Decizia nr. 254/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a VI-a civilă, la data de 23.07.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Compania Națională de Transport al A. "Transelectrica" S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale "Opcom" S.A., a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 4.517.460 RON, aferentă facturii seria x/29.07.2016, reprezentând contravaloare TVA, aferent aportului adus de către CNTEE Transelectrica S.A. la capitalul social al societății Opcom S.A., emisă în baza contractului de împrumut nr. x/2003, angajament pentru finanțarea proiectului de investiții "B.", obligarea pârâtei la plata sumei de 1.293.778,27 RON, aferentă facturilor seria x/28.01.2019 și nr. 131/10.07.2019, reprezentând dobânda legală penalizatoare, calculată pentru neplata la termen a facturii seria x/29.07.2016, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate prevederile art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 C. civ. I.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 3021/03.12.2021, pronunțată de Tribunalul București - secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Transport al A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale OPCOM S.A., ca fiind prescrisă. I.

Hotărârea pronunțată în apel, în primul ciclu procesual. Prin decizia nr. 1532/12.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a V-a civilă, a fost respins apelul reclamantei Compania Naționala de Transport al A. "Transelectrica" S.A., ca nefondat, fiind obligată apelanta-reclamantă la plata către intimată a sumei de 11.325,21 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate în apel. I.

Hotărârea pronunțată în recurs, în primul ciclu procesual. Prin decizia civilă nr. 1640/19.02.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă a admis recursul principal declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Transport al A. "Transelectrica" S.A. și recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale - OPCOM S.A. împotriva deciziei civile nr. 1532 din 12 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a V-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe. I.

Hotărârea pronunțată în apel, în al doilea ciclu procesual. Prin decizia civilă nr. 235/18.02.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București - secția a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă Compania Națională de Transport al A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3021/03.12.2021 pronunțate de Tribunalul București - secția a VI-a civilă, ca nefondat, și a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 28.777,79 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. II. Calea de atac exercitată în cauză II.1. Recursurile formulate. Împotriva deciziei nr. 235/18.02.2025, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a V-a civilă au declarat recurs principal reclamanta Compania Națională de Transport al A. S.A. și recurs incident pârâta Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale OPCOM S.A. II.1.1. Recursul principal declarat de reclamanta Compania Națională de Transport al A. S.A. este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea căii de atac exercitate, casarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, precum și obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea pronunțată în apel a fost dată cu încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 501 C. proc. civ. Contrar celor dezlegate prin decizia de casare nr. 1640/19.02.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la momentul la care a început să curgă prescripția dreptului material la acțiune, în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata TVA, instanța de apel nu a luat în considerare dispozițiile exprese ale instanței de recurs, fiind relevant faptul că instanța, în rejudecare, nu avea posibilitatea legală să cenzureze hotărârea de casare cu trimitere și să contrazică analiza legală pe care instanța de casare o impunea a fi avută în vedere privitoare la prescripția dreptului material la acțiune. S-a mai susținut că hotărârea pronunțată în apel a fost dată cu încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cuprinzând motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei și fiind nemotivată. În ceea ce privește motivarea contradictorie a hotărârii de apel, s-a învederat că instanța de apel, deși a reținut că exigibilitatea faptului generator al plății TVA-ului este reprezentată de momentul adoptării hotărârii A.G.E.A. nr. 6/15.06.2016, nu a observat că au existat mai multe cazuri succesive de întrerupere a cursului prescripției, materializate atât prin recunoașterea datoriei de către intimata-pârâta Opcom S.A., precum și de promovarea unei cereri de ordonanță de plată, acțiune anterioară depunerii prezentei cererii de chemare în judecată. Astfel, anterior introducerii prezentei acțiuni, CNTEE Transelectrica S.A. a formulat, la data de 10.06.2019, o cerere de emitere a ordonanței de plată, pentru aceeași pretenție (4.517.460 RON), cerere respinsă prin încheierea din 27.09.2019, pronunțată de Tribunalul București - secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, soluție rămasă definitivă prin respingerea cererii în anulare, formulată de ambele părți, în dosarul nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului București - secția a VI-a civilă. Prin urmare, introducerea prezentei cereri de chemare în judecată, la data de 18.07.2019, a avut loc în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de art. 2539 alin. (2) teza a II-a C. civ. Astfel, se poate constata că soluția de respingere a cererii de emitere a ordonanței de plată, care nu a statuat în fond asupra raporturilor juridice dintre părți, reprezintă tocmai