Decizia nr. 278/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 aprilie 2024, sub nr. x/2024, pe rolul Curții de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Orașul Sinaia și Consiliul Local al Orașului Sinaia, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Națională "Apele Române" și Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, au solicitat: (i) fixarea sumei de bani datorate de cele două pârâte statului cu titlul de amendă pentru un prim interval de 3 luni - calculat de la data când au recepționat sentința civilă nr. 43 din data de 29.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în cadrul dosarului nr. x/2023, astfel: suma de 60.720 RON, instituită în sarcina Administrației Naționale "Apele Române"; suma de 60.720 RON, instituită în sarcina Administrației Bazinale de Apă Buzău - Ialomița; (ii) fixarea sumei bani datorate de cele două pârâte reclamanților cu titlul de penalități pentru un prim interval de 3 luni, calculat de la data când au recepționat sentința civilă nr. 43 din data de 29.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în cadrul dosarului nr. x/2023, astfel: stabilirea cuantumului penalităților datorate de Administrația Națională "Apele Române" la suma de 92.000 RON; stabilirea cuantumului penalităților datorate de Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița la suma de 92.000 RON;

(iii) obligarea pârâtelor să le achite reclamanților, fiecare în parte, suma de 92.000 RON, cu titlul indicat la capătul de cerere nr. x al prezentei acțiuni. 1.2. Prin sentința civilă nr. 261 din 29 mai 2024, Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prematurității cererii invocată de pârâte și a respins cererea formulată de reclamanții Orașul Sinaia și Consiliul Local al Orașului Sinaia, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Națională "Apele Române" și Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, ca prematur formulată. 1.3.

Prin decizia nr. 371 din 29 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de recurenții-reclamanți Orașul Sinaia și Consiliul Local al Orașului Sinaia împotriva sentinței nr. 261 din 29 mai 2024 a Curții de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe. 1.4. Cauza a fost înregistrată în rejudecare la data de 17 martie 2025, pe rolul Curții de Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024*. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 158 din 07 mai 2025, Curtea de Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții Orașul Sinaia și Consiliul Local al Orașului Sinaia, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Națională "Apele Române" și Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 158 din 07 mai 2025, pronunțată de Curtea de Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Orașul Sinaia și Consiliul Local al Orașului Sinaia au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei în fond și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivare, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, următoarele: Referitor la motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ. recurenții-reclamanți au susținut că prima instanță a nesocotit efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2023.

Astfel, au susținut că în cadrul dosarului nr. x/2023 s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că modul concret de constituire a comisiei de delimitare a albiei minore a Râului Prahova, în zona situată în Orașul Sinaia, Calea x și nerespectarea rolului reclamanților în procedura de delimitare reprezintă motive care conduc spre concluzia neîndeplinirii obligației stabilite în sarcina intimaților prin sentința civilă nr. 33 din data de 24.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în soluționarea dosarului nr. x/2020 Or, prima instanță, contrar celor statuate în dosarul nr. x/2023 a apreciat că intimații și-au îndeplinit obligația de delimitare a albiei minore a râului Prahova, în zona situată în orașul Sinaia, Calea x, deși comisia de delimitare nu a fost constituită cu respectarea normelor metodologice reglementate prin Ordinele nr. 326/2007 și nr. 2115/2021.

Referitor la motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. recurenții-reclamanți au susținut că prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 întrucât nu a analizat modul de îndeplinire a obligației stabilite în sarcina intimatelor prin titlul executoriu, prin raportare la dispozițiile legale care reglementează modalitatea de constituire a comisiei de delimitare și drepturile reclamanților în cadrul acestei proceduri.

Astfel, au susținut că prima instanță a scindat în mod nelegal obligația instituită în sarcina intimatelor de cadrul legal care reglementează modul de îndeplinire a obligației, apreciind că a fost finalizată procedura de delimitare a albiei minore a Râului Prahova, în zona situată în Orașul Sinaia, Calea x, deși comisia de delimitare a fost constituită ulterior efectuării măsurătorilor cadastrale, actul administrativ prin care a fost constituită comisia nu redă atribuțiile, responsabilitățile și modul de lucru al comisiei, iar drepturile reclamanților în cadrul procedurii de delimitare nu au fost respectate, ceea ce contravine dispozițiilor art. 1516 alin. (1) C. civ., art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 6 din Codul administrativ, principiului jurisdicției depline.

Totodată, recurenții-reclamanți au susținut că prima instanță, cu nerespectarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) noul C. proc. civ., art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 6 noul C. proc. civ., art. 13 CEDO și art. 10 din Ordinul nr. 2115/2021 și art. 565 C. civ., a refuzat să stabilească situația exactă a parcelei de pământ individual determinate, vizată de obligația intimatelor, respectiv cea situată în Orașul Sinaia, adiacent cu Calea x și aspectele legate de intabularea dreptului de proprietate publică a statului asupra albiei minore care străbate această parcelă determinată. Astfel, au arătat că prima instanță s-a raportat la aspecte cu caracter general care nu sunt apte să lămurească localizarea sectorului cursului de apă despre care intimații susțin că ar fi fost delimitat.

