Decizia nr. 19/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 09.04.2019 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta A. S.R.L. (actual B. S.R.L.), în contradictoriu cu pârâții C. și D. S.R.L., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate: - săvârșirea de către pârâții C. și D. S.R.L. a faptei de concurență neloială constând în folosirea datelor și informațiilor confidențiale obținute de la societatea A., să se constate săvârșirea de către pârâți a faptei de concurență neloială constând în atragerea clienților A. S.R.L. și să dispună obligarea în solidar a pârâților la încetarea și înlăturarea actelor de concurență neloială desfășurate în dauna reclamantei, în sensul: să înceteze actele de concurență neloială constând în folosirea datelor și informațiilor confidențiale obținute de pârâtul C. în cadrul relațiilor profesionale cu societatea A. S.R.L.

în scopul vânzării directe/indirecte de etichete, riboane, banda poliamida, marcatoare, aparate sigilat pungi, etc, și alte produse complementare acestora către clienții indicați în prezenta cerere cât și către orice alt client al reclamantei cunoscut de către pârâți ca urmare a relațiilor profesionale ale lui C. cu reclamanta; să înlăture actele de concurență neloială în sensul de a nu efectua niciun act de vânzare directa/indirectă către clienții societății A. S.R.L.

indicați în prezenta cerere cât și către orice alt client al reclamantei cunoscut de către pârâți ca urmare a relațiilor profesionale ale lui C. cu reclamanta; - să oblige pârâții la plata despăgubirilor cauzate prin actele de concurență neloială indicate în prezenta cerere (estimează valoarea despăgubirilor la suma de 1.409.900 RON, urmând ca valoarea exactă să fie stabilită printr-o expertiză contabilă); - sa se dispună publicarea hotărârii judecătorești intr-un ziar de larga circulație și anume "E.", "F.", "G."; - să se înlăture actele de concurență neloială desfășurate în dauna reclamantei în domeniile de activitate ale acesteia, în procedura de urgență, până la soluționarea prezentei cauze, pentru prevenirea unor pagube iminente, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 11/1991.

Cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 448/C/2023 pronunțată de Tribunalul Sibiu a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții C. și S.C. D. S.R.L. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 10.200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu expert. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel A. S.R.L. (actual B. S.R.L.). Prin decizia civilă nr. 107/2025 din 29 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - secția a II-a Civilă, a fost respins apelul ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. S.R.L. (actual B. S.R.L.). Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele: Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a depășit limitele efectului devolutiv al apelului, fiind încălcate dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc.

civ.. În acest sens, recurenta arată că instanța de apel a extins nelegal analiza asupra măsurilor de protecție a informațiilor confidențiale. Recurenta susține că deși prin cererea de apel a combătut concluzia instanței de fond, respectiv că nu ar fi dovedit minime măsuri de protecție, curtea de apel a cerut în plus o protecție multidimensională, aspect ce depășește cadrul motivului de apel și schimbă temeiul sentinței, judecând peste ceea ce s-a cerut în apel. Potrivit recurentei, nici pârâții nu au susținut prin întâmpinările depuse în apel că societatea recurentă ar fi trebuit să ia altfel de măsuri decât rezonabile. În continuare, recurenta redă dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

și arată că instanța nu putea să creeze un nou temei de respingere a acțiunii, diferit de cel al primei instanțe și neinvocat de niciuna dintre părți. Totodată, susține că extinderea analizei asupra unui alt criteriu, mai sever, duce la încălcarea dreptului la apărare, cât timp societatea recurentă nu va ști care sunt măsurile necesare și suficiente a fi luate pentru protejarea bazei de date. De asemenea, recurenta invocă și prevederile art. 481 C. proc. civ. și arată că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată. Potrivit recurentei, curtea de apel a înrăutățit situația acesteia, respingând cererea nu doar pe motivul invocat inițial, respectiv lipsa măsurilor rezonabile de protecție, ci pe un motiv suplimentar, necerut.

