Decizia nr. 193/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 205/2022 a Tribunalului Brașov

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.12.2021 pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., societate în insolvență, reprezentată de administrator judiciar B. și ulterior C.. în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L. a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 583.200 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin vânzarea unui utilaj industrial, respectiv a unei mașini de tăiat cu jet de apă. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1530, art. 1707, art. 1712 C. civ. O dată cu întâmpinarea, pârâta D. S.R.L. a depus cerere de chemare în garanție împotriva terțului E.. Prin sentința civilă nr. 205/C din 25 mai 2022, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - secția comercială, dosarul fiind înregistrat pe rolul secției a VI-a Civilă sub același număr de dosar Prin sentința civilă nr. 2191 din 05 octombrie 2022, Tribunalul București - secția a VI-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată, a anulat cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. S.R.L.

ca netimbrată și a obligat reclamanta A. S.R.L. să achite pârâtei suma de 17.654,37 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. 2. Apelul reclamantei formulat prin administrator special F. și prin administrator judiciar C.. împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 253 pronunțată la 18 februarie 2025, apelanta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată, în sumă de 5.245 RON, reprezentând onorariu expert.

3. Împotriva acestei decizii, la 30 octombrie 2025, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., prin care a solicitat, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, rejudecând, admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile pronunțate de tribunal, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății din primă instanță, apel și recurs. Memoriul de recurs a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Subsumat motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat normele de procedură prin înlăturarea nejustificată a unei probe esențiale și prin exercitarea deficitară a rolului activ, cu consecința încălcării dreptului său la apărare, invocând nesocotirea dispozițiilor art. 13, art. 22, art. 237, art. 249 și art. 476 alin. (1) C. proc. civ. În esență, recurenta a arătat că refuzul instanței de a valorifica raportul de expertiză extrajudiciară, apreciat ca fiind o probă pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, echivalează cu ignorarea efectului devolutiv al apelului prevăzut de art. 476 alin. (1) C. proc. civ., precum și cu încălcarea regulilor privind administrarea probelor, a dreptului la un proces echitabil (art. 22 C. proc.

civ. și art. 6 CEDO) și a principiului contradictorialității, susținând că vătămarea procesuală astfel produsă nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat că decizia instanței de apel este lipsită de o motivare reală și efectivă, întrucât aceasta nu a analizat în mod concret criticile formulate prin apel și nici susținerile esențiale privind existența unor defecțiuni structurale ale utilajului și riscurile generate de exploatarea acestuia. Recurenta a precizat că instanța s-a limitat la a înlătura raportul de expertiză extrajudiciară printr-o motivare formală, întemeiată exclusiv pe neîndeplinirea condițiilor prevăzute de O.G.

nr. 2/2000, fără examinarea conținutului tehnic al acestuia și fără a arăta în ce măsură concluziile sale nu pot fi primite sau nu justificau administrarea unei expertize judiciare. De asemenea, s-a arătat că instanța de apel nu a analizat probele invocate în sprijinul acestor susțineri, astfel că hotărârea nu conține un răspuns efectiv la argumente esențiale pentru soluționarea cauzei, ceea ce, în opinia recurentei, relevă caracterul formal sau aparent al motivării și împiedică exercitarea controlului de legalitate. În final, în cadrul motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1707 și art. 1710 C. civ.

privind garanția contra viciilor ascunse. În acest sens, a susținut titulara memoriului de recurs că instanța de apel a calificat defecțiunile reclamate ca fiind consecința unei utilizări necorespunzătoare a utilajului, deși acestea s-au manifestat în condițiile respectării parametrilor tehnici de funcționare și nu erau previzibile la momentul recepției, putând fi constatate doar prin exploatarea efectivă. În opinia recurentei, defecțiunile invocate întrunesc condițiile legale ale viciilor ascunse, iar înlăturarea răspunderii vânzătorului reflectă o aplicare eronată a dispozițiilor legale incidente. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă la 20 noiembrie 2025. Prin întâmpinarea înregistrată la 12 decembrie 2025, intimata-pârâtă D. S.R.L.

a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Intimata a arătat că o parte semnificativă a criticilor formulate de recurentă vizează, în realitate, modul de apreciere a probelor administrate și stabilirea situației de fapt, aspecte care țin de temeinicia hotărârii și care nu pot fi supuse controlului de legalitate în calea de atac a recursului. Prin rezoluția din 15 decembrie 2025 a fost stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la 17 februarie 2026, cu citarea părților în ședință publică. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele: Cu titlu preliminar, se cuvine notat că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate anume prevăzute de lege.

