Decizia nr. 1991/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1144/2022 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 29.12.2021 pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Călărași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - AMPOIM, a solicitat anularea deciziei nr. 6095/05.11.2021 privind soluționarea contestației nr. 15623/05.10.2021, și anularea notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale din cadrul obiectivului convergență nr. 42720/26.04.2021 privind proiectul "Fazarea proiectului Sistem integrat de management al deșeurilor solide în Județul Călărași" cod SMIS2014 + 103605.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1144 din 21 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a calificat ca apărare de fond excepția inadmisibilității invocată de pârât. Pe fond, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 1144 din 21 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Călărași, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, recurenta susține că soluția primei instanțe este nelegală întrucât aceasta a aplicat în mod greșit dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 în forma modificată prin Legea nr. 128/2020, încălcând principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 6 C. civ. și art. 15 alin. (2) din Constituție. Se arată că situația juridică ce a stat la baza aplicării corecției financiare s-a consumat în anul 2015, la momentul evaluării experienței similare a ofertantului A., iar contractul de finanțare și contractul de lucrări și-au produs efectele sub imperiul formei inițiale a O.U.G. nr. 66/2011. În aceste condiții, dispozițiile art. 34 alin. (3 1 ) din O.U.G. nr. 66/2011, introduse prin Legea nr. 128/2020 și care permit comunicarea titlurilor de creanță prin MySMIS, nu puteau fi aplicate retroactiv unei situații juridice epuizate anterior. Recurenta invocă jurisprudența relevantă, inclusiv Decizia nr. 2122/2001 a Curții Supreme de Justiție, subliniind că legea nouă nu poate modifica efectele unor acte juridice consumate sub imperiul legii vechi și că O.U.G. nr. 66/2011 are natură de drept substanțial, nu procesual, ceea ce impune aplicarea regulii tempus regit actum. În continuare, recurenta arată că instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 12 din contractul de finanțare, care reglementează procedura de constatare și sancționare a neregulilor conform formei O.U.G. nr. 66/2011 în vigoare la data încheierii contractului. Potrivit contractului, corecțiile financiare puteau fi aplicate exclusiv în timpul implementării proiectului, iar notificarea abaterilor trebuia comunicată în format letric, conform art. 12 alin. (3). Implementarea proiectului s-a finalizat la 28.08.2018, iar la acel moment legislația nu permitea comunicarea titlurilor de creanță prin MySMIS. În aceste condiții, recurenta susține că instanța trebuia să constate că forma aplicabilă a O.U.G. nr. 66/2011 era cea anterioară modificării prin Legea nr. 128/2020 și că principiul forței obligatorii a contractelor, consacrat de art. 1270 C. civ., impunea respectarea clauzelor contractuale privind modalitatea de comunicare a actelor referitoare la abateri. Recurenta subliniază că instanța nu a analizat aceste argumente, încălcând art. 22 alin. (6), art. 397 și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât nu s-a pronunțat asupra unor critici esențiale privind aplicarea art. 12 din contract. Recurenta mai arată că instanța de fond a omis să verifice legalitatea Deciziei nr. 6095/05.11.2021 sub aspectul neanalizării cererii de repunere în termen formulate în temeiul art. 185 C. proc. civ. prin notele scrise nr. 15627/05.10.2021. În loc să constate că autoritatea nu s-a pronunțat asupra cererii și să anuleze decizia pentru această omisiune, instanța a analizat ea însăși cererea de repunere în termen, substituindu-se autorității și depășind limitele investirii, cu încălcarea art. 9 alin. (2) C. proc. civ. Recurenta susține că instanța trebuia să constate nelegalitatea soluției de respingere ca tardivă a contestației administrative, întrucât autoritatea nu a soluționat cererea de repunere în termen, iar această omisiune afecta însăși valabilitatea deciziei contestate. Tot în legătură cu legalitatea procedurii administrative, recurenta arată că instanța nu a analizat nici critica referitoare la încălcarea art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât nota de constatare nu cuprindea mențiunile obligatorii privind calea de atac, termenul și autoritatea competentă. Această lipsă atrage nulitatea actului administrativ și reprezenta un argument suplimentar pentru repunerea în termen, însă instanța nu a examinat această critică, încălcând obligația de a se pronunța asupra tuturor motivelor invocate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene susține că recursul este nefondat deoarece instanța de fond a aplicat corect legea în vigoare la data emiterii Notei de constatare nr. x/26.04.2021, respectiv art. 34 alin. (3 1 ) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 21 din O.U.G. nr. 65/2020, care impun comunicarea titlurilor de creanță prin MySMIS. Beneficiarul a utilizat platforma și a răspuns la proiectul notei, ceea ce confirmă că a luat cunoștință de comunicare. Tardivitatea contestației administrative a fost corect reținută, iar instanța nu putea analiza fondul neregulii. Argumentele privind neretroactivitatea legii, clauzele contractului de finanțare sau pretinsa lipsă a mențiunilor privind calea de atac sunt considerate neîntemeiate, întrucât procedura de comunicare este guvernată de legea în vigoare la data emiterii actului administrativ, iar nota conținea mențiunile obligatorii. În consecință, se solicită menținerea sentinței ca legală.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs Examinând recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Călărași prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și a actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte reține că acesta este nefondat. Pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - AMPOIM a emis Nota de constatare nr. x/26.04.2021 prin care a stabilit o corecție financiară de 25% (12.011.886,70 RON) pentru atribuirea contractului de lucrări unui ofertant considerat neeligibil, rezultând o creanță bugetară de 11.119.887,64 RON. Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Călărași a formulat contestația administrativă nr. 15623/05.10.2021, respinsă prin decizia nr. 6095/05.11.2021 ca tardiv introdusă. Ulterior, aceasta a sesizat instanța, solicitând anularea deciziei de respingere și a notei de constatare. Prin sentința recurată, Curtea de Apel a respins acțiunea ca neîntemeiată deoarece contestația administrativă împotriva notei de constatare a fost depusă tardiv, iar comunicarea titlului de creanță prin MySMIS a fost realizată legal potrivit normelor procedurale în vigoare la data emiterii actului, ceea ce a împiedicat analiza pe fond a pretinselor motive de nelegalitate. În ceea ce privește invocarea art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest caz de casare nu este incident, întrucât recurenta nu indică vreo veritabilă încălcare a normelor de procedură, ci critică pretinsa omisiune a instanței de fond de a analiza anumite susțineri referitoare la fondul notei de constatare. Or, asemenea critici, chiar dacă ar fi întemeiate, nu se circumscriu pct. 5, ci - în mod corect - ar intra în sfera art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care privește nemotivarea, motivarea contradictorie sau insuficientă a hotărârii. Înalta Curte reține însă că nici acest caz de casare nu este incident, întrucât instanța de fond a expus în mod complet și coerent rațiunile pentru care nu a analizat fondul neregulii, respectiv constatarea tardivității contestației administrative, situație care, potrivit art. 47 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, împiedică examinarea legalității și temeiniciei notei de constatare. În mod corect instanța de fond a stabilit că problema centrală a cauzei privește legalitatea respingerii ca tardive a contestației administrative, iar nu fondul neregulii constatate prin Nota de constatare nr. x/26.04.2021. Potrivit art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul de 30 de zile pentru formularea contestației curge de la data comunicării titlului de creanță, iar verificarea respectării acestui termen reprezintă o condiție prealabilă analizării legalității actului administrativ contestat. În ceea ce privește criticile recurentei întemeiate pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate. Recurenta a susținut că instanța de fond ar fi interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente, în special cele referitoare la aplicarea în timp a O.U.G. nr. 66/2011, la efectele Legii nr. 128/2020, la clauzele contractului de finanțare și la modalitatea de comunicare a titlului de creanță. Înalta Curte reține că instanța de fond a aplicat corect principiul tempus regit actum, efectuând distincția necesară între normele de drept material, aplicabile calificării neregulii, și normele de drept procedural, aplicabile emiterii și comunicării titlului de creanță. Nota de constatare nr. x/26.04.2021 este un act administrativ de sine stătător, emis în anul 2021, supus normelor procedurale în vigoare la data emiterii sale, conform art. 21 alin. (19)-(20) din O.U.G. nr. 66/2011. Argumentele recurentei privind aplicarea legii vechi, raportate la momentul derulării procedurii de achiziție sau la durata contractului de finanțare, sunt nerelevante, întrucât privesc aspecte de drept material, nu procedura de comunicare a titlului de creanță. Înalta Curte reține că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 128/2020, dispozițiile art. 34 alin. (3 1 ) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 21 din O.U.G. nr. 65/2020 impun emiterea și comunicarea titlurilor de creanță în format electronic, prin MySMIS, cu semnătură electronică calificată. Aceste norme sunt de imediată aplicare, potrivit art. 6 alin. (5) C. civ., și nu afectează raporturile juridice materiale anterioare, ci reglementează exclusiv procedura de comunicare a actelor administrative emise ulterior intrării lor în vigoare. Prin urmare, în mod corect instanța de fond a distins între normele de drept material, aplicabile calificării neregulii, și normele de drept procedural, aplicabile comunicării actului administrativ. Comunicarea notei de constatare prin MySMIS, în format electronic, cu semnătură electronică calificată, a fost realizată în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii actului, astfel încât termenul de 30 de zile a început să curgă de la data încărcării documentului în platformă, respectiv 28.04.2021. Susținerea recurentei potrivit căreia comunicarea ar fi trebuit realizată în format letric nu are suport legal. Legea nr. 554/2004 nu impune o astfel de cerință, iar dispozițiile contractului de finanțare nu pot prevala asupra normelor legale imperative privind comunicarea titlurilor de creanță. În mod corect instanța de fond a reținut că recurenta a utilizat platforma MySMIS pentru a formula punctul de vedere asupra proiectului notei de constatare, ceea ce confirmă că aceasta avea cunoștință de modalitatea legală de comunicare și nu se afla într-o imposibilitate obiectivă de a anticipa transmiterea actului în format electronic. În aceste condiții, cererea de repunere în termen a fost în mod legal respinsă, întrucât recurenta nu poate invoca propria necunoaștere a legii pentru a justifica depășirea termenului imperativ prevăzut de art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011, iar clauzele contractului de finanțare privind corespondența uzuală nu pot deroga de la regimul legal imperativ al comunicării titlurilor de creanță. Cât privește susținerea potrivit căreia nota de constatare nu ar cuprinde mențiunile privind calea de atac, Înalta Curte constată că aceasta este contrazisă de conținutul actului administrativ, care indică expres termenul de 30 de zile și autoritatea competentă. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011. În aceste condiții, Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente, iar criticile recurentei nu relevă nicio interpretare greșită a legii în sensul art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Călărași ca nefondat.