Decizia nr. 3548/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 653/2023 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de revizuire Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 04.04.2022, revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a solicitat revizuirea sentinței nr. 3058/14.10.2013 a Curții de Apel București, pronunțate în dosarul nr. x/2012, menținută prin Decizia nr. 873/26.02.2015, pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție, cu consecința respingerii acțiunii având ca obiect constatarea calității sale de colaborator al fostei Securități. În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a invocat dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 324 pct. 3 teza a II-a C. proc. civ., susținând că expertiza întocmită de B. a fost declarată falsă și desființată în cursul procesului. Totodată, acesta a arătat că din două expertize grafoscopice distincte rezultă cu certitudine că notele informative și angajamentul din anul 1986 nu au fost redactate și semnate de el.

Hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual 2.1. Prin sentința nr. 653 din 03.02.2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția autorității de lucru judecat, ca nefondată, a admis excepția inadmisibilității cererii de revizuire, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței nr. 3058/14.10.2013, pronunțate de Curtea de Apel București - secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca inadmisibilă. 2.2. Prin decizia nr. 4033 din 21.09.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Înalta Curte a constatat că soluția fondului a fost dată fără a se ține seama de Ordonanța penală nr. 230/II-2/2021, prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a respins ca neîntemeiată plângerea lui A. împotriva ordonanței de clasare nr. 4926/P/2020. În această ordonanță s-a reținut că din cercetări nu a rezultat că expertul B. ar fi încălcat norme de lege pentru a fi în prezența infracțiunii de abuz în serviciu sau că ar fi falsificat raportul de expertiză în modalitățile prevăzute de art. 321 C. pen., iar pentru infracțiunile de abuz în serviciu, fals intelectual și mărturie mincinoasă s-a constatat împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale. Neavând în vedere acest act esențial, care dovedea finalizarea cercetării penale, situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, motiv pentru care, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. Cauza a fost înregistrată în vederea rejudecării pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.10.2023 sub numărul de dosar x/2022

Hotărârea pronunțată în cadrul rejudecării în fond după casare Prin sentința nr. 231 din 14.02.2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată. În analiza motivului de revizuire invocat, instanța de fond a reținut că revizuentul a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865, care consacră posibilitatea revizuirii hotărârii atunci când aceasta a fost pronunțată în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății. Instanța a subliniat că norma instituie două ipoteze autonome: (i) expertul care a participat la soluționarea cauzei a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau (ii) hotărârea s-a întemeiat pe un înscris declarat fals. În situația în care constatarea infracțiunii nu mai poate fi realizată printr-o hotărâre penală, instanța civilă este îndrituită să se pronunțe incidental asupra existenței sau inexistenței infracțiunii. Revizuentul a susținut că raportul de expertiză grafologică întocmit de expertul B. ar fi fost declarat fals, invocând în acest sens încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 - secția penală în dosarul nr. x/2020. Instanța de fond a constatat însă că acea încheiere a fost pronunțată exclusiv ca urmare a plângerii formulate de revizuent împotriva Ordonanței nr. 243/II/2/2020 din 23.11.2020, prin care prim-procurorul respinsese plângerea împotriva Ordonanței nr. 4962/P/2020 din 09.10.2020, prin care se dispusese clasarea. Judecătorul de cameră preliminară a desființat soluția de clasare și a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, fără a statua asupra existenței vreunui fals. Ulterior, prin Ordonanța nr. 4926/P/2020 din 25.08.2021, procurorul a dispus din nou clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu, mărturie mincinoasă și fals intelectual, reținând incidența autorității de lucru judecat prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen. și raportându-se la ordonanța anterioară din 09.02.2020, în care se stabilise că faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția cerută de lege. Plângerea formulată împotriva acestei soluții a fost respinsă prin Ordonanța nr. 230/II/2/2021 din 29.09.2021, în cuprinsul căreia s-a reținut că nu există elemente care să ateste încălcarea de