premisa aplicării acestor dispoziții, aspect care rezultă cu prisosință din textul legal prevăzut de art. 2539 C. civ. Acest caz de întrerupere a fost invocat și în fața primei instanțe, prin răspunsul la întâmpinare depus de reclamantă, acest argument nefiind analizat de către instanța de fond. Privitor la acest al doilea caz de întrerupere, s-a subliniat că legiuitorul conferă o a doua șansă creditorului pentru realizarea dreptului său. Rațiunea nu poate fi decât aceea că, în realitate, creditorul CNTEE Transelectrica S.A. nu a rămas în pasivitate, ci a introdus o acțiune, dar, din diferite motive, aceasta i-a fost respinsă, legea nefăcând distincție între respingerea primei cereri pe cale de excepție și respingerea ei ca urmare a unei analize pe fondul cauzei. Recurenta-reclamantă a mai invocat faptul că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 2500 - art. 2507, art. 2517, art. 2523, art. 2537, art. 2538 și art. 2539 C. civ., art. 266, art. 270 alin. (7), art. 281 - 282 Codul fiscal Sub un prim aspect, este criticat modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, deoarece în mod eronat instanța de apel a efectuat analiza fondului, în conformitate cu art. 2539 alin. (2) C. civ., fiind relevant faptul că există o recunoaștere tacită de datorie, astfel cum prevede art. 2538 C. civ., luându-se în considerare și dispozițiile Ordinului MFP nr. 2634/2015. În acest sens, s-a subliniat că, la data de 14.09.2024, intimata OPCOM a confirmat soldul de 4.517.460 RON, aferent facturii nr. x/29.07.2016, precum și al debitelor accesorii, prin semnarea extrasului de cont nr. x/14.09.2024 și a anexei 1. Prin extrasele de confirmare sold, se menționează în mod explicit, atât factura fiscală la care se referă, cât și debitul înregistrat în baza acestei facturi, fiind înscrisuri sub semnătură privată, având forța probantă prevăzută de lege la data întocmirii lor, potrivit art. 272 - art. 280 C. proc. civ. De asemenea, prin extrasul de cont nr. 5499/05.02.2017, debitoarea OPCOM a fost notificată cu privire la sumele datorate creditoarei Transelectrica, în cuantum de 4.517.460 RON, fiindu-i acordat un termen de la primire pentru restituirea extrasului confirmat pentru suma acceptată, iar în cazul constatării de diferențe, acesteia i s-a dat posibilitatea de a formula note explicative cuprinzând obiecțiile pe care înțelege să le formuleze. Analizând extrasul de cont depus la dosarul cauzei, emis chiar de debitoare OPCOM, se poate reține că acesta este însușit de către debitoare prin aplicarea semnăturii reprezentantului societății debitoare și a ștampilei societății, fără a fi formulate obiecțiuni. Totodată, extrasul de cont a fost înregistrat în registrele societății debitoare la data de 05.02.2017, sub nr. 5499, ceea ce reprezintă o manifestare de voință din partea pârâtei în sensul recunoașterii dreptului părții potrivnice. Sub un al doilea aspect, recurenta reclamantă a criticat analiza efectuată de instanța de apel asupra fondului cauzei, invocând greșita aplicare a dispozițiilor art. 270 alin. (7) și art. 282 alin. (1) Codul fiscal, deoarece operațiunea de majorare a capitalului social cu aport în natură este o operațiune taxabilă din perspectiva TVA, deoarece nu îndeplinește condițiile legale de a fi considerat transfer de active pentru fi considerată operațiune neimpozabilă. Astfel, se consideră transfer parțial de active, în sensul art. 270 alin. (7) din Codul fiscal, transferul tuturor activelor sau al unei părți din activele investite într-o anumită ramură a activității economice, dacă acestea constituie din punct de vedere tehnic o structură independentă, capabilă să efectueze activități economice separate. Pentru ca o operațiune să poată fi considerată transfer de active, primitorul activelor trebuie să facă dovada intenției de a desfășura activitatea economică sau partea din activitatea economică care i-a fost transferată, și nu să lichideze imediat activitatea respectivă și, după caz, să vândă eventualele stocuri. Primitorul activelor are obligația să transmită cedentului o declarație pe propria răspundere din care să rezulte îndeplinirea acestei condiții. Recurenta a arătat că operațiunea de aport în natură este taxabilă, cota fiind 20%, TVA fiind exigibilă la data când a fost emis certificatul de mențiuni de către Registrul Comerțului, prin care se atestă că a fost efectuat aportul (iulie 2016). După certificarea respectivei hotărâri de către Registrul Comerțului, se considera că aportul este cert. Cu privire la cota de TVA, faptul generator se regăsește în prevederile art. 281 alin. (1) Codul fiscal, în sensul că faptul generator intervine la data livrării sau data prestării, iar în cazul de față, majorarea capitalului social al OPCOM, prin aportul în natura al Transelectrica, are loc la data înscrierii în certificatul de mențiuni emis de Registrul Comerțului în care se prevede că a fost efectuat aportul, iar in luna iulie 2016, cota de TVA este de 20%. Recurenta a expus condițiile de fond necesare pentru nașterea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, prin raportare la prevederile art. 282 alin. (1) Codul fiscal, subliniind că, pentru calificarea unei activități ca transfer de active, nu este relevant dacă primitorul activelor este autorizat pentru desfășurarea activității care i-a fost transferată sau dacă are în obiectul de activitate respectiva activitate, fiind relevantă în acest sens Hotărârea Curții Europene de Justiție în cauza C-497/01 - Zita Modes. II.1.2. Recursul incident declarat de pârâta Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale Opcom S.A. este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea căii de atac exercitate, casarea în parte a deciziei recurate și înlăturarea considerentelor