Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
26 martie 2026

Decizia nr. 657/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea de ședință din 8 octombrie 2025, Curtea de Apel Pitești- secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a d-nei judecător A., formulată de petenta B., respingând, în rest, cererea de recuzare, ca inadmisibilă. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs petenta B.. Prin raportul întocmit la 2 februarie 2026, s-a reținut că recursul este netimbrat și a fost declarat înainte de soluționarea pe fond a dosarului în care a fost pronunțată soluția de respingere a cererii de recuzare. În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților, pentru a-și exprima poziția procesuală prin depunerea unui punct de vedere, dar părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

2. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Deliberând cu prioritate asupra excepției netimbrării, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va anula recursul ca netimbrat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță, iar, conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Totodată, la art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ. se prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

În cauză, se constată că, până la termenul fixat la 26 martie 2026, recurenta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, încălcând dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și ale art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.. Recurenta nu a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și nici cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii, reducerii sau eșalonării. Se mai reține că art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 din Constituția României garantează dreptul de acces la justiție, însă acesta nu este unul absolut, ci se pretează la limitări, întrucât necesită, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a exclus posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiției să poată justifica impunerea unor costuri pentru accesul unei persoane la justiție și a subliniat că suma costurilor, apreciată în lumina circumstanțelor cazului, solvabilitatea solicitantului și faza procedurii sunt factori de care trebuie ținut cont, pentru a determina dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de acces la justiție sau dacă, din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justiție a fost restrâns până în punctul în care s-a atins chiar esența lui (cauza Tolstoy-Miloslavski, par. 61-63, cauza Kreuz, par. 59-60).

Privite lucrurile din această perspectivă, se constată că, în prezenta cauză, taxa judiciară de timbru, fixată prin rezoluția administrativă din 11 noiembrie 2025, are un cuantum redus (100 RON), recurenta a avut posibilitatea legală de a formula cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și/sau cerere de acordare a ajutorului public judiciar, iar calea de atac a recursului este una extraordinară. În raport cu aceste elemente specifice, nu se poate reține că, prin anularea recursului ca netimbrat, s-ar aduce atingere dreptului fundamental de acces la justiție. Față de aceste considerente, în raport cu dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și ale art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc.

civ., Înalta Curte va admite excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu la termenul din 26 martie 2026, și va anula recursul ca netimbrat.

DECIDE Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de petenta B. împotriva încheierii de ședință din 8 octombrie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Pitești - secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2026.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.