Decizia nr. 664/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea formulată la data de 20.07.2017 și înregistrată sub nr. x/3 la Tribunalul București, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu S.C. B. S.A. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, a solicitat: - în principal să se constate nulitatea înregistrării modelului nr. x denumit Electromecanism de Barieră Automată pentru Calea x (model x) deținut de pârâta B. deoarece acest desen este lipsit de noutate; - în subsidiar, să se constate nulitatea înregistrării modelului x deoarece acesta nu are caracter individual; să se constate nulitatea înregistrării modelului x deoarece obiectul cererii de înregistrare a acestui model, se încadrează în prevederile art. 8 (1) din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor (Legea nr. 129/1992), respectiv modelul este determinat exclusiv de o funcție tehnică; să fie obligat OSIM să radieze modelul x din Registrul de desene și modele; să fie obligată pârâta B. la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea din 12.12.2019, Tribunalul București a respins obiecțiunile la raportul de expertiză, cauza fiind amânată la 13 februarie 2020.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 664/09.07.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată, fiind obligată reclamanta la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată (onorariu expert) către pârâtă.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 515/A din 23 martie 2023 a Curții de Apel București - secția a IV-a civilă s-a admis apelul declarat de către apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 664/09.07.2020 și a încheierii de ședință din 12.12.2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017. A fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii. S-a constatat nulitatea modelului industrial nr. x/1.03.2001 (Electromecanism de barieră automată pentru calea ferată). A fost obligat OSIM la radierea înregistrării acestui model industrial. A fost obligată pârâta sa plătească reclamantei suma de 2000 RON cheltuieli de judecată în prima instanță. A fost obligată intimata-pârâtă să plătească apelantei-reclamante suma de 30.800 RON (7000 onorariu inițial expert și 23.800 RON onorariu avocațial) cheltuieli de judecată în apel. S-a majorat onorariul expertului judiciar cu suma de 7000 RON, fiind obligată apelanta-reclamantă să completeze plata onorariului în termen de 10 zile de la data prezentei decizii.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., criticând-o pentru nelegalitate. În cuprinsul cererii de recurs, pârâta solicită admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei atacate, dar și a sentinței și respingerea apelului și a acțiunii, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Invocă excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a necompetenței de ordine publică a instanței care s-a pronunțat în soluționarea nulității înregistrării modelului industrial, pronunțând nulitatea modelului, în ce privește obiectul acesteia, prin raportare la prevederile art. 24 din Legea nr. 192/1992 forma în vigoare la 04.12.2001, deși o atare competență este dată Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, iar numai în contestația împotriva hotărârii de reexaminare instanța de judecată are competența de a se pronunța, în ce privește înregistrarea modelului industrial. Arată că sunt îndeplinite și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pentru faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în condițiile în care nulitatea înregistrării modelului industrial solicitat prin acțiune și nulitatea modelului pronunțată de instanță este dată prin art. 24 din Legea nr. 192/1992 în competența OSIM. Susține că instanța a soluționat, într-o procedură nesolicitată (art. 37 din Legea nr. 129/1992), o cerere de natura altei proceduri și de competența altui organ jurisdicțional, cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (1), (2) și 5 și a art. 9 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage incidența art. 488 pct. 4 și 8 din același cod. Invocă excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește obiectul acesteia, prin raportare la prevederile legale aplicabile și obiectul expres al acțiunii din perspectiva fondului cauzei. Astfel, arată că acțiunea formulata este inadmisibilă, căci aceasta poartă asupra unui obiect cu privire la care legea consacră admisibilitatea acțiunii în anulare numai