Decizia nr. 1279/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 28 martie 2022 pe rolul Tribunalului București - secția a VI-a Civilă, sub număr de dosar x/2022, reclamanta A. S.R.L. - în faliment, prin lichidator judiciar B. SPRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), Compania Municipală Consolidări (CMC) S.A.

și UAT Municipiul București, repararea prejudiciilor generate în urma lucrărilor de intervenție pentru consolidarea imobilului de locuințe din str. x, București, prin obligarea pârâtelor în solidar la plata următoarele sume: 1.000 de RON/zi, cu titlu de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până la data finalizării lucrărilor de intervenție pentru consolidarea imobilului; 34.431,46 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data introducerii acțiunii datorate pentru nefinalizarea lucrărilor, precum și penalități de întârziere în continuare, până la finalizarea lucrărilor; 60.000 euro, echivalent în RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință evaluată la suma de 1.500 euro lunar, pentru perioada de 40 de luni de la începerea lucrărilor și până la data introducerii acțiunii, precum și contravaloarea lipsei de folosință în continuare, până la momentul predării imobilului către reclamantă, contravaloare evaluată la suma de 1.500 euro lunar; 100.000 euro, echivalent în RON, reprezentând beneficiu nerealizat generat de imposibilitatea de valorificare a imobilului, prin pierderea potențialilor cumpărători ce s-au arătat interesați de achiziționarea acestuia; De asemenea, s-a solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acestui litigiu.

Prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2022 Tribunalul București - secția a VI-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtei UAT Municipiul București și excepția inadmisibilității, ca neîntemeiate. Prin sentința civilă nr. 1159 din 14 mai 2024 Tribunalul București - secția a VI-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L. - în faliment. Împotriva acestei sentințe A. S.R.L. - în faliment a formulat cerere de apel principal, solicitând modificarea acesteia în tot, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. Municipiul București, prin primar general, a formulat apel incident împotriva sentinței civile precum și a încheierii pronunțate la data de 11.10.2022.

Prin decizia civilă nr. 1355 A din 3 octombrie 2024, Curtea de Apel București - secția a VI-a Civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul incident formulat de apelanta-pârâtă U.A.T. MUNICIPIUL BUCUREȘTI. A admis apelul principal formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. SPRL, împotriva sentinței civile nr. 1159 din 14 mai 2024, pronunțată de Tribunalul București - secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă U.A.T. MUNICIPIUL BUCUREȘTI și cu intimatele-pârâte COMPANIA MUNICIPALĂ CONSOLIDĂRI S.A. prin lichidator judiciar C. SPRL, ADMINISTRAȚIA MUNICIPALĂ PENTRU CONSOLIDAREA CLĂDĂRILOR CU RISC SEISMIC și COMPANIA MUNICIPALĂ CONSOLIDĂRI S.A.

și a anulat, în parte, sentința apelată în sensul că a constatat încetată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Compania Municipală Consolidări S.A. și a menținut în rest sentința. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L, prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, modificarea sentinței apelate în sensul de a dispune repararea prejudiciilor generate în urma lucrărilor de intervenție pentru consolidarea imobilului de locuințe din str. x, București, obligând pârâtele în solidar la plata sumelor menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

După prezentarea motivării instanței de apel și a situației de fapt, recurenta-reclamantă a redat extrase din presă referitoare la cazul Știrbei Vodă, arătând că nici până în la data formulării acțiunii, lucrările de consolidare nu au fost finalizate și recepționate, iar conduita pârâților i-a generat o serie de prejudicii semnificative pentru recuperarea cărora a inițiat prezentul demers judiciar. Cu privire la motivele de recurs, o primă critică de nelegalitate a deciziei recurate a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susținând că hotărârea cuprinde motive contradictorii și este nemotivată. În primul rând, instanța de apel a reținut că, în privința AMCCRS, obligațiile legale și contractuale sunt formulate la modul general și, deci nu i se poate atrage răspunderea, iar în privința Municipiului București, că a partajat atribuțiile de consolidare către AMCCRS și CMC, care ar fi responsabile în acest sens.

