Decizia nr. 129/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Deliberând asupra recursurilor, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman - secția Civilă la data de 10.02.2022, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Zâmbreasca a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare produse, a procesului-verbal de recepție emise de pârâtă, a avizelor de însoțire a mărfii x și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 155/29.04.2024, Tribunalul Teleorman - secția Civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile și a încheierilor de ședință pronunțate de prima instanță, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Zâmbreasca a declarat apel. Prin încheierea din 19.03.2025, instanța de apel a respins cererea de suspendare a judecății apelului, cererea privind atașarea dosarelor menționate în cererea de probe formulată de apelantă și pe cea privind efectuarea procedurii de verificare de scripte, precum și probele solicitate în apel. Prin decizia civilă nr. 724/30.04.2025, Curtea de Apel București - secția a VI-a Civilă a admis apelul împotriva încheierilor pronunțate de prima instanță și a sentinței civile nr. 155/29.04.2024, a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare de produse, încheiate de părți și a comenzilor și a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii, ambele părți au declarat recurs, iar reclamanta promovând recurs și împotriva încheierii din 19.03.2025 a instanței de apel. Prin recursul său, U.A.T. Comuna Zâmbreasca a solicitat anularea încheierii din 19.03.2025 și casarea, în parte, a deciziei instanței de apel și, în rejudecare, admiterea în tot a apelului său, anularea sentinței și încheierilor primei instanțe, cu consecința admiterii acțiunii, dar și modificarea considerentelor deciziei recurate, în sensul admiterii motivelor de nulitate a contractelor și comenzilor pe temeiul lipsei consimțământului și obiectului înscrisurilor contestate, al cauzei ilicite și imorale și al fraudei la lege.

Referitor la încheierea din 19.03.2025 - prin care instanța de apel a respins cererea de suspendare a judecății apelului, de atașare a dosarelor menționate de apelantă în cererea de probe și de verificare de scripte, precum și probele solicitate în apel - a susținut că încalcă prevederile art. 413 alin. (2) C. proc. civ., întrucât soluția din dosarul penal nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, având ca obiect cercetarea săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă de către martorii audiați la prima instanță, avea o înrâurire asupra cauzei de față, iar judecătorul, în temeiul art. 22 C. proc. civ., trebuia să afle adevărul în cauză. Potrivit recurentei, soluționarea dosarului penal ar fi lămurit aspecte de fapt esențiale pentru dezlegarea litigiului de față, respectiv faptul că pretinsa livrare de bunuri nu a existat și că părțile nu au încheiat un contract.

Totodată, a susținut că dispoziția de respingere a solicitării de atașare a dosarelor indicate nesocotește normele procedurale ce reglementează efectul devolutiv al apelului, întrucât instanța anterioară a refuzat să evalueze probatoriul ce a stat la baza soluției pronunțate de prima instanță, împiedicând astfel realizarea controlului judiciar în calea devolutivă de atac. Cu privire la verificarea de scripte, a arătat că instanța de apel a încălcat normele de drept care o reglementează, deși erau îndeplinite condițiile pentru a fi urmată această procedură. Titulara recursului a mai susținut că încheierea recurată încalcă principiul aflării adevărului și dreptul la un proces echitabil, întrucât curtea de apel i-a respins probele solicitate, respectiv expertiză contabilă, expertiză grafoscopică și proba cu înregistrare video.

Din perspectiva nelegalității deciziei atacate, recurenta a subliniat că toate criticile formulate anterior, vizând încheierea din 19.03.2025, sunt incidente și în cazul hotărârii prin care a fost soluționat apelul, subliniind că instanța devolutivă de control judiciar nu i-a permis să dovedească, prin mijloacele de probă solicitate, inexistența relației contractuale cu partea adversă și a ignorat principiul anulării actelor subsecvente, în temeiul căruia ar fi trebuit să desființeze și celelalte înscrisuri contestate. În continuarea memoriului său, autoarea căii extraordinare de atac a menționat probele ce ar trebui administrate, în rejudecare, după casarea deciziei și încheierii atacate, motivând utilitatea lor și indicând teza probatorie pentru fiecare dintre acestea.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a criticat decizia atacată prin prisma motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. A susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât curtea de apel a reținut greșit că lipsa unei hotărâri a consiliului local și a alocării bugetare exprese conduce la nulitatea contractelor de achiziție, fără a analiza natura obligațiilor părților și a avea în vedere că emiterea hotărârii respective era în sarcina părții adverse, astfel că nu poate fi sancționată societatea pârâtă.

