Decizia nr. 3098/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 08.07.2022 pe rolul Curții de Apel București. reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Prim Ministru României-B. a solicitat: - obligarea pârâtului Prim-Ministrul României la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la pronunțarea deciziei ICCJ, secția contencios administrativ și fiscal nr. 2370/08.05.2019 în dosarul nr. x/2015 până la executarea obligației impuse în decizia menționată; - stabilirea cuantumului final al penalitățior în favoarea reclamantei până la executarea obligației prevăzută în titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 2370/08.05.2019 și obligarea Guvernului României la plata cuantumului final al penalităților. - obligarea pârâtului, în baza dispozițiilor art. 892 din C. proc. civ. la plata despăgubirilor reprezentând 35000 RON compusă din contravaloarea dividendelor nete aferente acțiunilor la care este îndreptățită în calitate de salariat al SC. C. S.A., în conformitate cu prevederile Ordonanței 55/2003 și care i s-ar cuvenit pentru perioada 2003-2022 și contravaloarea dobânzii penalizatoare calculată cu rata inflației asupra sumei reprezentând contravaloarea dividendelor din perioada 2003-2022 - cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 2352 din 09 decembrie 2022, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile ca neîntemeiate și a respinge acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Prim-ministrul României, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței nr. 2352 din 09 decembrie 2022 a Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă A. critică sentința primei instanțe susținând că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, respectiv art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, art. 892 și art. 906 C. proc. civ. În esență, recurenta arată că instanța de fond a interpretat eronat efectele H.G. nr. 746/2022, apreciind în mod greșit că prin adoptarea acesteia Guvernul și-ar fi executat obligația stabilită prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/2019 a Înaltei Curți. Recurenta susține că hotărârea de Guvern adoptată nu reprezintă executarea obligației, întrucât aceasta nu realizează vânzarea acțiunilor către salariați, ci doar stabilește o cotă procentuală de 1% și prevede emiterea ulterioară a unor norme metodologice, ceea ce ar demonstra că obligația stabilită prin titlul executoriu nu a fost îndeplinită. În opinia sa, obligația Guvernului era una de rezultat, constând în adoptarea unei hotărâri care să pună efectiv în aplicare dispozițiile art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, iar nu în adoptarea unui act pregătitor. Mai arată recurenta că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât pârâții nu au executat obligația în termenul legal, iar întârzierea de peste trei ani ar constitui o neexecutare culpabilă care atrage aplicarea amenzii civile și acordarea penalităților. Susține că instanța a ignorat caracterul coercitiv al penalităților stabilite prin titlul executoriu și a dat un înțeles eronat dispozițiilor art. 906 C. proc. civ. În ceea ce privește art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recurenta consideră că instanța a interpretat greșit condițiile de aplicare, întrucât legea nu condiționează stabilirea penalităților definitive de existența unei hotărâri anterioare de aplicare a amenzii civile, iar instanța de fond ar fi adăugat la lege, încălcând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Referitor la capătul de cerere privind despăgubirile de 35.000 RON, recurenta susține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale a autorității publice, întrucât neexecutarea obligației timp de peste 10 ani i-ar fi cauzat un prejudiciu constând în dividendele neîncasate aferente acțiunilor la care ar fi fost îndreptățită. În concluzie, recurenta solicită casarea sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată, cu aplicarea amenzii civile, acordarea penalităților și obligarea pârâților la plata despăgubirilor.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Guvernul României și Prim-ministrul României au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Suspendarea judecării recursului Prin încheierea de ședință din 06 decembrie 2023 a fost suspendată judecarea recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești - secția contencios administrativ și fiscal. La data de 26.04.2025 cauza a fost repusă pe rol, urmare cererii de reluare a judecării procesului formulată de recurenta-reclamantă. La același termen, s-a dispus amânarea cauzei la data de 04.06.2025, până la soluționarea dosarului nr. x/2023, cu termen de judecată stabilit la data de 28 martie 2025. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin sentința atacată, Curtea de Apel București a respins cererea formulată de reclamanta A., având ca obiect aplicarea amenzii civile prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acordarea penalităților de întârziere și stabilirea despăgubirilor în temeiul art. 892 C. proc. civ., reținând că obligația stabilită prin titlul executoriu - Decizia nr. 2370/2019 a Înaltei Curți - fusese executată prin adoptarea H.G. nr. 746/2022. Împotriva acestei soluții, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea de Guvern adoptată nu reprezintă executarea obligației, că instanța de fond ar fi interpretat greșit dispozițiile art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 și că ar fi ignorat caracterul coercitiv al penalităților stabilite prin titlul executoriu. Aceste critici nu pot fi primite. Titlul executoriu - Decizia nr. 2370/08.05.2019 - stabilește în sarcina Guvernului o obligație intuitu personae, constând în adoptarea unei hotărâri de Guvern prin care să fie puse în aplicare dispozițiile art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, respectiv stabilirea cotei procentuale de acțiuni ce pot fi achiziționate de salariați și a momentelor vânzării. Obligația nu privește realizarea vânzării în sine, operațiune care implică proceduri ulterioare și atribuții ale altor autorități, ci exclusiv adoptarea actului normativ care să creeze cadrul juridic necesar. În acest context, adoptarea H.G. nr. 746/2022 reprezintă executarea obligației stabilite prin titlul executoriu. Prin acest act, Guvernul a stabilit cota procentuală de 1% și termenul maxim al vânzării, îndeplinind astfel elementele esențiale prevăzute de art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997. Faptul că vânzarea efectivă nu a avut loc nu poate fi imputat Guvernului în cadrul prezentei proceduri, întrucât titlul executoriu nu impune realizarea operațiunii materiale de vânzare, ci adoptarea actului normativ care o face posibilă. În aceste condiții, premisa esențială pentru aplicarea art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 - respectiv neexecutarea obligației în natură - nu este îndeplinită. Mijloacele de constrângere prevăzute de acest text au un caracter eminamente coercitiv, fiind destinate să determine executarea obligației, iar nu să sancționeze orice întârziere, în lipsa unei neexecutări persistente și culpabile. Odată ce obligația a fost executată, aplicarea amenzii civile și acordarea penalităților devin lipsite de obiect. În ceea ce privește art. 24 alin. (4), Înalta Curte reține că această procedură are un caracter etapizat și poate fi declanșată numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege: existența unei hotărâri anterioare de aplicare a amenzii civile și de acordare a penalităților, neexecutarea în natură a obligației în termenul de 3 luni de la comunicarea acestei hotărâri și caracterul culpabil al neexecutării. Aceste condiții nu sunt opționale și nu pot fi eludate prin interpretare extensivă. Ele decurg din structura însăși a procedurii speciale reglementate de art. 24, care urmărește, în primă etapă, constrângerea debitorului la executarea obligației, iar în a doua etapă, stabilirea sumelor definitive doar în ipoteza în care executarea în natură nu mai este posibilă. În speță, nu există o hotărâre de aplicare a amenzii civile în procedura art. 24 alin. (3), iar obligația a fost executată anterior introducerii cererii. În mod corect, instanța de fond a reținut că lipsa acestor condiții exclude aplicarea alin. (4). Susținerea recurentei potrivit căreia legea nu ar condiționa aplicarea alin. (4) de existența unei hotărâri pronunțate în temeiul alin. (3) este contrară textului legal și jurisprudenței obligatorii a Înaltei Curți, care a statuat în mod constant caracterul secvențial al procedurii. Cât privește capătul de cerere privind despăgubirile întemeiate pe art. 892 C. proc. civ., acestea pot fi acordate numai în cadrul procedurii prevăzute de art. 24 alin. (4), în ipoteza neexecutării în natură a obligației. Întrucât obligația a fost executată, iar condițiile alin. (4) nu sunt îndeplinite, acest capăt de cerere a fost în mod corect respins. Pretențiile recurentei privind dividendele neîncasate nu pot fi analizate în cadrul procedurii speciale prevăzute de art. 24, care nu are ca obiect repararea integrală a prejudiciilor pretinse, ci exclusiv executarea obligației stabilite prin titlul executoriu. În concluzie, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar criticile recurentei, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt apte să conducă la reformarea sentinței. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.