Decizia nr. 361/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 3123/2023 a Judecătoriei Sectorului

Pretențiile deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 la 27 octombrie 2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat: 1. să constate săvârșirea de către pârâta B. a faptei juridice ilicite constând în publicarea postărilor denigratoare pe pagina personală de C. după pronunțarea hotărârii nr. 8469/2021, respectiv postările din perioada 9 noiembrie 2021 - 24 octombrie 2022; 2. obligarea pârâtei la plata sumei de 25.000 RON, reprezentând daune pentru prejudiciul constând în atingerea adusă dreptului la viață privată, demnității, onoarei și a imaginii; 3. obligarea pârâtei la ștergerea tuturor postărilor denigratoare, publicate pe site-ul de socializare C., ulterior zilei de 29 octombrie 2021. Prin sentința civilă nr. 3123 din 5 mai 2023, Judecătoria Sectorului VI București, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1352 din 31 octombrie 2024, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând daune morale, către reclamant. A obligat-o pe pârâtă la ștergerea de pe pagina acesteia de C. a postărilor referitoare la reclamant din perioada 9 noiembrie 2021-24 octombrie 2022. A respins în rest cererea, ca neîntemeiată, și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 220 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 468 A din 23 mai 2025, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția tardivității și a respins apelul declarat de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 1352 din 31 octombrie 2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca tardiv formulat.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B., prin care a susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, întrucât, prin acțiunea dedusă judecății, a solicitat constatarea și realizarea drepturilor izvorâte din contractul individual de muncă nr. x din 22 decembrie 2015, din actele adiționale încheiate în urma negocierilor purtate în cadrul societății Metrorex S.A. și al Sindicatului USLM, precum și din H.G. nr. 127/1991, anexa nr. 3, respectiv anexa nr. 1 la CCM Metrorex S.A., în vederea stabilirii unor calcule conforme cu realitatea și cu obligațiile asumate prin convenția notarială privind pensia de întreținere a minorului, astfel cum aceasta a fost ulterior modificată prin hotărâri judecătorești. A arătat că, la 23 mai 2025, debitorul obligației de întreținere a înregistrat cereri privind sistarea titlului pensiei de întreținere și autoritatea tutelară, solicitând încredințarea minorului, invocând lipsa unui loc de muncă al recurentei, împrejurare pe care aceasta o pune în legătură cu conduita angajatorului Metrorex S.A., despre care afirmă că ar fi contribuit la concedierea sa. Totodată, recurenta-pârâtă a susținut că a invocat în fața instanței, atât pe calea întâmpinării, cât și pe calea unor cereri distincte, existența unui abuz de drept săvârșit de societatea Metrorex S.A. și de salariatul debitor al obligației de întreținere, arătând că a transmis instanței acte și probe depuse și în alte dosare și că a solicitat chemarea în judecată a Ministerului Transporturilor, a IFN Casa de Ajutor Reciproc și a Ministerului Muncii. În dezvoltarea susținerilor sale, a afirmat existența unei erori de calcul, a unui abuz de drept, a unui abuz în serviciu și a unei evaziuni fiscale, despre care a susținut că ar fi fost săvârșite în cadrul Metrorex S.A., cu scopul de a o prejudicia pe aceasta și, implicit, pe minorul aflat în întreținerea sa, prin favorizarea celuilalt salariat obligat la plata pensiei de întreținere. Recurenta-pârâtă a mai arătat că a solicitat reintegrarea sa în cadrul societății Metrorex S.A., cu recunoașterea drepturilor depline izvorâte din raportul de muncă, repararea prejudiciului pretins a fi fost cauzat, în temeiul art. 1531 alin. (1) și (2) din C. civ., precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, cu atragerea răspunderii civile și penale a persoanelor pe care le consideră vinovate de prejudicierea sa. A susținut că i-au fost afectate drepturile civile subiective, drepturile salariale și drepturile minorului aflat în grija sa, inclusiv prin știrbirea demnității sale, prin trimiterea sa în judecată în mod nefondat și prin acuzațiile formulate împotriva sa în contextul măsurii concedierii. În drept, a invocat dispozițiile art. 125, art. 139 și art. 544 din C. proc. civ. și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Apărările formulate în cauză Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant la 3 septembrie 2025, conform dovezii de la dosarul de recurs, însă această parte nu a formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând, cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente: În ceea ce privește circumstanțele cauzei, se reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., constatarea caracterului ilicit al unor postări publicate de aceasta pe pagina personală de C., obligarea pârâtei la plata sumei de 25.