Decizia nr. 1545/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1866/2023 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 mai 2023, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ("CNSAS"), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat constatarea existenței calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1866 din 21 noiembrie 2023, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1866 din 21 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii. În motivarea recursului, pârâtul susține greșita respingere a excepției tardivității acțiunii, raportat la dispozițiile art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 privind adoptarea Regulamentului de organizare și funcționare a CNSAS, potrivit căruia acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității se introduce la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București în termen de 30 de zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare.

În cauză, nota de constatare nr. x/08.12.2022 a fost aprobată de CNSAS la data de 22.03.2023, iar acțiunea a fost introdusă de intimatul-reclamant CNSAS la data de 05.05.2023, cu nerespectarea termenului de 30 de zile anterior menționat. Recurentul-pârât susține și că prezentul dosar a rămas fără obiect, întrucât nu mai deține o funcție publică din luna iunie 2024. Printr-o altă critică, recurentul-pârât susține că instanța de fond a comunicat sentința la adresa de domiciliu, deși reclamantul a solicitat să-i fie comunicate actele de procedură la domiciliul procesual ales de la sediul cabinetului de avocat. Pe fondul cauzei, recurentul-pârât apreciază că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. Astfel cum s-a reținut și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, prima condiție prevăzută de norma legală, referitoare la semnarea unui angajament și primirea unui nume conspirativ, nu este suficientă pentru constatarea calității de colaborator al Securității. Totodată, aceasta trebuie interpretată prin prisma întregului material probator, iar nu prin raportare la o singură notă informativă. Consideră că nici cea de-a doua condiție legală nu este îndeplinită în speță, întrucât informațiile furnizate nu pot fi considerate a fi îndreptate împotriva regimului comunist. Afirmă recurentul că, din modalitatea în care a fost dată nota informativă, rezultă că nu a avut intenția de a încălca drepturi și libertăți fundamentale ale omului, Mai mult, nota a fost dată sub constrângere și prin amenințare de către lucrătorul de miliție, dovadă în acest sens fiind greșelile de scriere din cuprinsul ei.

La postul de miliție din comuna Damienești au fost chemate trei persoane din comună, toate trei fiind obligate să dea note informative cu privire la discuțiile purtate de B. la bufetul din sat, recurentul-pârât dând nota informativă sub amenințarea desfacerii contractelor de muncă încheiate de el și de soția sa. Cu privire la cea de-a treia condiție, consideră că norma legală are un caracter neclar și imprecis, noțiunea de "drepturi și libertăți fundamentale" având o arie de acoperire mult prea mare și poate da naștere unor aprecieri subiective. Totodată, creează confuzii cu privire la conduita ce trebuie adoptată astfel încât persoana vizată să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele ce ar putea decurge din săvârșirea faptei.

Conform textului de lege, persoana care furnizează informații trebuie să aibă reprezentarea faptică a îngrădirii drepturilor și libertăților persoanei care ar fi fost vizată de informații. Or, în speță, nu s-au luat măsuri împotriva numitului B. pe baza informațiilor furnizate de recurentul-pârât, acestea fiind pur generice, astfel că nu se poate reține că au îngrădit un drept sau libertate fundamentală a persoanei urmărite. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În motivare, în esență, intimatul-reclamant a susținut că prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare a legii la situația de fapt stabilită, argumentând soluția de constatare a faptului că partea adversă a fost colaborator al Securității.

