Decizia nr. 347/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2024, reclamanții A., B. și Societate Civilă de Avocați C. au solicitat obligarea pârâților D. și E. S.A., în solidar, la plata sumei de 200.001 RON, cu titlu de daune morale, pentru încălcarea drepturilor reclamantei A. la viată privată, intimă și de familie, la propria imagine, la onoare, la demnitate, la reputație și la integritate psihică, prin transmiterea și publicarea de informatii neadevărate si defăimătoare; obligarea pârâților D. și E. S.A., în solidar, la plata sumei de 200.001 Iei, cu titlu de daune morale, pentru încălcarea drepturilor reclamantului B. la viață privată, intimă și de familie, la propria imagine, la onoare, la demnitate, la reputație și la integritate psihică, prin transmiterea și publicarea de informații neadevărate și defăimătoare; obligarea pârâților D. și E. S.A., în solidar, la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru încălcarea drepturilor reclamantei Societate Civilă de Avocați C. la propria imagine și la reputație, prin transmiterea și publicarea de informații neadevărate și defăimătoare; încetarea încălcării de către pârâți a drepturilor nepatrimoniale ale reclamanților, prin renunțarea imediată și interzicerea pentru viitor să publice sau să transmită, direct sau indirect, sub orice formă, prin orice fel de mijloace, orice referiri la dna A., dl B. și Societatea Civilă de Avocați C. (cum ar fi, dar fără a se limita la difuzarea și publicarea de știri, dezbateri, anchete, reportaje scrise ori audiovizuale ș.a.), în mijloacele de presă scrisă sau electronică (cum ar fi, dar fără a se limita la revista tipărită F. și pagina de internet www.x.ro). În subsidiar, au solicitat să fie obligați pârâții să înlăture orice informație, sub orice formă, publicată ori difuzată de pârâți, direct sau indirect, în orice mediu și pe orice suport, care se referă la reclamantii A., B. și Societatea Civilă de Avocati C., cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 345 din 09 octombrie 2024 pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată; au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamanților cu titlu de daune morale următoarele sume: reclamantei A. suma de 5000 RON; reclamantului B., suma de 5000 RON și reclamantei Societate Civilă de Avocați C., suma de 3000 RON. Totodată, pârâții au fost obligați să înceteze acțiunile de publicare sau transmitere, direct sau indirect, sub orice formă, prin orice fel de mijloace, în presa scrisă sau electronică, inclusiv sub aspectul publicării de articole, știri, dezbateri, anchete, reportaje în revista F., pe pagina de internet www.x.ro., în alte mijloace de informare în masă sau pe platforme de social media, acțiuni care vizează orice referire la viața privată a reclamanților și la dosarele penale în care a fost parte reclamantul și a intervenit reabilitarea sau achitarea prin hotărâre definitivă. De asemenea, s-a interzis pârâților să publice sau să transmită, direct sau indirect, sub orice formă, prin orice fel de mijloace, în presa scrisă sau electronică., inclusiv sub aspectul publicării de articole, știri, dezbateri, anchete, reportaje în revista F., pe pagina de internet www.x.ro, în alte mijloace de informare în masă sau pe platforme de social media orice referiri privitoare la viața privată a reclamanților și la dosarele penale în care a fost parte reclamantul și a intervenit reabilitarea sau achitarea prin hotărâre definitivă, în mijloacele de presă scrisă sau electronică. Pârâții au fost obligați să înlăture orice referire la viața privată a reclamanților și la dosarele penale în care a fost parte reclamantul și a intervenit reabilitarea sau achitarea prin hotărâre definitivă, publicate, difuzate, direct sau indirect de către aceștia, în orice mediu și pe orice suport, precum și la plata, în solidar, către reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată următoarele sume: reclamantei A. suma de 3670 RON și reclamantului B. suma de 5950 RON.