Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
16 ianuarie 2026

Decizia nr. 216/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație

Asupra contestației privind tergiversarea procesului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2025 la data de 24.02.2025, reclamanta A. - Filiala Cluj a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Energiei, B. Mediaș S.A.

și Agenția Națională Pentru Protecția Mediului, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Autorizației de construire nr. x/2018 (pentru executarea lucrărilor de construire privind proiectul "Conducă de transport gaze naturale", inclusiv alimentare cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică) și Anexele 1-5 la aceasta, pentru motivele ce țin de procedura de emitere a autorizației nr. x/2018, precum și ca urmare a admiterii excepției de nelegalitate a Acordului de mediu nr. 1/2018; obligarea pârâtului de ordinul I la emiterea autorizației de desființare a tuturor condițiilor executate în baza unei autorizații de construire nelegale; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost repartizată aleatoriu, prin programul Ecris, Completului nr. 3D, care a fixat prim termen de judecată la data de 15.05.2025, când a reținut cauza spre soluționare, cu amânarea pronunțării la data de 29.05.2025, ocazie cu care a fost pronunțată sentința atacată. Astfel, prin Sentința 279 din 25.05.2025, Curtea de Apel Cluj - secția a a III-a de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Respinge ca nefondată excepția lipsei de interes invocată de către pârâta B. S.A. (în continuare "B. " S.A.) prin întâmpinare. Respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. - Filiala Cluj invocată de pârâții MINISTERUL ENERGIEI și "B. " S.A. prin întâmpinare.

Respinge ca nefondată excepția tardivității plângerii prealabile, invocată de către pârâții MINISTERUL ENERGIEI și "B. " S.A. prin întâmpinare. Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare de către pârâta "B. " S.A. Respinge ca prescrisă acțiunea în contencios, astfel cum a fost completată, formulată de către reclamanta A. - Filiala Cluj în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ENERGIEI, "B. " S.A. și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU MEDIU ȘI ARII PROTEJATE (subrogată în drepturile și obligațiile AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI).

Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Acordului de mediu nr. 1/10.05.2018 emis de AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI." La data de 12.11.2025, petenta A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului, solicitând admiterea acesteia și obligarea instanței care a judecat cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2025 să redacteze și să comunice sentința nr. 279 din 29.05.2025. În esență, în motivarea contestației, petenta a arătat că hotărârea se redactează și se motivează în termen de 30 de zile de la pronunțare și că acest termen legal, deși poate fi prelungit cu câte 30 de zile de cel mult 2 ori, a expirat, fără ca instanța să-și îndeplinească obligația de motivare a hotărârii.

Astfel, termenul maxim de 90 de zile pentru redactarea hotărârii s-a împlinit la data de 28.08.2025, și nu poate fi ignorat deoarece încălcarea lui reprezintă încălcarea dreptului părților la un proces echitabil și încălcarea dreptului de acces la justiție. A solicitat instanței competente admiterea prezentei contestații și obligarea judecătorului de la fond să procedeze la motivarea sentinței civile nr. 279/2025, prin stabilirea unui termen în acest sens. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație privind tergiversarea procesului este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 522 C. proc.

civ.: "(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată. (2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri: 1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;...". Potrivit art. 426 alin. (5) C. proc. civ.: "Hotărârea se redactează și semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori.

Opinia separată a judecătorului rămas în minoritate, precum și, când este cazul, opinia concurentă se redactează și se semnează în același termen". Conform prevederilor art. 6 C. proc. civ. "orice persoană are dreptul la judecarea cauzei în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă imparțială și stabilită de lege". Raportând aceste reglementări legale la speța de față, instanța supremă constată că este întemeiată prezenta contestație fundamentată pe art. 522 alin. (2) pct. 1 teza finală C. proc. civ., având în vedere că hotărârea prin care curtea de apel a soluționat acțiunea de fond, cu nr. 279/2025, a fost pronunțată la 25.05.2025, iar până în prezent(16.01.2026), nu este redactată.

Așadar, față de împrejurarea că termenul legal de redactare a hotărârii este expirat, iar părților nu le-a fost comunicată sentința pronunțată în cauză, Înalta Curte urmează a admite contestația privind tergiversarea procesului și a dispune redactarea sentinței nr. 279 din 25.05.2025 a Curții de Apel Cluj- secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în termen de 1 lună de la data pronunțării prezentei hotărâri.

DECIDE Admite contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatoarea A. - Filiala Cluj, cu privire la Decizia nr. 279 din 29 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - secția a III-a de contencios administrativ și fiscal. Obligă instanța de judecată să procedeze la redactarea sentinței civile nr. 279 din 29 mai 2025 a Curții de Apel Cluj - secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2025, în termen de 1 lună de la data pronunțării prezentei hotărâri. Fără cale de atac. Pronunțată astăzi, 16 ianuarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.