De asemenea, a mai reținut instanța de apel că atât AMCCRS, cât și CMC au fost înființate prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului București, precum și că obligațiile i-au fost trasate de către Municipiul București, însă cu toate acestea a considerat că nu se afla în subordinea acestuia. În al doilea rând, arată că decizia recurată este nemotivată, întrucât instanța a reținut, în doar câteva paragrafe formulate general, fără referire expresă la toate argumentele reclamantei, faptul că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale și delictuale.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel nu a analizat în niciun fel argumentele sale cu privire la faptul că, potrivit Convenției civile pentru constituirea unei Asocieri nr. 8/2018, Autoritatea Contractantă AMCCRS s-a obligat ca, "prin organele de specialitate, va organiza procedura pentru contractarea execuției lucrărilor de intervenție - consolidare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016". Instanța a ignorat această obligație esențială, pe care AMCCRS nu a respectat-o, în condițiile în care, din anul 2021 și până în prezent, nu a organizat nicio procedură de achiziție pentru restul lucrărilor rămase de finalizat. Se mai arată că AMCCRS și CMC se află în subordinea directă și sub controlul Mun.

București, conform O.G. nr. 20/1994 și, deci răspunde pentru fapta lor; toate acțiunile AMCCRS și CMC sunt sub stricta îndrumare a Municipiului București; AMCCRS și CMC acționează doar în baza ordinelor trasate de către Municipiul București; consolidarea imobilului din Știrbei Vodă nr. 20 a fost atribuită de către Municipiul București direct către AMCCRS și CMC; conform alin. (2) din regulamentul de funcționare a AMCCRS, Directorul executiv al AMCCRS își desfășoară activitatea pe baza actelor normative în vigoare (Hotărâri ale Consiliului General al Mun. București, Dispoziții ale Primarului General, Legi, Hotărâri(...) Astfel, deși s-a reținut că AMCCRS și CMC au fost înființate de către Mun.

București, nu au fost analizate dispozițiile art. 1373 alin. (2) C. civ., potrivit cărora "Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia"; potrivit art. 1382 C. civ., "Cei care răspund pentru o fapta prejudiciabilă sunt ținuti solidar la reparație"; de asemenea, conform art. 3 din Legea nr. 31/1990, "Obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. Asociații în societatea în nume colectiv și asociații comanditați în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acțiuni răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale", texte legale ce atrag răspunderea civilă delictuală a Mun.

București. Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., o primă critică privește aplicarea greșită a normelor materiale privitoare la mandat - art. 2009 C. civ., art. 2017-2019 C. civ. încălcarea dispozițiilor art. 1.851-1.880 C. civ., precum și a dispozițiilor art. 1.178-1.323 C. civ. Contractul nr. x/09.11.2018, susține recurenta, nu este un contract de mandat, pentru ca obligațiile stabilite în sarcina AMCCRS nu sunt doar de a încheia acte juridice pe seama recurentei, contractul fiind impus de către pârâți și cuprinde o serie de obligații în sarcina AMCCRS. Astfel, în opinia recurentei-reclamante, Contractul nr. x/09.11.2018 reprezintă un contract de antrepriza atipic, impus de către pârâți sub forma unui contract prestabilit (neexistând posibilitatea ca A. S.R.L.

să refuze semnarea acestuia ori să modifice/negocieze clauzele contractuale), fiind guvernat de dispozițiile art. 1.851-1.880 C. civ., precum și de dispozițiile art. 1.178-1.323 C. civ. ce instituie reguli generale în materia contractelor. În baza acestui contract, AMCCRS se obliga să finanțeze, să asiste la execuție, să organizeze șantierul, să organizeze recepția la terminarea lucrărilor de consolidare și a recepției finale, precum și să urmărească încasarea datoriilor de la A. S.R.L. Mai susține că, întrucât în cuprinsul Contractului nr. x/09.11.2018 nu exista un termen de finalizare a lucrărilor și de îndeplinire a obligațiilor de către AMCCRS, a invocat aplicarea în cauză a următoarelor dispoziții legale și termene contractuale: art. 1.266 C. civ., art. 1267 C. civ., art. 1.268 C. civ., art. 1.272 C. civ., art. 1.281 C. civ.