II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente: Preliminar, Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât a încadrat recursul în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., argumentele dezvoltate nu se subsumează decât pct. 5 și 8 ale textului de lege amintit, fiind invocate, pe de-o parte, încălcări ale normelor de procedură (depășirea termenului legal de formulare a acțiunii, modalitatea greșită de comunicare a actelor de procedură și rămânerea fără obiect a dosarului), iar pe de altă parte încălcarea normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. În cuprinsul recursului nu se regăsesc argumente ce ar putea fi analizate din perspectiva pct. 6 al art. 488, nefiind invocate și dezvoltate corespunzător aspecte privind nemotivarea hotărârii recurate sau existența unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În consecință, recursul va fi examinat din perspectiva motivelor de casare prevăzute de textul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc.

civ., potrivit căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Prima critică formulată de recurentul-pârât A., referitoare la introducerea tardivă a acțiunii, va fi respinsă ca nefondată, menținând soluția primei instanțe, care a respins această excepție pentru argumentele cuprinse în practicaua sentinței recurate.

Recurentul-pârât a susținut această excepție a tardivității prin raportare la dispozițiile art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 privind adoptarea Regulamentului de organizare și funcționare a CNSAS, potrivit cărora acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității se introduce la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București în termen de 30 de zile lucrătoare de la data adoptării notei de constatare. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că O.U.G. nr. 24/2008 nu cuprinde vreo prevedere legală care să impună formularea acțiunii într-un anumit termen de la data aprobării notei de constatare.

Pe de altă parte, Regulamentul CNSAS este un act administrativ care nu poate deroga de la legea în temeiul căreia a fost emis; astfel fiind, chiar dacă prin regulament s-a prevăzut un termen de 30 de zile pentru introducerea acțiunii, acesta nu poate avea decât natura unui termen administrativ de recomandare, în raport de care autoritatea să își adapteze conduita, nefiind stipulată nicio sancțiune pentru nerespectarea sa. De altfel, nici în fond și nici în recurs, recurentul-pârât nu a prezentat raționamentul pentru care a apreciat că termenul respectiv ar fi unul de decădere, iar nu unul de recomandare, în condițiile în care termenele pentru efectuarea unor proceduri pot avea regimuri juridice diferite, iar natura acestora se apreciază, printre altele, în funcție de izvorul lor, de modul de redactare a normei, de consecințele produse prin nerespectare, după caz.

Astfel fiind, în mod legal a fost respinsă excepția tardivității acțiunii de către prima instanță, fiind corect subliniată natura de termen de recomandare a termenului de 30 de zile prevăzut în cuprinsul Regulamentului de organizare și funcționare a CNSAS pentru introducerea acțiunii în constatarea calității de colaborator al Securității, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Referitor la critica privind comunicarea eronată a actelor de procedură, inclusiv a sentinței civile nr. 1866/21.11.2023, la domiciliul recurentului-pârât, iar nu la sediul procesual ales al reprezentantului convențional, Înalta Curte reține că, pentru ca eroarea instanței de fond să conducă la casarea sentinței recurate, este necesar ca încălcarea regulii de procedură să atragă sancțiunea nulității, conform art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc.

civ. coroborat cu dispozițiile procedurale generale privind nulitatea actelor de procedură, anume art. 174 - 179 din C. proc. civ. Dispozițiile art. 176 din C. proc. civ. stabilesc cazurile, limitativ enumerate, în care actul de procedură este afectat de nulitate în mod necondiționat, toate celelalte cazuri de nelegalitate a actelor de procedură fiind supuse dispozițiilor art. 175 din C. proc. civ., care reglementează nulitatea condiționată de producerea unei vătămări părții interesate, ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului. Întrucât omisiunea comunicării actelor de procedură la domiciliul procesual ales de parte nu face parte dintre cazurile prevăzute de art. 176 din C. proc.

civ., desființarea actului de procedură (în speță casarea sentinței recurate) nu poate interveni decât în condițiile în care recurentul-pârât face dovada unei vătămări concrete ce i-a fost adusă prin această omisiune, conform art. 175 din același Cod. Mai exact, acesta trebuie să indice și să demonstreze că o astfel de modalitate de comunicare a actelor de procedură i-ar fi putut afecta dreptul la apărare în cursul judecății - prin neluarea la cunoștință a înscrisurilor sau actelor procesuale comunicate ori a termenului de judecată fixat, respectiv imposibilitatea prezentării sale și/sau a avocatului care îl reprezintă în fața instanței de fond - ori i-ar fi afectat dreptul de a declara și motiva calea de atac a recursului, prin neluarea la cunoștință, în termen util, de conținutul sentinței astfel comunicate.

