- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 30 septembrie 2024
Decizia nr. 3767/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 340/2024 a Curții de Apel Cluj
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea formulată înregistrată la data de 7 august 2024 sub dosar nr. x/2024 pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, pe cale de ordonanță președințială să fie obligați pârâții să-i asigure fără somație și fără trecerea vreunui termen, combinația de medicamente Bevacizumabum (denumire comercială Avastin) și Trifluridinum+Tipiracilum (denumire comercială Lonsurf) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al acestei instanțe.
2. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 340/2024 pronunțată la 30 septembrie 2024, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată, a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâții Guvernul României și Ministerul Sănătății, prin întâmpinare, ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Ministerul Sănătății, prin întâmpinare, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, invocată prin întâmpinare, a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și, în consecință a obligat pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, să-i asigure reclamantului, fără somație și fără trecerea vreunui termen,
combinația de medicamente Bevacizumabum (denumire comercială Avastin) și Trifluridinum+Tipiracilum (denumire comercială Lonsurf) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al acestei instanțe. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 340/2024 pronunțată la 30 septembrie 2024 de Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică.
Părțile recurente învederează următoarele: a) Pârâtul Ministerul Sănătății apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Menționează că, potrivit Legii nr. 95/2006, atribuțiile autorităților implicate în elaborarea Listei de medicamente compensate și gratuite, reglementate în Titlul VIII, sunt distincte de atribuțiile privind derularea programelor naționale de sănătate, reglementate în Titlul II. Susține că procedura ordonanței președințiale nu impune ca măsura vremelnică să fie dispusă împotriva tuturor pârâților din dosarul de fond și că, potrivit Legii nr. 95/2006, atribuțiile autorităților implicate în elaborarea Listei de medicamente compensate și gratuite, reglementate în Titlul VIII, sunt distincte de atribuțiile privind derularea programelor naționale de sănătate, reglementate în Titlul II.
Arată că doar în privința alcătuirii Listei toate autoritățile implicate au atribuții succesive, în timp ce derularea programelor naționale de sănătate aparține exclusiv instituției căreia legea îi conferă competența, Ministerul Sănătății neputând derula programele CNAS și nici invers, iar Guvernul și ANMDMR neavând atribuții în derularea vreunui program de sănătate. Astfel, un medicament nu poate fi decontat de CNAS dacă nu este inclus în Listă și nu are protocol terapeutic aprobat, chiar dacă are indicație în RCP, întrucât nu a parcurs procedura legală. În consecință, în cadrul ordonanței președințiale singura chestiune relevantă este identificarea autorității care poate suporta provizoriu costul medicamentului ce are indicație în RCP și determinarea programului național de sănătate în care se încadrează indicația terapeutică a pacientului.
Obligarea Guvernului, ANMDMR și Ministerului Sănătății la asigurarea medicamentelor în cazuri particulare, în condițiile în care nu au atribuții legale în acest sens, conduce la consumarea inutilă de resurse publice, întrucât executarea sentințelor este realizată exclusiv de CNAS, singura instituție competentă în derularea programului național de oncologie. Potrivit art. 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, accesul la îngrijiri medicale se realizează în condițiile legislației naționale, iar în România programele naționale de sănătate sunt derulate de instituțiile desemnate de lege. Deși mai multe autorități participă la elaborarea Listei, doar instituția care derulează programul național de sănătate poate fi obligată să asigure provizoriu medicamentul.
Invocă O.G. nr. 37/2022, publicată în Monitorul Oficial la 31 august 2022, care a completat art. 16 din Legea nr. 95/2006 cu alin. (11), stabilind că Ministerul Sănătății nu poate suporta din bugetul propriu contravaloarea medicamentelor, cu excepțiile expres prevăzute la lit. a)-e). Întrucât medicamentele din programul național de oncologie nu se regăsesc printre aceste excepții, orice plată ar fi ilegală. Arată că acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a O.G. nr. 37/2022, astfel că dispozițiile acesteia sunt aplicabile. În continuare susține că, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, completarea acesteia se poate face doar cu norme generale din C. civ. și C. proc.
civ., nu cu proceduri speciale. Procedura ordonanței președințiale, reglementată în Cartea a VI-a din C. proc. civ., este o procedură specială, la fel ca procedura contenciosului administrativ, astfel încât, în virtutea principiilor specialia generalibus derogant și generalia specialibus non derogant, nu poate completa Legea nr. 554/2004. Mai mult, procedurile speciale din Cartea a VI-a sunt concepute pentru raporturi între particulari și sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice și persoanele vătămate, astfel că ordonanța președințială nu poate fi utilizată în contenciosul administrativ. Subliniază că art. 14 din Legea nr. 554/2004 permite suspendarea efectelor unui act administrativ unilateral, nu și suspendarea unui refuz pretins nejustificat de soluționare a unei cereri.