cu privire la certificatul de înregistrare - act scris, instrumentum probatione al înregistrării, iar nu asupra modelului sau asupra înregistrării modelului. Așa fiind, în acțiunea de față instanța de apel a constatat nulitatea modelului industrial, în condițiile în care Legea nr. 192/1992 prevede numai posibilitatea constatării nulității certificatului de înregistrare ori a hotărârii de înregistrare a modelului, încălcând prin aceasta normele de procedură, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. De asemenea, învederează că acțiunea nu a fost întemeiată pe art. 37 din Legea nr. 192/1992, că în cauză nu a operat nicio calificare a actelor sau faptelor cauzei, astfel că nici obiectul acțiunii nu putea fi modificat decât cu încălcarea art. 9 alin. (2) C. proc. civ..; prin ne verificarea de către instanță a condițiilor de admisibilitate a acțiunii au fost încălcate prevederile art. 22 alin. (1) și (2) C. proc. civ. In cauză sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 si 8 C. proc. civ.., decizia recurată fiind dată cu încălcarea art. 22 alin. (1) si 2 C. proc. civ. și art. 24 și 37 din Legea nr. 192/1992, forma în vigoare în 2001, și aplicarea greșită a normelor de drept material, dar și a normelor de procedură prevăzute de art. 24 și 37 din Legea nr. 192/1992. Mai invocă excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii din perspectiva art. 33 C. proc. civ., având în vedere că aceasta încearcă să obțină protecția unui drept "având la bază propria-i inturpitudine, în mod nelegitim". În acest sens, arată că reprezentantul legal al reclamantei, în calitate de președinte al CA al A. a fost în intervalul 2006-2008 și angajat al CN CFR, respectiv director de investiții, astfel că a putut lua cunoștiință de cartea tehnică de exploatare a modelului industrial al recurentei, ce conținea desenul barierei reprezentate în model pe care si-a întemeiat acțiunea pendinte, iar ulterior a folosit aceste informații atât în proiectul realizat cu fonduri europene, cât și prin reproducerea și vânzarea produselor identice, conform propriilor susțineri. Din această perspectivă, susține că sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. față de încălcarea normelor de drept material menționate la art. 33 și 35 C. civ. si art. 1 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, invocă excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva faptului că nulitatea certificatului nu putea fi cerută doar pe durata valabilității certificatului de înregistrare, conform art. 37 alin. (2) din Legea nr. 129/1992, forma în vigoare în anul 2001, iar durata acestuia nu putea fi mai mare de 15 ani, în raport cu art. 31 din același act normativ. Arată că acțiunea a fost promovată după împlinirea termenului de 15 ani, calculat de la data emiterii certificatului x/04.12.2001, iar sub acest aspect sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin încălcarea art. 37 alin. (2) raportat la art. 31 din Legea nr. 129/1992, forma în vigoare în 2001. Invocă și excepția inadmisibilității modului de soluționare al cauzei de către instanța de apel, care a anulat modelul, soluție neprevăzută de Legea nr. 129/1992 și a obligat OSIM la radierea înregistrării, deși certificatul de înregistrare este în vigoare. Consideră, astfel, că sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin încălcarea art. 24 și 37 C. proc. civ., dar și a Legii nr. 129/1992 în întregul său, din perspectiva competenței instanței din punct de vedere al soluțiilor pe care le poate pronunța. În ceea ce privește motivele de nelegalitate privitoare la fondul cauzei, arată, în esență, că instanța de apel: - a pronunțat o soluție inadmisibilă și contradictorie, cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ. - nu a analizat legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, cu încălcarea prevederilor art. 479 alin. (1) C. proc. civ. ceea ce atrage incidența prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. - a soluționat cauza reținând confuzia indusă de reclamantă prin acțiune, aceea că modelul înregistrat de recurentă ar reprezenta, în fapt, doar un model de barieră; - a încălcat prevederile art. 9 din Legea nr. 129/1992 prin neverificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru admiterea probatoriului și a acțiunii prevăzute de acest temei, dispunând expertizarea prin comparație cu produse care nu puteau fi supuse verificării; - a aplicat retroactiv art. 8 și art. 1 1 lit. d), e) și h) din