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 2761 din 03 iulie 2025, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul formulat de pârâții D. și E. S.A., împotriva sentinței civile nr. 345 din 09 octombrie 2024 pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2024. A respins apelul formulat de reclamanții B., A. și Societate Civilă de Avocați - C., împotriva sentinței civile nr. 345 din 09 octombrie 2024 pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2024. A schimbat sentința și, pe fond, a respins acțiunea ca neîntemeiată. A obligat reclamanții să plătească pârâtei S.C. E. S.A. suma de 5562,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, fond și apel.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 2761 din 03 iulie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă au formulat recurs recurenții-reclamanți Chiuariu și Asociații Societate Civilă de Avocați, B. și A.. Prin primul motiv de recurs, recurenții au criticat faptul că instanța de apel nu a motivat hotărârea cu privire la mai multe aspecte care făceau obiectul judecății. Reclamanții, persoane fizice, au solicitat să se constate încălcarea de către intimați a drepturilor lor la viață privată, intimă și de familie, la propria imagine, la onoare, la demnitate, la reputație și la integritate psihică, iar reclamanta persoană juridică, privind încălcarea drepturilor sale la propria imagine și la reputație, prin mai multe modalități: prin transmiterea de e-mailuri, prin mesaje sms/whatsapp, prin publicarea de articole pe site-ul https:/F..ro/, prin postarea de documente pe site-ul www.x.com, prin postări pe rețeaua socială G.. Instanța de apel a analizat faptele ilicite ale pârâților, exclusiv, prin prisma vătămării dreptului la propria imagine al reclamanților persoane fizice, fără a analiza atingerea adusă celorlalte drepturi - dreptul la viață privată, care acoperă și viața profesională, dreptul la demnitate, dreptul la viață intimă și de familie, dreptul la reputație și dreptul la integritate psihică. Cu privire la încălcările drepturilor recurenților persoane fizice săvârșite prin intermediul e-mailurilor trimise de intimat, instanța de apel nu s-a pronunțat. Astfel, instanța de apel analizează doar emailurile denigratoare transmise la Consiliul Superior al Magistraturii, pe adresele x și x, numai din prisma vătămărilor aduse recurentei A., nu și prin prisma încălcării drepturilor recurentului B. prin același e-mail. În privința acestuia din urmă, pârâtul D. a transmis și alte e-mailuri calomnioase, care sunt de asemenea ignorate de instanță, la Societatea de Avocați C., pe e-mailul x@x.ro, la H., pe emailurile x@x.ro și x@x.ro și la Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților- INPPA. Aceste fapte ilicite nu au fost analizate de instanța de apel. Cel de-al doilea motiv de recurs vizează faptul că decizia recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2021, aspect ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Instanța de apel a ignorat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești anterioare, prin care s-a atras răspunderea civilă delictuală a intimatului pentru afirmații care au încălcat drepturile reclamanților din prezenta cauză, permițând astfel ca faptele constatate ilegale prin hotărârile judecătorești anterioare să fie considerate legale prin decizia recurată în prezenta cauză. Instanța de apel nu se raportează, pentru a determina autoritatea de lucru judecat, la conținutul afirmațiilor vătămătoare, care sunt reluate în cadrul comunicărilor ce fac obiectul prezentului dosar, ci face trimitere la remediul dispus de instanță în litigiul anterior, într-un mod trunchiat. Aplicare greșită a legii cu privire la autoritatea de lucru judecat vizează și identificarea aspectelor reținute definitiv în urma pronunțării primei hotărâri judecătorești. În articolul ce face obiectul prezentei acțiuni, pârâtul D. reia afirmațiile sub o altă formă și cu ajutorul altui mijloc de informare, ceea ce reprezintă o nouă faptă ilicită, prin care se încalcă autoritatea de lucru judecat. Prin cel de-al treilea motiv de recurs, se susține că prin decizia recurată, instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare și a depășit cadrul judecății în apel, motiv de casare prevăzut de art. 488, alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Instanța