Sub acest aspect, prevederile art. 483 alin. (3) și art. 488 C. proc. civ. permit ca pe calea recursului să fie dedusă analizei numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ca urmare a faptului că instanțele de fond au asigurat deja situația premisă pentru judecata în recurs, stabilind aspectele factuale pe baza probelor administrate în dosar. Faptele așa cum au fost determinate de instanțele devolutive se consideră câștigate cauzei, astfel că instanța de recurs este învestită să verifice numai dacă normele de drept procesual sau material au fost corect alese, interpretate și aplicate la faptele deja constatate, fără să aibă posibilitatea de a reaprecia situația de fapt sau probele administrate, aceste aspecte vizând temeinicia hotărârii atacate.

În consecință, în aceste limite trasate de lege vor fi analizate criticile formulate în cauză prin memoriul de recurs. Recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., criticând decizia instanței de apel sub aspectul respectării normelor de procedură, al motivării hotărârii și al aplicării normelor de drept material, în special în legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 1707 și art. 1710 C. civ. privind garanția contra viciilor ascunse. Încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., criticile recurentei au vizat pretinsa încălcare a normelor de procedură referitoare la administrarea și aprecierea probelor, exercitarea rolului activ al instanței și respectarea dreptului la apărare, în contextul refuzului de a valorifica raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar, apreciat de reclamantă ca fiind o probă esențială pentru lămurirea situației tehnice a utilajului. Înalta Curte găsește nefondate aceste critici, notând că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. instituie condiția existenței unei neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea, potrivit art. 174 din C. proc. civ.. Nulitatea reprezintă principala sancțiune care se resfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Or, din examinarea criticilor formulate rezultă că recurenta contestă, în realitate, modul în care instanța de apel a apreciat utilitatea și forța probantă a mijloacelor de probă administrate în cauză. Sub acest aspect, trebuie subliniat că instanța de apel, învestită cu soluționarea căii de atac devolutive, beneficiază de plenitudine de jurisdicție în ceea ce privește stabilirea situației de fapt și administrarea probatoriului, având prerogativa de a aprecia asupra necesității, utilității, pertinenței și concludenței probelor. Contrar susținerilor titularei memoriului de recurs, din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel nu a refuzat administrarea probelor necesare lămuririi cauzei, ci, dimpotrivă, în exercitarea rolului activ consacrat de art. 22 alin. (2) C. proc.

civ. și în limitele efectului devolutiv al apelului, a apreciat ca fiind necesară efectuarea unei expertize tehnice judiciare de specialitate, tocmai în considerarea criticilor formulate în apel cu privire la aspectele tehnice ale utilajului. În același timp, instanța de apel a analizat susținerile apelantei-reclamante referitoare la raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar și a explicat motivele pentru care nu i-a conferit valoarea probantă pretinsă, reținând că acesta nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 30 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară și, în consecință, are valoarea unui simplu înscris sub semnătură privată, lipsit de forță probantă față de partea adversă, validând astfel raționamentul primei instanțe.

În aceste condiții, aprecierea instanței de apel cu privire la utilitatea probei cu expertiză tehnică judiciară, precum și la forța probantă a raportului de expertiză extrajudiciară ține de prerogativa instanței devolutive de a stabili situația de fapt pe baza probelor administrate. Or, astfel de aspecte depășesc limitele controlului de legalitate specific recursului, care nu permite reevaluarea probatoriului. Prin urmare, se constată că prin decizia recurată nu au fost nesocotite regulile de procedură invocate de recurenta-reclamantă, iar curtea de apel nu a provocat părții nicio vătămare procesuală, de natură să atragă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Totodată, nu pot fi reținute nici criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care s-au invocat vicii de motivare ale deciziei atacate. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că motivul de casare invocat sancționează încălcarea obligației de motivare a hotărârii judecătorești, obligație care constituie o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel cum aceasta este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, având rolul de garanție a legalității raționamentului judiciar.