Or, recurentul-pârât nu a indicat niciun fel de consecințe concrete ale erorii de procedură, respectiv afectări ale drepturilor sale procesuale, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului Înalta Curte reținând că acesta a formulat apărări prin întâmpinarea depusă în fond, a fost prezent personal la termenul de judecată stabilit, fiind asistat de avocatul angajat în cauză, care a pus concluzii asupra excepției tardivității, asupra probatoriilor și asupra fondului cauzei, iar după redactarea sentinței recurate a declarat recurs cu respectarea termenului legal. În consecință, recurentul-pârât nu a demonstrat existența unei vătămări datorate comunicării actelor de procedură la o altă adresă decât cea a domiciliului procesual ales, ce nu ar putea fi înlăturată decât prin casarea sentinței, astfel încât, nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc.

civ., criticile sale vor fi respinse ca nefondate. În ceea ce privește rămânerea fără obiect a dosarului, recurentul-pârât a argumentat această situație prin aceea că nu mai deține o funcție publică din luna iunie 2024. Obiectul cauzei de față îl reprezintă cererea reclamantului CNSAS de verificare a calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul A., verificare care a fost declanșată având în vedere calitatea pârâtului de viceprimar al comunei Damienești, jud. Bacău, calitate pe care o deținea atât la data efectuării verificărilor, cât și la data sesizării instanței de fond, precum și la data pronunțării sentinței recurate. Se impune a menționa că recurentul-pârât a susținut rămânerea fără obiect "a dosarului", exprimare care poate fi interpretată ca referindu-se atât la calea de atac a recursului, cât și la cererea de chemare în judecată.

Or, recursul de față nu este lipsit de obiect, câtă vreme acesta vizează hotărârea instanței de fond, act procedural cu privire la care nu a intervenit desființarea/casarea într-o altă procedură/cale de atac. Raportat la cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată, de asemenea, că împrejurarea pierderii funcției publice pe parcursul soluționării pricinii nu lipsește cauza de obiect, o astfel de consecință nefiind prevăzută de vreo normă legală și nici recurentul nu a indicat un text de lege în sprijinul afirmațiilor sale. Deținerea funcției publice reprezintă fundamentul juridic al declanșării verificărilor din oficiu de către CNSAS, potrivit atrt. 5 și art. 6 din O.G.

nr. 24/2008, iar aceste verificări și, ulterior, procedura de sesizare a Curții de Apel București și de judecare a cererii de constatare a calității de colaborator al Securității nu rămân fără obiect ca urmare a pierderii sau renunțării de către persoana verificată la funcția publică (în speță la funcția de viceprimar), legea neprevăzând o astfel de ipoteză. Prin urmare, va fi respins ca nefondat și acest argument al recurentului-pârât, atât recursul, cât și acțiunea având în continuare obiect și putând fi examinate de instanța de control judiciar. Procedând la examinarea criticilor de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sub care recurentul-pârât A. a invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, Înalta Curte le constată a fi nefondate. Prin cererea introductivă, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat primei instanțe constatarea faptului că pârâtul A. a fost colaborator al Securității, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Noțiunea de "colaborator al Securității" este definită în cuprinsul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 ca fiind "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului". Potrivit acestor dispoziții, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca persoana să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă; a doua condiție vizează calitatea informației furnizate, în sensul denunțării de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Îndeplinirea cumulativă a acestor cerințe se verifică de instanța de contencios administrativ prin prisma probatoriului administrat în cauză, impunând o analiză concretă, efectivă și punctuală a înscrisurilor depuse în dosar, din perspectiva naturii și conținutului informațiilor furnizate organelor de Securitate. În dovedirea cererii, reclamantul CNSAS a învederat că pârâtul este titular al dosarului nr. x - cotă CNSAS și că a fost recrutat de organele de Securitate la data de 14.12.1988, pentru încadrarea informativă a tineretului și a angajaților cooperativei agricole de producție (CAP) din localitate, perioada vizată fiind reprezentată de anii 1988-1989. A mai arătat că pârâtul a întocmit și semnat olograf un angajament, nedatat, certificat la data de 14.12.1988 de un locotenent din cadrul IJ Bacău, serv.

