anulare a hotărârii definitive. În consecință, hotărârea instanței de fond atacată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recurusl declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.- C.N.A.I.R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1814 din 6 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.- C.N.A.I.R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1814 din 6 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.