Printr-o altă critică, recurenta susține că instanța de apel a restrâns nejustificat perioada analizată la 2 ani după încetarea contractului individual de muncă a lui C., deși instanța de fond analizase întreaga perioadă indicată de către recurentă, constatări de fapt necombătute în apel. Mai arată recurenta că prima instanță analizase întreaga perioadă indicată de societatea A. S.R.L. (actual B. S.R.L.) și constatase legătura lui C. cu D. S.R.L., iar aceste constatări de fapt nu au fost combătute în apel, sens în care au rămas definitive, iar curtea de apel nu putea restrânge perioada analizată fără a încălca limitele devoluțiunii în raport de ceea ce s-a apelat. Sub un alt aspect, autoarea căii de atac susține că instanța de apel s-a pronunțat asupra unor chestiuni care nu fuseseră contestate în apel și care rămăseseră definitiv stabilite de prima instanță.

Potrivit recurentei, curtea de apel a reanalizat o situație de fapt stabilită de prima instanță și necontestată de părți, respectiv legătura lui C. cu D. S.R.L. Se mai arată că existența legăturii directe dintre cei doi intimați a fost stabilită pe baza probatoriului administrat și reprezintă un element esențial al motivării sentinței primei instanțe, beneficiind de autoritate de lucru judecat, cât timp niciuna dintre părți nu a contestat-o. O altă critică vizează nemotivarea deciziei recurate. În acest sens, recurenta arată că decizia curții de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Sub un prim aspect, se arată că instanța de apel a ignorat existența elementului "numele clienților" în clauza contractuală de confidențialitate din contractul individual de muncă a intimatului C.. Recurenta face trimitere la clauzele Actului adițional la contractul individual de muncă și la prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ.

și arată că instanța de apel în mod eronat a reținut că "lista clienților" nu ar fi protejată de contract. Totodată, susține că instanța de apel nu a motivat de ce clauza care include textul "numele clienților" nu acoperă "lista de clienți". Absența unei asemenea justificări echivalează cu o motivare incompletă și contradictorie, potrivit recurentei. Subsumat aceleași critici de nemotivare a deciziei atacate, autoarea căii de atac susține că instanța de apel a ignorat probe esențiale din dosar, respectiv acordul de confidențialitate existent și nu a oferit nicio justificare juridică pentru ignorarea unei clauze contractuale asumată de părți. Potrivit recurentei, instanța de apel nu a dezvoltat minime argumente care să justifice aprecierea ca inexistentă a clauzei de confidențialitate.

De asemenea, recurenta susține că instanța de apel a exonerat de răspundere pe D. S.R.L. și nu a motivat cum a ajuns la această concluzie. În opinia recurentei, concluzia instanței de apel nu este susținută prin analiza efectivă a probelor administrate, constatările din cuprinsul raportului de expertiză informatică fiind probe directe cu caracter științific, iar omisiunea acestora echivalează cu nemotivarea hotărârii. Totodată, recurenta susține că instanța de apel a eludat analiza condițiilor răspunderii civile delictuale a societății intimate, substituind-o cu o simplă presupunere formală că o societate terță nu poate fi responsabilă pentru fapta unui fost angajat al altei firme, astfel că decizia recurată nu cuprinde o motivare reală și concretă, ci doar concluzii formale.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată cuprinde motive contradictorii. În acest sens, autoarea recursului redă din considerentele deciziei atacate și arată că există o contradicție în ceea ce privește existența unei măsuri de protecție tehnologică a informațiilor confidențiale și o contradicție privind clauza de confidențialitate. Subsumat aceluiași motiv de casare, recurenta susține că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei. Sub acest aspect recurenta precizează că instanța de apel și-a fundamentat hotărârea pe un raționament străin de natura cauzei deduse judecății, analizând efectele unei clauze de neconcurență, limitând analiza actelor delictuale la 2 ani și apreciind că o răspundere delictuală ulterior acestui termen ar echivala cu o interdicție generală de muncă.

Or, arată recurenta, societatea A. S.R.L. (actual B. S.R.L.) nu a invocat existența unei clauze de neconcurență, ci a unei clauze de confidențialitate. De asemenea, recurenta susține că este străin de natura cauzei motivul reținut de curtea de apel pentru care H. S.R.L. a denunțat contractul încheiat cu A. S.R.L. (actual B. S.R.L.).