Instanța s-a raportat strict la procesul-verbal de delimitare din 24.11.2023 și la referatul tehnic din 23.11.2023 deși aceste înscrisuri nu sunt apte prin ele însele să facă dovada dreptului de proprietate și nu consemnează date de identificare care permit a se conchide că vizează parcela de pământ situată în Orașul Sinaia, adiacent cu Calea x În plus, prima instanță, deși s-a referit la multiple extrase de carte funciară de informare, nu a indicat care dintre acestea vizează parcela de pământ situată în Orașul Sinaia, adiacent cu Calea x Or, intabularea dreptului de proprietate publică a statului asupra albiei minore delimitate este o etapă indisolubilă a obligației intimaților, iar îndeplinirea acestei obligații nu a fost dovedită.

4. Apărările formulate în cauză Intimatele-pârâte Administrația Națională Apele Române și Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că prima instanță a respectat normele procedurale și a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința recurată, prin raportare la motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7, 8 C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 (1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică persoanei juridice, autorității sau instituției publice, după caz, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ., pentru un termen maximum de 3 luni, socotit de la data comunicării încheierii privind stabilirea amenzii.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației." Din analiză acestor dispoziții legale, Înalta Curtea reține că legiuitorul a înțeles să pună la dispoziția creditorului în cazul obligațiilor de a face două mijloace de constrângere, în cazul în care debitorul nu înțelege să execute de bunăvoie obligația stabilită în sarcină sa prin titlu executoriu, respectiv amenda și penalitățile pe zi de întârziere ce se aplică autorității debitoare.

Practic, scopul aplicării amenzii și al acordării acestor penalități este acela al constrângerii debitorului obligației stabilite prin hotărâre definitivă să o execute, iar nu al reparării unui eventual prejudiciu încercat de creditor, ca urmare a neexecutării în termen a obligației de către debitor, iar condiția esențială, pentru stabilirea sumei definitive datorată cu titlu de amendă, respectiv penalități, o constituie neexecutarea obligației prevăzută în titlul executoriu.

Făcând aplicarea în cauză a celor mai sus expuse, Înalta Curte constată următoarele: Prin sentința nr. 33/24.02.2021 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 1114/01.03.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Orașul Sinaia prin Primar și Consiliul Local al Orașului Sinaia prin Primar în contradictoriu cu pârâtele Administrația Națională Apele Române și Administrația Bazinală de Apă Buzău- Ialomița și, în consecință, pârâtele au fost obligate să realizeze procedura de delimitare a albiei minore de albia majoră a râului Prahova, în zona orașului Sinaia, Calea x, jud. Prahova.

Din analiza dispozițiilor hotărârii judecătorești, Înalta Curtea reține că obligația de a face stabilită în sarcina intimatelor-pârâte Administrația Națională Apele Române și Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița a fost aceea de a realiza procedura de delimitare a albiei minore de albia majoră a râului Prahova, în zona orașului Sinaia, Calea x, jud. Prahova, obligație ce trebuia să fie executată în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, astfel cum rezultă din dispozițiile exprese ale art. 24 alin. (1) Legea 554/2004.

Prin sentința nr. 43 C. civ./29 noiembrie 2023 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin decizia nr. 4603/16.10.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța, în condițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a admis cererea formulată de reclamanții ORAȘUL SINAIA și CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI SINAIA și a obligat autoritățile pârâte, Administrația Națională Apele Române și Administrația Bazinală Buzău - Ialomița, la plata unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamanților le-a acordat penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ., în cuantum de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, pentru un termen maxim de 3 luni, socotit de la data comunicării încheierii privind stabilirea amenzii.

Din materialul probator administrat în fața primei instanțe, rezultă că intimatele-pârâte au emis Decizia nr. 3/24.11.2023 privind stabilirea limitelor imobilului din domeniul public al statului, amplasat pe cursul de apă Prahova, codul cadastral 11.1.20.0.0.0.0, pe tronsonul/sectorul cuprins între limita unităților administrativ-teritoriale Bușteni și Comarnic, situat în unitatea administrativ-teritorială Sinaia, județul Prahova. Decizia a fost emisă în conformitate cu prevederile art. 35 și 39 din Legea apelor nr. 107/1996 și ale Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2115/2021 pentru aprobarea Metodologiei de delimitare a albiilor minore ale cursurilor de apă care aparțin domeniului public al statului.

