Decizia nr. 210/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 207/2023 a Tribunalului București

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 27 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 352.443,18 RON cu titlu de despăgubiri și a sumei de 90.070,32 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată pe cale separată. Prin sentința civilă nr. 207 din 27 ianuarie 2023, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 5.734,56 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul nr. x/2019, precum și la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul dosar, în cuantum de 1.391,72 RON.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel ambele părți. Prin decizia civilă nr. 1848A din 5 decembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului apelului declarat de pârâta B. S.A., a admis apelurile formulate de ambele părți, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2022*. Prin încheierea din 17 octombrie 2024, Tribunalul București - secția a VI-a Civilă a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă, având în vedere că izvorul obligației de raportare a incidentului de plată către Centrala Incidentelor de Plăți îl reprezintă Regulamentul BNR nr. 1/2012, invocat de către reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată, iar nu prevederile contractului de cont curent încheiat de reclamantă cu pârâta.

Prin sentința civilă nr. 3481 din 13 decembrie 2024, Tribunalul București - secția a VI-a Civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă. A admis în parte cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 5.734,56 RON, reprezentând cheltuieli de judecată pe cale separată. A respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată. A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 1.691,72 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente prezentului dosar. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Pârâta a formulat apel și împotriva încheierii din 17 octombrie 2024. Prin decizia civilă nr. 1092 din 19 iunie 2025, Curtea de Apel București - secția a VI-a Civilă a respins apelurile formulate de reclamantă și de pârâtă, ca nefondate.

A dispus cu privire la cheltuielile de judecată. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta și pârâta. Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele: Autoarea căii de atac invocă lipsa motivării în sensul că instanța de apel nu a încuviințat proba cu expertiza financiar-contabilă, deși necesitatea administrării acesteia rezulta din înscrisurile depuse la dosar. Consideră că această probă ar fi demonstrat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. Susține că instanța de apel a interpretat greșit argumentele reclamantei privind imposibilitatea accesării granturilor în valoare de 331.590 RON și pierderii de capital.

Afirmă că înregistrarea societății în evidențele Centralei Incidentelor de Plăți a împiedicat-o pe aceasta să acceseze linii de credit sau alte servicii de finanțare. Arată că în mod greșit s-a reținut că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru obținerea granturilor. Recurenta-reclamantă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă B. S.A. a solicitat admiterea căii de atac formulate și casarea în parte a deciziei atacate. Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele: Autoarea căii de atac susține că instanța de apel a intrepretat și aplicat eronat principiul general de drept "generalibus specialia derogant" în sensul că nu a dat prioritate răspunderii întemeiate pe contractul dintre părți față de răspunderea civilă delictuală.

Susține că drepturile și obligații părților decurg din cerere de deschidere de cont curent, din condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare și din celelalte documente semnate de părți. Afirmă că biletul la ordin în discuție a fost introdus spre decontare tocmai în temeiul acestei relații contractuale, iar conduita băncii de a înregistra incidentul este măsura prevăzută de lege pentru o astfel de situație, dar care nu ar fi putut fi implementată fără un suport contractual. Apreciază că cererea de chemare în judecată ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă. Recurenta-pârâtă contestă și soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune și susține că au fost interpretate și aplicate greșit dispozițiile art. 2528 alin. (1) C. civ., coroborate cu cele ale Regulamentului BNR nr. 1/2012.