Totodată, a arătat că în cuprinsul Contractului nr. x/09.11.2018, se face referire atât la Contractul de execuție nr. x/22.10.2018, cât și la Contractul de servicii nr. x/19.12.2017 încheiat cu Trustul de Clădiri Metropolitane București S.A. - art. 3.1 din Contractul nr. x/09.11.2018. Termenul de execuție a lucrărilor a fost prevăzut în Contractul nr. x/22.10.2018, la o durata de 24 de luni de la emiterea Ordinului de începere a lucrărilor, prin convenție stabilindu-se ca acestea să fie realizate până la data de 23.11.2020. Menționează faptul că Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis de către Municipiul București la data de 09.11.2018. Așadar, termenul de finalizare a obligațiilor AMCCRS asumate prin Contractul nr. x/09.11.2018, respectiv de recepționare de către A. S.R.L.

a lucrărilor de consolidare prin semnarea Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor de consolidare și finală, conform art. 4.2 lit. b), era) 23.11.2020. Lucrările de consolidare nu sunt edificate nici până în prezent, pârâții înregistrând o întârziere/depășire de ani de zile, din culpa chiar a pârâților. În subsidiar, recurenta solicită instanței de recurs, în situația în care va aprecia că este vorba de un contract de mandat, să constate că nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 2017 C. civ. și ale art. 2019 C. civ. În concluzie, recurenta consideră că AMCCRS este ținută să răspundă față de aceasta, în condițiile în care nu a informat-o cu privire la nicio acțiune pe care o întreprinde, precum suplimentarea prețului lucrării, decalarea termenului de execuție etc, obligații esențiale și care depășesc limitele prevăzute de părți.

O altă critică se referă la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1272 C. civ., potrivit cărora "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", făcând în continuare referiri concrete la ceea ce consideră a fi obligații contractuale încălcate de pârâte. Referitor la conduita contractuală a Achizitorului AMCCRS, arată că în acord cu cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție într-o decizie de speță, conform prevederilor art. 1531 C. civ., pârâta este ținută să suporte atât pierderea efectiv suferită - damnum emergens, cât și beneficiul nerealizat - lucrum cessans. Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă invocă aplicarea greșită/neaplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1373 C. civ., art. 3 din Legea nr. 31/1990, H.C.L.

368/24.11.2016, art. 4, art. 11 din O.G. nr. 20/1994, Regulamentul de organizare și funcționare a AMCCRS - Anexa nr. 3 la HCGMB nr. 368/2016. Arată că raportul de prepușenie se naște pe baza unui acord de voință, comitentul încredințând prepusului o anumită funcție ori însărcinare și având dreptul de a direcționa activitatea prepusului, de a-1 îndemna și controla în activitatea încredințată, condiție îndeplinită în speță. Pentru angajarea răspunderii comitentului, este necesar ca în persoana prepusului să fie întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie, precum și condițiile speciale privind existența raportului de prepusenie și cea a săvârșirii faptei în funcțiile încredințate. Susține că Municipiul București este Comitentul pentru prepusul AMMCCRS, instituție înființată de către Municipiul București prin HCL 368/24.11.2016, pe care o finanțează, administrează si supraveghează, fiind și acționar majoritar cu 99,99% din capitalul social.

Toate acțiunile AMCCRS sunt sub stricta îndrumare a Municipiului București; AMCCRS acționează doar în baza ordinelor trasate de către Municipiul București. Consolidarea imobilului din Știrbei Vodă nr. 20 a fost atribuită de către Municipiul București direct către AMCCRS și CMC. Totodată, Municipiul București este Comitentul pentru prepusul CMC S.A., instituție înființată de către Municipiul București prin HCL prin HCGMB 95/29.03.2017 și confirmată prin HCGMB 398/31.07.2019, pe care o finanțează, administrează și supraveghează, fiind și acționar majoritar cu 99,99% din capitalul social. Toate acțiunile CMC sunt sub stricta îndrumare a Municipiului București; CMC acționează doar în baza ordinelor trasate de către Municipiul București.

