Decizia nr. 2216/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 02.02.2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/17.10.2022, solicitând anularea raportului de evaluare. Prin sentința civilă nr. 93/28.02.2023, Tribunalul Vrancea a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați - secția CAF.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. . 49/Fca2024 din 12 februarie 2024, Curtea de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 49/Fca2024 din 12 februarie 2024 a Curții de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.. În esență, recurentul susține că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât a aplicat greșit normele de drept material și a ignorat dispozițiile legale incidente în materia incompatibilităților. Un prim argument dezvoltat de recurent privește competența Agenției Naționale de Integritate de a constata starea de incompatibilitate reținută în sarcina sa. Acesta arată că art. 95 alin. (5) din Legea nr. 161/2003 atribuie în mod exclusiv șefului ierarhic superior competența de a constata existența raporturilor ierarhice directe între soți sau rude de gradul I și de a dispune încetarea acestora. În cazul său, această competență revenea primarului orașului Panciu, care nu doar că nu a constatat existența vreunei incompatibilități, ci a emis Dispoziția nr. 75/09.03.2015 prin care l-a numit în funcția de șef birou. Recurentul subliniază că nici persoana desemnată potrivit art. 5 și art. 6 din Legea nr. 176/2010 să monitorizeze respectarea regimului declarațiilor de avere și interese nu a identificat vreo incompatibilitate, deși avea această obligație. În susținerea poziției sale, recurentul invocă și Ghidul ANI privind incompatibilitățile, în care se precizează expres că situațiile de acest tip se constată de șeful ierarhic superior, nu de Agenția Națională de Integritate. Recurentul a criticat aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 referitoare la prescripția răspunderii administrative și disciplinare. Recurentul arată că fapta imputată constă în neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 95 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, respectiv obligația de a opta, în termen de 60 de zile de la ocuparea funcției, pentru încetarea raportului ierarhic direct. Întrucât a fost numit în funcția de șef birou la 01.04.2015, termenul de 60 de zile s-a împlinit la 01.06.2015, moment din care începea să curgă termenul general de prescripție de 3 ani, împlinit la 01.06.2018. Raportul ANI a fost emis în anul 2022, deci după împlinirea termenului de prescripție. Recurentul consideră că raționamentul instanței de fond, potrivit căruia termenul de prescripție nu ar fi început să curgă întrucât nu și-a exercitat dreptul de opțiune, este contrar textului legal și logicii instituției prescripției. Recurentul mai arată că, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, răspunderea disciplinară poate fi angajată doar pentru o faptă constând în emiterea unui act administrativ, încheierea unui act juridic, luarea unei decizii sau participarea la luarea unei decizii cu încălcarea obligațiilor privind starea de incompatibilitate. În cauză, instanța de fond nu a identificat niciun act emis de recurent cu încălcarea obligațiilor legale, ci a reținut existența unei stări, nu a unei fapte, ceea ce, în opinia recurentului, reprezintă o aplicare greșită a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 176/2010. Un alt argument dezvoltat privește inexistența unui raport ierarhic direct între recurent și soția sa, condiție esențială pentru incidența art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Recurentul arată că funcția de șef birou nu era reglementată de Legea nr. 215/2001 și nu reprezenta o funcție publică de conducere, fiind introdusă abia prin Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019) și ulterior desființată prin Legea nr. 296/2023. În perioada relevantă, organizarea aparatului de specialitate al primarului era reglementată prin Dispoziția nr. 367/31.03.2011, potrivit căreia primarul conduce aparatul, secretarul coordonează compartimentele, iar directorul executiv conduce direcția economică. Atribuțiile șefului de birou erau limitate la întocmirea fișei de post și a fișei de evaluare, acte supuse avizării șefului ierarhic superior și aprobării primarului, fără a implica exercitarea unei autorități ierarhice directe asupra funcționarilor. Recurentul susține că instanța de fond a ignorat aceste dispoziții și a reținut în mod eronat existența unui raport de subordonare directă. În fine, recurentul subliniază că, în lipsa unui act administrativ sau juridic emis cu încălcarea obligațiilor privind incompatibilitatea, nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii administrative sau disciplinare, astfel cum impune art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. În opinia sa, instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material și a ignorat cadrul legal aplicabil autorității publice în care își desfășura activitatea.