Decizia nr. 2326/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea adresată Curții de Apel București la data de 19.05.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii Publice, obligarea președintelui României să îi comunice un răspuns la petiția adresată la data de 15.12.2019 și obligarea acestuia la plata sumei de 1500 RON cu titlu de daune morale. Prin precizările la acțiunea principală formulate la data de 10.06.2020, reclamantul a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu Administrația Prezidențială. Ca temei de drept al acțiunii a invocat prevederile Ordonanței nr. 27/2002. Prin cererea modificatoare datată 06.07.2020, reclamantul și-a modificat acțiunea sub aspectul obiectului, capetelor de cerere fiind următoarele: obligarea Casei Naționale de Pensii Publice să îi comunice răspunsul la petiția adresată, prin Ministerul Muncii, la data de 23.01.2020 și obligarea acestei pârâte la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de daune morale. Prin sentința civilă nr. 1174/10.11.2020, Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău. Prin precizările formulate la data de 11.03.2021, reclamantul a învederat instanței faptul că cererea sa nu se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 554/2001. Prin precizările formulate la data de 07.04.2021, reclamantul a menționat faptul că, la data de 16.01.2020, s-a adresat Casei Județene de Pensii Bacău pentru comunicarea protocolului să fie stabilit de către Ministerul Muncii, prin Casa Județeană de Pensii Bacău, la data de 30.01.2020, Casa Națională de Pensii Publice i-a comunicat faptul că petiția a fost redirecționată către Ministerul Muncii, urmând a primi răspuns de la această instituție. Ulterior, reclamantul a renunțat la petiția adresată Casei Județene de Pensii Bacău, dar nu la cea adresată Ministerului Muncii, cum greșit susține pârâta.

Hotărârea atacată Prin sentința nr. 76 din 30 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă; a admis, în parte, acțiunea modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii Publice; a obligat pârâta să răspundă reclamantului la Petiția sa din 23.01.2020, înregistrată la pârâtă sub nr. x/30.01.2020; a obligat pârâta către reclamanta la 1000 RON daune morale.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii Publice solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, rejudecând, înlăturarea dispoziției privind acordarea sumei de 1000 RON cu titlu de daune morale. În motivarea cererii de recurs, prin raportare la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu ale art. 633 pct. 2 C. proc. civ., recurenta a arătat că sentința recurată, începând cu data de 30 iunie 2021, a avut caracter executoriu, de la care a început să curgă termenul general de 3 ani de prescripție a dreptului executării creanței, reprezentate de plata sumei de 1000 RON. În consecință, a apreciat că, la data de 14.08.2024, care reprezintă data comunicării către Casa Națională de Pensii Publice a titlului executoriu, obligația privind acordarea unei sume cu titlu de daune morale apare ca fiind prescrisă. În acest sens, recurenta a invocat Decizia nr. 1583 din 21 martie 2012 pronunțată în recurs de secția a II-a civilă, având ca obiect acordarea de daune morale, prin care s-a hotărât că acțiunea privind repararea prejudiciului moral cauzat prin vătămarea unor drepturi personale nepatrimoniale are un caracter patrimonial, fiind supusă regulilor referitoare la prescripția extinctivă (termenul general de prescripție de 3 ani), prevăzute de Decretul nr. 167/1958 (art. 2501 noul C. civ.), întrucât drepturile în discuție nu au un caracter intuitu personae, în sensul de a fi inseparabile de individ. Pornind de la aceste considerente, a susținut că, și în ipoteza respingerii recursului, instituția pârâtă, ca urmare a necomunicării sentinței recurate într-un interval de 3 ani, calculați de la momentul pronunțării, va fi pusă în imposibilitatea executării dispoziției criticate în cauză. În acest context, a invocat și dispozițiile O.U.G. nr. 22/2002, prin care se statuează că ordonatorii principali de credite bugetare sunt obligați "să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordinea creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăților sumelor stabilite prin titluri executorii". În consecință, a apreciat că și în condițiile redactării și comunicării titlului executoriu (sentința nr. 76/2021) cu încălcarea de către judecătorul cauzei a dispozițiilor art. 426 alin. (5) C. proc. civ., privind motivarea și semnarea în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării (cu posibilitatea ca în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori), a considerat că, reclamantul avea posibilitatea solicitării instanței de judecată de a urgenta aceste operațiuni, în scopul întreruperii cursului prescripției extinctive.