Mai mult, chiar și mergând pe raționamentul instanței de fond, recurenta solicită instanței să rețină că asociatul unei societăți comerciale răspunde pentru datoriile societății, în baza acestui raport de prepușenie, conform dispozițiilor legale imperative ale art. 3 din Legea nr. 31/1990. Or, consolidarea imobilului din Știrbei Vodă nr. 20 a fost atribuită de către Municipiul București direct către AMCCRS și CMC, în baza raporturilor de prepușenie descrise mai sus, Municipiul București fiind obligat să urmărească procesul de consolidare. Există inclusiv dispoziții legale care atrag răspunderea Municipiului București pentru nefinalizarea lucrărilor de consolidare, aspect pe care l-a și recunoscut, în acest sens invocând art. 24 din O.G.

nr. 20/1994 privind masuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, CMC S.A. fiind instituția care ar fi trebuit să realizeze lucrările de consolidare în termenul prevăzut, conform contractului descris mai sus. Referitor la subordonarea AMCCRS și CMC S.A. față de Municipiul București, recurenta susține că Municipiul București este instituția care a luat toate deciziile și care consolidează procesul de consolidare, sens în care redă conținutul art. 4, art. 11 și art. 13 din O.G. nr. 20/1994 privind masuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente. Tot procesul de consolidare și toate atribuțiile legale mai sus descrise au fost efectuate de către Municipiul București (obligații legale) prin intermediul AMCCRS și CMC - societăți controlate și aflate în subordinea acesteia.

Municipiul București este, practic Beneficiarul final, pentru că încasează de la proprietari, în rate, sumele de bani aferente consolidărilor, conform dispozițiilor legale mai sus citate, precum și conform art. 4.2 lit. f) din Contractul încheiat între AMCCRS și A. potrivit căruia AMMMCRS se obligă să vireze sumele încasate din rate lunare, în contul de venituri al bugetului local al Municipiului București. În continuare, recurenta prezintă atribuțiile Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, serviciu public de interes local, înființată conform HCGMB nr. 368/24.11.2016 și ale Companiei Municipale Consolidări S.A., înființată de Municipiul București prin HCGMB 95/29.03.2017 și confirmată prin HCGMB 398/31.07.2019.

A precizat că A. S.R.L. nu avea posibilitatea să acționeze în judecată pe CMC S.A., în baza Contractului semnat între CMC și AMCCRS, întrucât nu este vorba de un contract de mandat, ci de un contract definit de legiuitor în care AMCCRS are, practic, toate drepturile și obligațiile de coordonare a proiectului și de negociere cu CMC și alte instituții ale statului. Proprietarii nu pot interveni în contractele încheiate între aceștia cu AMCCRS și între AMCCRS și CMC, nici nu pot refuza negocierile și acordurile dintre AMCCRS si CMC, de unde rezultă că A. nu poate acționa pe CMC în baza unei legături civile contractuale. Așadar, consideră că Municipiul București vine sa răspundă și în calitate de Comitent pentru societățile pe care le-a înființat, gestionat, administrat și controlat în integralitate, cel puțin cât privește consolidarea imobilului din str. x, aspect recunoscut și de către Primărie.

Recurenta-reclamantă susține și aplicarea greșită/neaplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1349 C. civ. și a dispozițiilor art. 11 din O.G. nr. 20/1994. Arată că, în fapt, instanța de fond a reținut că pârâtele nu aveau obligația să realizeze lucrările în baza unor dispoziții legale, iar instanța de apel, fără a face referire la aceste critici, a reținut doar că, în privința AMCCRS, obligațiile sunt formulate la modul general, iar în privința Municipiului București, că a partajat atribuțiile de consolidare către AMCCRS și CMC. În acest sens, recurenta-reclamantă redă întreg cadrul legal prin care pârâtele erau obligate să finalizeze lucrările, confirmând, astfel, îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în dreptul acestora, respectiv: art. 4.3 din HCGMB nr. 368/2016-Anexa3-Regulamentul AMCCRS, art. 11 din O.G.

