Decizia nr. 4117/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 29.04.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, sub numărul de dosar x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Galați, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Înalta Curte de Casație și Justiție au solicitat: l. Anularea parțială a Ordinului nr. 6245/C. din 30.12.2021 emis de Ministerul Justiției, respectiv a art. 4 din actul administrativ, în sensul stabilirii indemnizației de încadrare începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, în vederea realizării unei salarizări la nivel maxim aflat în plată, unitare la nivelul întregului sistem judiciar, pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

Anularea parțială a Ordinului nr. 6245/C din 30.12.2021 emis de Ministerul Justiției, respectiv a art. 1 din actul administrativ, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25. din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

Anularea parțială a Ordinului nr. 6245/C. din 30.12.2021 emis de Ministerul Justiției, respectiv stabilirea coeficientului de multiplicare 19 (DNA/DIICOT) și ulterior intrării în vigoare a Legii cadru nr. 330/2009, dar și ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, din perspectiva discrepanței generate de inechitatea aplicării acestui coeficient exclusiv magistraților procurori din structurile menționate, omițându-se faptul că aceste cauze sunt soluționate la nivel de tribunale și curți de apel, potrivit competenței și există hotărâri judecătorești definitive în acest sens;

Anularea parțială a Ordinului nr. 406/C/2022 din 07.02.2022 emis de Ministerului Justiției în sensul acordării sporurilor de 45% în principal (30% în subsidiar), conform Legii nr. 153/2017 și plății diferențelor de drepturi salariale rezultate începând cu data 09.04.2015;

Emiterea unor noi ordine de salarizare pentru fiecare dintre reclamanți, începând cu data de 09.04.2015, iar nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat, precum și în continuare prin luarea în calcul a VRS 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 și a coeficienților de multiplicare DNA/DIICOT, începând cu data de 09.04.2015, precum și a sporurilor de 45% în principal (30 % subsidiar), toate cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și acordării plății diferențelor de drepturi salariale rezultate;