Dacă legea specială nu permite suspendarea unui asemenea refuz, procedura ordonanței președințiale, ca normă specială, nu poate crea o astfel de posibilitate, întrucât ar încălca principiul specialia generalibus derogant. Singura acțiune admisibilă este acțiunea de fond întemeiată pe art. 8 alin. (1) teza a doua și art. 18 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, având ca obiect refuzul de includere a medicamentului în Listă. Apreciază arată că hotărârea CEDO în cauza Panaitescu nu este aplicabilă, deoarece în acea cauză pacientul avea un drept recunoscut de lege la gratuitatea tratamentului, în timp ce în prezenta cauză reclamantul nu are un drept legal la gratuitatea unei combinații de medicamente neincluse în Listă.
Hotărârea nu stabilește obligația statului de a include medicamente în Listă, ci doar reafirmă obligația generală de protejare a dreptului la viață. Subliniază că un medicament poate fi prescris și rambursat doar dacă este inclus în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 și dacă are indicație terapeutică autorizată în RCP. În cauză nu există aparența de drept, întrucât reclamantul nu a probat administrarea tratamentului într-un interval rezonabil, eficiența combinației de medicamente și nici existența unei prescripții medicale clare. Invocă cauza C-179/16 F. Hoffmann-La Roche Ltd, în care s-a reținut că dreptul Uniunii nu reglementează prescrierea medicamentelor off-label, iar statele membre decid asupra rambursării acestora.
România nu a reglementat utilizarea off-label, astfel că nu există obligația autorităților de a rambursa costul unui medicament pentru indicații neaprobate. În final susține că admiterea cererii de ordonanță președințială ar depăși atribuțiile puterii judecătorești și ar crea un dezechilibru între puterile statului, întrucât ar obliga autoritățile să ramburseze medicamente pentru indicații neaprobate și neincluse în Listă, contrar art. 243 1 din Legea nr. 95/2006. b) Recurentul-pârât Guvernul României invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. și critică soluția primei instanțe pentru motivul că reclamantul nu poate beneficia de compensarea integrală a combinației de medicamente Bevacizumab (Avastin) și Trifluridinum + Tipiracilum (Lonsurf), întrucât acestea nu sunt incluse împreună în Lista medicamentelor compensate aprobată prin H.G.
nr. 720/2008. Susține că includerea unui medicament în această listă este condiționată de parcurgerea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale, realizată de deținătorul autorizației de punere pe piață potrivit Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014, Guvernul nu poate adopta o hotărâre de includere în lipsa inițierii procedurii de către autoritățile competente. Conform art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, prescrierea, eliberarea și decontarea medicamentelor se realizează exclusiv pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, astfel încât inexistența medicamentelor în listă determină inexistența dreptului reclamantului la compensare.
Instituția recurentă arată că nu poate fi obligat să inițieze sau să elaboreze un proiect de act normativ privind includerea medicamentelor, întrucât, potrivit art. 1 din H.G. nr. 561/2009, competența de inițiere aparține autorităților de specialitate, respectiv ministerelor și organelor de specialitate ale administrației publice centrale. Ministerul Sănătății, conform art. 2 din H.G.
nr. 144/2010, are atribuții de elaborare a politicilor și programelor naționale de sănătate, iar Casa Națională de Asigurări de Sănătate, potrivit art. 220 alin. (3) și (4) din Legea nr. 95/2006, gestionează fondul de asigurări sociale de sănătate și propune proiecte de acte normative cu avizul conform al Ministerului Sănătății, avizând totodată lista medicamentelor prevăzută la art. 280 lit. i). Întrucât aceste autorități au competențe partajate în procedura de evaluare și includere a medicamentelor, nu se poate dispune obligarea lor directă la includerea combinației de medicamente în regim de compensare 100%. În consecință, pârâtul Guvernul României solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate împotriva sa ca inadmisibilă, întrucât reclamantul nu poate pretinde o obligație pe care legea nu o atribuie Guvernului, iar medicamentele indicate nu sunt incluse în lista compensată din cauza neîndeplinirii condițiilor legale.
c) Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate susține aplicabilitatea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și arată că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei de interes a reclamantului, deși, potrivit întâmpinării depuse, combinația de medicamente DCI TRIFLURIDINUM + TIPIRACILUM (LONSURF) asociată cu DCI BEVACIZUMAB (AVASTIN), pentru indicația "cancer colorectal", este evaluată de ANMDMR, fiind emisă o decizie de adăugare în Lista de medicamente, astfel încât poate fi prescrisă și rambursată în sistemul de asigurări sociale de sănătate conform RCP-ului, până la actualizarea protocolului terapeutic de către comisia de specialitate a Ministerului Sănătății și aprobarea acestuia prin ordin comun al ministrului sănătății și al președintelui CNAS.
Invocă art. 241 alin. (1) și art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care consacră dreptul asiguraților la medicamentele incluse în lista aprobată prin hotărâre a Guvernului, precum și aplicabilitatea H.G. nr. 720/2008, republicată, care stabilește Lista medicamentelor acordate în regim de compensare. Arată că Legea nr. 95/2006 reglementează procedura de includere, extindere, neincludere sau excludere a medicamentelor din listă, iar art. 243 alin. (1) și (2) și art. 243 1 prevăd criteriile și metodologia de evaluare aprobate prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea ANMDMR. Menționează aplicabilitatea Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014, potrivit căruia evaluarea tehnologiilor medicale este un proces continuu, realizat de ANMDMR, care propune Ministerului Sănătății Lista ce se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Instituția pârâtă arată că medicamentele DCI Bevacizumab (Avastin) și DCI Trifluridinum + Tipiracilum (Lonsurf) sunt deja incluse în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, republicată, în sublista C, secțiunea C2, PNS 3 - Programul Național de Oncologie, având indicațiile terapeutice prevăzute de Ordinul MS/CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările ulterioare. Pentru indicația "cancer colorectal" este autorizată de Agenția Europeană a Medicamentului pentru asocierea Lonsurf + Bevacizumab, iar raportul de evaluare publicat de ANMDMR concluzionează că sunt întrunite criteriile de includere în Lista de medicamente, urmând actualizarea protocolului terapeutic aferent. Susține incidența art. 241 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 și art. 26 lit. i) din H.G.
nr. 521/2023, potrivit cărora prescrierea medicamentelor se face cu respectarea protocoalelor terapeutice, iar în lipsa acestora, conform RCP-ului, în limita competenței medicului prescriptor. CNAS susține că, întrucât combinația de medicamente poate fi prescrisă și rambursată conform RCP-ului până la actualizarea protocolului, reclamantul nu justifică un interes actual, neexistând un refuz al autorității de a acorda tratamentul în regim de compensare 100%. Apreciază că trebuie aplicate art. 230 alin. (1), art. 221 alin. (1), art. 241 alin. (1) și art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care reglementează pachetul de servicii de bază și dreptul la medicamente, precum și obligația respectării protocoalelor terapeutice.
Astfel, arată că legislația este aplicată uniform, fără discriminare, în acord cu art. 1 alin. (5) și art. 34 din Constituția României, precum și cu art. 16 alin. (1), care consacră egalitatea în fața legii. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1578 din 7 decembrie 2011, potrivit căreia statul, ca stat social, stabilește conținutul și limitele drepturilor sociale în funcție de politica publică și resursele financiare disponibile. În concluzie, solicită constatarea faptului că reclamantul nu are interes în cauză, întrucât tratamentul solicitat poate fi prescris și decontat din FNUASS, autoritățile îndeplinindu-și obligațiile legale, și, pe cale de consecință, admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea ordonanței președințiale ca lipsită de interes.
