Decizia nr. 1531/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 540/2024 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 martie 2023, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost completată la data de 19 iulie 2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat: (i) anularea parțială a deciziei nr. 772 din 20.12.2022 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și modificarea parțială a ordinului, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; (ii) sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 9 și art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (4), art. 20, art. 41, art. 44, art. 124 și art. 126 din Constituția României și la art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 540 din 29 martie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 9 și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și a sesizat Curtea Constituțională a României în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017; (ii) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și a respins acțiunea, astfel cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; (iii) a respins ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive; (iv) a respins ca neîntemeiată excepția rămânerii fără obiect invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; (v) a admis în parte excepția rămânerii fără obiect, invocată din oficiu,

pentru perioada ulterioară datei de 07.12.2018 și a respins cererea de chemare în judecată modificată, formulată în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru perioada ulterioară datei de 07.12.2018, ca rămasă fără obiect; (vi) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., grefier-șef în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, astfel cum a fost modificată, pentru perioada anterioară datei de 07.12.2018; (vii) a anulat în parte decizia nr. 772/20.12.2022 emisă de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu privire la stabilirea salariului de bază al reclamantului (indemnizația lunară de încadrare) a VRS 605,225, fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 11.01.2018; (viii) a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București să emită în favoarea reclamantului o nouă decizie de încadrare salarială, începând cu data de 11.01.2018, cu luarea în considerare, la stabilirea salariului de bază al reclamantului, (indemnizației lunare de încadrare), a VRS 605,225, fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 540 din 29 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs, solicitând casarea în parte a sentinței recurate, și, în rejudecare, respingerea în totalitate a acțiunii. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât susține că reclamantul nu a avut raporturi de muncă cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, fiind numit grefier debutant pe un post vacant temporar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea prin decizia nr. 61/06.03.2019. Totodată, arată că, prin decizia nr. 639/26.11.2020, reclamantul a fost eliberat din funcție, fiind promovat grefier șef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia.

Astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nu mai are calitatea de angajator al reclamantului, sentința neputând fi opozabilă recurentei. Mai susține recurentul că hotărârea instanței de fond este criticabilă sub aspectul temeiniciei și legalității sale, fără a expune argumente în acest sens. 3. Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ca nefondat și menținerea în tot a sentinței recurate. În apărare, în esență, intimatul-reclamant a susținut că sentința primei instanțe a realizat o corectă aplicare a legii la situația de fapt stabilită în proces, astfel că în mod corect au fost admise pretențiile pe care le-a formulat, invalidând apărările părții adverse, în raport de dispozițiile normative ce se aplică în această cauză.

II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat, pentru următoarele considerente: Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât nu a încadrat recursul într-unul dintre motivele de casare/nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., criticile formulate se subsumează pct. 8 al textului de lege amintit, potrivit căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", urmând a fi analizate din această perspectivă.

Prin sentința recurată, prima instanță a anulat în parte decizia nr. 772/20.12.2022, emisă de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu privire la stabilirea salariului de bază al reclamantului începând cu data de 11.01.2018 și a dispus obligarea recurentului-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București să emită în favoarea reclamantului-intimat A. o nouă decizie de încadrare salarială, începând cu data de 11.01.2018, cu luarea în considerare, la stabilirea salariului de bază al reclamantului-intimat, (indemnizației lunare de încadrare), a VRS 605,225 fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Este de reținut și că această obligație de emitere a unei noi decizii salariale viza perioada 11.01.2018 - 06.12.2018, întrucât, pentru perioada ulterioară datei de 07.12.2018, instanța de fond a admis excepția rămânerii fără obiect invocată din oficiu și a respins cererea de chemare în judecată modificată, formulată în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ca rămasă fără obiect. În recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a susținut că nu a avut raporturi de muncă cu reclamantul decât începând cu data de 01.03.2019, când reclamantul a fost numit grefier debutant, iar din anul 2020 nu mai are raporturi de muncă cu intimatul-reclamant, acesta fiind numit grefier șef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia.

Înalta Curte constată că afirmațiile recurentului-pârât sunt confirmate de înscrisurile anexate recursului, respectiv decizia nr. 61/06.03.2019, prin care intimatul-reclamant a fost numit grefier pe un post vacant temporar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea începând cu data de 01.03.2019 și decizia nr. 639/26.11.2020, prin care a fost eliberat din funcție, urmare a promovării în funcția de grefier șef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia, începând cu data de 01.12.2020 . Așadar, din înscrisurile prezentate rezultă că raporturile de muncă ale intimatului-reclamant cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nu existau în perioada 11.01.2018 - 06.12.2018, iar, pe de altă parte, începând cu data de 01.12.2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nu mai are calitatea de angajator al reclamantului, acesta activând în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, aflat în subordinea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, care, la rândul său, funcționează în circumscripția teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, "Grefierii și grefierii informaticieni sunt numiți prin decizie de către președinții curților de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror circumscripție teritorială urmează să își desfășoare activitatea", iar potrivit art. 39 din același act normativ "Grefierii arhivari, grefierii registratori, agenții procedurali, aprozii și șoferii sunt numiți prin decizie de către președinții curților de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea în a căror circumscripție teritorială urmează să își desfășoare activitatea". Totodată, potrivit art. 103 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară "Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel și prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale exercită și atribuții de coordonare și control al administrării parchetului unde funcționează, precum și al parchetelor din circumscripție", iar art. 104 din aceeași lege dispune că "Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel au calitatea de ordonatori secundari de credite,

