Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
24 septembrie 2025

Decizia nr. 4117/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1079 din 18 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată, și rejudecând, stabilește ca fiind relevantă data de 30.12.2018 pentru acordarea drepturilor salariale, în loc de 01.01.2018. Menține în rest dispozițiile sentinței recurate. Definitivă. Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.