Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
21 ianuarie 2026

Decizia nr. 265/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 februarie 2025, reclamanta UAT Comuna Nojorid, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor - Direcția Generală Planul Național de Redresare și Reziliență, a solicitat: (i) anularea în tot a actului administrativ - decizia de soluționare a contestației nr. DGPNRR/R/378/20.01.2025 prin care s-a respins în tot contestația înregistrată la MM AP - DGPNRR sub nr. x/09.01.2025, formulată de Comuna Nojorid, împotriva deciziei de respingere a dosarului de finanțare cu nr. x având nr. de înregistrare DGPNRR/91128/03.12.2024; (ii) anularea în tot a actului administrativ - notificarea de respingere la finanțare nr. x/03.12.2024, prin care cererea de finanțare a fost respinsă pentru finanțare din fonduri nerambursabile întrucât nu s-ar fi depus răspuns la solicitarea de informații în termenul menționat în ghidul specific; (iii) obligarea pârâtei la reevaluarea proiectului raportat la documentația întocmită în baza notei de solicitare clarificare nr. 2, a dosarului de finanțare cu nr. x aferentă proiectului cu titlul "Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd în localitatea Nojorid, județul Bihor";

(iv) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 81 din 07 mai 2025, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta UAT Comuna Nojorid, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor-Direcția Generală Planul Național de Redresare și Reziliență și în consecință: (ii) a anulat decizia de soluționare a contestației nr. DGPNRR/R/378/20.01.2025 prin care s-a respins în tot contestația înregistrată la MM AP - DGPNRR sub nr. x/09.01.2025, formulată de Comuna Nojorid, reprezentată legal prin primar A., împotriva deciziei de respingere a dosarului de finanțare cu nr. x având nr. de înregistrare DGPNRR/91128/03.12.2024; (iii) a anulat notificarea de respingere la finanțare nr. x/03.12.2024; (iv) a obligat pârâta la evaluarea proiectului raportat la documentația întocmită în baza notei de solicitare clarificare nr. 2, a dosarului de finanțare cu nr. x aferentă proiectului cu titlul "Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd în localitatea Nojorid, județul Bihor"; (v) a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată; (vi) a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.140 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 81 din 07 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor - Direcția Generală Planul Național de Redresare și Reziliență a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea în integralitate a acțiunii. Subsumat motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât susține că, deși instanța de fond a preluat și a menționat parte din apărările ministerului pârât, totuși a omis să argumenteze în concret în ce constă pretinsul exces de putere al autorității, astfel că sentința este nelegală și se impune casarea acesteia.

În ceea ce privește motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât susține că, din raționamentul instanței de fond, rezultă că aceasta a înțeles eronat modul de funcționare al platformei în care intimata trebuia să încarce documentele. Astfel, era necesar ca, după încărcarea documentelor, intimata să selecteze butonul «Confirmare depunere răspuns», care realizează transmiterea efectivă a documentelor către minister și care, în speță, nu a fost selectat de reclamantă. Dacă ar fi fost selectat butonul «Confirmare depunere răspuns» nu ar mai fi apărut pe ecran, astfel cum rezultă din printscreen-ul depus de reclamantă. Prin urmare, arată recurentul-pârât, instanța de fond a reținut greșit că, întrucât apar încărcate în platformă documente cu dimensiunea de 32,4 MB, acestea au fost transmise efectiv către minister, câtă vreme intimata nu a selectat butonul «Confirmare depunere răspuns».

Netransmiterea documentelor este imputabilă reclamantei, iar ministerul nu le-a putut vizualiza și verifica, fiind astfel eronată reținerea instanței de fond în sensul respectării de către intimata-reclamantă a termenului de 5 zile prevăzut de Ghidul solicitantului. Susține recurentul-pârât și că instanța de fond a reținut în mod greșit ca fiind nerelevant argumentul că platforma a funcționat corespunzător, fără întreruperi și erori, pe toată durata desfășurării procedurii, în condițiile în care, deși platforma era funcțională, intimata-reclamantă a omis să încarce corespunzător documentele. Consideră și că greșit s-a impus în sarcina ministerului obligația evaluării proiectului raportat la documentația transmisă de reclamantă, câtă vreme aceste documente nu au fost transmise din culpa intimatei-reclamante, fiind eludată procedura din Ghidul solicitantului.