nr. 20/1994, art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 20/1994. Susține că aceste instituții sunt ținute solidar la repararea prejudiciului, în virtutea art. 1382 C. civ. În concluzie, recurenta susține că toate părțile implicate în contractele de achiziție publică privind lucrările de consolidare a imobilelor expertizate ca prezentând risc seismic, respectiv Proiectant, Achizitor, Executant erau entități juridice înființate de către Municipiul București, pe care municipiul București le controla și dicta ceea ce trebuie realizat, avansa sumele de bani necesare și încasa în rate, sumele de bani de la proprietari, iar recurentei A., terț față de contractul de execuție lucrări de consolidare, i-a fost impus un preț contractual care a ajuns să fie dublat pe parcursul derulării contractului, cu toate că lucrările nu sunt încă finalizate nici la 4 ani de la data prevăzută în Contractul de execuție lucrări nr. x/22.10.2018 pentru recepția acestora.

În ceea ce privește prejudiciul - art. 1385 C. civ., recurenta consideră că acesta rezulta în mod cert ca urmare a acțiunilor/inacțiunilor pârâților, iar repararea lui se face integral, ceea ce presupune restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei ilicite, ca un principiu fundamental al răspunderii civile delictuale. În plus, conform art. 11 alin. (4) din O.G. nr. 20/1994, pentru realizarea în condiții de siguranță a lucrărilor de intervenție și asigurarea continuității acestora, activitățile comerciale și nonprofit desfășurate în spațiile existente din clădirile nominalizate în programele anuale se suspendă de drept pe durata execuției lucrărilor de intervenție. Întrucât A. avea sediul social în imobilul ce face obiectul prezentei cauze, practic de la momentul demarării lucrărilor de consolidare, activitatea acesteia din sediu s-a suspendat de drept.

Recurenta-reclamantă învederează cu titlu de practică judiciară Decizia 2905 din 27 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României care îmbrățisează acest punct de vedere. Intimatele Compania Municipală Consolidări S.A. și Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia recurată în raport cu criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente: Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) C. proc.

civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, instanța de recurs nu poate analiza aspecte pe care părțile ce promovează această cale de atac înțeleg să le invoce cu depășirea limitelor în care este permis controlul judiciar, respectiv acele critici care tind a reliefa greșita interpretare a probelor sau lipsa de temeinicie a judecății realizate de instanța de prim control judiciar.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile cu privire la modul în care instanța de apel a analizat probele (înscrisurile), clauzele contractuale și cele referitoare la situația de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Înalta Curte constată că această critică nu este fondată, întrucât contrar susținerilor recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanță, iar motivarea deciziei recurate este clară, precisă și necontradictorie.

Instanța de apel a analizat toate argumentele reclamantei și apărările părților, probele administrate, precum și normele juridice pe care le-a aplicat la situația de fapt stabilită. De altfel, instanța nu este ținută a răspunde punctual fiecăreia dintre susținerile părților, în contextul în care, din considerentele reținute se desprinde concluzia avută în vedere.

Astfel, în fundamentarea concluziei privind neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în privința pârâților Administrarea Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic și Municipiul București, instanța de apel a analizat atât susținerile referitoare la angajarea răspunderii civile delictuale a Muncipiul București pentru fapta proprie, cât și pe cele privind răspunderea comitentului Municipiului București pentru fapta prepușilor Administrarea Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic și Compania Municipală Consolidări S.A., sens în care a reținut că "(...) Municipiul București a respectat dispozițiile art. 11 și pe cele ale art. 4 alin. (3) din O.G.

nr. 20/1994, înființând două persoane juridice distincte cărora le-a partajat atribuțiile specifice, cu scopul reducerii riscului seismic al construcțiilor existente", " (...) nefiind făcută dovada unei fapte ilicite a Municipiului București, care să fi cauzat prejudiciul invocat de apelantă." Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a analizat dispozițiile art. 1373 C. civ., constatând că în ceea ce privește argumentele referitoare la îndeplinirea condițiilor răspunderii comitentului pentru fapta prepușilor Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic și Compania Municipală Consolidări S.A., "Curtea apreciază că nu există un raport de prepușenie între aceștia și Municipiul București întrucât acesta nu exercită direcția, supravegherea și controlul asupra acestor persoane juridice, așa cum impune art. 1373 C. civ.