către expert a unor norme de legislație primară ori falsificarea raportului de expertiză în modalitățile prevăzute de art. 321 C. pen.. Totodată, s-a constatat intervenirea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile investigate. Instanța de fond a concluzionat că procedura penală derulată în dosarul nr. x/2020 a fost finalizată, iar actele procurorului confirmă inexistența unui fals în raportul de expertiză. În consecință, nu se poate reține că înscrisul pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii ar fi fost declarat fals, în sensul cerut de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865. Totodată, instanța a arătat că aplicarea acestui motiv de revizuire este posibilă numai în situațiile în care tragerea la răspundere penală nu mai poate avea loc din cauze exterioare - precum amnistia, prescripția sau decesul - iar instanța civilă este chemată să se pronunțe incidental asupra existenței infracțiunii. Or, în speță, soluția de clasare nu a fost determinată de asemenea cauze care împiedică exercitarea acțiunii penale, ci de lipsa temeiurilor substanțiale privind existența faptelor și vinovăția autorului, ceea ce exclude incidența motivului de revizuire invocat.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 231 din 14.02.2024, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, revizuentul A. a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. din 1865. Deși recurentul-revizuent nu și-a structurat criticile conform temeiurilor de drept invocate, din modul cum este conceput memoriul de recurs rezultă că hotărârea Curții de apel este combătută sub trei aspecte, respectiv: a) nerespectarea dispozițiilor obligatorii din decizia de casare Potrivit recurentului, instanța de rejudecare nu a respectat dispozițiile obligatorii din decizia de casare nr. 4033/21.09.2023 a Înaltei Curți, care ar fi impus cercetarea caracterului fals al expertizei grafologice întocmite de B.. Instanța de rejudecare a respins cererea ca neîntemeiată, deși era obligată să verifice consecințele ordonanței Parchetului Judecătoriei Sectorului 5, prin care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de fals intelectual pe motivul intervenirii prescripției răspunderii penale. În opinia recurentului, această soluție implica obligația instanței de rejudecare de a se pronunța asupra desființării înscrisului. b) hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei Recurentul afirmă că motivarea sentinței este contradictorie, întrucât instanța a reținut, pe de o parte, că procedura penală s-a finalizat prin Ordonanța nr. 230/II-2/2021 din 29.09.2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, iar pe de altă parte, a arătat că nu se poate cerceta falsul pe cale civilă. În logica recurentului, prescripția răspunderii penale pentru falsul intelectual a intervenit doar ca motiv de clasare, dar că fapta ar exista în materialitatea sa. Din această perspectivă, el consideră că instanța civilă trebuia să constate falsul pe cale incidentală, pentru că penalul nu a mai putut trimite cauza în judecată din cauza prescripției. Existența faptei - respectiv nerealitatea raportului de expertiză întocmit de B. - ar rezulta, în opinia recurentului, din considerentele obligatorii ale hotărârii judecătorești definitive din 07.04.2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, motiv pentru care apreciază că motivarea este "străină" și "contradictorie". c) hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii Potrivit recurentului, instanța a aplicat greșit dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008 și normele de drept civil privind restabilirea situației anterioare (art. 1386 C. civ., art. 1246 și urm. C. civ., precum și art. 308 C. proc. civ. referitor la cercetarea falsului de către instanța civilă. Recurentul susține că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. era incident, întrucât expertiza întocmită de B. ar fi fost "declarată nelegală și desființată", iar alte două expertize grafoscopice (inclusiv cea a expertului C.) ar demonstra că angajamentul din 1986 nu a fost semnat de el. În plus, invocă decizia Curții Constituționale nr. 672/2012, care a eliminat anumite sintagme din O.U.G. nr. 24/2008, sugerând că temeiul legal al acțiunii CNSAS ar fi afectat.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Cu titlu preliminar, se impune a se preciza că, deși recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. din 1865, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că se invocă, în esență, trei categorii de critici: (i) nerespectarea dispozițiilor obligatorii din decizia de casare nr. 4033/2023, ceea ce se circumscrie art. 304 pct. 5, (ii) existența unor motive străine și contradictorii în hotărârea atacată, corespunzătoare art. 304 pct. 7, și (iii) aplicarea greșită a legii, corespunzătoare art. 304 pct.