Arată că reclamanta a cunoscut persoana responsabilă pentru înregistrarea incidentului de plată înainte de pronunțarea deciziei civile nr. 853 din 11 februarie 2021. Autoarea demersului judiciar susține că nu au fost corect interpretate și aplicate nici prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. deoarece instanța de apel nu a redus cheltuielile de judecată în cuantum de 5.734,56 RON aferente dosarului nr. x/2019 și a apreciat în mod greșit că acestea au avut un caracter rezonabil. Recurenta consideră că respectivul dosar nu a prezentat o complexitate deosebită, iar avocații părții adverse au fost prezenți la două termen de judecată în cele două stadii procesuale. Se mai invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 453 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. în sensul că instanța de apel nu a stabilit în mod proporțional cuantumul cheltuielilor de judecată pe care pârâta urma să le achite reclamantei ca rezultat al admiterii în parte a cererii de chemare în judecată. Autoarea căii de atac susține că ar fi putut fi obligată numai la plata onorariului de avocat aferent capătului de cerere ce a avut ca obiect plata sumei de 5.734,56 RON, și nu la plata unei cote de 1/3 din respectivul onorariu, astfel cum a dispus curtea de apel. Recurenta-pârâtă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc.

civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., instanța supremă reține că susținerile din cererea de recurs nu pot fi subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Sub aparența unei lipse de motivare, autoarea căii de atac își exprimă nemulțumirea față de măsura de respingere a probei cu expertiza financiar-contabilă, ceea ce nu echivalează cu formularea unei veritabile critici de nelegalitate. Recurenta nu este de acord nici cu modalitatea în care curtea de apel a apreciat asupra îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, însă afirmațiile sale nu pot fi analizate deoarece aduc în discuție aspecte legate de interpretarea înscrisurilor din dosar.

Instanțele devolutive sunt suverane în ceea ce privește administrarea și valorificarea probatoriului și stabilirea contextului factual, aspecte care nu pot fi supuse analizei în calea extraordinară, nedevolutivă a recursului. Așa fiind, instanța supremă nu poate avea în vedere trimiterile la situația economico-financiară a recurentei și nici dificultățile prin care aceasta susține că a trecut din cauza înregistrării incidentului de plată atât timp cât instanța de prim control judiciar a reținut că partea nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtei și prejudiciul solicitat de reclamantă. Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., instanța supremă reține că din memoriul de recurs nu se desprind veritabile critici de nelegalitate.

Deși recurenta-pârâtă invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu indică norma de drept material care a fost încălcată sau greșit aplicată. Autoarea căii de atac dezvoltă considerații cu caracter general asupra relației dintre părți și reafirmă, fără a demonstra, că răspunderea sa are un temei contractual, și nu unul delictual. Cu toate că instanța de apel a realizat un examen amănunțit al motivului de apel referitor la soluția de respingere a excepției inadmisibilității, recurenta nu se raportează la considerentele respective, ci reia criticile din cererea de apel. Înalta Curte constată că susținerile referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2528 alin. (1) C. civ.

(Dreptul la acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită) în ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție aduc în discuție o chestiune de fapt, și anume care este "data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea." Acest aspect a fost stabilit de instanțele devolutive prin raportare la înscrisurile de la dosar și nu mai poate fi analizat în recurs.

De asemenea, nu pot fi avute în vedere susținerile prin care recurenta-pârâtă contestă valoarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 5.734,56 RON, la plata cărora a fost obligată pentru soluționarea dosarului nr. x/2019, și nici pe cele referitoare la lipsa caracterului proporțional al cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.300 RON, la plata cărora a fost obligată prin sentința civilă nr. 3481 din 13 decembrie 2024. Afirmațiile referitoare la valoarea cheltuielilor de judecată prin care se invocă cuantumul excesiv sau nerezonabil al onorariului de avocat nu pot face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac deoarece, așa cum a statuat instanța supremă prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc.

civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.." Mai mult decât atât, susținerile din memoriile de recurs au fost deja supuse atenției curții de apel, care le-a răspuns printr-o analiză fundamentată, iar reiterarea acelorași argumente nu echivalează cu motivarea recursurilor. Recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc.

civ. și în cadrul căreia nu pot fi examinate chestiuni de netemeinicie. Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurentele nu și-au respectat obligația impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursurile declarate de recurenta-reclamantă și de recurenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr. 1092 din 19 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1092 din 19 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VI-a Civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2026.