Emiterea ordinelor de salarizare de la pct. 5 de către Ministerul Justiției cu indicarea în concret a formulei de calcul a indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor astfel cum au fost solicitate (în raport de elementele de salarizare VRS 605,225 RON și coeficient 19, precum și sporuri) în acord cu principiul transparenței reglementat de art. 6 lit. g) din Legea nr. 153/2017. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1079 din data de 18 iunie 2024, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca fiind prescrise drepturile reclamanților solicitate pentru perioada anterioară datei de 01.01.2018. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați și a respins cererea ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A anulat, în parte, Ordinul 6425C din 30.12.2021 emis de Ministerul Justiției în ce privește dispoziția privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și data de la care se calculează drepturile salariale, având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, aceasta urmând a fi data de 011.01.2018. A obligat pârâtul Președintele ÎCCJ să emită pentru fiecare dintre reclamanți câte un ordin prin care să dispună recalcularea drepturilor salariale ale reclamanților, începând cu data de 01.01.2018 și până la data de 29.12.2021, având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizația de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/207, sporurile urmând a fi calculate în funcție de indemnizația de încadrare astfel stabilită, cu respectarea plafonului instituit de art. 25 din Legea nr. 153/2017 începând cu data intrării în vigoare a acestei legi. A respins ca rămasă fără obiect cererea reclamanților de recalculare a drepturilor salariale pentru perioada 30.12.2021-27.09.2023 și ulterior acestei date, fără ca indemnizația de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/207. A respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Înalta Curte de Casație și Justiție, intimații- și intimații-pârâți Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate, pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs, prin care, invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea capătului de cerere privind recalcularea drepturilor salariale prin raportare la VRS 604,225 RON neplafonat, ca neîntemeiat. În motivare, arată recurenta-pârâtă că în mod eronat instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, respingând ca fiind prescrise drepturile solicitate anterior datei de 01.01.2018. Astfel, prin hotărâre s-a reținut în mod greșit incidența dispozițiilor art. 709 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., acordându-se drepturi începând cu data de 01.01.2018, dat fiind că prevederile legale respective se aplică procedurilor de executare silită, iar în cauză, reclamanții au învestit instanța cu o cerere vizând anularea unor acte administrative, ce se soluționează prin raportare la dispozițiile Legii nr. 54/2004, pe când procedura executării silite apare ca o fază distinctă a procesului civil și are se soluționează conform Cărții a V-a din C. proc. civ. Susține că momentul întreruptiv al prescripției dreptului pretins de reclamanți este data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv data de 29.04.2022, neputând fi avut în vedere un act care a intervenit ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv Ordinul nr. 105/1 fiind emis de către Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29.03.2023. În temeiul Deciziei nr. 22/2019 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 și a prevederilor art. 171 alin. (1) din Codul muncii și art. 2524 C. civ., solicită instanței de recurs să constate că pretențiile aferente perioadei 01.08.2016 — 29.04.2019 sunt prescrise, astfel că raționamentul juridic expus de instanța de fond prin considerentele sentinței atacate cu privire la acordarea VRS 605,225 fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu respectă cele anterior învederate cu privire la prescripția acestui drept. Mai arată că anularea ordinului contestat și obligarea Înaltei Curți de Casație și Justiție la emiterea ordinelor de salarizare cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON, pentru o perioadă anterioară datei de 30.12.2021, este nelegală, prima instanță încălcând dispozițiile legale privind instituția autorității de lucru judecat, fiind incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. De asemenea, afirmă recurenta-pârâtă, contrar celor reținute de instanța de fond, nu poate fi vorba despre existența unei situații discriminatorii în condițiile în care prin ordinul contestat nu s-a recunoscut dreptul de a fi salarizat prin raportare la VRS 605,225 RON în mod diferit, toți judecătorii dobândind o vocație generală de a fi salarizați prin raportare la VRS 605,225 RON începând cu aceeași dată, respectiv 30.12.2021. În acest context, faptul că anumitor persoane le-a fost recunoscut dreptul de a fi salarizate cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON pentru o perioadă anterioară datei de 30.12.2021 și că, în privința acestora, prin ordinele atacate s-a reținut că sumele reprezentând diferențe de drepturi salariale vor fi executare în raport de cele statuate pe cale judecătorească, nu reprezintă o situație discriminatorie, în condițiile în care aceștia au ieșit din starea de pasivitate și au înțeles să se dreseze instanței cu o solicitare prin care să le fie recunoscut acest drept. Or, reclamanții aveau posibilitatea de a se adresa instanței, încă din data de 01.08.2016, cu o cerere prin care dreptul de a fi salarizate cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON să le fie recunoscut, însă aceștia nu au înțeles să iasă din starea de pasivitate până la data emiterii ordinului contestat. În acest sens, menținerea soluției instanței de fond ar conduce la soluția imprescriptibilității acestui drept, lucru care ar fi neconform cu principiile ce guvernează prescripția extinctivă, fiind contrar scopului urmărit de către legiuitor la momentul instituirii prescripției. Nici Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 794/2016 și nici Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 55/2021 nu au reținut obligația ordonatorului principal de credite de a recunoaște prin act administrativ dreptul judecătorilor de a fi salarizați prin raportare la VRS 605225 RON începând cu o anumită dată. Recunoașterea pe cale administrativă a dreptului judecătorilor de a le fi calculată indemnizația de încadrare cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON a fost o decizie administrativă, ce intră în sfera de apreciere a Ministrului Justiției, instanța neputând cenzura ordinele emise de către Ministerul Justiției sub acest aspect. În concluzie, arată recurenta-pârâtă că instanța de contencios administrativ controlează legalitatea actului administrativ, fără a putea decide asupra oportunității, cum a fost aceasta apreciată de autoritatea publică emitentă, cu excepția cazului de exces de putere — art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, atunci când oportunitatea a fost exercitată cu încălcarea legii - prin depășirea competenței legale a autorității sau prin încălcarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice sau juridice. Recunoașterea dreptului la salarizare cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON începând cu data emiterii ordinului intră în sfera de apreciere a Ministerului Justiției, instanța neputând cezura acest aspect, nefiind în prezenta unui exces de putere. 