Decizia nr. 362/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea formulată la data 22 august 2023 și înregistrată pe Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023,reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, Guvernul României și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în principal, constatarea refuzului nejustificat aparținând celor doi pârâți de soluționare în termenul legal (tăcerea administrativă) a Cererii nr. x/12.07.2023, înregistrată la pârâtul de rând 1 sub nr. x/12.07.2023 și sub nr. 20/26.633/M.A./12.07.2023.

În subsidiar, constatarea refuzului nejustificat, emis cu exces de putere, aparținând celor doi pârâți - urmare a Cererii nr. x/12.07.2023, înregistrată la pârâtul de rând 1 sub nr. x/12.07.2023 și sub nr. 20/26.633/M.A./12.07.2023 - refuz nejustificat manifestat prin Adresa nr. x/07.08.2023, emisă de pârâtul de rând 2 (însușit tacit și de pârâtul de rând 1), respectiv a neîndeplinirii de către pârâtul de rând 1 a obligației de rezultat, de adoptare și publicare în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada 01.01.2017-06.07.2017 într-un termen rezonabil; Urmare a constatării refuzului nejustificat, emis cu exces de putere, al celor doi pârâți, solicită a se dispune obligarea pârâtului de rând 1- Guvernul României la adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii de guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada de referință 1 ianuarie 2017 - 06 iulie 2017, respectiv a schemei finale/proiectului de H.G.

avizat de Guvernul României încă din anul 2016 și care a stat la baza emiterii Deciziei Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/3.01.2017; obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 176/F-CONT din 7 decembrie 2023, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și a obligat pârâtul Guvernul României la adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial al României a Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, pentru perioada 01.01.2017-06.07.2017, conform prevederilor legale.

Totodată, a obligat, în solidar, pârâții, să plătească reclamantei suma de 10.983,29 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâți Guvernul României și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin recursul său, recurentul- pârât Guvernul României invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ., a criticat sentința recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În acest sens a arătat că instanța de fond, în mod eronat, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând ca termen de început pentru calcularea prescripției data de 25.04.2023.

Dreptul intimatei-reclamante la acțiune s-a născut la data de 06.07.2017, data de la care aceasta avea posibilitatea să-și valorifice pretinsele pretenții. Or, pretinsul "drept" de a solicita emiterea unei Hotărâri de Guvern, cât și dreptul de a cere plata compensațiilor, constituie drepturi de creanță, fiind supuse termenului general de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului (adică, cel mai târziu, de la data de 06.07.2017). Solicită instanței de judecată să observe că cererea administrativă adresată de intimata-reclamantă este formulată după împlinirea termenului de 3 ani, calculat de la data de 06.07.2017 (cererea nr. x/24.05.2023).

Nu în ultimul rând, a apreciat că intimata-reclamantă, în calitate de proprietară a unui teren cu vegetație forestieră pentru care există restricții în recoltarea de masă lemnoasă și, în condițiile în care cadrul normativ special ce ar fi trebuit să fie incident intervalului de referință 01.01.2017-06.07.2017, nu a existat, aceasta avea posibilitatea să-și valorifice pretinsele pretenții în cadrul unei proceduri interne de drept comun, în care să se administreze un probatoriu complex. Având în vedere cele mai sus menționate, solicită instanței să respingă acțiunea intimatei-reclamante ca fiind prescrisă.

În combaterea argumentelor reținute de instanța de fond cu privire la obligația Guvernului României de a adopta o Hotărâre de Guvern pentru perioada 1 ianuarie 2017- 6 iulie 2017, respectiv în demonstrarea încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material, recurentul a susținut că valoarea maximă a bugetului aprobat prin Hotărârea Comisiei Europene la art. 2.5., este de 285.000.000 RON, sumă pe care Guvernul României nu putea să o depășească. Acest buget este preluat identic la art. 12 din H.G. nr. 447/2017, care prevede: "Valoarea totală maximă aferentă schemei pentru perioada 2017 — 2020 este de 285 milioane RON și se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat cu această destinație de Ministerul Apelor și Pădurilor". Așadar, suma maximă stabilită de Comisia Europeană pentru perioada 2017-2020 a fost respectată întocmai de Guvernul României, nefiind relevant faptul că H.G.

nr. 447/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial în luna iunie 2017, iar nu în luna martie 2017, imediat după primirea Deciziei CE C(2016) 8769 final din 01.03.2017. Pe cale de consecință, contrar celor reținute de Curtea de Apel Pitești, a apreciat că, prin adoptarea H.G. nr. 447/2017, Guvernul României și-a respectat atât obligațiile care rezultă din legislația internă (art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic, art. 4 și art. 5 din O.G. nr. 14/2010, art. 26 din O.U.G. nr. 57/2007), cât și din legislația comunitară în domeniul ajutoarelor de stat cu privire la terenurile forestiere (Regulamentul UE nr. 1698/2005, Regulamentul UE nr. 1305/18.12.2013, Decizia Comisiei Europene nr. C (2016) 8769 final/03.0l .2017).

