- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 26 februarie 2026
Decizia nr. 331/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — conflict de competență împotriva încheierii nr. 32025/2025 a Judecătoriei Timișoara
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara - secția I Civilă la 17 noiembrie 2025, sub nr. x/2025, petentul B.E.J. A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună încuviințarea executării silite pornite în dosarul execuțional nr. x/2025, ca urmare a cererii formulată de creditorul B., în baza contractului de credit nr. x din 21 august 2012, împotriva debitorului C., prin toate formele de executare silită. Prin încheierea civilă nr. 32025/2025 din 26 noiembrie 2025, Judecătoria Timișoara - secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat comptența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că, așa cum reiese din verificarea efectuată în baza de data DEPABD, debitorul nu are domiciliul activ în România, astfel că și competența de soluționare a cererii va reveni judecătoriei din raza sediului creditoarei, conform art. 651 alin. (1) teza finala C. proc. civ. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgoviște la 22 ianuarie 2026, sub același număr unic. Prin sentința civilă nr. 485 din 28 ianuarie 2026, Judecătoria Târgoviște - secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara; constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, reținând că debitorul nu are domiciliul în România, conform fișei DEPABD - dosar Judecătoria Timișoara și că nici creditoarea nu are domiciliul în România, fiind înregistrată la Registrul Companiilor Malta Financial Services Authority, în România având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură, a apreciat că, în speță, competența în soluționarea cererii de încuviințare a executării silite aparține instanței de la sediul executorului judecătoresc învestit de creditor, în conformitate cu art. 651 alin. (1) teza ultimă C. proc. civ.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reține următoarele: Cauza are ca obiect cererea Biroului Executorului Judecătoresc A. de încuviințare a executării silite împotriva debitorului C., la cererea creditorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 21 august 2012. Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., cererile de încuviințare a executării silite se soluționează de către instanța de executare. Conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel.
Prin excepție, în situația în care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în tară, competentă devine judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Noțiunea de "domiciliu" își găsește reglementarea în dispozițiile art. 87 C. civ. care prevede că domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este în locul unde aceasta declară că își are locuința principală. Deopotrivă, art. 90 C. civ. stabilește că,,(1) Reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut.
(2) În lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește." Din coroborarea normelor evocate rezultă că lipsa unui domiciliu valabil nu echivalează cu lipsa unui domiciliu în țară, sens în care, în determinarea instanței competente, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., trebuie avut în vedere, după caz, dacă este cunoscut, și ultimul domiciliu al persoanei fizice, instanța competentă teritorial să încuviințeze executarea silită într-o asemenea situație fiind judecătoria în circumscripția căreia se află acesta. În speță, din înscrisurile aflate la dosar - fișă de informații DEPABD - rezultă că debitorul nu are un domiciliu valabil, însă ultimul domiciliu cunoscut al acestuia este în comuna Bucovăț, județul Timiș, ce se află în circumscripția Judecătoriei Timișoara.
Ca atare, în acord cu art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., raportat la art. 90 alin. (2) C. proc. civ., revine instanței inițial învestite competența să judece cererea formulată în cauză, în condițiile art. 666 din același Cod. Așa fiind, pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2026.