A arătat că soluția nulității contractelor a fost pronunțată fără o analiză a proporționalității și cu nesocotirea prevederilor Legii nr. 34/2006 și ale C. civ., care prevăd această sancțiune pentru încălcarea unor norme imperative și în situația în care partea căreia i se opune nulitatea nu a acționat cu bună-credință, iar în speță nu i se poate reține o asemenea conduită. Recurenta-pârâtă a mai imputat instanței de apel faptul că nu a analizat în mod real probele și le-a ignorat pe cele relevante, dar și că, la momentul contractului, era în vigoare procedura simplificată care nu impunea respectarea achiziției prin sistemul electronic de achiziții publice (SEAP). A subliniat că hotărârea recurată este rezultatul analizei formale a unor presupuse nereguli administrative ale autorității contractante și al omisiunii de a evalua și interpreta corespunzător probatoriul administrat, consecința fiind încălcarea prevederilor art. 254-261 C. proc.

civ. Din perspectiva motivării hotărârii, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu a examinat obligațiile părților și atribuțiile legale ale autorității contractante, nu a explicat de ce lipsa procedurii care revenea părții adverse produce consecințe și asupra cocontractantului, nu a analizat caracterul proporțional al nulității cu natura neregularității reținute, nici consecințele economice și juridice ale desființării unui contract integral executat. În opinia acesteia, motivarea este formală, ambiguă și nu lămurește chestiunea esențială a litigiului, respectiv rațiunea aplicării sancțiunii nulității părții care a livrat bunurile în temeiul unui contract valid și a unei comenzi oficiale.

La data de 26.09.2025, U.A.T. Comuna Zâmbreasca a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului promovat de pârâta S.C. A. S.R.L., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului acestei părți. La termenul de astăzi, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului formulat de U.A.T. Comuna Zâmbreasca. Analizând, cu prioritate, excepția nulității ambelor recursuri, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc.

civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cerința legii presupunând ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în cazurile de nelegalitate prevăzute de lege. 1. În speță, U.A.T. Comuna Zâmbreasca a indicat drept temei al căii sale de atac dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă argumentele prezentate în susținerea acestor motive de recurs sunt lipsite de valențe de nelegalitate.

Astfel, criticile recurentei-reclamante au vizat încheierea din 19.03.2025 - prin care instanța de apel a respins cererea de suspendare a judecății întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 și alin. (2) C. proc. civ., reținând că soluționarea prezentei cauze nu depinde de a dosarului penal nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, precum și cererile formulate de apelanta-reclamantă privind atașarea unor dosare, efectuarea procedurii de verificare de scripte și de încuviințare a probelor solicitate în apel - aceasta apreciind că toate solicitările sale erau esențiale pentru dezlegarea litigiului.

Pentru a convinge asupra caracterului util și concludent al măsurilor și probelor respinse de instanța de apel, a reliefat împrejurări de fapt și elemente ale probatoriului administrat în etapele devolutive ale procesului, urmărind reevaluarea lor în calea extraordinară de atac, însă aceste chestiuni sunt excluse din sfera controlului de legalitate specific etapei procesuale a recursului, în care nu este permisă analiza situației de fapt și a probelor, ci pot fi examinate numai greșelile de judecată ale instanței de apel, prin prisma motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, față de caracterul facultativ al suspendării reglementate de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., instanța supremă nu mai poate aprecia dacă se impunea o asemenea măsură, întrucât importanța soluționării cu prioritate a dosarului penal trebuia analizată în raport cu întregul context factual al litigiului. De asemenea, atât procedura verificării de scripte, cât și administrarea probei cu expertiză contabilă și expertiză grafologică, dar și readministrarea probei testimoniale și a celei cu înregistrarea video, reprezintă chestiuni care nu pot fi analizate, din perspectiva caracterului lor esențial în dezlegarea litigiului, decât în urma examinării contextului factual al litigiului. Or, în calea extraordinară de atac a recursului, aceste probleme nu mai pot fi aduse în discuție, față de caracterul imperativ al prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc.

civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Totodată, nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte, potrivit cărora încheierea din 19.03.2025 încalcă principiul aflării adevărului și dreptul său la apărare, întrucât aceste argumente nu relevă chestiuni de nelegalitate și încălcarea unor norme de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, ci nemulțumirea părții față de soluția de respingere a cererilor sale de către instanța de apel, conducând totodată la concluzia eronată că, în orice ipoteză în care instanța nu încuviințează probele solicitate de părți, principiile indicate ar fi nesocotite.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că a fost invocat formal, având în vedere că U.A.T. Comuna Zâmbreasca nu a indicat în concret normele de drept material nesocotite de către instanța de apel prin decizia atacată, nici nu a dezvoltat critici din care să rezulte încălcarea unor asemenea prevederi legale, iar simpla mențiune privind ignorarea principiului anulării actelor subsecvente ca urmare a anulării actului principal nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, câtă vreme nu are legătură cu raționamentul instanței de apel, nu îl combate în mod efectiv și substanțial, ci doar aparent. 2. Nici recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L.

nu a dezvoltat critici care să poată fi circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., argumentele sale fiind încadrate pur formal în ipotezele reglementate de aceste norme de drept. Astfel, recurenta-pârâtă urmărește să convingă că instanța de apel nu a analizat corespunzător raporturile juridice contractuale ale părților și conduita acestora, iar soluția pronunțată nu ține seama de faptul că a acționat cu bună-credință la încheierea actelor anulate, fiind astfel sancționată pentru chestiuni care nu-i pot fi imputate, ci au fost determinate de acțiunile sau inacțiunile părții adverse, împrejurare care, în opinia sa, rezultă din probatoriul administrat pe care, însă, instanța anterioară nu l-a analizat și interpretat corespunzător.

Înalta Curte reține că, pentru verificarea aspectelor învederate de către recurenta-pârâtă, instanța de recurs ar trebui să reanalizeze contextul factual concret al litigiului și să reevalueze probele de la dosar, or această cercetare nu este permisă decât instanțelor devolutive, având deplină libertate de apreciere a acestor chestiuni, care nu mai pot face obiectul controlului de legalitate în recurs, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conținutul art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de eventuală netemeinicie. În acest context, nu pot fi primite susținerile recurentei-pârâte privind încălcarea prevederilor art. 254-261 C. proc.

civ., referitoare la probe, având în vedere că nu au fost dezvoltate argumente cu valențe de nelegalitate din care să rezulte modul în care aceste norme de drept au fost, în concret, nesocotite de instanța de apel. Totodată, nici invocarea prevederilor Legii nr. 34/2006 și ale C. civ., fără a indica în concret norme de drept din conținutul acestor acte normative și a justifica modalitatea în care au fost încălcate sau aplicate greșit, nu imprimă deciziei atacate vicii de nelegalitate, întrucât nu rezultă eroarea de judecată săvârșită de curtea de apel când a soluționat calea devolutivă de atac, câtă vreme raționamentul acesteia nu este combătut în concret.

Din perspectiva motivării deciziei atacate, susținerile recurentei-pârâte reflectă același formalism precum cele subsumate celorlalte motive de recurs, întrucât nemulțumirea sa față de argumentele reținute de instanța de apel în fundamentarea soluției pronunțate nu este echivalentă unor deficiențe de motivare ale hotărârii judecătorești atacate, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care prevede casarea hotărârii când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Sub pretextul motivării necorespunzătoare a deciziei atacate, recurenta-pârâtă repune în discuție modalitatea de examinare a cauzei, care, în viziunea sa, trebuia să cuprindă cercetarea anumitor aspecte referitoare la obligațiile părților, inclusiv atribuții legale ale reclamantei, în calitate de autoritate contractantă, la caracterul proporțional al sancțiunii nulității în raport cu neregularitățile constatate și la consecințele economice și juridice ale contractelor desființate. Aceste susțineri nu pot fi reținute drept veritabile critici de nelegalitate în susținerea nemotivării hotărârii recurate, având în vedere că viciul nemotivării se confirmă în ipoteza în care se constată lipsa totală ori insuficiența argumentelor determinante, folosite pentru adoptarea soluției reflectate în dispozitiv, situație care nu se regăsește în speță.

Înalta Curte amintește că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeles ca o contragere excesivă a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acesteia. Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de apel este motivată; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat și, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocat de recurenta-pârâtă, arată probele verificate, modalitatea interpretării lor și conturează concluziile instanței devolutive.

Pe baza acestor considerente, reținând că memoriile de recurs nu cuprind nicio critică aptă a fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., nefiind astfel întrunite exigențele acestor norme de drept impuse sub sancțiunea nulității recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zâmbreasca împotriva deciziei civile nr. 724/30.04.2025 și a încheierii din 19.03.2025, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VI-a Civilă și recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiași decizii. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2026.