4. Apărări formulate în cauză Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat admiterea recursurilor și pe fond, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în juduecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că motivele de recurs invocate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ. nu privesc acest motiv de casare, ci se referă la modalitatea greșită de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii, astfel că vor fi analizate în raport de cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc.
civ. Instanța de recurs reține că prima instanță a arătat considerentele pentru care a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, lipsei de interes și inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâți, precum și pe cele pentru care a admis cererea de ordonanță președințială, astfel că motivele de recurs privind greșita soluționare a excepțiilor și neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizate în continuare. Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
O primă critică de nelegalitate adusă sentinței atacate, comună celor trei recursuri promovate, vizează soluția instanței de fond prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților. Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat, în cauza de față, de obligarea pârâților să îi asigure reclamantului, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, a medicamentelor DCI Bevacizumab (Avastin) și DCI Trifluridinum + Tipiracilum (Lonsurf), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal.
Deși sunt întemeiate susținerile recurenților-pârâți în sensul că cererea de chemare în judecată nu are ca obiect obligarea acestora la includerea în Lista de decontare a medicamentului solicitat, ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, Înalta Curte constată că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul că trebuie făcută actualizarea protocolului terapeutic aferent, întrucât medicamentele DCI Bevacizumab (Avastin) și DCI Trifluridinum + Tipiracilum (Lonsurf) sunt deja incluse în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, republicată, în sublista C, secțiunea C2, PNS 3 - Programul Național de Oncologie, având indicațiile terapeutice prevăzute de Ordinul MS/CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările ulterioare.
Pentru indicația "cancer colorectal" este autorizată de Agenția Europeană a Medicamentului pentru asocierea Lonsurf + Bevacizumab, iar raportul de evaluare publicat de ANMDMR concluzionează că sunt întrunite criteriile de includere în Lista de medicamente. Așadar, raportat la petitul acțiunii, instanța de fond, în mod legal a statuat că toți pârâții au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât au atribuții în ceea ce privește procedura de includere a unor medicamente pe Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.
Concret, competența este partajată între Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, pe baza avizului Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre, dar numai pe baza demersului inițiat de Ministerul Sănătății. Nu în ultimul rând, pe baza listei aprobate, revine structurilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate fiind cea care gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate. În consecință, susținerile recurenților-pârâți privind lipsa calității procesuale pasive a lor în prezenta cauză, nu pot fi primite.
Cât privește soluția instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte reține că recurentul-pârât Ministerul Sănătății a criticat raționamentul instanței susținând că pârâții nu pot fi obligați în solidar, ci doar la prestații diferite întrucât au atribuții și obligații diferite în procedura de includere a medicamentelor în listă și în procedura de decontare a medicamentelor introduse în listă. Contrar susținerilor recurentului-pârât Ministerul Sănătății, Înalta Curte reține că intimatul-reclamant nu solicită obligarea pârâților în solidar la îndeplinirea obligației solicitate, ci fiecare este chemat în raport de atribuțiile care îi revin potrivit legii, astfel cum a fost prezentat anterior, Ministerul Sănătății stând în judecată în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea și controlul activităților referitoare la sănătatea publică.
Referitor la cealaltă perspectivă de inadmisibilitate analizată de instanța de fond, respectiv faptul că ordonanța președințială este inadmisibilă de plano în materia contenciosului administrativ, întrucât art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu dă posibilitatea suspendării efectelor unui refuz pretins nejustificat de soluționare a unei cereri, așa cum este cazul în speța de față, Înalta Curte reține că procedura ordonanței președințiale este aplicabilă în sfera litigiilor de contencios administrativ prin raportare la prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc.
civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte." Or, în speță, nu s-a solicitat suspendarea executării vreunui act administrativ în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci dispunerea unor măsuri vremelnice în sarcina părților intimate, până la dezlegarea fondului cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Cluj - secția contencios administrativ și fiscal. Pentru toate aceste considerente, instanța de control judiciar reține că excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă în mod corect de judecătorul fondului.