de apel a recalificat afirmațiile factuale ale pârâtului în "judecăți de valoare", fără a fi învestită prin cererea de apel și fără a o pune în discuția părților, încălcându-se dreptul la apărare al reclamanților. În aceeași manieră a procedat instanța de apel când a reținut că pârâtul are dreptul să-i calomnieze pe reclamanți prin intermediul unor mesaje transmise unor terțe persoane, ca urmare a "existenței dreptului său la viață privată". Instanța de apel a încălcat principiul contradictorialitâții, pentru că a reținut această apărare direct în motivare, fără a fi învestită în acest sens prin cererea de apel și fără a o pune în discuția contradictorie a părților. Prin cererea de apel, pârâții nu critică aspectele referitoare la postările de pe G., astfel că instanța de apel nefiind legal învestită, nu putea să le analizeze, depășind cadrul judecății în apel. Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, se susține că prin decizia recurată, instanța de apel a procedat la aplicarea greșită a unor concepte din jurisprudența CEDO, ceea ce a condus la o aplicare greșită a legii cu privire la existența unei fapte ilicite și întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Instanța de apel ignoră atât inexistența unei contribuții la o dezbatere de interes general ale faptelor ilicite săvârșite de pârâți, cât și lipsa unei legături între o asemenea dezbatere și referirile publicate, care să justifice intruziunile intimaților-pârâți în sfera drepturilor recurenților-reclamanți. Instanța de apel nu identifică în concret chestiunile de interes public ce ar justifica depășirea limitelor libertății de exprimare și încălcarea drepturilor subiective ale reclamanților. Problemele expuse de intimat nu sunt de interes general și nu fac obiectul unei dezbateri publice. Doar inserarea unei afirmații de ordin general privind faptul că justiția nu funcționează, motivat exclusiv de faptul că împotriva jurnalistului care face această afirmație s-au pronunțat două hotărâri judecătorești, nu este "o dezbatere de interes general" și nu poate justifica încălcarea drepturilor reclamanților. Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a condițiilor răspunderii civile delictuale, nemotivând ce înseamnă comunicare "publică"; se impunea a fi lămurit în speță era dacă emailurile transmise au ajuns la cunoștința terțelor persoanei contribuind astfel la vătămarea drepturilor subiective ale persoanelor vizate de conținutul defăimător al acestor emailuri. Or, este fără putință de tăgadă că aceste emailuri au ajuns la cunoștința altor persoane, din moment ce au fost trimise pe adrese de email utilizate de alte persoane decât recurenții-reclamanți. De altfel, acesta a fost și scopul urmărit de intimatul-pârât, folosindu-se de calitatea de redactor în cadrul intimatei-pârâte de a transmite conținutul defăimător către alte persoane, pentru a le produce prejudicii morale recurenților-reclamanți. Se mai invocă aplicarea greșită a jurisprudenței CEDO cu referire la buna-credință a intimatului-pârât D.. În evaluarea acestei noțiuni, instanța de apel nu putea face abstracție de constatările intrate sub autoritatea lucrului judecat în dosarul anterior, în care s-a reținut că "pârâtul D. a urmărit denigrarea reclamanților, doar cu scopul de a creiona imaginea unor persoane de moralitate îndoielnică, aflate în relații du persoane condamnate penal și implicate în diferite afaceri ilegale, astfel încât concluziile expuse în articol să pară credibile". Se mai susține aplicarea greșită a jurișprudenței CEDO, cu referire la încadrarea faptelor ilicite ale pârâtului în judecăți de valoare. Chiar instanțele judecătorești care au soluționat dosarul nr. x/2021, au calificat, cu autoritate de lucru judecat, afirmațiile sale ca fiind prezentarea unor situații de fapt/informații false, deformate sau trunchiate. Instanța de apel a reținut că sarcina probei este imposibilă pentru judecățile de valoare și încalcă însăși libertatea de opinie, element fundamental al dreptului garantat de art. 10 din Convenție. Această aplicare a legii este greșită, căci și judecățile de valoare trebuie să aibă o bază factuală suficientă, după cum a stabilit CEDO printr-o jurisprudență constantă. Mai mult, în cuprinsul articolului sus-menționat, cu privire la cei doi recurenți, intimatul prezintă numai afirmații factuale, nu judecăți de valoare. Recurenții mai critică aplicarea greșită a jurisprudentei CEDO, cu referire la reclamanți ca persoane care exercită o funcție de interes public, dat fiind că recurentul B. nu mai exercită o asemenea funcție din 2016, când i-a expirat mandatul de senator. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. se invocă aplicarea greșită a art. 72, art. 257 raportat la art. 252 și art. 253, alin. (4) C. civ., prin raportare la jurisprudența CEDO, aplicabilă în temeiul art. 20, alin. (2) din Constituție, cu referire la daunele morale solicitate de reclamanta Societatea de Avocați C.. Așa cum reiese din prevederile alin. (4) al art. 253 și art. 257 C. civ., persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial. Prejudiciul cauzat prin atingerea adusă unui drept nepatrimonial nu este doar moral, ci poate fi și unul patrimonial, deci evaluabil în bani. Din prevederile coroborate ale art. 252 și art. 257 C. civ., persoana juridică are dreptul, prin asemănare cu persoana fizică, la ocrotirea drepturilor personalității prevăzute la art. 252 C. civ.. Chiar dacă, în mod evident, unele dintre drepturile nepatrimoniale prevăzute de art. 252 C. civ. nu pot aparține decât unei persoane fizice, alte drepturi dintre cele prevăzute la art. 252 C. civ. pot aparține atât unei persoane fizice, cât si unei persoane juridice, iar între acestea se regăsește și dreptul la imagine. Totodată, prevederile alin. (2) ale art. 72, care instituie obligația de a nu aduce atingere onoarei și reputației unei persoane, poate fi aplicat, prin asemănare și persoanei juridice, deoarece reputația si propria imagine nu sunt drepturi care aparțin exclusiv unei persoane fizice, ci pot aparține și unei persoane juridice. Prin raportare la aceste motive, soluția instanței de apel potrivit căreia dreptul la imagine al persoanei juridice nu ar fi un drept nepatrimonial este în mod evident nelegală. Instanța de apel a procedat la o aplicare greșită a legii, prin respingerea apelului reclamanților prin care aceștia criticau daunele morale acordate prin sentința primei instanțe, motiv de casare prevăzut de art. 488, alin. (5) și (8) C. proc. civ. La stabilirea cuantumului prejudiciului trebuie avute în vedere numărul, intensitatea și gravitatea încălcărilor drepturilor reclamanților. Astfel, prima instanță a omis campania de calomniere dusă de pârât, din moment ce reține că nu poate fi contestat efectul negativ pe care articolele si emailurile l-au avut asupra reclamanților. Prima instanță nu a luat în considerare gravitatea intruziunilor în viața privată și de familie a reclamanților persoane fizice, prin emailurile transmise pe adresele de email de contact de la locurile de muncă, cu intenția directă de a aduce afirmațiile vătămătoare la cunoștința terțelor persoane și de a le produce prejudicii. Prima instanță a ignorat și gravitatea afirmațiilor ce reprezintă intruziuni în viața privată și de familie, la copii, la relații apropiate cu terțe persoane, la cât câștigă, la ce clienți are, la raporturile cu angajatorii (în condițiile în care este vorba exclusiv de venituri din surse private). În privința prejudiciului adus apelantei-societatea de avocați si caracterul disproporționat al daunelor acordate, faptele ilicite ale pârâților sunt mult mai grave decât cele anterioare, drept urmare, acordarea unor daune de 3.000 RON de către prima instanță este vădit nelegală. Prin cel de-al cincilea motiv de recurs se susține că, prin modul de soluționare a cauzei, instanța a dat dovadă de lipsă de imparțialitate, motiv de casare prevăzut de art. 488, alin. (1), pct. (5) C. proc. civ. Erorile de judecată ale primei instanțe denotă o lipsă de imparțialitate vădită în defavoarea reclamanților. Absolut toate aspectele de fapt sau de drept ale cauzei sunt interpretate în defavoarea acestora, uneori cu ignorarea unor instituții evidente și ușor de aplicat, cum este autoritatea de lucru judecat, alteori prin ignorarea faptelor. Având în vedere erorile grave, evidente de judecată ale completului din cadrul Curții de Apel Pitești, se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte curți de apel.