- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 5 iunie 2025
Decizia nr. 3136/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație
Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a II-a contencios administrativ și fiscal la 7 mai 2024 sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Judecătoria Sectorului 1 București, prin reprezentant legal Tribunalul București, și B., a solicitat să se constate: - nulitatea absolută a Hotărârii nr. 218 din 7 februarie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru judecători, prin care s-a dispus transferul pârâtei B. de la Tribunalul București la Judecătoria Sectorului 1 București; - nulitatea repartizării dosarului nr. x/2014 la un complet de dreptul familiei, deși este un litigiu între profesioniști eminamente, derivând din acțiunea judecătorească cu specific de drept comercial între societatea comercială și un acționar.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pentru emiterea hotărârii ce face obiectul cauzei nu există o bază factuală reală și că interesul său este dat de faptul că pârâta B. prezidează completul de la Judecătoria Sectorului 1, la care se judecă dosarul nr. x/2014, în care reclamanta este parte. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1516 C. civ., art. 6 din Convenția EDO și art. 31 din Legea nr. 590/2003. 2. Apărările intimaților 2.1 Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale a instanței, inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nulității repartizării dosarului nr. x/2014, lipsei calității procesuale pasive a intimatei Judecătoria Sectorului 1 București, față de acest capăt de cerere, precum și nulitatea cererii de chemare în judecată.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. 2.2 Intimata Judecătoria Sectorului 1 București, prin reprezentant legal Tribunalul București, a formulat întâmpinare, prin care invocat excepțiile inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nulității repartizării dosarului nr. x/2014, lipsei calității procesuale pasive a intimatei Judecătoria Sectorului 1 București, față de acest capăt de cerere, precum și nulitatea cererii de chemare în judecată. Pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
3. Procedura de soluționare a contestației Contestația a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, care, prin sentința civilă nr. 9294/6.12.2024, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pe rolul acestei din urmă instanțe înregistrându-se la 21 februarie 2025, sub nr. x/2024. Urmare înregistrării contestației pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 201 alin. (3) - (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată la 5 iunie 2025. II.
Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., excepția tardivității contestației, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Hotărârea nr. 218 din 7 februarie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru judecători, s-a pus în executare decizia civilă nr. 225/19.01.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul dispunerii transferului doamnei judecător B. de la Tribunalul București la Judecătoria Sectorului 1 București, începând cu 20.02.2023.
În cauza de față, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Consiliul Superior al Magistraturii, Judecătoria Sectorului 1 București și B., anularea Hotărârii nr. 218/07.02.2023 emise de secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, precum și anularea repartizării dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București. Înalta Curte constată că petitul principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Hotărârii nr. 218 din 7 februarie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru judecători, capătul 2 de cerere fiind subsidiar acestuia, întrucât are ca situație premisă transferul doamnei judecător B. de la Tribunalul București la Judecătoria Sectorului 1 București.
Având în vedere cele dispuse prin hotărârea contestată în cauză, respectiv transferul doamnei judecător B. de la Tribunalul București la Judecătoria Sectorului 1 București, Înalta Curte reține că aceasta este o hotărâre cu caracter individual a secției pentru judecători privind cariera doamnei judecător B., sens în care devin incidente în cauză dispozițiile art. 29 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cărora: "(5) Hotărârile cu caracter individual ale plenului și secțiilor privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile de la adoptare, se comunică de îndată și se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 10 zile de la redactare.
(6) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. (…)". Totodată, conform art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.
Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 218 din 7 februarie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru judecători a fost publicată la 15 februarie 2023, iar contestația a fost înaintată pe mail Tribunalului București - secția a II-a contencios administrativ și fiscal la 30 aprilie 2024, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la 7 mai 2024, conform dovezii aflate la dosarul Tribunalului, respectiv a ștampilei Tribunalului București privind data primirii acțiunii.
În acest context, contrar susținerilor contestatoarei, în sensul că, nefiind magistrat nu este ținută de termenele prevăzute de Legea nr. 305/2022, Înalta Curte constată că, în speță, solicitându-se anularea unei hotărâri privind cariera unui judecător, care se comunică destinatarului actului, și nu terțelor persoane, iar solicitarea de anulare a acesteia ce formează obiectul prezentului dosar este formulată de un terț, în raport de data publicării hotărârii - 15 februarie 2023 - și de dispozițiile legale antereferite, formularea contestației la 30 aprilie 2024 a fost făcută cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca tardivă contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 218 din 7 februarie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru judecători.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge contestația declarată de contestatoarea A. împotriva hotărârii nr. 218 din 7 februarie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii - secția pentru judecători, ca tardivă. Definitivă. Pronunțată astăzi, 5 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.