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta face trimitere la înscrisurile de la dosar, respectiv contractul nr. x/24.03.2015, e-mailuri, notificare de încetare a contractului și concluzionează că instanța de apel a reținut, în privința clientului H. S.R.L., că încetarea colaborării cu societatea recurentă ar fi cauzată exclusiv de unele rațiuni comerciale, fără a analiza acuzația centrală, premeditarea și inducerea în eroare a clientului de către intimatul C.. Mai arată autoarea căii de atac că este străin de natura cauzei motivul reținut de instanța de apel referitor la brevetarea fișierelor sau la instalarea de fire-wall și antivirus. Potrivit recurentei, instanța de apel a condiționat protejarea bazei de date de brevetarea documentelor și instalarea unor sisteme informatice avansate, deși o astfel de exigență este străină de Legea nr. 11/1991.

În final, recurenta-reclamantă invocă încălcarea și aplicarea greșită a unor norme de drept material. În acest sens, recurenta critică aplicarea greșită a prevederilor art. 1 1 lit. d) din Legea nr. 11/1991 și a art. 2 pct. 2 lit. c) Directiva 2016/943 și arată că instanța de apel a ignorat caracterul rezonabil al măsurilor de protecție cerute de lege și a instituit în mod arbitral un nou standard mai grav, acela al măsurilor multidimensionale de protecție. În continuare, recurenta arată că a implementat măsuri tehnice și contractuale de protecție a secretului comercial, respectiv a informațiilor referitoare la lista de clienți, prețuri, mărfuri, strategii de marketing. Autoarea căii de atac arată că existența acestui sistem securizat a fost demonstrat de societatea A. S.R.L.

(actual B. S.R.L.) prin declarația martorului I., prin raportul de expertiză extrajudiciară. Recurenta-reclamantă susține că prin decizia recurată au fost aplicate greșit prevederile art. 1349 C. civ. și art. 4 alin. (4) din Directiva nr. 2016/943. Potrivit recurentei, instanța de apel s-a raportat doar la condiția culpei când a decis că intimata D. S.R.L. nu răspunde civil, deși vinovăția reprezintă o condiție sine qua non pentru angajarea răspunderii civile delictuale, fiind necesar ca fapta ilicită care a cauzat prejudiciul să fie imputabilă autorului ei indiferent de formele pe care această culpă le-ar îmbrăca. Totodată, recurenta arată că Directiva nr. 2016/943 impune un standard de diligență inclusiv terților și prevede posibilitatea atragerii răspunderii acestora.

Recurenta susține că D. S.R.L. trebuia să își dea seama de proveniența ilicită a datelor pe care intimatul C. le-a instalat în propriul sistem informatic. Curtea de apel ar fi trebuit să facă o cercetare amănunțită și imparțială a situației de fapt complexe și să stabilească dacă D. S.R.L. cunoștea sau trebuia să cunoască faptul că utilizează secrete comerciale obținute ilegal, concluzionează recurenta. Sub un alt aspect, recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 21 din Codul muncii. Recurenta redă prevederile art. 21 și art. 26 Codul muncii, referitoare la clauza de neconcurență și confidențialitate și face trimitere la clauzele de la art. 1 și art. 2 inserate în Anexa la contractul individual de muncă a intimatului-pârât.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că prin decizia recurată au fost aplicate greșit prevederile art. 1 1 lit. a) și lit. d) și art. 2 din Legea nr. 11/1991. În argumentarea acestui motiv de recurs autoarea căii de atac prezintă considerații teoretice cu privire la noțiunea de concurență și face trimitere la doctrină. De asemenea, arată că fapta contravențională de concurență neloială de deturnare a clientelei presupune îndeplinirea cumulativă a unor condiții, pe care le prezintă și le analizează. În final, recurenta susține că instanța de apel nu a examinat punctual și cumulativ elementele impuse de lege, ceea ce echivalează cu aplicarea greșită a legii. Sub un ultim aspect, recurenta susține că au fost încălcate prevederile art. 1270 C. civ..

