Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
21 aprilie 2026

Decizia nr. 575/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — contestație

Deliberând asupra contestației privind tergiversarea soluționării procesului, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 19 martie 2026, sub nr. x/2019/a5, petenta Administrația Comercială Sector 6 a formulat contestație privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 522 C. proc. civ. În susținere, s-a arătat că de la data pronunțării deciziei nr. 806 din 16 mai 2025 de către Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate în cauză, și până la data formulării cererii pendinte, hotărârea judecătorească nu a fost redactată, trecând un interval considerabil, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului de acces la justiție.

Examinând cererea formulată de petentă, Înalta Curte o va respinge, ca rămasă fără obiect, pentru următoarele considerente: Contestația privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural care are ca scop înlăturarea întârzierilor ivite pe parcursul soluționării cauzelor civile, de natură a afecta termenul optim și previzibil în care un proces ar trebui finalizat prin pronunțarea unei hotărâri definitive, chiar în condițiile în care acest termen este unul variabil, în raport cu circumstanțele particulare ale fiecărei pricini. Acest mijloc procedural constituie, așadar, un remediu circumscris scopului adoptării unor măsuri, în condițiile prevăzute de lege, pentru asigurarea respectării dreptului părților la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil.

În conformitate cu art. 522 alin. (1) C. proc. civ.: "Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată". Potrivit art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., unul dintre motivele pentru care poate fi exercitată contestația privind tergiversarea procesului privește cazul în care legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat. Astfel, dispozițiile art. 426 alin. (5) C. proc.

civ. prevăd că hotărârea se redactează și semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori. Înalta Curte, analizând contestația petentei prin prisma motivelor invocate, observă că decizia nr. 806 din 16 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 a fost redactată la data de 23 martie 2026, condiții în care măsura solicitată este lipsită de obiect, deoarece finalitatea urmărită prin promovarea cererii pendinte a fost obținută înainte de termenul stabilit pentru soluționarea acesteia. Prin urmare, în considerarea celor arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 522 și art. 525 C. proc.

civ., constatând că cererea cu care a fost învestită a rămas fără obiect, va respinge ca atare contestația privind tergiversarea procesului formulată de petenta Administrația Comercială Sector 6.

DECIDE Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de petenta Administrația Comercială Sector 6 privind tergiversarea soluționării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2026.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.