Dimpotrivă, așa cum rezultă din cele două acte de înființare a pârâtelor AMCCRS și CMC, acestea sunt persoane juridice cu existență de sine stătătoare, care desfășoară activitățile specifice obiectului de activitate fără a fi direcționate de pârâtul Municipiul București." Totodată, instanța de apel a analizat toate obligațiile stabilite în sarcina pârâților rezultate din contractele nr. x/26.09.2018, nr. y/09.11.2018 și nr. 89/22.10.2018 și natura juridică a raporturilor dintre aceștia, reținând că "Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic nu și-a asumat față de apelanta-reclamantă nicio obligație contractuală de executare a lucrărilor de consolidare, obligațiile sale decurgând din contractul de asociere fiind, în esență, acelea de a semna contractul de execuție și de a urmări derularea acestuia, de a organiza recepția finală", precum și faptul că "din probatoriul administrat în cauză nu rezultă pasivitatea Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, ci, dimpotrivă, implicarea acesteia în soluționarea situațiilor ivite pe parcurs - refacerea instalațiilor electrice, solicitările proprietarilor referitoare la instalațiile de încălzire, de gaze și sanitare.

În același sens, nicio probă din dosar nu conduce la concluzia că depășirea termenului de finalizare a lucrărilor, convenit în contractul de execuție nr. x/2018 ar fi imputabilă AMCCRS, așa încât solicitarea apelantei de angajare a răspunderii civile contractuale a acesteia este neîntemeiată." De asemenea, curtea de apel nu a avut în vedere susținerile reclamantei în sensul că Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic nu ar fi întreprins nicio măsură pentru a asigura executarea restului de lucrări, întrucât aceasta a solicitat, după deschiderea procedurii insolvenței Companiei Municipale Consolidări S.A., denunțarea contractului de execuție lucrări și preluarea amplasamentului, demarând apoi demersurile pentru contractarea finalizării lucrărilor.

Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv. Astfel, situațiile în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Argumentele instanței de apel în acest sens nu se circumscriu unei motivări contradictorii, deoarece nu contrazic soluția din dispozitivul deciziei, care este de respingere a căii de atac exercitată de reclamantă. Susținerile recurentei tind, de o manieră inadmisibilă procedural, la o devoluare a fondului, la stabilirea altei situații de fapt, în raport de care să se aprecieze de către instanța de recurs asupra raporturilor dintre părți și care, în recurs, se constituie într-o critică de netemeinicie a hotărârii atacate, nesusceptibilă de a fi supusă controlului judiciar pe calea de atac dedusă judecății. În concluzie, Înalta Curte reține că instanța de apel a procedat la o examinare efectivă și reală a cauzei din perspectiva criticilor formulate, împrejurare în raport cu care motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ. este nefondat. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care instanța de apel a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Printr-o primă critică subsumată acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a aplicat greșit normele materiale privitoare la mandat -art. 2009 C. civ., art. 2017-2019 C. civ., interpretând eronat dispozițiile art. 1.851-1.880 C. civ., precum și dispozițiile art. 1.178-1.323 C. civ., atunci când a analizat natura contractului nr. x/09.11.2018, care în opinia sa, este un contract de antrepriză atipic.

Părțile nu au contestat că între reclamanta A. S.R.L., în calitate de beneficiar și pârâta Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, în calitate de autoritate contractantă a fost încheiat contractul nr. x/19.11.2018 pentru restituirea, la terminarea lucrărilor, a sumelor alocate de la bugetul local privind execuția lucrărilor de intervenție-consolidare, prin care aceasta din urmă s-a obligat să asigure diriginte de șantier autorizat, să verifice și să deconteze lucrările real executate, să organizeze recepția la terminarea lucrărilor de consolidare și a recepției finale, să stabilească situația valorică a decontărilor pe categorii de lucrări, să evidențieze, să calculeze și să încaseze ratele lunare, să verifice declarațiile de venituri.