4. Apărările formulate în cauză În cauză nu a fost depusă întâmpinare. II. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1079 din 18 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal este fondat, pentru următoarele considerente: În esență, criticile recurentei-pârâte vizează, pe de o parte, nelegalitatea sentinței atacate din perspectiva prescripției dreptului material la acțiune, apreciind că judecătorul fondului trebuia să constate intervenirea prescripției pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii acțiunii, iar pe de altă parte, din perspectiva reținerii incidenței unei situații discriminatorii în privința acordării VRS 605,225 RON pentru o perioadă anterioară datei de 30.12.2021. În privința prescripției, Înalta Curte subliniază pe de o parte că prin soluția pronunțată de prima instanță nu s-a produs nicio vătămare recurentei-pârâte, iar pe de altă parte că aspectele legate de stabilirea intervalului în care intimații-reclamanți sunt îndreptățiți la acordarea drepturilor salariale pretinse privesc fondul cauzei, respectiv legalitatea actelor administrative contestate în acest cadru procesual. În continuare, Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 din Ordinul ministrului justiției 6245/C/30.12.2021, începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale reclamanților s-au stabilit prin raportare la VRS 605,225 RON cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Pentru punerea în aplicare a Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 406/C/07.02.2022, prin care s-a dispus că "Începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripția Curții de Apel Galați prevăzuți în Anexele 1-13 la prezentul ordin, se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, conform celor prevăzute în dreptul fiecăruia, în anexe." Înalta Curte mai constată că reclamanții au formulat contestație împotriva ordinului MJ nr. 6245/C/2021, respinsă ca neîntemeiată prin adresa nr. x/6.04.2022 emisă de Ministerul Justiției, iar prin adresa nr. x/8.04.2022 emisă de Ministerul Justiției s-a respins ca neîntemeiată contestația administrativă formulată de reclamanți împotriva ordinului MJ nr. 406/C/2.02.2022. În sfârșit, Înalta Curte observă că, ulterior pronunțării sentinței recurate, prin ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023 s-a stabilit la art. 1 că "Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părți integrante ale prezentului ordin." Instanța de recurs reamintește aspecte de jurisprudență obligatorie din materia modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite magistraților, sens în care face referire exemplificativă la decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Înalta Curte reține că ordinele MJ nr. 6245/C/2021 și nr. 406/C/2022 sunt anulabile în ceea ce privește data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, aceasta urmând însă a fi data de 30 decembrie 2018, anume 3 ani anterior datei emiterii actelor administrative litigioase. Instanța de control judiciar constată că reclamanții nu invocă vreo hotărâre judecătorească definitivă care să le fi recunoscut dreptul la calcularea drepturilor salariale prin utilizarea valorii de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON în raport de o anumită dată. În aceste condiții, când ordonatorul de credite nu este obligat să execute la momentul emiterii actului administrativ litigios o obligație stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie și/sau definitivă existentă, problema care trebuie lămurită este dacă ordonatorul de credite trebuia să fi recunoscut dreptul litigios începând cu data emiterii actului respectiv sau și pentru perioada anterioară. Modul de soluționare a problemei amintite este determinat de faptul că aplicarea conformă a legii a fost rațiunea esențială a emiterii actului administrativ sub aspectul recunoașterii dreptului salarial calculat pe baza unei valori de referință sectorială de 605,225 RON. Or, într-o astfel de situație, recunoașterea dreptului salarial trebuia să intervină de la momentul la care acesta trebuia calculat în maniera în discuție, iar nu doar pentru viitor, sub condiția însă de a nu se fi împlinit termenul general de prescripție de 3 ani, calculat regresiv în raport de data emiterii actului. Spre o astfel de concluzie, nu poate fi acceptată o imposibilitate de emitere în mod retroactiv a actului administrativ de către ordonatorul de credite, deoarece prin intermediul său sunt conferite în mod suplimentar drepturi în favoarea beneficiarilor, iar nu invalidate sau restrânse drepturi deja acordate. Limita temporală până la care ordonatorul de credite era dator a recunoaște în acord cu legea dreptul respectiv este aceea a termenului de prescripție, dincolo de care acesta se poate prevala de aplicarea legii în scopul sancționării pasivității creditorului. Așadar, calculând în mod regresiv termenul general de prescripție de 3 ani în raport de data emiterii ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 rezultă că data limită până la care ordonatorul de credite avea obligația de a fi recunoscut dreptul litigios era data de 30 decembrie 2018, moment la care valoarea de referință sectorială relevantă era cea amintită anterior și determina modul de calcul a indemnizației de încadrare potrivit celor învederate de recurenții-pârâți. În aceste condiții, obligația ce se va institui în sarcina ordonatorului de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2022, anume Înalta Curte de Casație și Justiție, este de a emite un nou ordin pentru încadrarea salarială a intimaților-reclamanți, având în vedere o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 30.12.2018 și ulterior, desigur până la momentul la care ordonatorul de credite a recunoscut deja prin acte administrative proprii dreptul respectiv. Față de cele mai sus expuse, Înalta Curte reține că sunt fondate criticile recurentei-pârâte privind data de acordare a drepturilor salariale prin sentința atacată, respectiv 01.01.2018, în loc de 30.12.2018. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele arătate în precedent, observând art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța de control judiciar va admite recursul declarat; va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va casa în parte sentința recurată, și în rejudecare, va stabili ca fiind relevantă data de 30.12.2018 pentru acordarea drepturilor salariale, în loc de 01.01.2018. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu au fost criticate prin cererile de recurs.