Decizia nr. 650/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 30/2025 a Tribunalului Gorj

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la 23 august 2024, pe rolul Tribunalului Gorj - secția I civilă, sub nr. x/2024, reclamantul A., în calitate de reprezentant legal (părinte) al minorului B., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Școala Gimnazială "C." a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților să îi achite în solidar suma totală de 550.000, cu titlu de daune morale ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de pârâtele în cauză, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 30 din 10 februarie 2025, pronunțată de către Tribunalul Gorj - secția I civilă, în dosarul nr. x/2024 a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorului B., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Școala Gimnazială "C., ca fiind prescrisă. Prin decizia civilă nr. 196 din 5 iunie 2025, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului. Împotriva acestei decizii civile, a declarat recurs reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorului B., întemeiat pe ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc.

civ., prin care a susținut, în esență, soluționarea greșită a excepției prescripției dreptului material la acțiune, întrucât consideră că dreptul material la acțiune s-a născut la momentul rămânerii definitive a sentinței civile nr. 115/11.02.2022, definitivă prin decizia civilă nr. 1366/05.07.2022, iar nu la datele când au fost emise adresele nr. x/12.06.2020 și nr. y/06.07.2020 de către pârâte, întrucât la acel moment de-abia se născuse dreptul material la anularea acestor adrese, lucru care s-a și întâmplat. Prin urmare, apreciază că decizia recurată este și contradictorie probelor administrate în cauză. Intimata-pârâtă Școala Gimnazială "C." a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc.

civ. și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La termenul din 26 martie 2026, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare. 2. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept: Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile.

Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt. Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de către instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). În cauză, se constată că, deși în memoriul de recurs s-au indicat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., totuși acestea au fost invocate în mod formal, din moment ce recurentul-reclamant nu a dezvoltat argumente prin care să demonstreze incidența acestor motive de casare.

Pe de o parte, criticile invocate nu se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din moment ce recurentul-reclamant nu argumentează existența unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, ci este nemulțumit, în mod generic, de modalitatea în care instanța de apel a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportat la situația de fapt reținută în urma coroborării mijloacelor de probă. Deși invocă motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant se raportează, cu precădere, la modalitatea în care instanța de apel a stabilit care este momentul obiectiv al începutului curgerii termenului de prescripție al dreptului material la acțiune în litigiul de față, în raport cu situația de fapt și analiza probelor administrate în cauză, cu toate că art. 264 alin. (2) din C. proc.

civ. consacră libertatea pe care o are instanța în a aprecia asupra forței probante a dovezilor. Doar legalitatea probelor poate fi cenzurată în recurs, nu și modalitatea în care acestea au fost apreciate, pentru a se reține o anumită situație de fapt, instanța de apel fiind suverană în această privință, din moment ce instanța de recurs nu are competența legală de a reinterpreta mijloacele de probă. Mai mult, criticile recurentului-pârât ignoră raționamentul logico-juridic al instanței de apel, potrivit căruia, prin prisma dispozițiilor art. 2.528 alin. (1) din C. civ.

raportate și la considerentele Deciziei nr. 22 din 24 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, "în lipsa administrării de către reclamant a unor probe care să dovedească un alt moment de început al termenului de prescripție, acesta este reprezentat cel mai târziu de momentul intentării acțiunii în anularea celor două acte administrative (11.08.2020), cel mai târziu de la acest moment de timp reclamantul trebuind să cunoască întinderea reală a prejudiciului moral generat de emiterea celor două acte administrative.

Nu pot fi reținute susținerile apelantului-reclamant conform cărora acest moment coincide cu cel al rămânerii definitive a hotărârii de anulare a celor două acte administrative vătămătoare, întrucât acesta avea, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea prejudiciului moral încă de la data formulării acțiunii în anularea actelor administrative, dimensionarea daunelor morale nefiind legată în mod direct și aprioric de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestora." Criticile invocate nu se circumscriu nici motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., din moment ce recurentul-reclamant se raportează la elemente ale situației de fapt și care se apreciază potrivit probelor administrate, subsumate argumentelor referitoare la posibilitatea recurentului de a cunoaște paguba și pe cel responsabil de producerea sa, ce nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs.

Astfel, în exercitarea atribuțiilor sale de determinare a faptelor relevante pentru soluționarea cauzei, instanța de apel a stabilit care este momentul obiectiv al începutului curgerii termenului de prescripție al dreptului material la acțiune în litigiul de față, apreciind că la data respectivă reclamantul putea și trebuia să cunoască împrejurările relevante. Această apreciere nu poate fi cenzurată în recurs, întrucât se bazează pe evaluarea unor elemente factuale, determinabile pe baza probelor administrate în proces.

Or, reaprecierea probelor în recurs, prin prisma aserțiunilor de genul celor menționate de recurentul-reclamant în motivele lor de recurs, pentru a conchide, în final, în sensul aplicării greșite în cauză a dispozițiilor legale privitoare la prescripția extinctivă, astfel cum dorește acesta, nu echivalează cu generarea unui control de legalitate al deciziei pronunțate, ci echivalează cu reevaluarea situației de fapt și eventual, stabilirea uneia noi, la care se vor aplica prevederile legale. În mod special, motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. presupune enunțarea normei de drept material aplicabile cauzei, prezentarea interpretării pe care partea o consideră corectă și argumentarea discordanței acestei interpretări cu cea dată de instanța de apel, acest caz de casare nefiind incident atunci când se critică situația de fapt, prin raportare la modul de interpretare și coroborare a mijloacelor de probă.

Prin urmare, indicarea formală a motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. nu poate avea nicio relevanță, în condițiile în care recurentul-reclamant invocă doar critici prin care urmărește ca instanța de recurs să reevalueze situația de fapt stabilită de către instanța de apel. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că în recurs nu pot fi invocate orice fel de nemulțumiri, ci doar acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. Față de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc.

civ., Înalta Curte va admite excepția nulității, invocată prin întâmpinare, și va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Anulează recursul declarat de reclamantul A., reprezentant legal al minorului B., împotriva deciziei civile nr. 196 din 5 iunie 2025 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată astăzi, 26 martie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.