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată de intimați-pârâți D. și E. S.A., se solicită respingerea cererii de recurs ca fiind nefondată, cu consecința menținerii ca legală a hotărârii pronunțate de către instanța de apel și obligarea ocurenților la plata cheltuielilor de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Demersul judiciar comun formulat de către reclamanții A., B. și Societate Civilă de Avocați C. vizează antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților D. și E. S.A, reclamându-se că, prin transmiterea unor e-mailuri, mesaje prin aplicația whatsapp către terți, publicarea unui articol pe un site de știri și postări de afirmații denigratoare pe rețeaua socială G. le-au fost încălcate anumite drepturi nepatrimoniale pentru care se impune repararea rejudiciului moral suferit de către fiecare reclamant. În cuprinsul acțiunii introductive, recurenții reclamanți au făcut trimitere la hotărârile judecătorești pronunțate în dosar nr. x/2021, prin care pârâtul a fost obligat, în solidar, cu I. să plătească către fiecare dintre reclamanții B. și A., suma de 10.000 RON și către reclamanta Societate Civilă de Avocați C. suma de 2000 RON, cu titlu de daune morale, precum și să înlăture toate referirile la adresa reclamanților din articolul publicat pe site-ul asociației la data de 08 martie 2021, sub sancțiunea plății de daune cominatorii. Prima instanță a apreciat întemeiată acțiunea formulată și a obligat pârâții, în solidar, la achitarea unor daune morale, cuantificate distinct pentru cei trei reclamanți, analizându-se, individual, raportul juridic obligațional pretins, constând în săvârșirea faptei ilicite, cu vinovăție, producerea prejudiciului și existența raportului de cauzalitate. Subsecvent, au fost dispuse, în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (3) C. civ., măsuri apreciate necesare pentru restabilirea dreptului atins, astfel cum au fost solicitate prin acțiunea introductivă. Instanța de apel, în evaluarea legalității și temeiniciei hotărârii pronunțate de prima instanță, a admis apelul declarat de intimații pârâți, a reformat soluția și a respins acțiunea ca neîntemeiată, respingând, pe cale de consecință, apelul reclamanților privitor la cuantificarea prejudiciului moral. Prin cererea de recurs, recurenții reclamanți au invocat neanalizarea unor aspecte ce constituiau obiectul judecății, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosar nr. x/2021, circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 252 și art. 257 C. civ., relativ la acțiunea formulată de reclamanta Societate Civilă de Avocați C., cât și aplicarea eronată a criteriilor desprinse din prevederile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului la situația de fapt reținută, chestiuni încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Într-un ultim aspect au invocat lipsa de imparțialitate a instanței de apel, solicitând analizarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenții reclamanți au invocat neanalizarea de către instanța de apel a întregii conduite delictuale a intimatului pârât ce caracterizează fapta ilicită detaliată în ceea ce îl privește pe reclamantul B.. Verificând aceste critici ce ridică chestiuni legate de conținutul actului jurisdicțional și exigențele pe care trebuie să le respecte din perspectiva art. 425 C. proc. civ., Înalta Curte le reține întemeiate. În cuprinsul acțiunii introductive, recurentul reclamant a invocat conduita ilicită a intimatului D., care acționând în numele publicației F., editată de intimata pârâtă E. S.A. a trimis emailuri către Consiliul Superior al Magistraturii, Societatea Civilă de Avocați Chiuariu și Asociații, H. și Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, sub forma unor pretinse întrebări, ce în accepțiunea sa reprezintă intruziuni grave în viața privată, de familie și profesională, de natură să aducă atingere demnității, reputației și imaginii reclamantului. Instanța de