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de pârâta Casa Națională de Pensii Publice, însă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și păstrarea în tot a soluției primei instanțe.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 20 ianuarie 2025 s-a fixat termen de judecată la data de 6 mai 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, a reținut cauza în pronunțare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți cu privire la cererea de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente: Din circumstanțele particulare ale cauzei rezultă că, prin Petiția datată 23.01.2020 intimatul-reclamant A., pensionar, a solicitat Ministrului Muncii să dispună a i se asigura accesul la Protocolul prevăzut de art. 77 din Legea 223/2015 susținând ca i-a fost refuzată consultarea acestuia de Casa județeană de Pensii Bacau. Petiția în discuție a fost înregistrată la Ministerul Muncii sub nr. x/28.01.2020, care, considerând-o greșit îndreptată (art. 6 indice 1 din O.G. nr. 27/2002, modif., a transmis-o pârâtei Casa Naționala de Pensii Publice pentru "verificarea aspectelor semnalate și luarea masurilor legale ce se impun, cu informarea în termen legal a petentului." . La Casa Națională de Pensii Publice Petiția a fost înregistrată sub P1492/30.01.2020, instituție care prin adresa comunicată prin poșta electronică petentului la 30.01.2020 îl informează în esență că după analizarea aspectelor semnalate urmează să primească răspuns. În 6.07 2020, ora 4:37 PM petentul solicită din nou Casei Județene de Pensii Bacau să îi fie comunicat același Protocol, cerere la care renunță în aceeași zi. Casa Națională de Pensii Publice nu a răspuns niciodată petentului-reclamant la Petiția P1492/30.01.2020, Ministerul Muncii - Direcția Generală Juridică și Control comunicând prezentei instanțe că, urmare a acestei renunțări, Protocolul nu i-a mai fost pus la dispoziție lui A.. Soluționând cererea dedusă judecății, prima instanță a admis, în parte, acțiunea modificată și a obligat pârâta să răspundă reclamantului la Petiția sa din 23.01.2020, înregistrată la pârâtă sub nr. x/30.01.2020. Totodată, a obligat pârâta către reclamant la 1000 RON daune morale, apreciind au fost reflectate suficiente elemente care să îl îndreptățească pe intimatul-reclamant la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Împotriva soluției de admitere a petitului vizând plata daunelor morale, pârâta CNPP a declarat recurs, invocând motivul de casare/nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.". În esență, recurenta a susținut că sentința recurată, începând cu data de 30 iunie 2021, prin raportare la art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 633 pct. 2 C. proc. civ., a avut caracter executoriu de la care a început să curgă termenul general de 3 ani de prescripție a dreptului executării creanței reprezentate de plata sumei de 1000 RON. Așadar, a apreciat că la data de 14.08.2024, data comunicării titlului executoriu, obligația privind acordarea unei sume cu titlu de daune morale este prescrisă. În acest sens, recurenta-pârâtă s-a prevalat de decizia nr. 1583 din 21 martie 2012 pronunțată în recurs de secția a II-a civilă și a arătat că raporturile în discuție nu au un caracter intuitu personae, în sensul de a fi inseparabile de individ. Criticile recurentei sunt nefondate. Raportat la momentul devenirii executorii a sentinței recurate, Înalta Curte reține că acțiunea ce a făcut obiectul prezentei cauze a fost întemeiată și soluționată în baza dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Totodată, capătul principal de cerere a