În recursul promovat, pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, reținând cauza spre rejudecare, a solicitat respingerea acțiunii formulate de intimata-reclamantă, ca prescrisă. A susținut, în esență recurentul - pârât că instanța de fond nu a analizat, nu a pus în discuția părților și nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de autoritate, obligație ce îi revenea conform art. 224, 248 397 C. proc. civ.

Apreciază că reclamanta, în calitate de proprietar a suprafețelor de pădure pentru care există restricții în recoltarea de masă lemnoasă și, în condițiile în care cadrul normativ special ce ar fi trebuit să fie incident intervalului de referință 01.01.2017 - 06.07.2017, nu a existat, avea posibilitatea să-și valorifice pretinsele pretenții în cadrul unei proceduri interne de drept comun, în care să se administreze un probatoriu necesar, astfel cum aceasta este reglementată de dispozițiile civile. Criticile cu privire la respingerea acțiunii ca neîntemeiată Încă de la început, a subliniat faptul că soluția pe fondul cauzei a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că instanța nu a ținut cont de faptul că, în lipsa unei aprobări din partea Comisiei, nu se pot emite acte normative prin care să ofere ajutoare de stat.

Mai mult, instanța de fond a realizat o interpretare greșită a normelor de drept material întrucât, deși Curtea a reținut corect că pentru legalitatea acordării ajutorului de stat trebuie să existe avizul Comisiei Europene, soluția pronunțată este în total dezacord și conține argumente contradictorii. Este evident faptul că Hotărârile de Guvern sunt acte administrative cu caracter normativ care se emit pentru organizarea executării legii sau pentru executarea în concret a legii, reglementând aspecte de interes public, cu aplicabilitate generală și ai căror destinatari sunt nedeterminați, motiv pentru care adoptarea acestora nu se realizează la cererea unei persoane sau a unui grup de persoane, ci în condițiile prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Trebuie să rețină instanța netemeinicia pretențiilor ridicate de către reclamantă, câtă vreme H.G. nr. 447/30 iunie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă, acordate anual, pe hectar de pădure, a fost adoptată si publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 526 din 6 iulie 2017. Astfel, reclamanta solicită acordarea retroactivă a dreptului de a beneficia de ajutor de stat, încercând să inducă în eroare instanța de judecată. Or, în ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității, instanța a motivat că acesta nu este încălcat întrucât neretroactivitatea presupune adoptarea unor norme care să impună obligații pentru viitor subiectelor de drept, or prin emiterea și adoptarea actului normativ se reglementează o situație juridică pentru trecut.

Așadar, suma maximă stabilită de Comisia Europeană pentru perioada 2017 - 2020 a fost respectată întocmai de Guvernul României, nefiind relevant faptul că H.G. nr. 447/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial în luna iunie 2017, iar nu după primirea Deciziei CE C(2016) 8769 final. În acest sens, Comisia Europeană nu a impus Guvernului României adoptarea unei hotărâri imediat după primirea deciziei sale și nici acordarea unei compensații lunare, semestriale sau trimestriale, ci anuale, pe hectar de pădure și cu respectarea plafoanelor maximale indicate la punctele 19 și 20 din Decizie. În aceste condiții, pentru perioada 01.01.2017-06.07.2017 recurentul nu a avut la dispoziție vreun temei legal sau buget aprobat în baza cărora să acorde compensațiile solicitate, bugetul situându-se în limitele impuse de Comisia Europeană prin Decizie, astfel că, prin adoptarea H.G.

nr. .447/2017, au fost respectate de către România, respectiv de către Minister, atât durata de aplicare a schemei de ajutor de stat (2017 - 2020 - art. 11), cât și bugetul aferent acesteia (285.000.000 RON - art. 12). Cu privire la cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocațial, solicită reducerea acestora potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., întrucât acestea sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea și complexitatea cauzei. 4. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A., în termen legal, a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, cu consecința menținerii în tot a sentinței recurate, ca fiind legală.