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și obligarea acesteia la ștergerea tuturor postărilor denigratoare referitoare la reclamant. Prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune morale, la ștergerea de pe pagina sa de C. a postărilor referitoare la reclamant din perioada 9 noiembrie 2021 - 24 octombrie 2022 și la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B., iar prin decizia civilă nr. 468 A din 23 mai 2025, Curtea de Apel București, secția a III -a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția tardivității și a respins apelul ca tardiv formulat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că sentința apelată a fost comunicată apelantei la 17 decembrie 2024, că termenul de apel, de 30 de zile, s-a împlinit la 17 ianuarie 2025, iar apelul a fost redactat la 20 ianuarie 2025 și înregistrat la instanță la 22 ianuarie 2025, cu depășirea termenului imperativ prevăzut de art. 468 alin. (1) din C. proc. civ. Înalta Curte constată că, deși recursul declarat în cauză are ca obiect această decizie, în dezvoltarea căii de atac recurenta-pârâtă a expus împrejurări referitoare la contractul său individual de muncă, la obligația de întreținere a minorului, la pretinse erori de calcul ale drepturilor salariale și ale pensiei de întreținere, la existența unui pretins abuz de drept, a unui abuz în serviciu și a altor fapte pe care le impută unor persoane sau entități indicate în cuprinsul cererii, solicitând, totodată, reintegrarea în muncă, repararea unor prejudicii materiale și morale și valorificarea unor pretenții bănești distincte. Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, conform alin. (2) al aceluiași text, aceeași sancțiune intervine și atunci când motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din același cod. Așadar, pentru legalitatea exercitării căii extraordinare de atac nu este suficient ca recursul să fie declarat și motivat în termen, ci este necesar ca susținerile formulate să reprezinte veritabile critici de nelegalitate îndreptate împotriva hotărârii recurate și să poată fi subsumate unuia dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Aceasta presupune ca motivele de recurs să conțină o critică juridică efectivă a raționamentului instanței de apel, prin raportare la considerentele hotărârii recurate și la norma de drept pretins încălcată ori greșit aplicată. Or, în cauză, recurenta-pârâtă nu a indicat în drept motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și nici nu a formulat susțineri care, prin conținutul lor, să poată fi încadrate într-un asemenea motiv. Înalta Curte observă că obiectul recursului îl constituie decizia prin care instanța de apel a soluționat exclusiv excepția tardivității apelului și a respins apelul ca tardiv formulat. Susținerile dezvoltate în cererea de recurs nu vizează deloc această soluție și nici considerentele care o fundamentează, nu pun în discuție verificarea raționamentului juridic prin care instanța de apel a stabilit momentul comunicării sentinței, durata termenului legal de apel, modalitatea de calcul și data la care calea de atac a fost exercitată, în raport cu dispozițiile art. 468 alin. (1) și art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. Astfel, recurenta-pârâtă nu contestă, printr-o argumentare juridică proprie recursului, modul în care a fost soluționată excepția tardivității apelului. Dimpotrivă, întregul demers al recurentei este orientat spre expunerea unor nemulțumiri privind raporturile sale de muncă, obligația de întreținere a minorului, pretinse prejudicii materiale și morale, precum și pretenții distincte de cele care au format obiectul litigiului în care s-a pronunțat decizia recurată. În consecință, aspectele învederate de recurentă sunt străine de hotărârea atacate și nu deduc analizei instanței de recurs vreo critică de nelegalitate a dezlegării date de instanța de apel asupra excepției tardivității. Nemulțumirea părții față de propria situație juridică, față de raporturile litigioase pe care le evocă sau față de alte demersuri judiciare ori pretenții pe care le consideră întemeiate nu poate suplini obligația legală de a formula motive de recurs care să se grefeze pe considerentele deciziei recurate. De asemenea, simpla invocare, în drept, a unor texte legale care reglementează acțiunea în constatare, prescripția ori alte instituții de drept material și procesual nu este aptă, prin ea însăși, să confere cererii caracterul unui recurs legal motivat. Pentru a se putea reține existența unor motive de casare, era necesar ca recurenta să arate în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, care sunt dispozițiile de drept încălcate prin soluția de respingere a apelului ca tardiv formulat și în ce mod argumentele instanței de apel ar contraveni regulilor de drept aplicabile. O asemenea critică nu se regăsește însă în cuprinsul cererii de recurs. Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu au fost formulate motive de recurs susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și că nu se identifică motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, în temeiul art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 468A din 23 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.