Critica încadrată la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, prin care recurentul susține că instanța de rejudecare nu ar fi respectat dispozițiile obligatorii din decizia de casare nr. 4033/2023, care ar fi impus verificarea caracterului fals al raportului de expertiză întocmit de expertul B., este nefondată. Înalta Curte reține că, prin decizia de casare, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru analizarea efectelor Ordonanței nr. 230/2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 asupra cererii de revizuire. Acest act, care atestă finalizarea cercetării penale, era esențial pentru stabilirea situației de fapt, iar scopul rejudecării nu a fost acela de a verifica pretinsul caracter fals al expertizei, cum în mod eronat susține recurentul. Curtea de Apel a analizat ordonanța și a reținut că expertiza nu a fost falsificată, respectând astfel dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul nu indică veritabile contradicții interne ale hotărârii și nici motive străine de natura cauzei, ci susține că instanța ar fi trebuit să considere incident motivul de revizuire, întrucât, în opinia sa, actele penale ar demonstra existența materială a falsului. Or, asemenea susțineri nu intră în sfera de control a motivului de recurs invocat, ci reprezintă, în realitate, dezacordul recurentului cu modul în care instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865, urmând a fi analizate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865. Analizând criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. raportat la circumstanțele concrete ale speței. Art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865 permite revizuirea atunci când hotărârea s-a întemeiat pe un înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, iar dacă falsul nu mai poate fi constatat printr-o hotărâre penală din cauze exterioare răspunderii penale (amnistie, prescripție, deces), instanța civilă poate analiza incidental existența infracțiunii. Pentru incidența acestui motiv, este necesar fie: existența unei hotărâri penale sau a unui act procesual care constată falsul, fie imposibilitatea obiectivă de tragere la răspundere penală, care obligă instanța civilă să se pronunțe incidental. Susținerile recurentului în sensul că Ordonanța nr. 230/II-2/2021 din 29.09.2021 a constatat "nerealitatea" expertizei întocmite de expertul B. și că prescripția ar fi intervenit doar ca motiv de clasare, dar că în materialitatea sa fapta există, astfel că instanța civilă era obligată să constate falsul pe cale incidentală, sunt vădit nefondate. Înalta Curte reține că, deși recurentul s-a adresat organelor de urmărire penală cu o plângere împotriva expertului B., sens în care a fost constituit pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de mărturie mincinoasă și abuz în serviciu, pentru că faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția cerută de lege pentru a constitui infracțiuni, soluție împotriva căreia recurentul nu a formulat plângere la instanța de judecată. Acesta este și motivul pentru care noua plângere formulată de recurent (cea care a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 al aceleași unități de parchet) a fost clasată (prin ordonanța procurorului din data de 25.08.2021, menținută prin ordonanța nr. 230/II-2/2021 din 29.09.2021 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București și prin Încheierea Judecătoriei Sectorului 5 București din data de 26.10.2021) prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., adică pentru existența autorității de lucru judecat. În plus, prin Ordonanța nr. 230/II-2/2021 din 29.09.2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a reținut faptul că din cercetări nu a rezultat că făptuitoarea, expertul B., ar fi încălcat norme prevăzute de legislația primară pentru a fi în prezența infracțiunii de abuz în serviciu sau că ar fi falsificat raportul de expertiză în vreuna dintre modalitățile prevăzute de art. 321 C. pen.. Totodată, cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, fals intelectual și mărturie mincinoasă s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Prin urmare, atragerea răspunderii penale nu a avut loc, nu pentru că procesul penal nu putea fi declanșat sau a încetat din cauze exterioare, ci pentru că s-a stabilit că nu există temeiuri substanțiale în acest sens. Or, câtă vreme s-a constatat inexistența infracțiunii de fals intelectual, iar prescripția a intervenit ca motiv suplimentar, în mod corect instanța de fond a constatat că nu se poate relua cercetarea acestei chestiuni prin intermediul cererii de revizuire. Soluția contrară (cea propusă de recurent) ar înfrânge autoritatea de lucru judecat a deciziilor luate în procesul penal cu privire la inexistența infracțiunilor vizate de plângerile penale, ceea ce depășește cadrul legal prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A., ca nefondat.