Decizia nr. 109/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - secția I Civilă - la data de 14.08.2024 sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei: la plata drepturilor bănești constând în salarii restante aferente lunilor noiembrie 2023, decembrie 2023, ianuarie 2024, februarie 2024, martie 2024 în cuantum total net de 16.076 RON; la plata sumei de 780 RON reprezentând contravaloare tichete masă pentru lunile decembrie 2021- 210 RON, ianuarie 2022- 285 RON și februarie 2022-285 RON, acordarea contravalorii tichetelor de masă cuvenite pentru perioada decembrie 2021- martie 2024, actualizarea sumei cu indicele de inflație până la data plății efective, cu obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data scadentei sumelor de bani și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata daunelor interese morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a neîndeplinirii obligației de plata a salariilor și a drepturilor salariale cuvenite reclamantei cu dobânda legală penalizatoare și actualizarea sumelor cu indicele de inflație.

Prin sentința civilă nr. 4355 din 16.12.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive, ca neîntemeiată. A admis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, acțiune formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. S.R.L.. A obligat pârâta la plata sumei de 16.076 RON reprezentând drepturi salariale restante aferente perioadei noiembrie 2023- martie 2024, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra debitului principal în cuantum de 16.076 RON, de la data scadenței fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective a debitului principal precum si la plata sumei reprezentând actualizarea debitului principal cu rata inflație de la data scadenței fiecărei obligații lunare de plată si până la data plății efective a debitului principal.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei martie 2022- martie 2024, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra debitului constând in contravaloare tichete de masă, de la data scadenței fiecărei obligații lunare de plată si până la data plății efective a debitului principal precum si la plata sumei reprezentând actualizarea debitului principal cu rata inflație de la data scadenței fiecărei obligații lunare de plată si până la data plății efective a debitului principal . A respins cererea în privința tichetelor de masă aferente lunilor ianuarie 2022 si februarie 2022, ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta C. S.R.L., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub același număr.

Prin încheierea de ședință din 5 martie 2025, Curtea de Apel Constanța a reținut cauza în pronunțare și a amânat pronunțarea la 19 martie 2025, iar, apoi, la 26 martie 2025, când, prin încheierea de ședință de la acea dată a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se pune în discuția părților suspendarea judecății conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că în cadrul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, s-a dispus sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu mai multe întrebări preliminare privind interpretarea dispozițiilor Articolului 3 alin. (1) și (8) din Directiva 2001/23/CE. Prin încheierea din 30 aprilie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Constanța - secția I Civilă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 1 C. proc.

civ., a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea cererii de decizie preliminară ce face obiectul cauzei nr. C - 216/25 aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Împotriva încheierii din 30 aprilie 2025 a Curții de Apel Constanța - secția I Civilă a formulat recurs reclamanta A., indicând art. 483 și urm. C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea suspendării procesului, arătând că instanța de apel a dispus suspendarea procesului pentru sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în temeiul art. 267 TFUE, fără a verifica incidența întrebărilor preliminare asupra litigiului pendinte. Întrebările formulate către CJUE privesc interpretarea unor dispoziții generale ale Directivei 2001/23/CE (Art. 3 alin. (1) si Art. 8), fără a avea o legătură concretă și necesară cu soluționarea capătului principal de cerere privind plata salariilor restante.

Dispozițiile art. 413 alin. (1) C. proc. civ. privind suspendarea facultativă nu poate fi aplicat abuziv, întrucât acest fapt poate conduce la tergiversarea soluționării litigiului și acordarea posibilității intimatei de a se sustrage de la executarea obligațiilor pentru o perioadă nelimitată de timp. Recurenta-reclamantă a invocat încălcarea principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil. În acest sens a arătat că prin suspendarea procesului și sesizarea CJUE fără o legătură reală cu obiectul litigiului (respectiv plata salariilor restante), se aduce atingere gravă dreptului fundamental al salariatului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A mai arătat recurenta că proporționalitatea între scopul sesizării CJUE și interesele părților nu a fost respectată. De asemenea, a susținut lipsa pertinenței întrebărilor preliminare. Astfel, litigiul de față privește plata salariilor neachitate de cesionar în perioada noiembrie 2023 - martie 2024, perioadă în care salariatul se afla sub autoritatea și în subordinea cesionarului. Mai mult decât atât, Directiva 2001/23/CE nu are aplicabilitate directă asupra obligațiilor de plată a salariilor curente după finalizarea transferului și nu influențează răspunderea directă a angajatorului față de salariat. În cauză nu a fost depusă întâmpinare. Prin încheierea din 21.10.2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. La 17.11.2025 recurenta a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, iar, Înalta Curte a stabilit termen astăzi, 27 ianuarie 2026, pentru discutarea cererii de redeschidere a judecății, când a dispus repunerea cauzei pe rol și a reținut cauza în pronunțare. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat în raport de considerentele ce succed: Recurenta-reclamantă a susținut, în esență, faptul că instanța de apel trebuia să verifice incidența întrebărilor preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene asupra litigiului pendinte, iar nu să dispună suspendarea judecății apelului. Așadar, chestiunea de drept supusă analizei în recurs vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 indice 1 din C. proc.