Legea nr. 129/1992, care nu erau în vigoare la data înregistrării, dar și cu încălcarea prevederilor art. 9 din lege. Consideră că instanța de apel nu a examinat înregistrarea modelului sub aspectul nulității, cum ar fi procedat OSIM, încălcând "prevederile Legii 129/1992, prin raportare la prevederile art. 1246 C. civ. în ce privește verificarea încălcării condițiilor cerute de lege pentru înregistrarea valabilă a modelului", ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 teza finală și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește aspectul că forma modelului de barieră ar fi determinată de o funcție tehnică, solicită instanței să constate că la data înregistrării modelului legislația specială nu definea ce desemnează funcția tehnică, iar, în ceea ce privește expresia "caracteristicile aspectului unui produs sunt impuse de funcția sa tehnică", arată că nici legislația națională, nici art. 8 alin. (1) din Regulamentul nr. 6/2002 sau alte dispoziții din acest regulament, nici chiar Directiva nr. 98/71/CE privind protecția juridică a desenelor și modelelor industriale nu precizau ce trebuie să se înțeleagă prin această expresie. Susține că prevederile art. 10 din Legea nr. 129/1992 sunt neconstituționale, în lipsa unei definiții legale și a unor criterii expres și limitativ precizate din care să rezulte ce semnifică în accepțiunea legiuitorului aspect determinat de o funcție tehnică, în mod special modelelor care încorporează prin ele însele și o funcție tehnică; aceste dispoziții nu întrunesc condițiile de previzibilitate și accesibilitate prevăzute de lege, necesare pentru destinatarul ei, care nu se bucură de claritatea normei legate, astfel încât să-și adapteze conduita în funcție de aceasta; textul încalcă prevederile art. 23 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative precum și art. 8 alin. (4) și 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000; sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 15, art. 16 alin. (1), art. 44 și art. 53 alin. (1) din Constituție, prin raportare la prevederile Legii nr. 129/1992 în sensul restrângerii dreptului de a primi protecția conferită de lege din criterii arbitrare sau neverificabile, atunci când un model industrial îndeplinește prin natura sau caracterul său mixt și o funcție tehnică, prin raportare la art. 6 din CEDO, prin imposibilitatea verificării, stabilirii și cenzurării de către instanța de judecată a incidenței sau nu a faptului daca aspectul unui produs este sau nu determinat de o funcție tehnică; prevederile criticate pentru neconstituționalitate încalcă dispozițiile prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție, prin prisma principiului securității juridice, al accesibilității, previzibilității și clarității legii, dar și a protecției dreptului la înregistrarea și păstrarea drepturilor conferite de Legea nr. 129/1992. În ceea ce privește referirea la cererea de avizare depusă la CN CFR infrastructură în anul 2000, aceasta este nelegală din doua considerente: Sub un prim aspect, arată că această cerere provenea de la autorul modelului ca urmare a informațiilor oferite de autor sau a acțiunii întreprinse de către acesta ori de către succesorul lui în drepturi în cursul perioadei de 12 luni care precedă data de depunere a cererii sau data de prioritate și se încadra astfel în excepția prevăzută de art. 8 l alin. (3) din Legea nr. 192/1992; această prevedere - art. 81 a fost introdusă în Legea nr. 129/1992 la data de 07/02/2003 prin Legea 585/2002, nefiind aplicabilă cauzei, iar instanța de apel trebuia să cenzureze această concluzie din oficiu. Pe de altă parte, sub un alt aspect, contrar celor reținute de instanța de fond, în cauză nu poate opera autoritatea de lucru judecat, căci hotărârea instanței de fond a fost schimbată în tot. Sub un alt aspect, dat fiind faptul că în cauză sunt invocate modele cu element de extraneitate și având în vedere că instanța s-a pronunțat nelegal asupra înregistrării modelului, în cauză ar fi devenit incidente dispoziții de drept internațional precum Actul de la Haga, în ce privește îndeplinirea condițiilor din art. 8 al Actului. În concluzie, solicită admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei atacate, dar și a sentinței și respingerea apelului și a acțiunii, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 teza finală și 8 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că acesta este nefondat în întregul său. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de reclamantă prin întâmpinare.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 26 noiembrie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 515 A 5 din 23 martie 2023 a Curții de Apel București - secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. și intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. A fost fixat termen de judecată la data de 18 martie 2025, ora 10 30 , în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Motivele de recurs dezvoltate de pârâtă cu privire la decizia instanței de apel au fost numerotate de parte, deși sub anumite secțiuni sunt dezvoltate mai multe critici, iar o serie de susțineri apar repetat la diferite secțiuni ale cererii; evaluarea lor de către instanța de recurs relevă că o parte dintre acestea sunt inadmisibile pentru că reprezintă chestiuni invocate prima dată în recurs, fiind astfel invocate omisso medio, o altă parte dintre critici nu poate fi încadrată în cazurile de casare prevăzute de lege, constituind critici de netemeinicie, ce nu pot fi evaluate prin prisma legalității și numai o a treia parte dintre motivele dezvoltate poate fi examinată în registrul motivelor de recurs limitativ enumerate de art. 488 C. proc. civ. De aceea, răspunsurile instanței de recurs vor privi distinct aceste categorii de critici, grupate în funcție de răspunsul comun sau abordate separat, dacă este cazul. Susținerile recurentei de sub pct. I.1, I.2, I.3 și I.4 sunt formulate omisso medio, respectiv cu încălcarea autorității de lucru judecat. Potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor." Motivele de recurs care au fost invocate cu încălcarea acestei norme sunt cele referitoare, în esență, la inadmisibilitatea acțiunii pentru motivul că instanța judecătorească nu era competentă a soluționa cererea (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.), pentru motivul că instanța nu putea dispune decât anularea certificatului de înregistrare a modelului și nu a modelului în sine (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), precum și pentru motivul că nulitatea certificatului se poate dispune numai pe durata de valabilitate a acestuia, care în speță s-a împlinit în anul 2015, anterior sesizării instanței cu acțiunea reclamantei, în anul 2017 (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) și excepția lipsei de interes a acțiunii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.). În speță, cercetarea lucrărilor dosarului a relevat că, deși motivele de recurs în discuție îmbracă forma unor excepții peremptorii referitoare la cererea de chemare în judecată, tinzând la respingerea acțiunii, excepția de inadmisibilitate pentru aceste motive nu a fost invocată nici în fața primei instanțe și nici în apel. De aceea, criticile de la pct. I.1, I.2 și I.4 nu pot fi primite în recurs, pentru că se opune art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care dispune ca instanța de recurs să realizeze controlul de legalitate al deciziei din apel - ceea ce presupune să analizeze corecta dezlegare a problemelor de drept cu care ea a fost învestită; în speță însă, menționatele probleme nu au fost invocate până în etapa recursului. Chiar dacă ele ar constitui motive de ordine publică, astfel cum susține recurenta, dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. ar rămâne incidente, pentru că textul nu distinge în funcție de natura - de ordine publică sau privată - a excepțiilor sau apărărilor invocate omisso medio. Când legiuitorul a intenționat a permite părților să invoce direct în recurs excepții de ordine publică, a indicat expres aceasta, cum este cazul art. 432 C. proc. civ., care arată că invocarea pentru prima dată în recurs a excepției autorității de lucru judecat se poate face chiar cu înlăturarea regulii neînrăutățirii situației în propria cale de atac (non reformatio in pejus). În privința excepției lipsei de interes (I.3), aceasta a fost invocată prin întâmpinarea pârâtei depusă în etapa judecății în primă instanță și a fost respinsă de tribunal la termenul de judecată din 14 iunie 2018. Partea vătămată de dispoziția cuprinsă în încheierea interlocutorie de la data menționată avea posibilitatea de a o ataca, potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., odată cu fondul. De asemenea, dacă soluția asupra fondului îi era favorabilă și astfel nu se justifica declararea unui apel împotriva sentinței, partea interesată în schimbarea soluției