Celelalte critici din recursurile promovate pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atunci când instanța a aplicat sau interpretat greșit normele de drept material, în concret recurenții-pârâți referindu-se la condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială stabilite de art. 997 și următoarele C. proc. civ., precum și la prevederile H.G.
nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, Ordinul nr. 1301/2008 și Legea nr. 95/2006, . În esență, recurenții-pârâți au susținut că nu este îndeplinită condiția existenței în favoarea intimatului-reclamant a unei aparențe a dreptului pretins vătămat, cum eronat ar fi reținut prima instanță, intimatul-reclamant neavând dreptul de a beneficia de compensare în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentelor DCI Bevacizumab (Avastin) și DCI Trifluridinum + Tipiracilum (Lonsurf) pentru indicația cancer colorectal, conform art. 231 și art. 232 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de asigurat, întrucât protocolul trebuie actualizat cu această combinație de medicamente, ele figurând separat la data solicitării, cu această indicația terapeutică potrivit Hotărârii Guvernului nr. 720/2008, pe Lista anexă corespunzătoare medicamentelor compensate-gratuite.
Potrivit art. 997 C. proc. civ.: "(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.
(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt". Din aceste dispoziții rezultă următoarele condiții ce trebuie îndeplinite pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială: aparența de drept în favoarea reclamantului, urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului.
Înalta Curte, verificând condițiile de admisibilitate enumerate mai sus apreciază că acestea sunt întrunite în cauză, iar argumentele reținute de prima instanță, cu privire la existența aparenței de drept în favoarea reclamantului, sunt confirmate de faptul că "deși, potrivit cadrului normativ în vigoare, reclamantul nu are dreptul să beneficieze de decontare pentru combinația de medicamente BEVACIZUMABUM (denumire comercială AVASTIN) și TRIFLURIDINUM+TIPIRACILUM (denumire comercială LONSURF), acestea are dreptul să beneficieze de decontare pentru medicamentul AVASTIN respectiv pentru medicamentul LONSURF în mod individual, acestea fiind incluse în Lista medicamentelor compensate separat pentru indicația terapeutică de care suferă reclamantul, neputând fi omis nici aspectul că Lista medicamentelor compensate poate fi oricând modificată, potrivit legii, nu doar la cererea deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață, ci și din inițiativa autorităților, inclusiv în sensul extinderii indicațiilor terapeutice ale unui produs pentru care se acordă compensarea." În conformitate cu dispozițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 861/2014, etapele procesului de evaluare de către ANMDMR a tehnologiilor medicale în vederea luării deciziei și propunerii Ministerului Sănătății de includere a unui medicament în Lista de medicamente compensate sunt următoarele: - solicitantul,
care este deținătorul autorizației de punere pe piață, depune la autoritatea compententă o cerere însoțită de documentația completă în susținerea cererii; - medicamentul intră în procedura de evaluare, urmând ca decizia să fie comunicată solicitantului în termen de 90 de zile calendaristice de la data primirii documentației complete în susținerea cererii; - ANMDMR publică pe site-ul propriu toate solicitările depuse, rapoartele tehnice și rapoartele finale de evaluare, la termenele prevăzute de Ordinul MS nr. 861/2014; - ANMDMR comunică solicitantului decizia emisă conform criteriilor și metodologiei prevăzute de Ordinul MS nr. 861/2014; - deciziile emise în urma procedurii de evaluare a DCI-urilor noi pot fi: de includere necondiționată, de includere condiționată sau de neincludere în Lista de medicamente compensate.
Ulterior, decizia de a introduce un medicament în Lista de medicamente compensate/gratuite sau în programele naționale de sănătate este sub jurisdicția Ministerului Sănătății, care prin Comisiile de specialitate pentru fiecare patologie, împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și în funcție de fondurile disponibile pentru rambursare, poate introduce un medicament în Lista medicamentelor compensate-gratuite. Așadar, instanța de control judiciar reține, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosar, că la momentul introducerii cererii de ordonanță președințială pe rolul Curții de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal, respectiv 7 august 2024, se încheiase procedura de evaluare în cadrul Direcției Evaluare și Tehnologii Medicale din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, în condițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 861/2014.
În urma evaluării efectuate, a fost emisă Decizia Președintelui ANMDMR nr. 685/25.06.2024 privind includerea condiționată a combinației de medicamente în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și a căilor de atac, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, având în vedere Decizia Președintelui ANMDMR nr. 685/25.06.2024, Înalta Curte constată că există o aparență de drept în favoarea intimatului-reclamant pentru asigurarea tratamentului cu medicamentele solicitate.
Raportat la toate considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, împotriva sentinței nr. 340/2024 pronunțate la 30 septembrie 2024 de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 26 iunie 2025.