Decizia nr. 3502/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Hotărârea primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați - secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16.10.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF-Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, -anulara Deciziei nr. 48/17.01.2019 de angajare a răspunderii solidare emise de DGFP Iași-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău-Serviciul Public Orășenesc Moinești, -anularea Deciziei nr. 10204/24.04.2019 emise de ANAF-DGFP Iași de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei menționate anterior și -exonerarea de plata oricăror sume stabilite în sarcina debitoarei B. S.R.L..

Prin sentința nr. 313 din 6 noiembrie 2024, Curtea a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 10204/24.04.2019 de soluționare a contestației și Decizia nr. 48/17.01.2019 de angajare a răspunderii solidare emise de pârâte și a exonerat reclamanta de plata sumelor stabilite în sarcina sa pentru actele contestate. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. A susținut recurenta-pârâtă că sentința recurată apare a fi nemotivată, în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ., fiind pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură, cuprinde motive contradictorii fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept, având în vedere că nu a evocat motivele și apărările sale menționate prin întâmpinare și prin notele scrise. A apreciat că nu au fost prezentate de către contribuabil argumente privind starea de fapt și de drept prin care să combată constatările organelor fiscale și din care să rezulte o situație contrară celei constatate. În continuarea susținerilor sale, recurenta-pârâtă a reiterat cele prezentate în cuprinsul întâmpinării, concluzionând că instanța de fond fără o motivare convingătoare în sensul că reclamanta nu ar fi acționat cu rea-credință în nedeclararea și neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, nu a avut în vedere, nici favorabil nici nefavorabil, constatărilor organelor fiscale, ceea ce denotă o motivare insuficientă.

3. Apărările formulate Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei-reclamante și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., însă argumentele sale privesc, pe lângă reiterarea apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, doar aspectul nemotivării hotărârii. Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., un astfel de motiv este incident dacă prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Așadar, premisa aplicării textului legal menționat o constituie încălcarea unei reguli de procedură civilă, însă, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 cu cele ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări, iar, ca sancțiune procedurală, urmează să fie analizată în strânsă corelație cu diferitele acte de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le îndeplinesc pe parcursul activității judiciare și care au produs prejudicii pentru partea procesuală îndrituită a invoca nulitatea.

Or, recurenta-pârâtă nu a indicat care ar fi normele de procedură încălcate, astfel că acest motiv de casare nu poate fi analizat, fiind invocat formal. Nici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nu pot fi analizate argumentele recurentei-pârâte. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Însă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în vreuna dintre ipotezele textului legal. Susținerile recurentei-pârâte nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situației de fapt, probele administrate, aprecierea acestora realizată de instanța de fond, în sensul interpretării greșite a înscrisurilor de la dosarul cauzei. A reluat în integralitate aspectele prezentate în cuprinsul întâmpinării, deși trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către prima instanță în fundamentarea soluției pronunțate. În atare situație, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentei privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat, în mod efectiv, greșelile instanței de interpretare și aplicare a legii pentru a putea fi circumscrise motivului de nelegalitate menționat.

Astfel, simpla nemulțumire generică a pârâtei față de hotărârea recurată, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conținutului întâmpinării, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate. Recurenta era datoare să argumenteze rațiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanța ar fi încălcat sau aplicat greșit prevederile legale și să precizeze care sunt aceste norme. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. În acest context, se constată că susținerile recurentei-pârâte, pe care a intenționat a le încadra în ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, neputând fi luate în considerare cu valoare de critici de nelegalitate. Aceste susțineri, prin care se tinde a demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis instanței de recurs. Cu toate acestea, recursul poate fi analizat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, motiv de nelegalitate care, însă, este nefondat. Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc.

civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Or, analizând considerentele hotărârii recurate, constată că instanța a analizat condițiile pentru angajarea răspunderii solidare, prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, și, în raport cu probatoriul administrat, inclusiv cu raportul de expertiză contabilă, a apreciat că nu este îndeplinită condiția relei-credințe a intimatei-reclamante, neexistând niciun indiciu cu privire la ascunderea sau înstrăinarea vreunui bun urmăribil sau sustragerea disponitibilităților bănești de către aceasta. În acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, fiind respectate dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., prima instanță expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere la emiterea hotărârii. De asemenea, judecătorul fondului, realizând un raționament de sinteză al criticilor din acțiune și în raport cu argumentele pârâtei, a oferit un răspuns comun acestora, prin argumente care corespund soluției finale cuprinse în dispozitiv.

În ceea ce privește obligativitatea instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, reține că, potrivit jurisprudenței constante a instanței europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina c. României, Buzescu c. României, Dima c. României, Bock și Palade c. României), art. 6 alin. (1) din Convenție obligă instanțele să își motiveze deciziile, fără, însă, ca prin aceasta să se înțeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părți și că o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

În concluzie, în opinia Înaltei Curți, motivarea primei instanțe este corespunzătoare, fiind posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și oferă garanțiile unui proces echitabil. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău împotriva sentinței nr. 313 din 6 noiembrie 2024 a Curții de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 19 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.