iar prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale au calitatea de ordonatori terțiari de credite". Prevederi similare se regăseau și în cuprinsul dispozițiilor art. 92 alin. (3) și art. 93 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (abrogată prin Legea nr. 304/2022).

Se au în vedere și prevederile art. 78 alin. (1) lit. ș) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin HCSM nr. 947/14.11.2019 (în vigoare la data formulării acțiunii), "Procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel are următoarele atribuții: (...) ș) asigură încadrarea personalului auxiliar de specialitate, inclusiv specialiști IT, și celui conex acestuia, precum și a funcționarilor publici și personalului contractual, la parchetul de pe lângă curtea de apel și la parchetele din circumscripție; (...)", prevedere regăsită și în actualul Regulament de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin HCSM nr. 1106/31.08.2023, la art. 109 alin. (1) lit. v). În acest context legislativ și factual, Înalta Curte constată că este nelegală soluția de anulare a deciziei nr. 772/20.12.2022, câtă vreme, pentru perioada în discuție, 11.01.2018 - 06.12.2018, intimatul-reclamant A. nu a avut raporturi de muncă cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, decizia contestată nefiind aplicabilă drepturilor sale salariale.

Această decizie a produs efecte cu privire la indemnizația de încadrare a intimatului-reclamant doar după momentul angajării sale ca grefier debutant, adică după 01.03.2019, însă pentru perioada ulterioară datei de 07.12.2018 instanța de fond a admis excepția rămânerii fără obiect a acțiunii ca urmare a emiterii deciziei nr. 112/24.04.2023, soluție care are caracter definitiv, nefiind recurată de vreuna din părți. Altfel spus, instanța de fond a constatat nelegalitatea deciziei contestate și a dispus anularea parțială a acestui act administrativ în ceea ce privește drepturile salariale ale reclamantului-intimat calculate începând cu data de 11.01.2018, însă, coroborând această soluție cu cea de admitere a excepției lipsei de obiect, se constată că efectul acestei nulității parțiale vizează perioada 11.01.2018 - 06.12.2018.

Or, acest interval de timp se situează în afara desfășurării raporturilor de muncă dintre intimatul-reclamant și recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care au debutat abia la data de 01.03.2019, moment în raport de care s-a constatat de către instanța de fond că dreptul pretins a fost recunoscut prin emiterea unui alt act administrativ de către angajator, astfel că pretențiile reclamantului-intimat au rămas fără obiect potrivit soluției curții de apel. În consecință, modalitatea de stabilire a drepturilor salariale cuvenite intimatului-reclamant nu poate să fie considerată nelegală, cu consecința anulării parțiale a deciziei nr. 772/20.12.2022, pentru un interval temporal în care reclamantul nu avea calitatea de angajat al recurentului-pârât.

De asemenea, observând sentința recurată, pentru perioada ulterioară datei angajării intimatului-reclamant, nu se putea dispune o soluție de anulare a deciziei, în contextul respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, urmare a recunoașterii dreptului reclamat, pe cale administrativă. Înalta Curte mai reține și că, la data pronunțării sentinței recurate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nu mai avea calitatea de angajator al intimatului-reclamant. În consecință, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a admis cererea reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, ca urmare a anulării deciziei nr. 772/20.12.2022, a dispus obligarea recurentului-pârât Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București să emită în favoarea reclamantului A. o nouă decizie de încadrare salarială, începând cu data de 11.01.2018 (n.red.

- până la 06.12.2018). Astfel fiind, soluția primei instanțe este nelegală și se impune a fi reformată în limitele în care pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a contestat această hotărâre. Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc.

civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând în limitele casării, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în ceea ce privește solicitarea de anulare a deciziei nr. 772/20.12.2022 emisă de pârât și de stabilire a drepturilor salariale, aferent perioadei 11.01.2018 - 06.12.2018, ca neîntemeiată, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate, care nu au fost contestate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței civile nr. 540 din 29 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată și, rejudecând: Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în ceea ce privește solicitarea de anulare a deciziei nr. 772/20.12.2022 emisă de pârât și de stabilire a drepturilor salariale, aferent perioadei 11.01.2018 - 06.12.2018, ca neîntemeiată. Menține în rest dispozițiile sentinței recurate. Definitivă. Pronunțată astăzi, 19 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.