civ., criticile părții circumscriindu-se motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, ce se referă la ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Înalta Curte constată că încheierea recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 indice 1 din C. proc. civ. Potrivit acestui text legal, instanța poate suspenda judecată când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară.

Instanța europeană poate fi sesizată în procedura deciziei preliminare în ipoteza în care, într-o cauză dedusă judecății în fața unei instanțe naționale, se ridică o nouă chestiune de interpretare care prezintă interes general pentru aplicarea unitară a dreptului european ori în ipoteza în care practica judiciară nu are o poziție unanimă în soluționarea unei situații juridice noi. Similaritatea cu o cauză pendinte pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene este reprezentată de incidența, în cauza în care se dispune suspendarea, a aceleiași dispoziții de drept a Uniunii cu privire la interpretarea căreia a fost sesizată deja Curtea prin procedura întrebării preliminare, instanța europeană putând, prin chiar considerentele hotărârii pe care o va pronunța, nu doar prin dispozitiv, să dea dezlegări în ce privește interpretarea dreptului Uniunii.

Urmare a acestor considerații teoretice, se reține că, atunci când instanța națională apreciază că speța cu care a fost învestită este asemănătoare cu cea în care s-a dispus sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene prin raportare la chestiunea de drept asupra căreia instanța europeană se va pronunța, are posibilitatea de a dispune suspendarea judecății, până la data pronunțării deciziei preliminarii. În cauză, se constată că este îndeplinită condiția similitudinii prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 indice 1 din C. proc. civ. Pentru ca hotărârea pronunțată, ca urmare a sesizării adresate instanței europene, să influențeze soluția ce va fi dată în cauză, este necesar ca acțiunea să cuprindă aspecte de nelegalitate similare, iar nu identice celor care fac obiectul întrebărilor adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Având în vedere obiectul întrebărilor preliminare și particularitățile cauzei pendinte, Înalta Curte reține că litigiul din dosarul nr. x/2024 este similar cu cel în care au fost formulate întrebările preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene, o eventuală decizie a instanței europene în cauza C-216/25, D., fiind necesară pentru soluționarea apelului cu care a fost învestită Curtea de Apel Constanța, întrucât are aptitudinea de a lămuri chestiunea litigioasă dedusă judecății. Fiind incident un caz de suspendare facultativă, instanța de apel este cea care analizează oportunitatea luării măsurii suspendării cauzei, prin raportare la motivele de apel cu care a fost învestită, astfel încât, contrar susținerilor recurentei, se constată că măsura suspendării judecății apelului declarat de pârâtă a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale.

Susținerea recurentei ce vizează lipsa pertinenței întrebărilor preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene nu poate fi analizată, deoarece nu antamează legalitatea soluției dispuse de instanță prin încheierea recurată. Nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil. Este adevărat că măsura suspendării are un efect dilatoriu, ducând la prelungirea duratei de soluționare a procesului, dar această împrejurare nu poate înlătura, prin ea însăși, aplicabilitatea instituției juridice, a cărei rațiune de reglementare, deplin valabilă și în situația dată, este de a conferi preeminență legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești, iar nu unei celerități a judecății supuse riscului de nelegalitate și netemeinicie.

Așadar, raportat la circumstanțele analizate în cauză, suspendarea judecății, dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 indice 1 din C. proc. civ., nu constituie o tergiversare nejustificată a procedurii, ci un mecanism procesual destinat asigurării coerenței soluției judiciare. În considerarea celor anterior prezentate, nu se poate reține în cauză încălcarea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 indice 1 din C. proc. civ. și incidența motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 30 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția I Civilă, în dosarul nr. x/2024.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 30 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția I Civilă, în dosarul nr. x/2024. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2026.