În ceea ce privește excepția prescripției invocată direct în recurs solicită aplicarea art. 2513 C. civ.. În al doilea rând, învederează că recurenții-pârâți încearcă să inducă în eroare instanța de recurs cu privire la natura prescripției aplicabile în cauza dedusă judecății, întrucât, fiind un litigiu de contencios administrativ, în mod cert, sunt aplicabile cu prioritate prevederile art. II din Legea nr. 554/2004 și nicidecum dispozițiile de drept comun din C. civ., respectiv art. 2500 și art. 2517. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la prevederile art. 488 din C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că dată fiind similitudinea criticilor și a motivelor de recurs înfățișate de cele două recurente cu privire la soluția pronunțată de către instanța de fond, urmează a le analiza grupat, răspunzând acestora prin argumente comune. De asemenea, este de menționat că recursurile de față nu combat punctual argumentele Curții de apel, ci reiterează practic susținerile formulate în fața instanței de fond, afirmând, cu titlu general, că instanța de fond ar fi eliminat în totalitate aspectele sesizate de recurenți prin apărările formulate. Totodată, este de remarcat că recurenții -pârâți susțin că instanța de fond ar fi respins (sau chiar nu s-ar fi pronunțat) excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Din actele și lucrările dosarului nu reiese că pârâții ar fi înțeles să invoce această excepție, în fața instanței de fond, astfel că, în aceste condiții, sunt aplicabile dispozițiile art. 2512 C. civ., potrivit cu care prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună credință, iar organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu, chiar dacă aceasta ar fi în interesul statului sau a unităților sale administrativ-teritoriale.

Momentul până la care poate fi invocată excepția prescripției dreptului material la acțiune este reglementat la art. 2513 C. civ., potrivit cu care "Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare, sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate." Acest caracter dispozitiv al noilor norme a fost statuat și de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care, prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, a arătat că, într-o viziune diametral opusă față de cea a Decretului nr. 167/1958, "legiuitorul actual a reglementat prescripția extinctivă ca instituție de ordine privată care nu mai operează de plin drept, ceea ce produce consecințe asupra duratei termenelor de prescripție, care nu mai sunt imperative, ci, în anumite marje, pot rămâne la disponibilitatea părților, recunoașterii posibilității renunțării la prescripție ori a încheierii de convenții prin care să se modifice cursul prescripției, prin fixarea începutului acesteia, ori a cauzelor legale de suspendare sau întrerupere, a sferei persoanelor care se pot prevala de faptul împlinirii acesteia, a condițiilor și limitelor procedurale în care excepția prescripției ar putea fi invocată etc. (...)". Prin urmare, aceste critici nu pot fi primite.

În ceea ce priveste critica întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Curtea apreciază că nu poate fi vorba în speță de o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și o încălcare a principiului separației puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție câtă vreme reclamanta invocă încălcarea de către Guvernul României a unei obligații deja prevăzute expres de lege (art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 și cele două decizii ale Comisiei Europene invocate în acțiunea introductivă), astfel că, deși această obligație de a organiza executarea legii are ca obiect un act administrativ cu caracter normativ, dreptul de apreciere asupra oportunității emiterii sale nu mai este atributul exclusiv al autorității publice competente.

Este evident că instanțele judecătorești nu se pot substitui autorității executive în exercitarea atribuțiilor componentelor acesteia care privesc procedura de adoptare și conținutul concret al actului administrativ a cărei emitere este prevăzută de lege și care ar avea aplicabilitate generală, iar faptul că autoritatea competentă trebuie să elaboreze instrumentele de prezentare și motivare nu poate constitui un argument valabil pentru neadoptarea actului în condițiile în care instanța de contencios administrativ nu exonerează Guvernul României de aceste atribuții și nici nu fixează conținutul concret al actului administrativ ce trebuie adoptat. Analizând hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate și în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că aceste critici nu sunt întemeiate, în speță nefiind identificate încălcări ale cerințelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. ori ale exigențelor respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 din Constituția României și de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului, prin prisma modului în care instanța de fond a cercetat argumentele părților și a construit raționamentul judiciar. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Totodată, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., prevăd că se poate cere casarea hotărârii "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Legea nu impune ca hotărârea judecătorească să abordeze în mod literal toate argumentele și susținerile părților, acestea fiind sintetizate și subsumate unor considerente comune, apte să dezlege fiecare dintre aspectele care au format obiectul disputei judiciare. În consecință, considerentele sentinței recurate sunt detaliate în mod corespunzător obligației legale de motivare a hotărârii pronunțate și nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât un astfel de motiv de casare/nelegalitate nu este incident.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material. II.2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., indicat ca motiv de recurs, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în cauză, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Situația de fapt care a generat prezentul litigiu astfel cum a fost reținută de către instanța de fond Este de observat că reclamanta a solicitat numai emiterea unui act administrativ, nu și acordarea de despăgubiri, iar pârâtul Guvernul României a emis hotărâre de guvern pentru a doua parte a anului 2017, fără a acoperi normativ și prima parte a acestui an solicitată in cauză - 01.01.2017-06.07.2017. Așadar, nu s-a contestat în speță faptul că reclamanta a parcurs pentru anul 2017, procedura pentru obținerea compensațiilor/ajutoarelor de stat, procedură administrativă reglementată de actele normative speciale aplicabile ajutorului de stat în materie forestieră.

