Decizia nr. 690/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 2887/2025 a Tribunalului Mureș

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 16 iulie 2025 sub nr. x/2025, reclamanta, A., a solicitat recunoașterea hotărârii de admitere a cererii de renunțare la consimțământul tatălui, B., pentru eliberarea pașapoartelor celor trei copii minori, pronunțate la data de 02 decembrie 2024 de Judecătoria Districtului Metropolitan Dublin, în dosarul nr. x/2024. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1095 și urm. C. proc. civ., coroborate cu Regulamentul (UE) 2019/1111. Prin sentința civilă nr. 2887 din 12 decembrie 2025, Tribunalul Mureș a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de recunoaștere a hotărârii străine în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, instanță a reținut incidența art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., și a constatat că instanța competentă să judece cererea de recunoaștere a hotărârii străine este Tribunalul Cluj întrucât, astfel cum a indicat reclamanta, domiciliul pârâtului se afla în localitatea Iara, județul Cluj. Învestit prin declinare, Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 58 din 11 februarie 2026, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând, din oficiu, judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, instanța a reținut incidența acelorași dispoziții legale, însă a constatat că, din verificările efectuate din oficiu, domiciliul activ al pârâtului, atât la data înregistrării cererii de recunoaștere a hotărârii străine, cât și la momentul pronunțării hotărârii, este în localitatea Iernut, județul Mureș. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul cauzei îl reprezintă cererea de recunoaștere pe teritoriul României a hotărârii din 02 decembrie 2024 pronunțate de Judecătoria Districtului Metropolitan Dublin în dosarul nr. x/2024 prin care a fost admisă cererea de renunțare la consimțământul tatălui (pârât) pentru eliberarea pașapoartelor minorilor C., D. și B.. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în raport cu obiectul cauzei, din perspectiva competenței de soluționare a cererii, sunt incidente dispozițiile Regulamentului (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25 iunie 2019 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și privind răpirea internațională de copii, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x 178/1 din 2 iulie 2019, care a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 și care a fost în vigoare până la 1 august 2022. Regulamentul instituie norme uniforme privind competența în materie de divorț, de separare de drept și de anulare a căsătoriei, precum și în ceea ce privește litigiile legate de răspunderea părintească cu un element internațional,

facilitând circulația în Uniune a hotărârilor, precum și a actelor autentice și a anumitor acorduri, prin dispoziții referitoare la recunoașterea și executarea acestora într-un alt stat membru. În acest sens, art. 30 din Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25 iunie 2019 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și privind răpirea internațională de copii prevede că: "(1) Hotărârile pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură specială.

(2) În special și fără a aduce atingere alin. (3), nu este necesară nicio procedură specială pentru actualizarea actelor de stare civilă ale unui stat membru pe baza unei hotărâri pronunțate în alt stat membru în materie de divorț, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei care nu mai poate fi supusă niciunei căi de atac în conformitate cu dreptul respectivului stat membru. (3) Orice parte interesată poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute la articolele 59-62 și, după caz, în secțiunea 5 a prezentului capitol și în capitolul VI, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate absența motivelor de refuz al recunoașterii menționate la articolele 38 și 39. (4) Competența teritorială a instanței comunicate Comisiei de fiecare stat membru în temeiul articolului 103 este stabilită de dreptul statului membru în care a fost inițiată o procedură în conformitate cu alin. (3) din prezentul articol.

(5) În cazul în care recunoașterea unei hotărâri se invocă pe cale incidentală în fața unei instanțe dintr-un stat membru, aceasta poate pronunța o hotărâre în acest sens". În ceea ce privește procedura internă privind recunoașterea pe teritoriul României a unei hotărâri străine, aceasta este reglementată prin dispozițiile art. 1095-1102 din C. proc. civ., în acest demers judiciar având calitate procesuală activă partea care se prevalează de respectiva hotărâre, iar calitate procesuală pasivă, partea în contradictoriu cu care a fost pronunțată hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, scopul acestei proceduri fiind, conform art. 1096 alin. (1) din C. proc. civ., ca hotărârea străină să beneficieze de autoritate de lucru judecat.

Referitor la instanța competentă material și teritorial să soluționeze o astfel de cauză, art. 1099 din C. proc. civ. prevede următoarele: "(1) Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de către tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine. (2) În cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București (...)". Se constată că, în ceea ce privește cererea de recunoașterea pe teritoriul României a unei hotărâri străine, competența teritorială a instanței se determină, ca regulă, în raport cu domiciliul sau sediul celui refuză recunoașterea, urmând ca, în ipoteza de excepție privind imposibilitatea de determinare a acestei instanțe, competența teritorială să aparțină Tribunalului București.