Ceea ce contestă recurenta este natura juridică a acestui contract și modul de interpretare a clauzelor acestuia de către instanța de apel, apreciind că acesta nu este un contract de mandat, ci un contract de antrepriză. Contrar acestor susțineri, instanța de apel a reținut în mod corect că nu poate fi vorba de un contract de antrepriză, clauzele sale fiind clare, în sensul că obiectul său îl reprezintă finanțarea lucrărilor de intervenție - consolidare și a asistenței tehnice a imobilului, fiind reglementat de O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente.

Prin urmare, în acord cu cele reținute de curtea de apel, vor fi înlăturate și susținerile potrivit cărora în cuprinsul contractului nr. x/2018 nu există un termen de finalizare a lucrărilor și de îndeplinire a obligațiilor de către administrație, având în vedere tocmai faptul că acest contract are ca obiect finanțarea execuției lucrărilor de intervenție-consolidare și asistenței tehnice pentru cota parte deținută de recurentă în imobilul din prezenta cauză. Astfel, nu se poate susține că instanța de apel a omis să aplice art. 1.851-1.880 C. civ. privind contractul de antrepriză, având în vedere că acele articole nu erau incidente în cauză, pentru că situația de fapt nu le reclama, date fiind obiectul și clauzele contractului nr. x/2018.

În concluzie, criticile privind aplicarea greșită de către instanța de apel a art. 2009 C. civ., art. 2017-2019 C. civ. din materia mandatului, precum și încălcarea normelor materiale prevăzute la art. 1.178-1.323 din C. civ. au fost invocate formal și nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, întrucât se solicită instanței de recurs să revină asupra situației de fapt și de drept și să dea o altă interpretare clauzelor contractuale.

În contextul analizat, pe baza înscrisurilor de la dosar, care nu mai pot fi reevaluate în recurs, curtea de apel a statuat în mod legal că nu poate fi angajată răspunderea civilă contractuală a pârâtei Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, întrucât aceasta nu și-a asumat față de recurenta-reclamantă nicio obligație contractuală de executare a lucrărilor de consolidare, obligațiile sale decurgând din contractul de asociere (de a semna contractul de execuție și de a urmări derularea acestuia, de a organiza recepția finală), dovedind diligență în vederea realizării și finalizării lucrărilor, iar întârzierea lucrării nu se datorează culpei instituției, ci, printre altele, intrării debitoarei CMC S.A.

în faliment prin procedură generală; totodată, nicio probă din dosar nu a condus la concluzia că depășirea termenului de finalizare a lucrărilor, convenit în contractul de execuție nr. x/2018 ar fi imputabilă AMCCRS. De asemenea, nu constituie un motiv de nelegalitate subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare la încălcarea de către instanța de apel a art. 1272 C. civ. atunci când a interpretat natura juridică a clauzelor, neexecutarea obligațiilor contractuale sau conduita contractuală a achizitorului AMCCRS. Simplul fapt că recurenta își dorea o altă interpretare nu înseamnă că dispozițiile art. 1272 C. civ. ar fi fost încălcate. Recurenta-reclamantă mai invocă și o greșită aplicare/neaplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1373 C. civ., art. 3 din Legea nr. 31/1990, H.C.L.

368/24.11.2016, art. 4, art. 11 din O.G. nr. 20/1994, Regulamentul de organizare și funcționare a AMCCRS - Anexa nr. 3 la HCGMB nr. 368/2016. Critica pune în discuție existența îndeplinirii condițiilor răspunderii comitentului Muncipiul București pentru fapta prepușilor Administrarea Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic și Compania Municipală Consolidări S.A., pe care le-a înființat, gestionat, administrat și controlat, în ceea ce privește consolidarea imobilului din str. x. Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a arătat că Municipiul București a respectat dispozițiile art. 11 și pe cele ale art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 20/1994, înființând două persoane juridice distincte, cu existență de sine stătătoare, care desfășoară activitățile specifice obiectului de activitate, fără a fi direcționate de acesta și cărora le-a partajat atribuțiile specifice, cu scopul reducerii riscului seismic al construcțiilor existente.