Se arată că forța obligatorie a unei clauze de confidențialitate a unui salariat, în lipsa unei excepții expres prevăzute, trebuie stabilită în funcție de prestațiile principale ale contractului de muncă rezultate din obiectul acestuia și fișa postului. Ignorarea inserării în cuprinsul clauzei de confidențialitate a listei de clienți de către instanța de apel are repercursiuni majore asupra soluției, concluzionează recurenta. Recurenta-reclamantă solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată altei instanțe de același grad cu Curtea de Apel Alba-Iulia. În drept, recurenta-reclamantă a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc.

civ. Intimații au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția nulității recursului, iar, pe fond, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare și precizarea că societatea A. S.R.L. și a schimbat denumirea în B. S.R.L. La termenul de judecată din 21 ianuarie 2026 instanța a respins excepția nulității recursului, cu motivarea reținută în practicaua prezentei decizii. Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Criticile referitoare la încălcarea limitelor efectului devolutiv ale apelului prin care se susține că instanța de apel a extins analiza asupra măsurilor de protecție a informațiilor confidențiale, în sensul că a cerut în plus o protecție multi-dimensională și a judecat peste ceea ce s-a cerut în apel, cu încălcarea dreptului la apărare, nu pot fi primite. În același context, nici criticile recurentei exspuse sub acest aspect privind încălcarea prevederile art. 481 C. proc. civ., nu vor fi însușite de instanța supremă. Înalta Curte reține că potrivit art. 477 C. proc. civ., instanța de apel este ținută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, ținându-se seama de principiul disponibilității părților în procesul civil.

Această regulă presupune că judecata asupra fondului va fi reluată, însă nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanțe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant. Totodată, din perspectiva limitelor efectului devolutiv al apelului, se impun a fi evocate și dispozițiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora efectul devolutiv al apelului este limitat numai la ceea ce s-a judecat de către prima instanță. Ca atare, ținând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului în conformitate cu prevederile art. 477 alin. (1) și art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că judecata realizată de instanța de apel a avut ca repere de analiză dispozițiile legale incidente cauzei, prin motivele de apel fiind contestată de către societatea A. S.R.L.

(actual B. S.R.L.) soluția dată de către instanța de fond, respectiv de respingere a cererii de chemare în judecată. Astfel, Înalta Curte reține că față de constatările primei instanțe potrivit cărora "reclamanta ar fi trebuit să păstreze secretul comercial în siguranță prin utilizarea unor bariere fizice, tehnice sau contractuale, precum și prin implementarea unei politici de protecție a secretelor comerciale", societatea A. S.R.L.

(actual B. S.R.L.) a formulat critici, astfel cum rezultă din cererea de apel la fila x, susținând că "implementarea unei bariere fizice sau tehnice de protecție a bazei de date apărea că fiind inutilă sau chiar imposibilă raportat la situația de fapt…" Prin urmare, curtea de apel, prin argumentele redate la fila x din decizia recurată, a răspuns acestor critici și a arătat că "protecția și secretizarea datelor clienților ca secrete comerciale necesită o abordare multi-dimensională care include politici interne solide, educația angajaților, măsuri de securitate fizice și digitale, acorduri de confidențialitate și o gestionare strictă a accesului la date." Înalta Curte reține că prin expresia "abordare multi-dimensională", curtea de apel a arătat care sunt modalitățile prin care pot fi protejate și secretizate datele clienților, în raport de susținerile formulate prin apel, respectiv că protecția bazei de date apare ca fiind inutilă având în vedere că intimatul-pârât C. lucra constant cu informațiile ce reprezentau secret comercial și avea acces nelimitat la acesta, sens în care criticile recurentei sunt neîntemeiate.

Ca atare, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ținând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului și în conformitate cu prevederile art. 477 și art. 481 C. proc. civ., precum și a dreptului la apărare, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă.

În ceea ce privește criticile subsumate tot motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, prin care recurenta susține că instanța de apel a restrâns nejustificat perioada analizată la 2 ani după încetarea contractului individual de muncă a lui C., deși instanța de fond analizase întreaga perioadă indicată de către recurentă și totodată că s-a reanalizat o situație de fapt stabilită de prima instanță și necontestată de părți, respectiv legătura lui C. cu D. S.R.L., stabilită pe baza probatoriului administrat, acestea nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate. Se observă că în argumentarea acestor susțineri, recurenta-reclamantă urmărește reanalizarea situației de fapt, având în vedere că aspectele privind raportul contractual dintre părți, cu precizările referitoare la probele administrate, reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanța de recurs nu se poate pronunța, întrucât dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc.