Recurentul-pârât critică și cheltuielile de judecată impuse în sarcina sa, apreciind onorariul avocațial a fi disproporționat prin raportare la volumul de munca depusă și complexitatea, noutatea sau dificultatea cauzei. 4. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă UAT Comuna Nojorid a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În privința motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susține intimata-reclamantă că instanța de fond a procedat în mod concret la analiza întregului material probator administrat în cauză și a prezentat argumentele proprii suficiente, pentru care a apreciat că sunt fondate motivele de nelegalitate formulate de reclamantă.

Excesul de putere constă tocmai în refuzul recurentului-pârât de a răspunde solicitărilor reclamantei. Consideră intimata-reclamantă că nu sunt fondate nici criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., neputându-se reține o încălcare sau aplicare greșită a legii. Recurentul-pârât a invocat pentru prima dată în recurs că reclamanta ar fi trebuit să selecteze butonul de confirmare depunere răspuns, în fond susținând că a fost bifată căsuța cu confirmarea depunerii răspunsului, dar nu au fost încărcate documentele. Apreciază că nu există nicio dovadă a faptului că reclamanta a omis să încarce în platformă documentele în mod corespunzător, astfel cum susține recurentul-pârât și, totodată, în mod eronat se susține în recurs că, prin instituirea de către instanța de fond a obligației de a evalua proiectul prin raportare la documentația transmisă, s-a eludat procedura stabilită prin ghidul specific.

De la data încărcării documentelor în platformă și confirmarea acestei operațiuni, recurentul-pârât, deși sesizat cu notificare în sensul existenței unei erori privind încărcarea fișierului, nu a efectuat nicio verificare a documentelor transmise. În privința cheltuielilor de judecată contestate, intimata-reclamantă susține că onorariul avocațial este corespunzător timpului și nivelului de muncă, naturii, obiectului și dificultății cauzei, importanței proiectului, notorietății și vechimii avocatului. Având în vedere și împrejurarea că din acest onorariu se achită diferite taxe și impozite, suma netă rămasă este necesară ca avocatul să achite cheltuielile necesare exercitării profesiei și traiului zilnic.

Așadar, nu se poate aprecia că onorariul perceput este disproporționat și nu se impune diminuarea acestuia. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente: Prin cererea dedusă judecății, reclamanta UAT Comuna Nojorid a solicitat anularea deciziei nr. DGPNRR/R/378/20.01.2025 și a notificării nr. x/03.12.2024, ambele emise de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, considerând nelegală soluția administrativă din notificare, de respingere a cererii sale de finanțare din fonduri nerambursabile nr. x/30.10.2023, aferentă proiectului cu titlul "Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd în localitatea Nojorid, județul Bihor", menținută prin decizia de soluționare a contestației administrative.

S-a arătat de către partea reclamantă că cererea de finanțare a fost nelegal respinsă pentru nedepunerea în termen a documentației solicitată de pârât prin nota de solicitare clarificări nr. 2. În consecință, a contestat motivul respingerii cererii, susținând că a depus documentația cu respectarea prevederilor Ghidului solicitantului, încărcând în timp util înscrisurile solicitate, în dimensiune de 32,5 MB, în platforma informatică dedicată, astfel cum rezultă din printscreen-urile anexate cererii. În sens contrar, pârâtul a susținut că nu s-a încărcat niciun fișier în timpul reglementat, astfel cum rezultă chiar și din printscreen-urile anexate cererii, putând fi transmis și un răspuns gol, fără atașare documente.

Examinând aceste susțineri ale părților, raportat la probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză de ambele părți, instanța de fond a confirmat poziția procesuală a reclamantei UAT Comuna Nojorid, reținând, în esență, că aceasta a făcut dovada transmiterii prin platforma informatică a unui răspuns și înscrisuri anexă la solicitarea de clarificări nr. 2, în dimensiune de 32,5 MB, în termenul de 5 zile lucrătoare prevăzut la pct. 3.1. din Ghidul solicitantului, fiind neîntemeiate susținerile pârâtului în sensul transmiterii unui răspuns gol, fără atașare documente. Pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor - Direcția Generală Planul Național de Redresare și Reziliență a declarat recurs împotriva acestei soluții, susținând incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc.

civ., potrivit cărora "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Pentru a lămuri limitele în care va analiza recursul declarat de recurentul-pârât, Înalta Curte consideră necesar a răspunde cu prioritate unui argument invocat de intimata-reclamantă în cuprinsul întâmpinării, respectiv acela al modificării în calea de atac a apărărilor formulate de ministerul pârât în fața instanței de fond.