Curtea de apel a constatat, sub aspectul situației de fapt, că nu există un raport de prepușenie între pârâtele Administrarea Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic și Compania Municipală Consolidări S.A. și pârâtul Municipiul București întrucât acesta nu exercită direcția, supravegherea și controlul asupra acestor persoane juridice, așa cum impune art. 1373 C. civ. Înalta Curte reține că judecătorii fondului sunt suverani în interpretarea actelor juridice ale cauzei deduse judecății, iar interpretarea dată nu poate face obiect de control în recurs. În altă ordine de idei, se impune precizarea faptului că analizarea voinței părților este un atribut al instanțelor de fond, nu și al celei de recurs, concluzie impusă mai ales de concepția noului C. proc.

civ., care nu mai include, între motivele de recurs, pe unul asemănător celui reglementat, în Codul de la 1865, de art. 304 pct. 8; în concret, examenul instanței supreme este limitat numai la a verifica dacă, la stabilirea voinței reale a părților, a fost încălcată ori greșit aplicată vreo normă de drept material, cu precădere din categoria celor impuse de C. civ. pentru interpretarea convențiilor; analiza celorlalte aspecte cu rol circumstanțial neintrând în sfera cenzurii în recurs. Simpla referire la anumite texte de lege (art. 3 din Legea nr. 31/1990, H.C.L. 368/24.11.2016, Regulamentul de organizare și funcționare a AMCCRS - Anexa nr. 3 la HCGMB nr. 368/2016), neurmată de explicitarea modului în care acestea nu au fost respectate, ci de propria interpretare a legii bazată pe propria valorizare a contextului factual, nu poate avea funcția solicitată de recurentă.

O altă critică se referă la aplicarea greșită/neaplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1349 C. civ. și a dispozițiilor art. 11 din O.G. nr. 20/1994. Curtea de apel a făcut o aplicare corectă a legii, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în privința pârâților Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic și Municipiul București, nefiind dovedită culpa acestora care să fi provocat prejudiciul reclamat de recurentă.

Argumentele dezvoltate în expunerea acestei critici referitoare la obligația pârâtelor de a finaliza lucrările în baza unor dispoziții legale, majorarea/dublarea costurilor pentru contravaloarea lucrărilor de consolidare, actele adiționale prezentate de Achizitor, care nu a operat răspunderea contractuală a Executantului pentru acoperirea prejudiciilor, lipsa demersurilor din partea pârâților pentru executarea și finalizarea lucrărilor, nu pot fi reținute ca fiind motive de nelegalitate a hotărârii, atât timp cât acest aspect țin de evaluarea probelor și a circumstanțelor contractuale, iar art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu oferă calea de a rejudeca faptele (respectiv a condițiilor răspunderii civile delictuale), ci numai dacă s-a aplicat greșit sau s-a încălcat o normă de drept material.

Pe de altă parte, greșita aplicare a art. 1385 C. civ. privind prejudiciul, invocată de recurentă ca ultimă critică în memoriul de recurs, având ca argument faptul că acesta rezulta în mod cert ca urmare a acțiunii/inacțiunii pârâților, fiind necesară repararea lui integrală, aduce în analiză tot elemente de fapt care intră sub sfera de apreciere a instanței de fond sau de apel, nefiind o chestiune de nelegalitate pe care recursul să o poată reexamina. Nici această critică nu poate fi analizată, întrucât aduce în discuție temeinicia deciziei civile recurate, iar nu legalitatea sa, din moment ce instanța de apel nu a reținut întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile contractuale sau delictuale invocate de reclamantă, în urma coroborării mijloacelor de probă administrate, plecând de la interpretarea clauzelor contractelor încheiate de părți și a dispozițiilor legale aplicabile.

Față de argumentele anterior reținute, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L, prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1355 A din 3 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VI-a Civilă, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L, prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1355 A din 3 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VI-a Civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2025.