prin care instanța de apel: a reținut că exigibilitatea faptului generator al TVA pentru operațiunea de majorare a capitalului social al OPCOM intervine la adoptarea hotărârii AGEA nr. 6/15.06.2016, considerând data de 15.06.2016 drept momentul de început al termenului de prescripție; a reținut că Transelectrica ar fi putut, potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ., să invoce direct în apel pretinse cauze de întrerupere a prescripției; a analizat pretinsele cauze de întrerupere a prescripției invocate de către Transelectrica, solicitând, totodată, obligarea Transelectrica la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu. Recurenta pârâtă a subliniat că recursul incident vizează exclusiv considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel cu referire la data stabilită pentru cursul termenului de prescripție extinctivă și cu privire la cauzele de întrerupere a cursului prescripției extinctive, invocate pentru prima dată în faza procesuală a apelului. Astfel, sub un prim aspect, instanța de apel a stabilit în mod nelegal că dreptul Transelectrica de a pretinde suma solicitată în prezenta cauză s-ar fi născut la momentul adoptării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Societății OPCOM nr. 6/15.06.2016, cu încălcarea dispozițiilor art. 134, art. 134 1 alin. (1) și art. 134 2 din Codul fiscal anterior, cu consecința aplicării, în legătură cu instituția prescripției, a unei legi care nu era incidentă în cauză. Astfel, în concret, instanța de apel a aplicat C. civ. 2011, în loc de Decretul nr. 167/1958, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea acestei critici, recurenta pârâtă a învederat că bunurile care au făcut obiectul aportării au fost livrate cu mult înainte de data de 15.06.2016, respectiv în perioada 2004 - 2008, astfel cum rezultă din procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor. Așa fiind, din dispozițiile art. 134, art. 134 1 alin. (1) și art. 134 2 din Codul fiscal anterior (Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003), reglementarea fiscală în vigoare la data livrării bunurilor ce au făcut obiectul aportării și aplicabilă în speță, rezultă că în cazul livrării bunurilor, precum cele aportate de Transelectrica la capitalul social al OPCOM, dreptul de a pretinde și obține taxa pe valoare adăugată (în măsura în care o astfel de taxă este datorată, deși, în realitate, nu este în prezenta speță), respectiv contravaloarea acesteia se naște la data livrării bunurilor, acesta fiind momentul de la care începe să curgă și termenul de prescripție. S-a subliniat, astfel, că dispozițiile legale menționate nu prevăd ca o condiție necesară pentru intervenția faptului generator pretinsul transfer al drepturilor asupra acestor bunuri (așa cum a reținut în mod eronat și nelegal instanța de apel), ci dreptul de a pretinde și obține taxa pe valoare adăugată se naște la momentul livrării bunurilor, independent de transferul drepturilor asupra bunurilor sau de momentul când acest transfer are loc. În speță, bunurile care au făcut obiectul aportării au fost livrate efectiv în perioada 2004 - 2008, pentru fiecare livrare în parte curgând un termen diferit și unic de prescripție calculat de la data livrării respective. Astfel, pentru ultima livrare a imobilizărilor necorporale ce au făcut obiectul aportării termenul de prescripție a început să curgă cel mai târziu la sfârșitul anului 2008. În raport de acest moment, fiind relevant și faptul că, în speță, este vorba despre relații între două persoane de drept privat, rezultă că este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Aceste termen era împlinit chiar înainte de emiterea facturii nr. x/29.07.2016 și înainte de adoptarea Hotărârii AGEA nr. 6/15.06.2016. S-a mai învederat că instanța de apel confundă două planuri juridice complet distincte: pe de o parte, regimul fiscal al taxei pe valoare adăugată, iar pe de altă parte, regimul juridic al aportului la capitalul social, reglementat de Legea nr. 31/1990. Legea fiscală nu condiționează și nu poate condiționa exigibilitatea TVA de existența unei hotărâri a adunării generale a acționarilor prin care se aprobă majorarea capitalului social. TVA-ul nu se naște ca un drept subiectiv contractual al Transelectrica, ci ca o obligație fiscală care izvorăște din lege, la momentul livrării bunurilor; în momentul efectiv al livrării bunurilor în perioada 2004-2008, faptul generator al TVA se produsese, iar în măsura în care Transelectrica a achitat această taxă către bugetul statului, dreptul său de a o recupera de la OPCOM, ca beneficiar al livrării, se naște tot la acea dată. Dispozițiile din Legea 31/1990, indicate de instanța de apel, nu sunt aplicabile cu privire la momentul nașterii pretinsului drept la acțiune al Transelectrica, în condițiile în care, din prevederile art. 134, art. 134 1 alin. (1) și art. 134 2 din Codul fiscal anterior, rezultă că, în cazul livrării bunurilor, precum cele aportate de Transelectrica la capitalul social al OPCOM, dreptul de a pretinde și obține taxa pe valoare adăugată (în măsura în care o astfel de taxă este datorată), respectiv contravaloarea acesteia se naște la data livrării bunurilor, acesta fiind momentul de la care începe să curgă și termenul de prescripție. Prin urmare, pretinsul drept al Transelectrica de a solicita suma în cuantum de 4.517.460 RON și accesoriile acestei sume era prescris mult anterior formulării cererii de chemare în judecată din prezenta cauză, precum și al datei adoptării Hotărârii AGEA nr. 6/15.06.2016. O altă critică, invocată de recurenta pârâtă, se referă la considerentele prin care instanța de apel a acceptat analiza cauzei de întrerupere a cursului prescripției extinctive cu nesocotirea limitelor efectului devolutiv al apelului și a prevederilor art. 468 alin. (1) C. proc. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, instanța de apel a reținut faptul că Transelectrica ar fi putut, potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ., să invoce direct în apel pretinse cauze de întrerupere a prescripției pe care nu le-a invocat în fața primei instanțe. Faptul că recurenta-pârâtă a invocat prin întâmpinarea depusă în primă instanță excepția prescripției în niciun caz nu deschidea posibilitatea intimatei-reclamante să invoce pretinse cauze de întrerupere a cursului prescripției direct în apel (prin raportare la excepția prescripției invocata de pârâtă în fond), atât timp cât Transelectrica avea posibilitatea prevăzută de lege să invoce aceste apărări prin răspunsul la întâmpinare din fata primei instanțe. Or, Transelectrica a invocat direct în etapa apelului un pretins caz de întrerupere a prescripției, care nu a fost invocat în fața instanței de fond, respectiv pretinsa aplicare a prevederilor art. 2539 alin. (2) C. civ., prin raportare la data soluționării definitive a dosarului nr. x/2019 (dosar renumerotat în calea de atac a acțiunii în anulare sub nr. x/2019), precum și la data introducerii cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar. De asemenea, s-a învederat că Transelectrica nu a invocat în fața primei instanțe și nici prin apelul formulat în cauză pretinsa cauză de întrerupere a prescripției constând în pretinsa recunoaștere voluntară a datoriei, prin raportare la prevederile art. 2538 C. civ., astfel că limitele efectului devolutiv al apelului au fost din nou încălcate, atât din perspectiva a ceea ce s-a apelat, cât și din perspectiva a ceea ce s-a supus judecății la prima instanță. Recurenta-pârâtă a mai susținut că instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit prevederile art. 2539 alin. (2) C. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În primul rând, s-a arătat că dispozițiile legale menționate nu sunt aplicabile, din moment ce, cu privire la prescripție, în speță sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 167/1958. În al doilea rând, la data introducerii cererii de ordonanță de plată (10.06.2019), termenul de prescripție era deja împlinit, prin raportare la data livrării bunurilor. În al treilea rând, chiar presupunând, prin absurd, că în speță ar fi aplicabile prevederile art. 2539 alin. (2) C. civ., oricum condițiile textului legal nu sunt îndeplinite, deoarece cererea de ordonanță de plată, invocată de Transelectrica, nu a fost respinsă pe motive formale, instanța analizând îndeplinirea condițiilor procedurii speciale, ceea ce reprezintă o analiză pe fond. În plus, nu există identitate de cauză, întrucât prima cerere s-a întemeiat pe procedura ordonanței de plată, iar prezenta acțiune are ca temei răspunderea contractuală. De asemenea, condiția expresă privind termenul de 6 luni de la soluționarea definitivă a primei cereri este de plano nesocotită, atât timp cât dosarul nr. x/2019 (renumerotat în calea de atac a acțiunii în anulare sub nr. x/2019) nici măcar nu era soluționat definitiv la momentul introducerii acțiunii ce face obiectul prezentului dosar. Dosarul nr. x/2019 a fost soluționat definitiv prin hotărârea nr. 221 pronunțată la data de 17.11.2020, iar cererea ce face obiectul prezentului dosar a fost introdusă pe rolul Tribunalului București anterior, la data de 23.07.2019. II.2. Apărările formulate în cauză. Recurenta-pârâtă Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale - OPCOM S.A. a depus întâmpinare la recursul principal, prin care a solicitat respingere acestuia, ce nefondat. Totodată, recurenta-reclamantă Compania Națională de Transport al A. "Transelectrica" S.A. a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant și a dovezii calității de reprezentant al titularului cererii de recurs incident, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. Recurenta-pârâtă Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale - OPCOM S.A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor formulate de partea potrivnică, atașând dovezile referitoare la calitatea de reprezentant a semnatarului cererii de recurs incident. II.3. Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a civilă la data de 04.09.2025 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 08.12.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 24.02.2026, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 24.02.2026, instanța a luat act de faptul că recurenta-reclamantă nu mai susține excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs incident, excepție invocată prin întâmpinare, și, după dezbateri contradictorii, a reținut cauza în pronunțare asupra ambelor recursuri exercitate. III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție III.1. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul principal declarat de recurenta reclamantă Compania Națională de Transport al A. "Transelectrica" S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin decizia recurată, pronunțată în al doilea ciclu procesual, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Compania Națională de Transport al A. "Transelectrica" S.A., în contradictoriu cu pârâta Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale - OPCOM S.A., fiind menținută soluția dispusă de prima instanță în sensul respingerii, ca prescrisă, a acțiunii având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 4.517.460 RON, reprezentând contravaloarea TVA aferentă aportului adus de reclamantă la capitalul social al pârâtei, și a sumei de 1.293.778,27 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare. În esență, instanța de apel a reținut că termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ., a început să