1, prin care a preluat numele conspirativ de colaborator «Gherasim» și că, pe parcursul colaborării cu Securitatea, pârâtul a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității. Raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a concluzionat asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea faptului că pârâtul a fost colaborat al Securității. În recurs, recurentul-pârât nu a contestat existența angajamentului, primirea numelui conspirativ și nici paternitatea notei informative, dar a susținut că aceste înscrisuri nu sunt suficiente pentru a conchide asupra îndeplinirii primei condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.G.

nr. 24/2008, aceea a oferirii de informații. Contrar acestor afirmații, Înalta Curte constată că prima condiție, aceea a furnizării informațiilor către organele de Securitate, este îndeplinită în speță. Este adevărat, astfel cum s-a reținut și în jurisprudența instanței supreme, că doar semnarea angajamentului și primirea numelui conspirativ nu sunt suficiente pentru ca persoana verificată să fie considerată colaborator al Securității, fiind necesar ca, urmare a angajamentului, pârâtul să fi furnizat informații din cele prevăzute de textul de lege. În cauză, intimatul-reclamant a prezentat nota informativă întocmită și semnată olograf cu numele conspirativ «Gherasim» în dosarul nr. x la data de 14.12.1988, prin care recurentul-pârât A. a informat organele de Securitate asupra comentariilor de natură politică făcute de numitul B. la mijlocul lunii mai 1989, în incinta bufetului din satul Damienești.

Așadar, semnarea angajamentului cu Securitatea a fost urmat de furnizarea de informații, fiind îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din O.G. nr. 24/2008, iar conținutul informațiilor urmează a fi analizat din perspectiva celei de-a doua condiții legale, aceea a denunțării de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Recurentul-pârât a susținut că, în privința celei de-a doua condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.G. nr. 24/2008, informațiile pe care le-a furnizat în cuprinsul notei prezentate de intimatul-reclamant CNSAS nu pot fi considerate a fi îndreptate împotriva regimului comunist.

Potrivit notei informative sus-indicate, «sursa informează că pe la mijlocul lunii mai 1989, în incinta bufetului din satul Damienești se aflau mai mulți consumatori, printre care și MV, care stătea la o masă vecină și făcea aprecieri nefavorabile asupra politicii agrare din țară, spunând că în RSS Moldovenească, pământul s-a dat în arendă și este mai bine de trăit ca în țară, deoarece înaltele personalități nu iau măsuri asemănătoare țării vecine; la masa respectivă mai erau și numiții MI și LN, având o atitudine pasivă față de cele spuse». Așadar, informațiile furnizate de recurentul-pârât aduc la cunoștința organelor de Securitate comentariile negative ale unei persoane (B.) la adresa realităților social economice și politice din țară sub regimul comunist și, contrar susținerilor recurentului, nu au caracter generic, ci sunt clare și punctuale.

De altfel, urmare a informațiilor oferite de recurentul-pârât, ofițerul de Securitate a considerat necesară continuarea supravegherii informative a numitului B. și a instruit sursa să obțină mai multe informații referitoare la «activitatea sus numitului MV din satul D., discuțiile și comentariile negative pe care le face», aspect care demonstrează că, în opinia organelor de represiune ale regimului comunist, dezacordul cu politica de stat nu era acceptat ca o manifestare firească a cetățenilor, dreptul acestora la liberă exprimare fiind împiedicat. Înalta Curte reține și că art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuie calitatea de colaborator persoanei care a furnizat informații, indiferent sub ce formă și pe ce perioadă, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist.