apel, reevaluând răspunderea civilă delictuală angajată de prima instanță prin obligarea pârâtului la plata unor daune morale în cuantum de 5000 RON către reclamant, a admis apelul declarat de intimații pârâți, a reformat soluția și a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pe de o parte, a reținut caracterul inform al cererii de chemare în judecată, în sensul că nu prezintă maniera în care a fost afectat dreptul la viață privată a reclamantului, prin transmiterea în format electronic a unor întrebări de către intimatul pârât. Pe de altă parte, a înlăturat raționamentul judiciar al primei instanțe în analiza faptei ilicite, prin care s-a reținut caracterul public al acțiunii defăimătoare, motivat de faptul că adresele de email ale celor trei entități sunt accesate de mai multe persoane, argumentele factuale și juridice făcând trimitere numai la emailul transmis pe adresa oficială a instituției la care reclamanta A. își desfășura activitatea. În absența analizei faptei ilicite din perspectiva conduitei intimatului pârât D. de a transmite emailuri către Societatea Civilă de Avocați Chiuariu și Asociații, H. și Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, Înalta Curte nu poate specula asupra aplicării aceluiași raționament judiciar reținut și în cazul reclamantei A., după cum nu poate proceda la verificarea legalității deciziei recurate din perspectiva modul de interpretare și aplicare a art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Asta determinat de faptul că instanța de apel a refuzat verificarea conduite delictuale a intimatului pârât, așa cum a fost prezentată în conformitate cu art. 9 din C. proc. civ., condiționând o atare obligație de absența detaliilor legate de prejudiciul moral suferit de către recurentul reclamant. Cu alte cuvinte, instanța de apel a reținut, în ceea ce îl privește pe recurentul reclamant B. că neidentificarea prejudiciului moral suferit din cuprinsul acțiunii introductive o împiedică să analizeze conduita ilicită a părții adverse și dacă a fost săvârșită cu vinovăție. Într-adevăr, față de obiectul cererii de chemare în judecată (repararea unui prejudiciu moral cu privire la care reclamantul afirmă că i-a fost cauzat prin afirmațiile defăimătoare exprimate în spațiul public de către intimatul pârât), Înalta Curte reține că examinarea pretențiilor impunea, cu necesitate, verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, căci, în această materie, întrunirea simultană și cumulativă a acestor condiții reprezintă o exigență legală obligatorie. Particularitatea în cauza de față rezultă chiar din cuprinsul prevederilor invocate în susținerea acțiunii, respectiv art. 253 alin. (4) din C. civ., prin care persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale, dintre cele enumerate de art. 252, au fost lezate prin săvârșirea unei fapte ilicite, poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. Fiind invocate atingeri aduse unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane, așadar chestiuni de ordin subiectiv, intern, în jurisprudența instanței supreme, preluată ulterior de către instanțele naționale, s-a statuat că dovedirea faptei ilicite este per se suficientă, prejudiciul moral și raportul de cauzalitate urmând a fi prezumate din simpla existență a faptei ilicite și a împrejurărilor în care a fost săvârșită. Așadar, prioritar în verificarea condițiilor răspunderii civile delictuale era analizarea caracterului ilicit al faptei, dacă a fost săvârșită cu vinovăție de către persoana responsabilă, urmând, pe cale de consecință, să se prezume existența prejudiciului moral, întinderea acestuia urmând a fi realizată în funcție de caracterul și importanța valorilor nepatrimoniale lezate, situația personală a victimei, mediul social din care aceasta face parte, educația, cultura, standardul de moralitate, personalitatea și psihologia victimei, circumstanțele săvârșirii faptei, statutul social, etc. În consecință, respingerea de plano a acțiunii în răspundere civilă delictuală, pe aspecte de ordin formal ale acțiunii introductive, respectiv o lipsă a detalierii prejudiciului moral suferit este eronată, instanța de apel