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, Agenția Națională de Integritate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, arătând că motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recursul vizând în realitate nemulțumiri față de raportul de evaluare, nu nelegalitatea hotărârii. ANI susține că este competentă, potrivit art. 10 lit. e)-h) din Legea nr. 176/2010, să evalueze și să constate încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, iar art. 95 alin. (5) din Legea nr. 161/2003 nu atribuie șefului ierarhic competența de a constata incompatibilitatea, ci doar obligația de a dispune încetarea raporturilor ierarhice după constatarea ANI. În ceea ce privește prescripția, ANI arată că recurentul s-a aflat în incompatibilitate în perioada 01.04.2015-01.08.2022, sesizarea a fost formulată în 2021, raportul a fost emis în 2022, iar termenul de 3 ani prevăzut de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 nu este împlinit; în plus, prescripția răspunderii administrative nu poate fi analizată în cadrul acțiunii de anulare a raportului, ci doar în procedura disciplinară ulterioară, conform jurisprudenței Înaltei Curți (Deciziile nr. 924/2016 și nr. 1950/2016). ANI mai arată că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 95 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 este un termen de înlăturare a răspunderii, pe care recurentul nu l-a valorificat, menținând raporturile ierarhice directe cu soția sa pe întreaga perioadă. În privința raportului ierarhic direct, ANI invocă fișele de post ale recurentului și soției sale, din care rezultă că acesta avea calitatea de superior ierarhic în cadrul Biroului Impozite și Taxe, îndeplinindu-se condiția prevăzută de art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. În concluzie, ANI solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs Examinând recursul declarat de reclamantul A. prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Inspectorul de integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate a reținut, prin Raportul de evaluare nr. x/17.10.2022, că A. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01.04.2015-31.07.2022. În acest interval, acesta a exercitat funcția publică de conducere de șef birou Impozite și Taxe Locale în cadrul aparatului de specialitate al Primarului orașului Panciu, în timp ce soția sa, B., ocupa funcția publică de execuție de inspector în același birou, aflându-se în raport de subordonare directă față de reclamant. În consecință, Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea dispozițiilor art. 95 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003 privind interdicția raporturilor ierarhice directe între soți funcționari publici. Prin sentința recurată, Curtea de Apel a respins acțiunea în anularea raportului de evaluare, ca nefondată. Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. . a fost invocat în mod pur formal, recurentul limitându-se la menționarea acestui caz de casare, fără a indica vreo normă de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității, astfel cum aceasta este definită de art. 174 C. proc. civ. Argumentele dezvoltate în susținerea acestui motiv - referitoare la: pretinsa lipsă de competență a Agenției Naționale de Integritate în constatarea stării de incompatibilitate, intervenția termenului de prescripție a răspunderii administrative și aplicabilitatea dispozițiilor art. 95 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, nu privesc neregularități procedurale sancționate cu nulitatea hotărârii, ci reprezintă critici de drept material, care se circumscriu exclusiv cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate în cadrul acestuia. În lipsa indicării unei încălcări procedurale sancționate cu nulitate și neidentificând din oficiu vreo neregularitate de natura celor prevăzute de art. 174-176 C. proc. civ., motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ. . este nefondat. În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentului vizează exclusiv aspecte de drept material, respectiv competența Agenției Naționale de Integritate de a constata starea de incompatibilitate, intervenția termenului de prescripție a răspunderii administrative și inexistența unui raport ierarhic direct între recurent și soția sa. Analiza acestor critici nu relevă însă nicio încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material de către instanța de fond. În ceea ce privește critica referitoare la competența Agenției Naționale de Integritate de a constata starea de incompatibilitate, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu pot fi primite. Potrivit art. 10 lit. e)-h) din Legea nr. 176/2010, inspectorii de integritate sunt în mod expres abilitați să evalueze existența conflictelor de interese și a incompatibilităților, să întocmească rapoarte de evaluare și să aplice măsurile prevăzute de lege. Dispozițiile art. 95 alin. (5) din Legea nr. 161/2003, invocate de recurent, nu atribuie șefului ierarhic competența de a constata starea de incompatibilitate, ci doar obligația de a dispune încetarea raporturilor ierarhice directe după constatarea incompatibilității. Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod corect că neîndeplinirea obligației de către șeful ierarhic nu împiedică ANI să constate existența incompatibilității, în virtutea competenței sale legale. Referitor la susținerea privind intervenirea prescripției răspunderii administrative, Înalta Curte observă că aceasta este, de asemenea, nefondată, critica recurentului fiind întemeiată pe o confuzie între termenul de 60 de zile prevăzut de art. 95 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, care reprezintă un termen de opțiune pentru persoana aflată în stare de incompatibilitate, și termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, care privește exclusiv răspunderea administrativă sau disciplinară ce poate fi angajată ulterior rămânerii definitive a raportului de evaluare. Recurentul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01.04.2015-01.08.2022, iar sesizarea ANI a fost formulată în anul 2021, raportul fiind emis în anul 2022. În aceste condiții, termenul de 3 ani prevăzut de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 nu este împlinit. Totodată, prescripția răspunderii administrative nu poate fi analizată în cadrul acțiunii de anulare a raportului de evaluare, ci doar în procedura disciplinară ulterioară, după rămânerea definitivă a raportului, astfel cum rezultă și din jurisprudența Înaltei Curți. Raportul de evaluare nu stabilește sancțiuni, ci doar constată existența incompatibilității, iar prescripția privește eventualele măsuri disciplinare ce pot fi dispuse ulterior de autoritatea competentă. În ceea ce privește interpretarea art. 95 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, Înalta Curte reține că termenul de 60 de zile prevăzut de acest text reprezintă un termen de înlăturare a răspunderii, în interiorul căruia persoana aflată în incompatibilitate poate opta pentru încetarea raporturilor ierarhice directe. Recurentul nu a făcut uz de această posibilitate, menținând raportul ierarhic direct cu soția sa pe întreaga perioadă 01.04.2015-01.08.2022. În mod corect instanța de fond a reținut că pasivitatea recurentului nu poate conduce la înlăturarea constatării incompatibilității. Cu privire la existența raportului ierarhic direct, Înalta Curte constată că fișele de post ale recurentului și ale soției sale, depuse la dosar, confirmă fără echivoc că aceasta se afla în subordonarea directă a șefului biroului Impozite și Taxe Locale, funcție ocupată de recurent. Astfel, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, care interzic raporturile ierarhice directe între funcționarii publici soți. Argumentele recurentului privind natura funcției de șef birou sau pretinsa lipsă a unor atribuții de conducere nu pot fi primite, întrucât chiar fișa postului stabilește în mod expres calitatea sa de superior ierarhic pentru funcțiile de execuție din cadrul biroului. Din conținutul acestui înscris rezultă fără echivoc că titularul funcției exercită atribuții de coordonare asupra personalului din subordine. În mod corespunzător, atribuțiile specifice funcției de șef birou, astfel cum sunt detaliate în fișa postului, includ coordonarea, verificarea și avizarea activității personalului din cadrul compartimentului, elemente care configurează în mod neîndoielnic existența unui raport ierarhic direct în sensul art. 95 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Faptul că funcția de șef birou nu era expres menționată în legislația anterioară Codului administrativ nu înlătură natura sa de funcție publică de conducere, aceasta rezultând din atribuțiile efective exercitate și din poziția ocupată în structura organizatorică a autorității publice. În mod corect, instanța de fond a reținut că starea de incompatibilitate se naște prin simpla existență a raportului ierarhic direct între soți, independent de existența vreunui act administrativ emis cu încălcarea regimului juridic al incompatibilităților sau de eventualul prejudiciu produs. Regimul incompatibilităților are caracter obiectiv, iar încălcarea sa nu depinde de intenția funcționarului sau de consecințele faptice ale situației de incompatibilitate. Susținerile recurentului privind lipsa unui prejudiciu, îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor sau inexistența unor acte administrative emise cu încălcarea legii sunt lipsite de relevanță, întrucât regimul incompatibilităților are caracter obiectiv, iar existența incompatibilității nu depinde de producerea unui prejudiciu sau de exercitarea defectuoasă a funcției. Legea interzice în mod expres raporturile ierarhice directe între soți, iar încălcarea acestei interdicții atrage constatarea stării de incompatibilitate, independent de alte elemente subiective. În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, iar criticile formulate în recurs nu pot conduce la casarea hotărârii atacate. Neexistând motive de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.