vizat obligarea pârâtei (instituție publică) să îndeplinească o anumită obligație, respectiv să soluționeze petiția reclamantului, capătul de cerere având ca obiect plata unor despăgubiri având caracter accesoriu. Așadar, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, conform cărora "(1) Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. (2) Recursul suspendă executarea și se judecă de urgență.", și nu art. 633 pct. 2 C. proc. civ. invocat în cererea de recurs. Având în vedere că împotriva acestei sentințe a fost formulat recurs, acesta a determinat suspendarea executării întregii sentințe, iar aceasta a devenit executorie la 06.05.2025, data pronunțării prezentei decizii. În ceea ce privește Decizia nr. 1583 din 21 martie 2012 pronunțată în recurs de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect acordarea de daune morale, de care recurenta se prevalează, în sensul că acțiunea este supusă regulilor referitoare la prescripția extinctivă (termenul general de prescripție de 3 ani), Înalta Curte constată că în speță sunt incidente dispozițiile procedurii speciale reglementate de Legea nr. 554/2004, prin care se reglementează, deopotrivă, atât procedura de judecată, cât și condițiile de acordare a despăgubirilor. Astfel, în contenciosul administrativ, acordarea daunelor materiale și morale este menită să asigure protecția efectivă a drepturilor persoanei vătămate și repararea echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant, în raport cu circumstanțele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 18 alin. (3) și art. 19 din Legea nr. 554/2004 rezultă că, în materia contenciosului administrativ, acțiunea în răspundere patrimonială, chiar și atunci când este formulată separat (conform art. 19), are un caracter subsecvent acțiunii în anularea actului administrativ nelegal sau pentru constatarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri, depinzând de constatarea prealabilă a nelegalității actului administrativ. Cu alte cuvinte, analiza condițiilor răspunderii pentru paguba cauzată printr-un act administrativ este strâns legată de analiza vizând nelegalitatea actului, instanța de contencios administrativ neputând dispune asupra reparării pagubei decât în măsura în care actul administrativ atacat este anulat în tot sau în parte. Ca atare, stabilind legalitatea actului administrativ atacat, instanța de fond a constatat corect că nu este îndeplinită condiția premisă a unui act nelegal, neanalizarea celorlalte condiții ale răspunderii fiind o consecință a acestei constatări. Astfel, cu deplina respectare a dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în raport cu toate elementele cauzei, instanța de fond a constatat corect că nesoluționarea nelegală, timp relativ îndelungat (01.03.2020-30.06.2021) a petiției intimatului-reclamant, neoferirea măcar a unui refuz scris de către instituția publică pârâtă i-a cauzat reclamantului un prejudiciu moral constând în afectarea demnității sale umane prin crearea unei stări de disconfort, umilire, frustrare, prejudiciu care se impune. Nefondate sunt și susținerile recurentei cum că că se impune casarea hotărârii recurate întrucât a fost depășit termenul de redactare a hotărârii, de 30 de zile de la data dezbaterii cauzei, conform art. 426 alin. (5) C. proc. civ.. Într-adevăr în cauză data pronunțării hotărârii a fost 30 iunie 2021, iar sentința a fost redactată la data de 8 august 2024, deci după 3 ani și 4 luni. Cu toate acestea, Înalta Curte reține că depășirea termenului procedural de redactare a sentinței nu este sancționată cu nulitatea. Și acest termen procedural are natura juridică a unui termen relativ a cărui încălcare atrage, eventual, sancțiuni disciplinare în condițiile legii fără a afecta valabilitatea hotărârii judecătorești. În concluzie, în raport de argumentația anterior expusă în motivare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs a nefiind în măsură să conducă la casarea acesteia.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, constatând că prin memoriul de recurs nu au fost expuse critici apte să conducă la reformarea soluției primei instanțe, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Casa Națională de Pensii Publice, ca nefondat.