date excepției lipsei de interes - pârâta - putea formula apel incident conform art. 472 alin. (1) C. proc. civ., în cadrul soluționării apelului principal declarat de partea care a căzut în pretenții (în speță reclamanta). În absența unui apel principal sau incident cu privire la încheierea din 14 iunie 2018, soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei de interes a intrat sub efectul autorității de lucru judecat, astfel încât chestiunea nu mai poate fi dedusă judecății în etapa recursului. Sub punctul II din memoriul de recurs au fost invocate mai multe chestiuni, care țin fie de nelegalitatea, fie de netemeinicia acțiunii. Se pot identifica, în condițiile unei expuneri lipsite de structura logico-juridică specifică unui control de legalitate în etapa recursului, următoarele critici de nelegalitate: - că instanța de apel nu a realizat un control de legalitate al hotărârii primei instanțe, încălcând astfel dispozițiile art. 479 C. proc. civ. Critica nu poate fi încadrată în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care sancționează situația "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii;" Astfel, Curtea de apel, competentă potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., a soluționat apelul declarat împotriva hotărârii date în primă instanță de Tribunal; totodată, necompetența Curții de apel nu a fost invocată în fața acesteia, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. În plus, susținerea că instanța de apel nu a evaluat legalitatea sentinței primei instanțe nu corespunde premisei cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Nu se pune în discuție prin această critică nici greșita interpretare sau aplicare a unei norme de drept substanțial, astfel încât nu se poate examina motivul de recurs nici prin prisma cazului de casare de la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., ci numai prin prisma cazului de casare de la pct. 5 - încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Cu toate acestea, prevederile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. (potrivit cu care "Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu.") nu au fost încălcate în speță, deoarece instanța de apel, învestită cu apelul reclamantei, care a criticat atât stabilirea situației de fapt de către Tribunal, cât și aplicarea legii, a devoluat pe deplin cauza și a determinat faptele relevante potrivit propriei aprecieri asupra probatorului administrat, dezlegând totodată și problemele de drept litigioase în speță. Din această perspectivă absența unor afirmații exprese în sensul nelegalității sau netemeiniciei sentinței apelate nu sunt determinante în registrul legalității deciziei recurate, deoarece toate argumentele în fapt și în drept expuse de instanța de apel - care a judecat cauza cu respectarea art. 477 și art. 479 C. proc. civ. - implică netemeinicia și nelegalitatea sentinței atacate. - că s-a avut în vedere un model pentru o barieră, când în realitate, deși modelul reprezintă o barieră, el a fost înregistrat pentru un echipament pentru distribuția și comanda energiei electrice (în clasa 13 din clasificarea Locarno). Această chestiune nu poate fi circumscrisă unei critici de nelegalitate; instanța s-a raportat la modelul înregistrat și la documentele care înfățișau obiectul acestuia și care fuseseră făcute publice anterior; de altfel, deși susține că înregistrarea privește un echipament pentru distribuția și comanda energiei electrice, însăși recurenta arată în același timp că modelul reprezintă și o barieră. - că s-a procedat la aplicarea retroactivă a art. 8 alin. (3) și art. 1 1 lit. d), e) și h) ale Legii nr. 129/1992; Rezultă din formularea acestui motiv de recurs că recurenta consideră că instanța de apel a aplicat în cauză o formă a legii ce nu era în vigoare la data depozitului modelului atacat. O asemenea afirmație nu este însă susținută de considerentele deciziei recurate, în care instanța s-a raportat la legea în forma în vigoare de la data depozitului, citând, de altfel, la pagina 8 a hotărârii normele evocate - art. 8 și art. 9 din legea nr. 129/1992 astfel cum erau în vigoare în anul 2001. S-a susținut totodată că instanța de apel a avut în vedere definiția dată modelului - prin art. 1 1 din lege, introdus prin Legea nr. 585/2002 - dar nici această susținere nu își găsește suportul în considerentele deciziei. Instanța de apel a analizat aspectul obiectului pentru care s-a acordat protecția, ceea ce corespunde