Prin decizia menționată s-a atestat că terenul în suprafață de 354.559 mp constituie albie minoră a râului Prahova, cod cadastral 11.1.20.0.0.0.0, iar suprafața de 128 mp constituie apărare de mal pe tronsonul cuprins între unitățile administrativ-teritoriale Bușteni și Comarnic pe teritoriul unității administrativ-teritoriale Sinaia, acesta reprezentând domeniul public al statului român aflat în administrarea A.N. Apele Române - A.B.A. Buzău - Ialomița, înregistrat parțial în anexa nr. 12 a H.G. nr. 1705/2006, cu numărul MF 101435. Decizia a fost emisă în baza Procesului-verbal de delimitare nr. x din 24.11.2023 și a Referatului tehnic nr. 808 din 23.11.2023.

Raportând conținutul Decizia nr. x/24.11.2023 privind stabilirea limitelor imobilului din domeniul public al statului, amplasat pe cursul de apă Prahova la conținutul sentinței civile nr. 33/24.02.2021, Înalta Curte reține că intimatele-pârâte prin emiterea acestui act administrativ și-au îndeplinit obligația stabilită în sarcina lor prin titlul executoriu menționat în precedent. Or, în aceste condiții, prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Cât privește analiza modalității concrete de executare a obligației stabilite prin titlul executoriu de către autoritatea publică (modalitatea de constituire a comisiei care a realizat delimitarea și activitatea acestei comisii, prin raportare la dispozițiile Ordinul nr. 2115 din 17.11.2021 privind aprobarea Metodologiei de delimitare a albiilor minore ale cursurilor de apă care aparțin domeniului public al statului, care a abrogat Ordinul nr. 326/2007), Înalta Curtea reține că aceasta excedează prezentului cadru procesual, întrucât în condițiile art. 24 alin. (4) din Legea 554/2004 instanța de executare verifică exclusiv dacă, în termen de 3 luni de la comunicarea hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților și până la momentul soluționării cererii formulate în temeiul art. 24 alin. (4) Legea 554/2004, autoritatea publică a executat sau nu obligația stabilită în sarcina sa.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că susținerile recurenților-reclamanți referitoare la nelegalitatea constituirii comisiei de delimitare și la încălcarea dreptului lor de a participa la activitățile comisiei de delimitare, reprezintă aspecte ce privesc, eventual legalitatea actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 3/24.11.2023, respectiv a operațiunilor administrative anterioare, care stau la baza emiterii acestuia. În privința susținerilor recurenților-reclamanți în sensul că prima instanță a nesocotit autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 43 C. civ./29 noiembrie 2023 pronunțată în cadrul procedurii prev. de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că sunt nefondate și le va respinge.

Pentru a ajunge la această concluzie, Înalta Curte a avut în vedere pe de o parte că prin hotărâre pronunțată în cadrul procedurii prev. de art. 24 alin. (3) din Lege a nr. 554/2004, instanța de executare nu poate proceda la o modificare a conținutului obligației de a face stabilite prin titlul executoriu, iar pe de altă parte că, în concret, în cauză, prin sentința indicată nu s-a stabilit că analiza executării obligației de delimitare a albiei minore de albia majoră a râului Prahova, în zona orașului Sinaia, Calea x, jud. Prahova presupune analiza legalității constituirii comisiei de delimitare, cum au susținut recurenții.

În realitate, instanța de executare, procedând la analiza executării obligației de a face în interiorul termenului de 30 de zile prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a reținut neexecutarea acesteia, în condițiile în care comisia care urma să realizeze operațiunea administrativă de delimitare, nu își îndeplinise atribuțiile în interiorul termenului. Cât privește susținerile recurenților referitoare la înscrierea în cartea funciară a suprafețelor determinate în urma delimitării albiei, Înalta Curte subliniază că obligația de a face stabilită prin sentința nr. 33/24.02.2021 în sarcina intimatelor a fost exclusiv cea referitoare la operațiunea de delimitare a albiei minore de albia majoră a râului Prahova, în zona orașului Sinaia, Calea x, jud. Prahova.

Or, înscrierea în cartea funciară este o operațiune distinctă, a cărei executare nu formează obiectul prezentei cauze. În aceste condiții, criticile formulate de recurenți, din această perspectivă, nu prezintă relevanță în acest cadru procesual. Față de cele mai sus expuse, nu se poate reține că prima instanță a nesocotit obligațiile procedurale referitoare la lămurirea tuturor aspectelor relevante pentru soluționarea cauzei și la asigurare accesului efectiv al părții la o instanță care să dea eficiență principiului dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 22 alin. (2), art. 6 C. proc. civ., art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 din C. proc.

civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți Orașul Sinaia și Consiliul Local al Orașului Sinaia împotriva sentinței civile nr. 158 din 07 mai 2025, pronunțată de Curtea de Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți Orașul Sinaia și Consiliul Local al Orașului Sinaia împotriva sentinței civile nr. 158 din 07 mai 2025, pronunțată de Curtea de Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 21 ianuarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.