curgă de la data de 15.06.2016, respectiv data adoptării hotărârii AGEA nr. 6/15.06.2016, prin care s-a decis majorarea capitalului social al societății pârâte prin emiterea unor acțiuni aferente aportului în natură al reclamantei, fiind relevante sub acest aspect dispozițiile art. 65 alin. (1), art. 113 lit. f), art. 115 alin. (1) și alin. (2), art. 204, art. 210, art. 212, art. 215 alin. (1) - alin. (4) din Legea nr. 31/1990, art. 1883 și art. 1896 C. civ. Totodată, prin decizia pronunțată în apel, s-a reținut incidența cazului de întrerupere a cursului prescripției extinctive prevăzut de art. 2539 alin. (2) C. civ., constând în formularea ordonanței de plată din data de 10.06.2019, înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului București - secția a VI-a civilă, respinsă prin încheierea din data de 27.09.2019, definitivă prin respingerea cererii în anulare prin sentința civilă nr. 2221/17.11.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019. Ca urmare a incidenței prevederilor art. 2539 alin. (2) C. civ., instanța de apel a procedat la analizarea fondului cauzei, pentru a determina dacă a intervenit sau nu întreruperea termenului de prescripție prin cererea de ordonanță de plată, ajungând la concluzia că, în speță, aportul în natură la capitalul social al pârâtei nu constituie livrare de bunuri, conform art. 270 alin. (7) Codul fiscal, și, prin urmare, operațiunea de majorare a capitalului social nu este supusă TVA, astfel că pretențiile formulate sunt neîntemeiate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs principal recurenta reclamantă Compania Națională de Transport al A. "Transelectrica" S.A., invocând încălcarea unor dispoziții de drept procesual și a unor dispoziții de drept material, precum și motivarea necorespunzătoare a hotărârii atacate, urmărind să obțină casarea deciziei recurate și rejudecarea apelului, în scopul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune și constatării temeiniciei pretențiilor deduse judecății, solicitate cu titlu de contravaloare TVA aferentă aportului în natură și dobânda legală penalizatoare corespunzătoare. Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate. Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Primul motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În concret, recurenta reclamantă a invocat nesocotirea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., prin aceea că instanța de apel a stabilit momentul de început al cursului prescripției extinctive a dreptului material la acțiune cu nesocotirea dezlegărilor cuprinse în decizia de casare. Aceste critici sunt nefondate, deoarece decizia nr. 1640/19.09.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a civilă, pronunțată în primul recurs, a fost fundamentată, în principal, pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constatându-se existența unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei pronunțate în apel, în primul ciclu procesual, fiind necesară stabilirea argumentată, într-o manieră clară și lipsită de echivoc, a momentului de început al cursului termenului de prescripție și, în raport de acesta, a dispozițiilor legale aplicabile prescripției extinctive în cauza dedusă judecății, în condițiile în care părțile au poziții divergente cu privire la această chestiune. Din dezvoltarea considerentelor deciziei de casare rezultă fără dubiu că motivul casării a rezultat din motivarea contradictorie a instanței de apel, care a făcut referire atât la momentul livrării bunurilor aportate, cât și la momentul adoptării hotărârii de majorare a capitalului social, fiind oferite îndrumări explicite instanței de rejudecare în sensul de a verifica raționamentul primei instanțe prin prisma criticilor concrete cuprinse în cererea de apel, dar și a apărărilor formulate prin întâmpinare, urmând a se stabili motivat, clar și lipsit de echivoc momentul de început al cursului prescripției extinctive și, consecutiv, prevederile legale aplicabile. De asemenea, decizia de casare menționează și caracterul fondat al motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reținându-se încălcarea principiului contradictorialității prin omisiunea instanței de apel de a pune în discuția părților dispozițiile Legii nr. 31/1990 și ale art. 1883 și art. 1896 C. civ., invocate din oficiu direct în considerentele deciziei recurate. Așadar, din parcurgerea deciziei de casare pronunțate în primul ciclu procesual rezultă concluzia că instanța de recurs nu a dezlegat chestiunea de drept legată de momentul de început al cursului termenului de prescripție extinctivă și nici nu a stabilit actul normativ aplicabil în timp în privința instituției prescripției, respectiv Decretul-lege nr. 167/1958 sau C. civ.. Aceste aspecte au fost lăsate în sarcina instanței învestite cu rejudecare apelului, cu obligația pentru aceasta de a oferi o argumentare adecvată, clară și neechivocă, cu privire la momentul de început al cursului prescripției și, implicit, cu privire la prevederile legale aplicabile, și cu obligația de a supune dezbaterii contradictorii a părților incidența prevederilor Legii nr. 31/1900 și a celor cuprinse în art. 1883 și art. 1896 C. civ. Așa fiind, în deplină concordanță cu decizia de casare și îndrumările oferite de instanța de recurs în primul ciclu procesual, instanța de apel, în rejudecare, a procedat la dezbaterea contradictorie a apelului și a pronunțat o decizie argumentată cu privire la momentul de început al cursului prescripției extinctive, stabilind în mod corect actul normativ incident în raport de acest moment și efectuând în mod adecvat analiza cauzelor de întrerupere a cursului prescripției extinctive invocate de către societatea reclamantă. Prin urmare, nu se poate reține vreo nesocotire a îndrumărilor și dezlegărilor oferite de instanța de recurs prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, ci dimpotrivă, instanța de apel, în al doilea ciclu procesual, a ținut seama în mod corespunzător de această decizie, astfel încât susținerile recurentei reclamante în sensul încălcării dispozițiilor art. 501 C. proc. civ. sunt nefondate. Atât timp cât instanța de recurs nu a oferit o dezlegare definitivă cu privire la momentul de început al prescripției extinctive în cauza dedusă judecății și cu privire la legea aplicabilă acesteia, nu se poate susține cu succes încălcarea vreunor dezlegări cuprinse în decizia de casare în legătură cu chestiunea litigioasă. Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a lăsat nesoluționată problema referitoare la momentul de început al termenului de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune, ci a determinat argumentat faptul că acest moment este concomitent datei adoptării hotărârii AGEA privitoare la majorarea capitalului social al societății pârâte prin aportul în natură al societății reclamante. De asemenea, analiza fondului cauzei, efectuată de instanța de apel, în rejudecare, nu se traduce într-o nesocotire a dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., ci a fost determinată de incidența prevederilor art. 2539 alin. (2) C. civ., a căror aplicabilitate a fost stabilită după ce s-a determinat legea civilă aplicabilă în timp prescripției extinctive, în raport de momentul de început al cursului prescripției, identificat ca fiind 15.06.2016. Într-adevăr, norma de drept material menționată prevede explicit că, pentru a se considera întreruptă prescripția în ipoteza în care a doua cerere de chemare în judecată a fost introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de respingere a primei cereri, este necesară îndeplinirea condiției ca noua cerere să fie admisă. Or, verificarea unei atari cerințe presupune, fără dubiu, o analiză a fondului cauzei, pentru a se stabili temeinicia sau netemeinicia pretențiilor deduse judecății și, în consecință, capacitatea primei cereri de chemare în judecată de a constitui o cauză de întrerupere a cursului prescripției extinctive pentru a doua cerere. Toate aceste considerente sunt suficiente pentru a reține caracterul nefondat al primului motiv de casare invocat de recurenta reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., atât timp cât instanța de apel nu a nesocotit dispozițiile de drept procesual indicate prin cererea de recurs. Al doilea motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Din parcurgerea deciziei recurate se observă că aceasta respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au justificat soluția de respingere a apelului reclamantei și, implicit, de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, oferindu-se răspuns tuturor apărărilor invocate de părți. În aceste condiții, părțile au posibilitatea de a înțelege argumentele care au determinat pronunțarea acestei soluții, iar controlul judiciar este posibil pe baza considerentelor expuse de instanța de apel. Înalta Curte observă că decizia atacată nu este motivată sumar sau necorespunzător, ci dimpotrivă, este prezentat în mod coerent raționamentul juridic care a condus la pronunțarea soluției în apel, astfel că hotărârea recurată conține motivarea conformă în fapt și în drept. Împrejurarea că recurenta reclamantă nu este de acord cu soluția la care a ajuns instanța de apel nu se traduce într-o motivare necorespunzătoare a deciziei, la fel cum neînsușirea apărărilor expuse de către parte nu reprezintă o nemotivare a hotărârii. Ceea ce este esențial este faptul că instanța de apel a prezentat în clar și coerent argumentele pentru care a pronunțat soluția în apel în sensul reținerii temeiniciei soluției de admitere a excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar. În concret, recurenta reclamantă a invocat faptul că motivarea deciziei este contradictorie, deoarece, deși a reținut exigibilitatea faptului generator al plății TVA ca fiind determinată de data adoptării hotărârii AGEA nr. 6/15.06.2016, nu a luat în considerare cazurile succesive de întrerupere a cursului prescripției, materializate prin recunoașterea datoriei de către pârâtă și prin introducerea cererii de ordonanță de plată. Contrar acestor susțineri, instanța de apel a analizat ambele cazuri de întrerupere a cursului prescripției extinctive, prezentând în mod corespunzător argumentele avute în vedere la respingerea acestor apărări. Astfel, în privința recunoașterii datoriei de către pârâtă, instanța de apel a arătat motivele de fapt și de drept pentru care a considerat că actele sau faptele invocate nu pot fi calificate drept recunoașteri ale datoriei de către debitor, iar în privința cererii de ordonanță de plată, a arătat că, în raport de prevederile art. 2539 alin. (2) C. civ., nu este îndeplinită cerința ca noua cerere să fie admisă, pretențiile solicitate fiind neîntemeiate. Așadar, instanța de apel a cercetat cauzele de întrerupere a prescripției extinctive, invocate de către reclamantă, a expus motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat aceste apărări și a ajuns la concluzia că termenul de prescripție extinctivă era împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată, în raport de momentul de început al cursului termenului, stabilit la data adoptării hotărârii de majorare a capitalului social. Argumentarea expusă în decizia recurată cu privire la problema prescripției extinctive nu este în niciun fel contradictorie, deoarece analiza cauzelor de întrerupere s-a făcut în mod adecvat și cu luarea în considerare a datei exigibilității dreptului pretins prin acțiunea formulată. Nu există nicio contradicție între reținerea datei hotărârii AGEA nr. 6/15.06.2016 ca moment de început al cursului prescripției și respingerea apărărilor legate de intervenirea cauzelor de întrerupere a cursului termenului de prescripție. Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a analizat, pe fondul lor, cele două cauze de întrerupere invocate, inclusiv cea legată de formularea anterioară a cererii de ordonanță de plată, fiind expuse coerent motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate apărările părții în privința întreruperii prescripției. Deci, hotărârea instanței de apel conține o motivare adecvată și necontradictorie cu privire la soluția pronunțată. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că în cuprinsul deciziei atacate există considerente suficiente care să fundamenteze soluția de respingere a apelului reclamantei, să răspundă apărărilor ambelor părți, să permită acestora și instanței de recurs să înțeleagă argumentele care au stat la baza soluției dispuse, în acord cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel încât al doilea motiv de recurs invocat este nefondat. Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În esență, recurenta reclamantă a invocat aplicarea greșită a prevederilor legale referitoare la prescripția extinctivă, cuprinse în art. 2500 - art. 2507, art. 2517, art. 2523, art. 2537 - art. 2539 C. civ., precum și a dispozițiilor legale referitoare la operațiunile supuse taxei pe valoarea adăugată, cuprinse în art. 266, art. 270 alin. (7), art. 281 și art. 281 Codul fiscal Din dezvoltarea criticilor subsumate acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că acestea au fost invocate formal, urmărindu-se, în realitate, o reinterpretare și o reapreciere a probatoriului administrat, avut în vedere la pronunțarea soluției de către instanța de apel. Sub acest aspect, se impune precizarea în sensul că instanțele de fond, ca instanțe devolutive, au plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, sunt suverane în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea și reaprecierea probelor administrate în fața instanței de fond și a instanței de apel. Așa fiind, statuările instanței de apel cu privire la aprecierea probatoriului și conturarea situației de fapt exced controlului instanței de recurs, deoarece se referă la aspecte privind temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea acesteia. Dispozițiile legale de drept material, indicate de recurenta reclamantă, nu au fost încălcate sau greșit aplicate de instanța de apel, atât timp cât soluția pronunțată se întemeiază în mod just pe situația de fapt reținută conform probatoriului administrat, astfel încât în mod corect s-a reținut depășirea termenului de prescripție extinctivă aplicabil în speță. Pretinsa nesocotire a prevederilor legale incidente în legătură cu împlinirea termenului de prescripție extinctivă nu poate fi reținută, instanța de apel efectuând o corectă interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale, inclusiv a celor referitoare la cazurile de întrerupere a cursului prescripției extinctive. Astfel, în privința prevederilor legale cuprinse în art. 2506 și art. 2538 alin. (1) și alin. (2) C. civ., vizând recunoașterea datoriei de către debitor, toate criticile invocate de recurenta reclamantă reprezintă, în realitate, critici de netemeinicie a hotărârii, urmărind să repună în discuție situația de fapt reținută de instanța de apel, ceea ce nu poate fi primit în calea extraordinară de atac a recursului, astfel cum rezultă explicit din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, referitor la incidența celui de-al doilea caz de întrerupere a cursului termenului de prescripție, întemeiat pe formularea cererii anterioare de ordonanță de plată, instanța de apel a avut în mod just în vedere prevederile art. 2539 alin. (2) C. civ., atât timp cât textul legal indicat prevede în mod explicit condiția ca, pentru a opera întreruperea prescripției extinctive prin cererea de chemare în judecată anterioară, noua cerere să fie admisă, ceea ce justifică analiza fondului cauzei, efectuate în cuprinsul deciziei recurate, și, în final, soluția de neîntrerupere a cursului termenului ca urmare a netemeiniciei pretențiilor deduse judecății. Prin al doilea set de critici, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă a invocat greșita aplicare a prevederilor art. 270 alin. (7) și art. 282 alin. (1) Codul fiscal, prin aceea că instanța de apel ar fi reținut în mod eronat faptul că operațiunea de majorare a capitalului social al societății pârâte cu aportul în natură al reclamantei nu ar fi o operațiune taxabilă din perspectiva TVA. Similar instanței de apel, Înalta Curte constată că, în raport de situația de fapt reținută de instanța devolutivă și de probatoriul administrat, aportul în natură la capitalul social al pârâtei, persoană juridică impozabilă stabilită în România, reprezintă un transfer de active ce nu se asimilează unei livrări de bunuri, astfel cum prevede art. 270 alin. (7) Codul fiscal, ceea ce are drept consecință reținerea unei operațiuni neimpozabile din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată. În schimb, criticile recurentei reclamante în sensul că operațiunea în discuție este una taxabilă din perspectiva TVA exced unor critici de nelegalitate ale hotărârii, deoarece tind la schimbarea situației de fapt reținute în cauză, în urma reinterpretării și reaprecierii probatoriului administrat. Or, așa cum s-a arătat anterior, instanța de recurs exercită exclusiv un control de legalitate asupra deciziei instanței de apel, urmărind să verifice conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile, iar nu să modifice aspectele de fapt ale cauzei deduse judecății. Chestiunea legată de îndeplinirea sau neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 270 alin. (7) Codul fiscal a fost tranșată de instanța de apel, ca instanță devolutivă, pe baza dovezilor administrate, în timp ce criticile invocate sub acest aspect nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pentru a putea fi analizate de instanța de recurs. Toate aceste argumente sunt suficiente pentru a reține caracterul nefondat al motivului de casare invocat de către recurenta reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reține vreo încălcare sau greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material indicate prin cererea de recurs. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Transport al A. "Transelectrica" S.A. împotriva deciziei civile nr. 235 din 18 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a V-a civilă. III.2. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul incident declarat de recurenta pârâtă Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale - OPCOM S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Așa cum s-a reținut cu prilejul analizării recursului principal, prin decizia recurată, pronunțată în al doilea ciclu procesual, instanța de apel a menținut soluția dispusă de prima instanță în sensul respingerii, ca prescrisă, a acțiunii având ca obiect obligarea pârâtei la plata TVA aferentă aportului în natură al reclamantei la capitalul social al pârâtei, plus dobânda legală penalizatoare, reținând, în esență, că termenul general de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data adoptării hotărârii AGEA nr. 6/15.06.2016, prin care s-a decis majorarea capitalului social al societății pârâte, în timp ce cauzele de întrerupere a cursului prescripției extinctive invocate de reclamantă în apel sunt neîntemeiate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs incident recurenta pârâtă Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale - OPCOM S.A., invocând încălcarea unor dispoziții de drept procesual și a unor dispoziții de drept material, urmărind să obțină schimbarea și, respectiv, înlăturarea considerentelor privitoare la momentul de început al cursului termenului de prescripție extinctivă și la analiza cauzelor de întrerupere a cursului prescripției extinctive, invocate pentru prima dată în apel. Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate. Motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin primul set de critici, subsumate ambelor motive de casare menționate, recurenta pârâtă a susținut încălcarea unor dispoziții de drept material și a unor dispoziții de drept procesual prin stabilirea de către instanța de apel a momentului de început al cursului termenului de prescripție extinctivă al dreptului Transelectrica de a pretinde contravaloarea TVA aferent aportului în natură la capitalul social al OPCOM, în raport de data adoptării hotărârii AGEA de majorare a capitalului social, respectiv 15.06.2016, în condițiile în care bunurile care au făcut obiectul aportării au fost livrate în perioada 2004 - 2008, astfel cum rezultă din procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, întocmite în cauză. Cu alte cuvinte, prin aceste susțineri recurenta pârâtă tinde la stabilirea altui moment de început al cursului termenului de prescripție extinctivă decât cel reținut de instanța de apel, moment care are determina aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Sub un prim aspect, având în vedere că soluția de respingere a pretențiilor deduse judecății, ca fiind prescris dreptul material la acțiune, s-a definitivat în urma respingerii, ca nefondat, a recursului principal exercitat de recurenta reclamantă Compania Națională de Transport al A. "Transelectrica" S.A., criticile recurentei pârâte în sensul stabilirii unui moment anterior pentru cursul prescripției extinctive apar lipsite de orice relevanță juridică, fiind suficient faptul că introducerea cererii de chemare în judecată s-a efectuat cu depășirea termenului de 3 ani de prescripție extinctivă. Altfel spus, soluția de admitere a excepției prescripției extinctive se păstrează indiferent dacă termenul de prescripție extinctivă a început să curgă la data de 15.06.2016, cum a stabilit instanța de apel, ori la data anterioară indicată de societatea pârâtă. De asemenea, aceeași soluție este pronunțată indiferent de actul normativ aplicabil prescripției extinctive, respectiv C. civ., cum a reținut instanța de apel, sau Decretul-lege nr. 167/1958, cum a pretins recurenta pârâtă, ceea ce determină rămânerea fără interes în susținerea acestei critici. Sub un al doilea aspect, toate susținerile recurentei pârâte cu privire la începerea prescripției extinctive de la momentul livrării bunurilor aportate vizează aspecte de fapt, care exced controlului de legalitate ce poate fi exercitat de instanța de recurs, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Sub un al treilea aspect, trebuie subliniat că instanța de apel a stabilit în mod corect momentul de început al cursului prescripției extinctive, ținând seama în mod just de dispozițiile legale speciale în materia societăților referitoare la aportul în natură și procedura de majorare a capitalului social al unei societăți pe acțiuni. În acest sens, raport la obiectul pretențiilor deduse judecății, respectiv plata contravalorii taxei pe valoare adăugată aferente aportului în natură al reclamantei la capitalul social al pârâtei, în mod just au fost avute în vedere prevederile art. 65, art. 113 lit. f), art. 115 alin. (1) și alin. (2), art. 204, art. 210, art. 212 și art. 215 alin. (1) - alin. (4) din Legea nr. 31/1990, precum și cele ale art. 1883 și art. 1896 C. civ., atât timp cât aportul în natură nu presupune numai predarea efectivă a bunurilor aportate, ci și dobândirea corelativă a drepturilor rezultate în ur