normativ cu art. 8 din Legea nr. 129/1992 la data depozitului: "Poate fi înregistrat ca desen sau model industrial aspectul nou al unui produs având o funcție utilitară." Împrejurarea că, în evaluarea cauzei, instanța a avut în vedere caracteristicile obiectului - formă, culoare, proporții - nu poate fi considerat o aplicare retroactivă a legii, cât timp înțelesul cuvântului "aspect" este acela de mod în care se prezintă un obiect sau o ființă, deci acele caracteristici care pot fi percepute vizual. - că instanța a luat în considerare numai o parte din model - această afirmație este contrazisă de considerentele deciziei, care analizează fiecare parte a modelului, dar și ansamblul său. - că au fost încălcate dispozițiile art. 9 din Legea nr. 129/1992 - critică ce poate fi examinată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea acestei critici, recurenta deduce judecății susținerile sale privind dovezile pe care s-a întemeiat instanța în aprecierea noutății; din această perspectivă, pot fi analizate în recurs doar chestiunile care privesc condițiile în care poate fi reținută absența noutății, nu și dovada concretă a neîndeplinirii acestei condiții, care revine spre apreciere instanțelor de fond și care nu reprezintă o chestiune de legalitate. De aceea, nu vor fi analizate susținerile recurentei în sensul că nu s-a făcut dovada de către reclamantă că modelul nu era nou, respectiv că modelul anterior nu a fost făcut public și nici nu vor fi reevaluate elementele probatorii pe baza cărora instanța de apel a tranșat aceste chestiuni (e.g. rapoartele de expertiză, pretinsa absență a unei dovezi în sensul că produsul din catalogul C. a existat în realitate și că a fost făcut public). Referitor la standardul probatoriu al distrugerii noutății, s-a arătat că neîndeplinirea cerinței noutății nu putea fi dovedită de reclamantă decât cu alte modele cu prioritate recunoscută și făcute cunoscute public în țară și în străinătate, pentru aceeași categorie de produse. Conform art. 9 din Legea nr. 129/1992 (în forma la data depozitului): "Un desen sau un model industrial este nou dacă, anterior datei de constituire a depozitului reglementar al cererii sau al priorității recunoscute, nu a mai fost făcut public, în țară și în străinătate, pentru aceeași categorie de produse. Un desen sau model este considerat industrial dacă obiectul la care se aplică desenul sau modelul poate fi reprodus ori de cîte ori este necesar. Divulgarea desenului sau modelului industrial nu se ia în considerare în cazul în care emană de la autor sau succesorul său în drepturi și s-a produs în termen de 12 luni, care a precedat înregistrarea cererii." Astfel cum în mod corect a consemnat instanța de apel, art. 9 nu se referă exclusiv la modele înregistrate anterior, ci la orice împrejurare în care se poate constata pe baza probelor administrate că înfățișarea obiectului reprodus în desen sau model a fost făcută cunoscută anterior publicului, în orice modalitate, în țară sau în străinătate. Prin susținerea necesității ca noutatea să fie examinată exclusiv prin comparație cu alte modele înregistrate, recurenta adaugă la lege; or, cum în mod corect a reținut curtea de apel, legea nu distinge în sensul ca anterioritatea să fie determinată exclusiv pe baza unei înregistrări a unui model, astfel încât acest argument nu poate fi primit. De aceea, este lipsit de relevanță faptul că elementele distructive de noutate reținute de instanța de apel nu au avut și calitatea de desene sau modele înregistrate, astfel încât toate argumentele din recurs care valorifică această susținere sunt nefondate. Similar, este lipsită de relevanță pentru aceleași motive și împrejurarea că a fost reținută lipsa de noutate pe baza unui înscris ce reprezenta partea desenată a unui brevet de invenție, cât timp s-a apreciat că acesta a fost făcut public anterior depozitului realizat de recurentă. Este, de asemenea, indiferentă pentru chestiunea în litigiu, soluția tehnică protejată în cuprinsul brevetului de invenție ce constituie anterioritate în cauză, cât timp partea desenată, parte integrantă a brevetului, înfățișează tocmai un produs cu aspectul celui pentru care recurenta a obținut protecția prin model. În cuprinsul dezvoltării acestor critici, recurenta a susținut și incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza finală C. proc. civ., referitoare la existența în cuprinsul hotărârii exclusiv a unor motive străine de natura cauzei. Înalta Curte