Decizia nr. 689/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 3532/2025 a Judecătoriei Vaslui

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 21 februarie 2025 sub nr. x/2025, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate între părți, la data de 02 septembrie 2017, în fața ofițerului de stare civilă a municipiului Târgu Mureș și înregistrată în Registrul Stării civile sub nr. x/02.09.2017, stabilirea domiciliului minorei C. la reclamantă, exercitarea exclusivă a autorității părintești, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere la veniturile realizate și revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv D.. În drept au fost invocate dispozițiile art. 373, art. 379 alin. (1), art. 397, art. 383 alin. (1) și (2), art. 400 și art. 529 C. civ.

și art. 915 și urm., precum și art. 927 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 3532 din 15 decembrie 2025, Judecătoria Vaslui a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Vaslui, invocată prin întâmpinare, și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența art. 915 C. proc. civ. și a constatat că instanța competentă să judece cererea de chemare în judecată este Judecătoria Mureș întrucât, la data formulării cererii, domiciliul pârâtului se afla comuna Sâncraiu de Mureș, aceasta fiind și localitatea în care părțile au avut locuința comună.

Învestită prin declinare, Judecătoria Târgu Mureș, prin hotărârea nr. 3709 din 26 februarie 2026, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Vaslui, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. În motivare, instanța a reținut incidența acelorași dispoziții legale, însă a constatat că, la data introducerii cererii de divorț, niciunul dintre soți nu mai locuia în circumscripția judecătoriei în care se afla cea din urmă locuință, iar pârâtul nu are locuința în țară, ci în Țările de Jos.

De asemenea, Judecătoria Târgu Mureș a reținut că prezintă relevanță locuința faptică a părților, iar nu unde acestea își au domiciliul legal. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea reclamantei A., prin care a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul B., stabilirea domiciliului minorei C. la reclamantă, exercitarea exclusivă a autorității părintești, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere și revenirea reclamantei la numele avut înaintea căsătoriei.

Înalta Curte constată că ambele instanțe aflate în conflict, în stabilirea competenței de soluționare a litigiului, s-au raportat la dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., care dispun în sensul că: cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul, însă aspectul care a generat ivirea conflictului negativ de competență îl reprezintă aprecierile diferite ale celor două instanțe cu privire la locuința părților.

Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opțiune între instanțele menționate de textul legal, fiind obligat să depună cererea de divorț la instanța competentă, în funcție de ordinea prevăzută de text. Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

În ceea ce privește noțiunea de "locuință", aceasta trebuie înțeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuiește efectiv, iar nu locuința statornică și principală; altfel spus, ceea ce are relevanță în stabilirea competenței teritoriale în această materie este locuința faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate. În cauza pendinte, domiciliul înscris în cartea de identitate al ambelor părți este în comuna Sîncraiu de Mureș, județul Mureș. Cu toate acestea, domiciliul în fapt al reclamantei este în municipiul Vaslui, județul Vaslui, conform celor indicate de aceasta prin cererea de chemare în judecată și a celor rezultate din raportul de anchetă socială . În ceea ce privește domiciliul în fapt al pârâtului, din actele dosarului rezultă că pârâtul nu se află în țară.

În acest sens, reclamanta a indicat prin cererea de chemare în judecată că, în anul 2023, pârâtul a plecat în Italia, din acel moment fiind despărțiți în fapt, iar prin întâmpinarea depusă, pârâtul a indicat în mod expres că locuiește și muncește în Regatul Țărilor de Jos . De asemenea, pârâtul, prin reprezentat convențional, a indicat că dorește desfășurarea programului de vizită la adresa din comuna Sânpaul, sat Valea Izvoarelor, județul Mureș . Cu toate acestea, la adresa indicată, nu a putut fi realizată ancheta socială întrucât, nu pârâtul este cel care locuiește la adresa respectivă, ci o altă familie, iar persoana prezentă la domiciliu a declarat că pârâtul se află la muncă în Olanda . În același sens, în raportul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantei, se reține că aceasta a declarat că pârâtul, în prezent, se află în Olanda și că menține legătura telefonic cu fiica sa.

Nu în ultimul rând, în cuprinsul raportului de anchetă socială, reclamanta a precizat că, înainte de căsătorie, în anul 2017, a achiziționat un imobil în județul Mureș, comuna Sîncraiu de Mureș, sat Sîncraiu de Mureș, str. x, unde a locuit împreună cu soțul și fiica, iar ulterior, în anul 2024, aceasta a vândut imobilul . În fine, faptul că pârâtul nu are o locuință în țară rezultă din chiar modalitatea în care a înțeles să își prezinte apărările și solicitările în fața instanței. În acest sens, dincolo de mențiunea expres indicată în cuprinsul întâmpinării, conform căreia pârâtul locuiește și muncește în Regatul Țărilor de Jos, din chiar modalitatea în care a solicitat programul de vizitare rezultă că domiciliul în fapt al acestuia nu este în țară.

Astfel, prin întâmpinare, pârâtul a solicitat stabilirea unui program de vizitare, cu ridicarea minorei de la domiciliul mamei, de jumătate din perioada vacanțelor școlare, motivat de faptul că o altă variantă de program, cum ar fi vizitele săptămânale, ar fi foarte dificil de realizat. În consecință, susținerea pârâtului din cuprinsul notelor de ședință depuse în fața Judecătoriei Vaslui prin care precizează că are locuința efectivă în comuna Sîncraiu de Mureș și că lucrează ocazional în Regatul Țărilor de Jos, însă nu are locuința efectivă în acel stat, nu este susținută de niciun înscris din dosar, din actele și verificările efectuate rezultând contrariul. În aceste condiții, cum, la data demarării litigiului, respectiv 21 februarie 2025, reclamanta locuia în municipiul Vaslui, județul Vaslui, iar pârâtul nu locuiește în țară, în cauză este incidentă ipoteza prevăzută de art. 915 alin. (1) ultima teză C. proc.

civ., care are în vedere împrejurarea că, atunci când pârâtul nu are locuința în țară, iar instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul. Or, în cauză, reclamanta are domiciliul în municipiul Vaslui, județul Vaslui, localitate care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Vaslui, instanța competentă să soluționeze cererea de divorț dedusă judecății. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui. Definitivă. Pronunțată astăzi, 01 aprilie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.