Se observă, totodată, că textul de lege nu prevede în mod explicit persoana împotriva căreia se îndreaptă cererea de recunoaștere a hotărârii străine, aceasta urmând a fi determinată de către instanță, prin raportare la situația concretă dedusă judecății, ținând cont de cadrul procesual stabilit de către reclamant. Înalta Curte reține că prevederile art. 1099 din C. proc. civ. reglementează o competență teritorială de ordine publică, fiind vorba despre o competență atribuită de legiuitor în mod expres unei anumite instanțe, respectiv cea de la domiciliul ori sediul pârâtului, ca parte care, prin ipoteză, refuză recunoașterea hotărârii străine.

În cauza pendinte, partea care refuză recunoașterea hotărârii din 02 decembrie 2024 pronunțate de Judecătoria Districtului Metropolitan Dublin în dosarul nr. x/2024, este cealaltă persoană care a figurat ca parte în cadrul cererii de luare a unei decizii în interesul copilului finalizată prin ordonanța instanței a cărei recunoaștere este solicitată în prezenta cauză, respectiv, pârâtul B.. De altfel, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, calitatea de pârât este indicată în mod expres și în cuprinsul hotărârii a cărei recunoaștere este solicitată . În acest sens, se constată că, în cadrul procedurii de regularizare a cererii, reclamanta a precizat cadrul procesual pasiv, indicând, în calitate de pârât, pe B. . De asemenea, reclamanta a indicat adresa de domiciliul a acestuia ca fiind în localitatea Iara, județul Cluj . Cu toate acestea, din verificările efectuate din oficiu de către Tribunalul Cluj, instanța a constatat că pârâtul are domiciliul activ, atât la data înregistrării cererii de chemare în judecată, cât și în prezent, în Iernut, județul Mureș.

Înalta Curte reține că, în ceea ce privește persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare a acesteia, iar noțiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ. ale cărui dispoziții prevăd că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.". În același sens, al locuinței declarate ca locuință principală, este și art. 27 alin. (1) din O.U.G.

nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români care prevede că "Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală". Dacă titularul și-a declarat domiciliul sau reședința, dovada acestora se face, ca regulă, pe baza mențiunilor din cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.". În sens procesual, noțiunea de "domiciliu" vizează locuința pe care o persoană și-a stabilit-o în fapt în localitatea în care trăiește, întrucât scopul urmărit de legiuitor este, așa cum rezultă din dispozițiile art. 153 și următoarele din C. proc.

civ., acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiului respectării dreptului la apărare și de a facilita administrarea probatoriului în vederea soluționării cauzei. În plus, având în vedere că legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile ale persoanei fizice, scopul acestei interpretări constă nu numai în încunoștințarea părții despre existența litigiului, ci și în facilitarea prezentării acesteia în fața instanței pentru a-și formula apărările și a exercita căile de atac prevăzute de lege. Prin urmare, asocierea explicită pe care legiuitorul a făcut-o în definiția domiciliului din noul C. civ.

cu locuința principală nu semnifică o îndepărtare de concepția domiciliului ca locuință "efectivă", ci, dimpotrivă, confirmă ideea de domiciliu ca situație de fapt, susceptibilă a fi probată prin orice mijloc de probă și lăsată la aprecierea instanței. În cauza pendinte, din actele dosarului rezultă că pârâtul și-a schimbat domiciliul de patru ori, din istoricul cuprins în fișa de evidență DEPABD rezultând că domiciliul acestuia a fost stabilit alternativ, fie în sat Iara, comuna Iara nr. 306, județul Cluj, fie în Iernut, str. x. Astfel, în perioada 2006-2009, domiciliul pârâtului a fost stabilit în sat Iara, comuna Iara, nr. 306, pentru ca, ulterior, în perioada, 2009-2011, acesta să fie stabilit în Iernut, județul Mureș.

În perioada 2011-2017, domiciliului pârâtului a fost stabilit în sat Iara, comuna Iara nr. 306, județul Cluj, pentru ca, ulterior, începând cu data de 06 septembrie 2017, domiciliul să fie din nou schimbat în localitatea Iernut, județul Mureș. Ca atare, prin raportare la situația concretă dedusă judecății, precum și la înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte reține că, deși, de cele mai multe ori, ceea ce prezintă relevanță, în principiu, este domiciliul în fapt al pârâtului, în prezenta cauză, în lipsa oricăror altor dovezi privind domiciliul faptic al pârâtului, este posibilă stabilirea instanței competente teritorial, în conformitate cu dispozițiile art. 1099 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu domiciliul oficial înscris în cuprinsul cărții de identitate, astfel cum este prevăzut de dispozițiile art. 91 alin. (1) C. civ.

În consecință, în raport cu domiciliul oficial al pârâtului, stabilit în localitatea Iernut, județul Mureș, instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Mureș. Prin urmare, pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș. Definitivă. Pronunțată astăzi, 01 aprilie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.