constată însă că decizia recurată este argumentată în fapt și în drept complet, pertinent și convingător; de aceea, împrejurarea că recurenta nu este de acord cu reperele avute în vedere de instanță pentru verificarea cerinței noutății nu poate echivala cu existența unor motive străine și această critică este găsită nefondată. - că încălcarea Legii nr. 129/1992 a rezultat și din aceea că instanța nu a verificat ceea ce a verificat Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci la data înregistrării modelului, dar această împrejurare nu constituie un motiv de nelegalitate. Astfel, având în vedere că prin cererea de anulare se poate invoca existența unui model anterior - chiar dacă nu este înregistrat ca atare, cum s-a arătat - atât în țară, cât și în străinătate, Înalta Curte reține că Oficiul nu putea realiza o atare examinare cu ocazia înregistrării, deoarece nu avea la dispoziție decât modelele înregistrate. Distrugerea noutății în alte modalități poate fi valorificată de cel interesat pe calea opoziției în cursul procedurii de înregistrare sau a cererii de anulare a modelului, ulterior înregistrării. Cu privire la înlăturarea opiniei expertului parte al recurentei, Înalta Curte reține că aprecierea cu privire la caracterul doveditor al probelor administrate, inclusiv cu privire la temeinicia constatărilor experților revine instanței de apel și că, atât timp cât aceasta din urmă a argumentat însușirea concluziilor expertizei judiciare și înlăturarea lucrării expertului parte, această chestiune nu poate fi cenzurată din perspectiva legalității. - că instanța a încălcat reglementarea secundară, respectiv Instrucțiunile Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci privind condițiile pentru depunerea, examinarea cererilor și eliberarea certificatelor de înregistrare pentru desene și modele industriale în conformitate cu Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale, aprobate prin Decizia nr. 416 din 8.11.2000 și publicate în BOPI-DMI nr. 11/2000. Instanța de recurs reține, pe de-o parte, că în cele ce preced s-a arătat că examinarea realizată de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci în temeiul procedurii în vigoare la data depozitului reclamantei nu presupunea decât verificarea existenței altor desene sau modele înregistrate, ceea ce nu limitează însă posibilitatea de a cere anularea înregistrării dacă cerințele de valabilitate ale desenului sau modelului nu sunt întrunite. Prin urmare, o procedură ca cea evocată în cuprinsul acestor critici este aplicabilă Oficiului și nu instanței chemată a soluționa cererea de anulare a desenului/modelului industrial. Pe de altă parte, Instrucțiunile invocate nu reprezintă o reglementare secundară, ci cel mult legislație terțiară, un instrument de lucru intern, emis pentru desfășurarea activității de examinare; din această perspectivă, un astfel de act nu poate decât să organizeze aplicarea legii și nu poate prevedea condiții substanțiale care să exceadă legii sau care să nu fie ele însele deja prevăzute de lege. De aceea, Înalta Curte reține că instanța de apel nu era ținută a avea în vedere eventuale cerințe pentru înregistrarea desenului/modelului cuprinse în Instrucțiunile menționate și care nu erau prevăzute de lege. - că prevederile art. 10 din Legea nr. 129/1992, care interzic înregistrarea modelului al cărui aspect este determinat de o funcție tehnică, omițând a defini noțiunea de funcție tehnică, nu pot fi aplicate; se arată în același timp că dispozițiile nu sunt previzibile și accesibile, cuprind criterii arbitrare și neverificabile, permit aplicarea abuzivă și discriminatorie, afectează principiul securității juridice, al legalității și al încrederii legitime, sunt insuficient elaborate și permit aplicarea unei derogări fără limite pentru că sfera acesteia nu poate fi determinată, iar aplicarea lor modelelor înregistrate pentru clasa 13 a clasificării de la Locarno ar semnifica interzicerea înregistrării oricărui model pentru această clasă (II.6). Înalta Curte reține, în primul rând, că o bună parte dintre susținerile mai sus rezumate nu pot fi examinate de instanța chemată a aplica și interpreta legea, pentru că ele sunt specifice unor critici de neconstituționalitate; or, după cum s-a discutat cu ocazia dezbaterilor asupra recursului în ședința publică din 18 martie 2025, recurenta nu a înțeles să solicite sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate. Firește că, astfel cum a susținut