De asemenea, nu s-au contestat susținerile reclamantei referitoare la suprafața de vegetație forestieră deținută în proprietate și includerea unei părți din această suprafață în situl Natura 2000. Judecătorul fondului, pornind de la acte premise necontestate, a reținut că, în principiu, reclamanta intră în categoria persoanelor care ar putea, sub rezerva îndeplinirii unor formalități punctuale, să primească compensații/ajutoare de stat, de unde concluzia existenței unui interes al acesteia în promovarea prezentei acțiuni și posibilitatea ca ea să sufere o vătămare prin refuzul Guvernului României, contestat în prezenta cauză.

Ca atare, cererea dedusă judecății, are ca obiect obligarea Guvernului României la adoptarea hotărârii de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluționării cererii privind compensațiile aferente perioadei de referință 01.01.2017 - 06.07.2017.

Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene această schemă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, iar prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final de la data de 3.01.2017 a fost avizată favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiect, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piața internă.

În raport de dispozițiile specifice din legislația națională și legislația Uniunii Europene, compensațiile prevăzute de Cod silvic au un parcurs administrativ clar indicat de actele normative: (i) elaborarea proiectului de hotărâre de guvern privind normele metodologice de acordare a compensațiilor; (ii) notificarea Comisiei Europene privind autorizarea ajutorului de stat; (iii) emiterea deciziei finale a Comisiei Europene de autorizare a schemei ajutorului de stat și (iv) adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii de Guvern.

În procesul de față, deși acest parcurs a fost inițiat și derulat de pârât, totuși a fost finalizat prin adoptarea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ care prevede o durată de acordare a schemei de ajutor de stat mai scurtă, alta decât cea indicată inițial în proiectul de hotărâre transmis de pârât odată cu notificarea către Comisia Europeană și alta decât durata indicată de decizia nr. C(2016) 8769 final a Comisiei.

Astfel, potrivit art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul Silvic "În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice ..., statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: (...) b) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă". În plus, art. 99 alin. (1) din același act normativ prevede că normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Înalta Curte constată că ambii recurenți critică hotărârea primei instanțe, în temeiul unor motive similare care vor fi analizate împreună, din perspectiva aplicării greșite a normelor de drept material de la art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 447/2017, text potrivit căruia "Pentru anul 2017 se acordă compensații numai pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și data de 31 decembrie", cu mențiunea că H.G. nr. 447/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 526 din 6 iulie 2017. La art. 2 alin. (1) lit. i) și lit. n) din Legea nr. 554/2004 sunt definite refuzul nejustificat de a soluționa o cerere ca fiind exprimarea explicată, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea, respectiv prin excesul de putere se înțelege exercitarea dreptului de apreciere aparținând autorităților administrației publice prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

În contextul interdicțiilor amintite, legislațiile europeană și națională au prevăzut dreptul proprietarilor de terenuri forestiere din zonele amintite de a beneficia de plata unei compensații. Prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/03.01.2017 s-a aprobat ajutorul de stat pentru perioada 2017-2020, compensație ce se plătește anual în limita unei anumite sume. Cum compensația amintită se acordă anual, normele metodologice trebuie să prevadă cuantumul compensației pentru întregul an 2017, nu doar pentru aproximativ 6 luni, anume ulterior intrării în vigoare a hotărârii de Guvern ca urmare a publicării sale în Monitorul Oficial la 6 iulie 2017. În mod corespunzător, nu reprezintă o apărare validă a recurenților referirea la recunoașterea prin art. 12 din H.G.