Contrar susținerilor intimatei, Înalta Curte constată că apărările recurentului-pârât nu au suferit modificări față de cele arătate în fond, ci au fost doar dezvoltate și detaliate în privința aspectelor referitoare la modalitatea tehnică de utilizare și funcționare a platformei informatice, prin raportare la considerentele instanței de fond din cuprinsul sentinței recurate. Se observă, din lecturarea întâmpinării depuse în fond și a recursului adresat Înaltei Curți, că în ambele acte procesuale recurentul-pârât a susținut netransmiterea documentelor către destinatar, ca urmare a nerespectării de către intimata-reclamantă a procedurii de confirmare a depunerii răspunsului, cu consecința nerecepționării acestor documente de către autoritatea finanțatoare în interiorul termenului prevăzut de ghidul specific.

Împrejurarea că, în recurs, recurentul-pârât a detaliat modalitatea în care consideră că reclamanta trebuia să procedeze la încărcarea și trimiterea documentelor nu schimbă în vreun fel argumentul netransmiterii și nerecepționării înscrisurilor prin platforma electronică, argumentele oferite suplimentar fiind unele de natură tehnică, menite să clarifice modalitatea de funcționare a platformei și, totodată, să conteste aspectele reținute de instanța de fond în motivarea soluției de admitere a acțiunii. De altfel, aceste detalii de natură tehnică au fost solicitate și de instanța de recurs reprezentantului recurentului-pârât, la termenul de judecată din 21 ianuarie 2026, instanța de control judiciar considerându-le necesare în dezlegarea chestiunii litigioase esențiale a recepționării sau nu de către ministerul pârât a documentației încărcate în platformă de către intimata-reclamantă.

În consecință, Înalta Curte constată a fi neîntemeiat argumentul intimatei-reclamante, constatând că argumentația recurentului-pârât nu a suferit modificări în recurs, calea de atac urmând a fi analizată prin raportare la toate susținerile părților litigante din ambele faze procesuale ale cauzei. După cum s-a arătat anterior, problema esențială pe care instanța trebuie să o tranșeze este aceea a transmiterii de intimata-reclamantă către recurentul-pârât a răspunsului și înscrisurilor solicitate de autoritate prin nota de solicitare clarificări nr. 2, în termenul de 5 zile lucrătoare prevăzut la pct. 3.1. din Ghidul solicitantului. Înalta Curte reține că modalitatea de depunere a înscrisurilor aferente cererii de finanțare, stabilită prin ghid, era cea a înaintării lor în format electronic, prin platforma informatică dedicată.

Părțile cauzei au exprimat poziții evident opuse cu privire la conformitatea utilizării platformei de către partea reclamantă, aceasta susținând că a urmat toți pașii necesari transmiterii documentelor către autoritatea pârâtă, respectiv că a încărcat și transmis documentele în termenul legal, iar recurentul-pârâtul contestând această aserțiune și susținând că reclamanta, chiar dacă a încărcat în platformă documentația în discuție, nu a îndeplinit formalitatea finală de apăsare a butonului «Confirmare primire răspuns», care asigura transmiterea efectivă a documentelor către destinatar.

Astfel fiind, pe de-o parte, intimata-reclamantă susține că documentele sunt în posesia autorității pârâte și este corectă soluția instanței de fond, de obligare a acesteia la evaluarea proiectului raportat la documentația întocmită în baza notei de solicitare clarificare nr. 2 și a restului actelor din dosarul de finanțare, iar, pe de altă parte, recurentul-pârât susține că nu se află în posesia acestei documentații, fiind imposibilă executarea obligației dispuse de instanță. În acest context, Înalta Curte constată că starea de fapt stabilită de instanța de fond, raportat la probatoriul administrat în cauză, nu este aptă să permită efectuarea unui control de legalitate pe fondul cauzei, impunând o soluție de casare a sentinței recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte subliniază că obiectul căii de atac nu îl constituie pretenția concretă a părții, ca în cazul cererilor de învestire a primei instanțe, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală. Altfel spus, judecătorului căii de atac îi revine să verifice raționamentul judecătorului fondului, căruia îi incumbă să soluționeze procesul în primă instanță, iar spre acest rezultat premisele acestui raționament trebuie să fie accesibile din lectura hotărârii, prin prisma expunerii situației de fapt și a probelor concrete care o susțin, cu identificarea lor, respectiv prin prisma analizei în drept corespunzătoare acelei situații factuale stabilite. În cauză, stabilirea stării de fapt s-a realizat de către prima instanță pe baza înscrisurilor depuse în probatoriu de către intimata-reclamantă, respectiv printscreen-uri care, în interpretarea acesteia, confirmau depunerea documentației în condițiile și termenul stipulate în ghid.

