Decizia nr. 332/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 13092/2025 a Judecătoriei Sectorului 1

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București - secția I Civilă la 22 ianuarie 2026, sub nr. x/2025, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat, la cererea creditorului B., încuviințarea executării silite împotriva debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3251/2025 din 10 iulie 2025, pronunțată de Judecătoria Oradea, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu. Prin sentința civilă nr. 13092 din 17 decembrie 2025, Judecătoria Sectorului 1 București - secția I Civilă și-a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Oradea.

Pentru a hotărî astfel, constatând că, întrucât debitorul nu are sediul în România, instanța competentă să judece cererea este cea de la de la domiciliul creditorului, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea - secția Civilă la 22 ianuarie 2026 sub același număr unic. Prin încheierea de executare silită nr. x/2026 din 27 ianuarie 2026, Judecătoria Oradea - secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de instanță, din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, prin raportare la art. 128 alin. (3) lit. a) O.U.G. nr. 52/2016, sediul procesual ales al creditoarei indicat în titlul executoriu reprezintă sediul acesteia din România. Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reține următoarele: Dosarul are ca obiect cererea petentului Biroul Executorului Judecătoresc A. de încuviințare a executării silite a debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3251/2025 din 10 iulie 2025, pronunțată de Judecătoria Oradea, creditor fiind B.. Potrivit art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., o astfel de cerere se judecă de instanța de executare care, de regulă, este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel.

Prin excepție, în situația în care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în tară, competentă devine judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Conform actelor dosarului, debitoarea C. este o persoană juridică străină, cu sediul în Luxemburg, ce desfășoară activitate de recuperare creanțe.

Titlul executoriu în cauză este reprezentat de sentința civilă nr. 3251/2025 din 10 iulie 2025, prin care Judecătoria Oradea - secția Civilă a admis contestația la executare formulată de B. și a anulat actele de executare silită emise împotriva acestuia, în recuperarea de către C. a creanței decurgând din contractul de credit nr. x din 10 septembrie 2011, încheiat cu D. S.A., creanță cesionată de către această din urmă societate către C.. Deopotrivă, a obligat acaestă din urmă parte la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Art. 128 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 52/2016 prevede că pot să desfășoare activitatea de recuperare creanțe, entitățile înregistrate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, iar dispozițiile art. 71 alin. (2) din O.U.G.

nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, stabilesc că "Cesionarul contractului de credit, respectiv cesionarul creanței, este obligat să aibă sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii și pentru a răspunde contravențional și/sau penal în fața autorităților publice". Interpretarea normelor legale relevă că pentru a desfășura activități de recuperare creanțe în Românuia, persoanele juridice au obligația de a desemna un reprezentant al acesteia, căruia îi revine nu numai dreptul de a sta în justiție pentru orice cerere sau acțiune referitoare la administrarea bunurilor celui pe care îl reprezintă, ci și pentru a răspunde în locul acestuia în fața autorităților.

Potrivit listei publicate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, pentru debitoarea C., în calitate de reprezentant figurează societatea E. S.R.L., având sediul în sectorul 1, București. Prin urmare, în condițiile existenței unui reprezentant care răspunde, în baza unei norme speciale, în nume propriu, pentru obligațiile cesionarului contractului de credit, persoană juridică străină, atât sub aspectul dreptului substanțial, cât și în plan procesual, instanța de executare se determină prin raportare la sediul reprezentantului, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010. Așa fiind, în considerarea celor expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2026.