Decizia nr. 417/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 6431/2025 a Tribunalului București

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6431 din 10 noiembrie 2025, Tribunalul București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Botoșani. Pentru a hotărî astfel a reținut că, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un conflict de muncă, respectiv contestația asupra deciziei de încetare a contractului individual de muncă. Instanța a avut în vedere prevederile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii și a constat că reclamanta are domiciliul în Municipiul Botoșani, jud. Botoșani, conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată, aspect ce reiese și din actele și din lucrările dosarului.

Potrivit instanței, deși reclamanta avea posibilitatea de a alege instanța competentă, conform prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care prevăd criterii alternative din punct de vedere teritorial, totuși, sesizarea oricăreia dintre instanțele ce ar avea competența teritorială de soluționare a litigiului, trebuie să îndeplinească o condiție obligatorie, ce este impusă de prevederile legale anterior indicate, aceea ca la data sesizării criteriul de stabilire a competenței teritoriale să fie valabil, adică să fie actual. În speță, tribunalul a arătat că nu s-a făcut dovada incidenței dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, nefiind relevant pentru determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei, dacă reclamanta a avut, anterior datei sesizării instanței, locul de muncă în București, acest criteriu fiind incident doar în cazul în care aceasta avea efectiv locul de muncă în această localitate la data sesizării instanței.

În acest sens, instanța a făcut trimitere la dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora competența este verificată la primul termen de judecată, în raport de situația concretă din acel moment, iar nu în raport de o situație trecută, ipotetică sau urmărită de reclamantă. În consecință, s-a reținut că tribunalul de la domiciliul reclamantei este competent teritorial să soluționeze cauza, în raport dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii. Prin sentința civilă nr. 171 din 19 februarie 2026, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția I Civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată de părți, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație si Justiție, în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul muncii, reclamanta are un drept de opțiune între instanța competentă teritorial de la domiciliul sau de la reședința sa, și cea competentă teritorial de la locul de muncă - opțiune pe care reclamanta din prezenta cauză și-a exprimat-o, prin sesizarea Tribunalului București. Astfel, instanța a observat că, deși reclamanta are domiciliul în Botoșani, aceasta a făcut dovada, prin actele depuse la dosar, că locuiește, în fapt, în București și că fostul loc de muncă al acesteia se află tot în București.

În privința situației locului de muncă al reclamantei, instanța a apreciat că, din interpretarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, prin tribunalul de la locul de muncă al reclamantului se înțelege tribunalul pe raza căruia se află sediul angajatorului sau locul efectiv unde își desfășoară activitatea reclamantul în cadrul angajatorului pârât, respectiv, în speță, angajatorul care a emis decizia de concediere. A mai apreciat că, în caz contrar, dacă s-ar considera că, față de dispunerea concedierii, reclamantul nu ar mai avea locul de muncă în raza teritorială a acelui tribunal, s-ar înfrânge textul și conținutul unei norme de competență, care dispune și în favoarea instanței de la locul de muncă al reclamantului, iar în această situație, instanța nu s-ar mai putea raporta niciodată la un atare loc de muncă.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Referitor la natura cererii, aceasta se circumscrie unui conflict individual de muncă, independent de împrejurarea că raportul de muncă a încetat și indiferent de cauza încetării. Cu titlu de reglementare generală, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în forma aflată în vigoare la data înregistrării acțiunii, prevăd că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Aceste prevederi instituie o competență alternativă în beneficiul reclamantului, fundamentată pe principiul protecției salariatului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, având în vedere că numai salariatul poate aprecia care așezare în teritoriu a instanței îi poate asigura accesul facil la justiție. Totodată, deși prevăd o competență alternativă, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii sunt norme imperative, reclamantul având dreptul de alegere numai între instanțele prevăzute de lege, fie tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința, fie cel în a cărui circumscripție se află locul său de muncă.

Împrejurarea că, la data sesizării instanței, raportul de muncă al reclamantei cu pârâta era deja încetat, nu este de natură sa afecteze dreptul său de opțiune conferit de lege, competența rămânând una alternativă, cu atât mai mult cu cât rațiunile care au stat la baza stabilirii competenței în favoarea instanței de la locul de muncă subzistă în situația în care se contestă însăși modalitatea de încetare a raporturilor de muncă. Prin urmare, chiar și în situația în care conflictele de muncă privesc în mod specific faptul încetării raporturilor de muncă și maniera de încetare a acestora, reclamantului îi este recunoscut dreptul de a sesiza oricare dintre instanțele deopotrivă competente, potrivit legii.

Sub acest aspect, este de subliniat faptul că legiuitorul a inclus în noțiunea de jurisdicție a muncii și soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încetarea contractelor individuale, art. 266 din Codul muncii statuând că "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod". În cauză, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii introductive și din înscrisurile aflate la dosar, activitatea reclamantei s-a desfășurat la sediul angajatorului, în Municipiul București, unde, de altfel, reclamanta își are reședința, astfel cum acesta a afirmat.

Înalta Curte reține că reclamanta a decis să se adreseze Tribunalului București, învestind în mod legal această instanță cu soluționarea cererii sale și fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia, potrivit art. 116 C. proc. civ. Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2026.