reprezentantul recurentei, instanța de recurs este chemată a proceda la interpretarea legii inclusiv prin prisma principiilor cu valoare constituțională ori a celor ce protejează drepturi fundamentale reglementate de convenții internaționale la care România este parte și având în vedere și regulile de tehnică legislativă la care face trimitere argumentarea recurentei; cu toate acestea, operațiunea de interpretare a legii desfășurată de această manieră nu poate avea ca efect lipsirea completă de efecte a normei, înlăturarea sa din ansamblul legislativ, deoarece un asemenea demers nu este dat în competența instanței de judecată. Dimpotrivă, dacă textul aduce atingere unei norme constituționale, atribuția de a valorifica o atare atingere este dată Curții Constituționale. De aceea, instanța de recurs observă că, pentru a răspunde susținerii recurentei în sensul că art. 10 din Legea nr. 129/1992 folosește o noțiune nedefinită legislativ - funcția tehnică a modelului - și că de aceea ea nu poate fi aplicată, este necesar a arăta că rolul judecătorului în procesul civil este să determine modul de aplicare a dispoziției legale relevante pentru cauză, folosind mijloacele legale de interpretare. Totodată, art. 5 C. proc. civ. și art. 1 alin. (1) și (2) C. civ. obligă instanța a soluționa cauza pe baza izvoarelor dreptului care se află la dispoziția sa, astfel încât simpla susținere că nu este definit înțelesul unei noțiuni cu care legea operează nu atrage inaplicabilitatea normei, dacă judecătorul deține instrumentele necesare pentru a determina acest înțeles. În speță, instanța de apel a avut în vedere conținutul semantic al noțiunii de funcție tehnică - respectiv de rol în ansamblul metodelor, procedeelor și regulilor aplicate în executarea unor lucrări sau, în general, în practicarea unei profesii - acest aspect rezultând din împrejurarea că a evaluat rolul pieselor ce compun modelul conform descrierii, fiecare în parte și toate împreună, conchizând în sensul că scopul elementelor reprezentate în model este acela de a asigura funcționarea barierei, automate sau semiautomate. Prin urmare, instanța de apel a reținut (implicit) că nu există o dificultate în stabilirea înțelesului noțiunii de funcție tehnică; de altfel, în acest demers s-a raportat și la dezlegările cuprinse în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, invocate chiar de recurenta pârâtă, care nu au caracter obligatoriu în speța pendinte, dar care oferă argumente pertinente legate de scopul reglementării (existentă și în legislația UE corespunzătoare); or, scopul legii oferă instanței argumentul de interpretare teleologică. De aceea, chiar dacă în aprecierea recurentei norma (art. 10 din Legea nr. 129/1992 la data depozitului litigios) este lipsită de calitățile previzibilității, certitudinii, echității și accesibilității, fiind arbitrară și discriminatorie, aceste argumente nu pot fi primite în contextul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, pentru că norma apare suficient de clară pentru a fi aplicată, iar elementele de fapt ce au stat la baza aprecierii instanței de apel au fost fundamentate de constatările expertului judiciar, cenzurate și completate de instanță. În privința motivului de recurs încadrabil în cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care s-a susținut că instanța era ținută a verifica existența unui depozit internațional, în temeiul art. 8 din Actul de la Haga din 28.11.1960, instanța de recurs reține în primul rând că acest text se aplică procedurii administrative de înregistrare și nu procedurii de anulare; în al doilea rând, chiar dacă se poate accepta că în procedura judiciară de anulare pentru lipsa noutății se poate dovedi o prioritate favorabilă rezultată dintr-un depozit internațional, revenea părții interesate - titularului modelului, recurenta-pârâtă - sarcina de a invoca și dovedi existența unui asemenea depozit. Or, o asemenea susținere nu s-a formulat în cauză. Pentru ansamblul acestor considerente, constatând că motivele recursului sunt fie inadmisibile, fie neîntemeiate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Văzând că recurenta a căzut în pretenții, în temeiul art. 453 C. proc. civ. va dispune, conform cererii intimatei reclamante, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului, în sumă de 14.280 RON, reprezentând onorariu avocațial potrivit dovezilor depuse la dosar (factura nr. x/06.06.2024 și ordinul de plată din 10.06.2024, filele x).