civ. impun examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Or, stabilirea situației de fapt este atributul instanțelor devolutive. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că decizia recurată pe de o parte, este nemotivată, pe de altă parte, conține motive contradictorii și motive străine de natura cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a analizat atât criticile formulate prin cererea de apel, cât și apărările din cuprinsul întâmpinării și a expus considerentele în susținerea soluției pronunțate, astfel cum se regăsesc la filele x. Contrar susținerilor autoarei căii de atac, Înalta Curte constată că la fila x din hotărârea recurată se regăsesc argumentele instanței de apel prin care a arătat că în speța dedusă judecății, "lista clienților" nu era protejată expres printr-o clauză de confidențialitate în contractul de muncă încheiat cu pârâtul.

Totodată, se constată că instanța de apel a argumentat în mod clar și concis, făcând trimitere la probatoriul administrat că în ceea ce o privește pe intimata-pârâtă D. S.R.L. nu s-a făcut dovada că a primit date despre care ar fi trebuit să știe că sunt confidențiale. Se reține că judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părților, iar întinderea obligației de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura și circumstanțele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Așadar, Înalta Curte reține că acest motiv de casare este nefondat, instanța de apel argumentând soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocând și aplicând în cauza dedusă judecății textele de lege și actele normative care au stat la baza adoptării soluției sale, totodată prezentând raționamentul-logico juridic prin care a respins apelul. Referitor la susținerile prin care se arată că decizia recurată conține motive contradictorii și motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt veritabile critici de nelegalitate.

Astfel, deși se arată că există o contradicție în ceea ce privește existența unei măsuri de protecție tehnologică a informațiilor confidențiale și o contradicție privind clauza de confidențialitate, în argumentarea acestui motiv de recurs recurenta-reclamantă nu expune critici concrete cu privire la pretinsele motive contradictorii, ci își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția instanței de apel. Totodată, susținerile potrivit cărora instanța de apel și-a fundamentat hotărârea pe un raționament străin de natura cauzei deduse judecății, analizând efectele unei clauze de neconcurență, limitând analiza actelor delictuale la 2 ani, precum și alegațiile conform cărora sunt străine de natura cauzei motivele reținute de curtea de apel prin care H. S.R.L.

a denunțat contractul încheiat cu A. S.R.L. (actual B. S.R.L.) și motivul referitor la brevetarea fișierelor sau la instalarea de antivirus, instanța supremă constată că, în realitate, criticile recurentei vizează nemulțumirea cu privire la situația de fapt reținută și probele administrate, astfel cum au fost analizate și interpretate de către instanța de apel. În ceea ce privește criticile prin care se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că acestea nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs. Deși indică prevederile art. 1270 C. civ.

(forța obligatorie a contractului), art. 1349 C. civ. (răspunderea delictuală), art. 21 Codul muncii (clauza de neconcurență), art. 1 1 lit. a) și d) și art. 2 din Legea nr. 11/1991, privind combaterea concurenței neloiale și a art. 2 pct. 2 lit. c) și art. 4 alin. (4) din Directiva 2016/943, privind protecția informațiilor de afaceri nedivulgate împotriva dobândirii, ultilizării și divulgării ilegale, din expunerea argumentelor evocate de recurentă și trimiterile la probele administrate, respectiv rapoarte de expertiză, declarații de martor și înscrisuri, rezultă cu evidență că se readuc în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ.. Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile. Totodată, Înalta Curte constată că în această etapă procesuală, criticile expuse de recurentă cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale și clauzele contractului individual de muncă nu pot forma suportul unei analize, deoarece aspectele pe care le invocă recurenta reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanța de recurs nu se poate pronunța. Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Instanța supremă reține că judecătorii fondului sunt suverani în ceea ce privește interpretarea probelor și a actelor juridice ale cauzei deduse judecății, iar circumstanțele factuale ale litigiului nu pot fi reevaluate în calea extraordinară de atac a recursului. Pentru aceste considerente, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. (fostă A. S.R.L.) împotriva deciziei nr. 107/2025 din 29 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L (fostă A. S.R.L.) împotriva deciziei nr. 107/2025 din 29 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - secția a II-a Civilă, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2026.