Textul de lege nu impune cerința caracterului repetitiv al furnizării informațiilor sau o condiție a numărului de note informative pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității, astfel că, în cauza de față, este suficientă existența acelei unice note informative, atât timp cât aceasta cuprinde informațiile prevăzute de norma legală. Recurentul-pârât a reiterat și argumentul lipsei vreunei intenții de a furniza informații care să încalce drepturi și libertăți fundamentale ale omului, precum și pe acela al constrângerii sale de către organele de Securitate, sub amenințarea pierderii locului de muncă. Or, trecând peste împrejurarea că o astfel de constrângere nu a fost dovedită de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G.

nr. 24/2008, nefiind regăsite în speță: "Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar.

Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe". Cât privește lipsa factorului volițional, Înalta Curte constată că invocata constrângere morală poate constitui cauză exoneratoare doar în ipotezele prevăzute de lege (anterior indicate), care prezumă că, în contextul supunerii persoanei în cauză unei anchete întemeiate pe motive politice, aceasta nu-și poate exprima un consimțământ neviciat, presiunile exercitate asupra sa având natura unei constrângeri morale suficient de reale și puternice încât aceasta să nu se poată opune solicitărilor organelor de Securitate de a furniza informații despre alte persoane.

Or, recurentul-pârât a susținut existența constrângerii morale exercitată asupra sa de organele de Securitate, însă nu în sensul prevăzut de normă; acesta nu s-a aflat în cercetare sau judecată la data întocmirii notei informative și nici nu era condamnat pentru motive politice, declarațiile sale nefiind date în timpul anchetei sau procesului, astfel că acest set de critici va fi respins, ca nefondat. În fine, în ceea ce privește cea de-a treia condiție legală, anume aceea ca informațiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri.

Or, oferirea de informații era aptă să afecteze dreptul la viață privată al persoanei vizate, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul său la liberă exprimare, prevăzut de art. 19 din același pact și de art. 29 din Constituția României de la 1965, astfel cum a susținut și Consiliul reclamant și a confirmat instanța de fond, iar recurentul-pârât putea și trebuia să conștientizeze că, prin furnizarea informațiilor, asupra persoanei denunțate exista riscul de a se desfășura acțiuni de represalii din partea organelor statale.

Nu se poate reține nici argumentul recurentului-pârât în sensul că informațiile furnizate nu ar fi produs niciun prejudiciu persoanei verificate, câtă vreme ofițerul de securitate a luat măsuri în privința persoanei respective, dispunând urmărirea în continuare a activității acestuia, a discuțiilor și a comentariilor negative pe care le face, ceea ce reprezintă o agravare a intruziunii în viața privată și libertatea de exprimare ale acestei persoane. Cât privește argumentul pretinselor neclarități și imprecizii ale normei legale, Înalta Curte constată că o astfel de critică nu poate forma decât obiectul unei excepții de neconstituționalitate dată în competența de analiză a Curții Constituționale.

Instanța de contencios administrativ este învestită cu examinarea cauzei prin prisma prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, interpretând sau aplicând legea la situația de fapt dedusă judecății, iar nemulțumirile părților cu privire la conținutul textului de lege pot fi sesizate doar printr-o cerere formulată potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, însă nu pot fi examinate de instanța judecătorească prin intermediul recursului. Or, o excepție de neconstituționalitate nu a fost formulată odată cu calea de atac exercitată. Pentru toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că în cauză a fost demonstrată existența tuturor condițiile legale pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității în persoana pârâtului A., astfel că soluția primei instanțe este pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. Față de cele arătate în precedent, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței civile nr. 1866 din 21 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 19 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.