nr. 447/2017 a unui cuantum total de 285.000.000 RON pentru schema de ajutor aprobată, dat fiind că valoarea respectivă constituia un maximum, a cărui acordare nu este exclus a fi influențată în mod decisiv prin reducerea perioadei primului an de la 12 luni la aproximativ 6 luni. În consecință, refuzul recurentului-pârât de a adopta hotărârea de Guvern pentru acordarea compensației și aferent perioadei 01.01.2017 - 06.07.2017 este nejustificat, în sensul disp. art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond pronunțând o hotărâre cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, deoarece conduita părții recurente-pârâte nu corespunde nici aspectelor de competență legată ce îi incumbă și nici respectării interesului legitim privat al părții intimate-reclamante.

Sub aspectul respectării/încălcării principiului neretroactivității legii civile, Înalta Curte apreciază că o lege este retroactivă când modifică situații definitive stabilite sau acte care și-au epuizat toate efectele în trecut. În cauză, se solicită obligarea unei autorități publice să respecte acte normative cu forță juridică superioară și să adopte actul administrativ normativ în organizarea executării dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic, O.G. nr. 14/2010, Deciziei C(2016) 8769 final din 03.01.2017 și Regulamentului nr. 1305/2013 al Parlamentului European.

În baza acestor acte normative interne și europene, recurentul-pârât Guvernul României are obligația adoptării normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând c/valoarea produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada 2017 - 2020. Recurenta-reclamantă deține în proprietate suprafața de peste 1.000,00 ha se află situată în arii naturale protejate - tipul funcțional TI/TII, fapt care presupune interdicția totală sau aproape totală de recoltare a masei lemnoase. Ca urmare a instituirii acestor restricții, în virtutea prevederilor legale din Legea organică nr. 46/2008, beneficiez de dreptul la compensații pentru suprafața de teren forestier inclusă în zona/tipul funcțional T1 și T2 având datele de identificare conform amenajamentelor silvice în vigoare.

Se arată expres că baza legală internă de acordare pe cale administrativă a acestor compensații își are izvorul juridic principal în cadrul prevederilor art. 97 alin. (1) lit. b), art. 98-99 din Legea nr. 48/2008, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 133/2015. Tot în acest sens, statul român a reglementat instituirea unor zone de protecție în care au fost impuse anumite restricții de recoltare, respectiv: Zone de tip funcțional T1 - zone de protecție absolută - rezervații științifice și peisagistice; Zone de tip funcțional T2 - zone care fac obiectul unui regim de conservare specială - păduri seculare, virgine sau semivirgine. Din acest motiv, legislația europeană și cea națională au prevăzut dreptul proprietarilor de terenuri forestiere din zonele de protecție la plata unei compensații.

Potrivit art. 46 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 sprijinul se acordă anual pe hectar de suprafață apicolă sau de pădure. Prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/03.01.2017 s-a aprobat ajutorul de stat pentru perioada 2017-2020, compensație ce se plătește anual în limita unei anumite sume. Prin legislația națională, Codul silvic și O.G. nr. 14/2010 s-a stabilit obligația Guvernului României de a emite normele metodologice de aplicare și procedura acordării compensațiilor. Prin legislația națională, Codul silvic și O.G. nr. 14/2010 s-a stabilit obligația Guvernului României de a emite normele metodologice de aplicare și procedura acordării compensațiilor. Compensația se acordă anual, prin urmare normele metodologice trebuie să prevadă cuantumul compensației pentru întregul an 2017 și nu pentru doar 6 luni.

În consecință, refuzul intimatului-pârât de a adopta hotărârea de guvern pentru acordarea compensației în perioada 01.01.2017 - 06.07.2017 este nejustificat, în sensul disp. art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, anterior arătate. Înalta Curte remarcă o jurisprudență constantă a acestei instanțe, prin care intimatul-pârât a fost obligat la adoptarea hotărârii de guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor în cauză, pentru perioada 2010-2013, jurisprudență exemplificată prin Deciziile nr. 4596/2020 și nr. 3701/2021.

Cu privire la criticile referitoare la cheltuielile de judecată, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 05 martie 2020, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., s-a statuat că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc.

civ. Pentru aceste motive, criticile recurentului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor privind proporționalitatea onorariului de avocat nu pot fi primite. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile autorităților pârâte, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursurile formulate de recurenții - pârâți Guvernul României și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 176/F-CONT din 7 decembrie 2023 a Curții de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Definitivă. Pronunțată, astăzi, 29 ianuarie 2025 prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.