Exigența motivării hotărârii judecătorești este reglementată de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia, în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, precum și motivele de fapt și de drept care au determinat soluția pronunțată, cu indicarea argumentelor pentru care cererile părților au fost admise sau, după caz, înlăturate. Motivarea unei hotărâri judecătorești presupune expunerea unui raționament logic, coerent și inteligibil, care să permită părților înțelegerea soluției pronunțate și să facă posibilă exercitarea controlului judiciar, fără a impune însă instanței obligația de a răspunde exhaustiv tuturor argumentelor invocate, ci doar acelora care, prin natura și conținutul lor, sunt de natură să influențeze soluția cauzei.

Din această perspectivă, instanța supremă reține că decizia recurată întrunește cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât considerentele acesteia expun argumentele de fapt și de drept care au stat la baza soluției pronunțate și evidențiază în mod coerent raționamentul instanței de apel asupra aspectelor esențiale ale cauzei, permițând astfel exercitarea controlului de legalitate în cadrul recursului. Contrar susținerilor recurentei, instanța de control judiciar devolutiv a examinat criticile formulate în apel referitoare la raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar și a arătat în mod explicit motivele pentru care nu i-a conferit valoarea probantă pretinsă.

Totodată, instanța de apel a procedat la examinarea fondului pretențiilor prin raportare la concluziile expertizei tehnice judiciare administrate în cauză, analizând cauzele defecțiunilor utilajului și împrejurările în care acestea s-au produs. Pe baza acestei probe, instanța a reținut că defecțiunile au fost determinate de nerespectarea instrucțiunilor de utilizare, întreținere și manipulare a echipamentului de către operatorii reclamantei, precum și de modul de exploatare al utilajului. În aceste condiții, nu se poate susține existența unei nemotivări sau a unei motivări aparente în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme instanța de apel a examinat argumentele esențiale ale părților și a indicat în mod explicit rațiunile de fapt și de drept care au fundamentat soluția pronunțată, astfel încât motivul de recurs urmează a fi respins ca nefondat.

În realitate, susținerile dezvoltate în cadrul acestui motiv de casare exprimă nemulțumirea recurentei față de soluția de respingere a apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, aceasta considerând că instanța de control judiciar devolutiv ar fi realizat o interpretare eronată a situației de fapt. Recurenta-reclamantă a invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că instanța de apel ar fi aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1707 și art. 1710 C. civ., întrucât a apreciat că defecțiunile utilajului nu constituie vicii ascunse, deși, în opinia sa, acestea nu puteau fi prevăzute la momentul recepției bunului și s-au manifestat în condiții normale de utilizare.

În legătură cu aceste critici Înalta Curte formulează observația că, în cadrul recursului, recurenta nu poate supune cenzurii stabilirea situației de fapt și evaluarea probelor administrate, în sensul de a se reține o altă cauză a defecțiunilor utilajului decât cea stabilită de instanța de apel. Or, susținerile recurentei circumscrise ultimului motiv de casare invocat tind, în realitate, la o reconsiderare a situației de fapt reținute de instanța devolutivă și la o reevaluare a probatoriului, în scopul concluzionării asupra existenței unor vicii ascunse imputabile vânzătorului și nu utilizării necorespunzătoare, fără a combate, în substanța lor, argumentele reținute de instanța de apel în fundamentarea soluției pronunțate.

Un asemenea demers excedează, însă, limitelor controlului de legalitate exercitat în recurs, care, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3), art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este limitat la verificarea conformității hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile. În consecință, nu sunt întrunite exigențele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, dispoziții de strictă interpretare și aplicare, criticile urmând a fi înlăturate. Față de toate aceste considerente, se constată că nu se confirmă niciunul dintre motivele de nelegalitate instituite de prevederile art. 488 din C. proc. civ., instanța de apel dând în mod corect eficiență normelor de drept procedural și material incidente cauzei.

Pentru aceste motive, constatând că nu poate fi reținută nelegalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor invocate, recursul reclamantei A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., declarat împotriva deciziei civile nr. 253 din 18 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, va fi respins ca nefondat potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmare a culpei procesuale neputându-i fi acordate nici cheltuielile de judecată pretinse. Solicitarea intimatei-pârâte D. S.R.L., privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi respinsă, întrucât nu s-a făcut dovada, în condițiile art. 452 din C. proc. civ., a existenței și întinderii acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 253 din 18 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă D. S.R.L. privind cheltuielile de judecată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2026.