Însă recurentul-pârât a ridicat dubii cu privire la ce anume reflectă aceste înscrisuri, susținând, bazat pe caracteristicile tehnice de funcționare a platformei, că printscreen-urile respective nu fac dovada transmiterii efective a documentelor, ci doar a încărcării acestora în platformă, neurmate de trimiterea către destinatar prin apăsarea butonului «Confirmare depunere răspuns». Instanța de fond nu a lămurit însă integral contextului factual al înregistrării/neînregistrării documentelor pe care intimata-reclamanta susține că le-a trimis, omițând a analiza modalitatea în care funcționează platforma dedicată. Din susținerile recurentului-pârât rezultă că ar exista doi pași distincți de operare în platformă, respectiv încărcarea documentelor și apoi transmiterea lor către destinatar.

Or, instanța de fond și-a limitat analiza la constatarea că reclamanta a încărcat în platformă cererea de finanțare reimportată și documentele de răspuns clarificări cu o dimensiune a fișierului de 32,5 MB, invalidând susținerea pârâtului cu privire la transmiterea unui răspuns gol, însă a omis să analizeze dacă documentele au fost efectiv transmise de intimata-reclamantă după încărcare, iar în caz contrar să stabilească dacă motivul nerecepționării documentelor este sau nu imputabil intimatei-reclamante. În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că în cuprinsul hotărârii instanța are obligația de a arăta, în concret, situația de fapt pe care o reține în cauză în raport de probele administrate în dosar și de a demonstra aplicarea regulii de drept incidente.

Ca atare, prima instanță trebuia să înfățișeze de o manieră suficientă împrejurările de fapt apte să susțină raționamentul logico-juridic prin care judecătorul face aplicarea textelor de lege incidente la raportul supus analizei. Înalta Curte constată astfel că sentința recurată nu respectă cerințele unei motivări adecvate, aceasta fiind afectată de stabilirea incompletă a situației de fapt deduse judecății, fără o lămurire deplină a chestiunii litigioase deduse judecății. Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că "Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.". Această dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii.

Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze pentru recurs un motiv de nelegalitate/casare distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., anume "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (...)". În speță, deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu dovedesc o examinare efectivă a cauzei, nefiind întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil, fiind fondate criticile recurentului-pârât subsumate motivului de nelegalitate/casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc.

civ., în raport de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 21 alin. (3) din Constituția României. În concluzie, Înalta Curte arată că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru asigurarea unui examen real, complet și efectiv al cauzei, în vederea stabilirii corespunzătoare a situației de fapt care a condus la promovarea litigiului. În acest sens, în rejudecare vor fi analizate toate argumentele expuse de părțile litigante cu privire la modalitatea de operare și utilizare a platformei informatice prin prisma mijloacelor de probă admisibile și de natură a duce la soluționarea cauzei. Orice soluție pronunțată de o instanță judecătorească trebuie să se fundamenteze pe probatoriile administrate, iar potrivit art. 249 din C. proc.

civ. cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească. Altfel spus, sarcina probei transmiterii acelor clarificări incumbă în acest proces părții reclamante. În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte nu va mai analiza criticile din recurs circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea reprezentând aspecte de fond, subsidiare analizei efectuate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Totodată, nu vor mai fi analizate criticile recurentului-pârât și nici apărările corelative ale intimatei-reclamante referitoare la cheltuielile de judecată stabilite de instanța de fond, soluția referitoare la aceste cheltuieli fiind desființată prin efectul casării soluției pronunțate asupra capătului principal de cerere, prima instanță urmând a dispune asupra cheltuielilor de judecată solicitate de părți în raport de soluția ce va fi dispusă în rejudecare.

În consecință, având în vedere valorificarea criticilor circumscrise dispozițiile motivului de nelegalitate/casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor - Direcția Generală Planul Național de Redresare și Reziliență împotriva sentinței civile nr. 81 din 07 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

DECIDE Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor - Direcția Generală Planul Național de Redresare și Reziliență împotriva sentinței civile nr. 81 din 07 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă. Pronunțată astăzi, 21 ianuarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.