procedând la reformarea soluției primei instanțe fără a analiza, în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (4) C. civ. și rigorile trasate prin jurisprudența consacrată, condițiile angajării răspunderii civile delictuale solicitată de către reclamantul B.. Suplimentar manierei eronate de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 253 alin. (4) din C. civ., Înalta Curte reține că instanța de apel, în rejudecarea răspunderii civile delictuale, era obligată să procedeze la analiza efectivă a cererilor părților, așa cum acestea au înțeles să constituie obiect de învestire și fixare a limitelor judecății, în conformitate cu prevederilor art. 9 din C. proc. civ., stabilind, prin aplicarea corectă a legii, dacă se impune menținerea sau dimpotrivă înlăturarea răspunderii civile delictuale a intimatului pârât. Soluția adoptată de către instanța de apel privitoare la verificarea existenței faptei ilicite impunea analiza criticilor inserate în cererea de apel pe aspectul respectării exigențelor art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin raportare, inclusiv, la conduita intimatului pârât D. de a transmite emailuri către Societatea Civilă de Avocați Chiuariu și Asociații, H. și Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților. Aceasta în condițiile în care un asemenea demers judiciar a fost solicitat instanței de control judiciar, determinat de verificarea legalității și temeiniciei soluției primei instanțe, care a procedat la interpretarea și aplicarea textului de lege menționat pe baza situației de fapt astfel cum a fost invocată și cum a rezultat din probatoriul administrat. Constatând că prin insuficienta analiză sub aspectul existenței faptei ilicite, raportat la modalitatea de interpretare și aplicare a textului legal, circumstanțele factuale ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, aspect care pune instanța de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar asupra deciziei recurate din perspectiva aplicării corecte a legii, Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Retractarea soluției recurate și rejudecarea cauzei este determinată și de incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neanalizarea raportului juridic obligațional invocat de către recurenta reclamantă Societate Civilă de Avocați C. în raport cu intimații pârâți D. și E. S.A fiind consecința aplicării eronate a dispozițiilor art. 252 și art. 257 C. civ., cât și a ignorării interpretării prevederilor art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului de către instanța europeană. Relativ la raportul juridic obligațional pretins de către reclamanta Societate Civilă de Avocați C., instanța de apel a reținut că dreptul la imagine al unei persoane juridice nu reprezintă un drept nepatrimonial, întrucât se află în legătură cu obținerea unui beneficiu economic, apreciindu-se că în situația unei presupuse defăimări a unei persoane juridice, prejudiciul acesteia poate fi eventual unul patrimonial, în raport de efectul reflectat în obținerea sau nu a profitului comercial, pentru care a fost înființată. Un atare raționament juridic a fost criticat pertinent de către recurenta reclamantă, care a înțeles să invoce atât art. 72 alin. (1) C. civ., prin care: "Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute de art. 75"; cât și art. 252 C. civ. prin care: "Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică". În ceea ce privește posibilitatea reparării prejudiciilor cauzate ca urmare a încălcării drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice, aceasta este expres prevăzută de dispozițiile art. 257 C. civ., ce stabilesc faptul că: "Dispozițiile prezentului titlu se aplică prin asemănare și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice". Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale enunțate anterior, rezultă că legiuitorul a prevăzut pentru persoana juridică, prin asemănare cu persoana fizică, protejarea drepturilor sale prevăzute de art. 252 C. civ., printre acestea regăsindu-se drepturi a căror încălcare a fost invocată de reclamanta Societate Civilă de Avocați C., respectiv imaginea și reputația profesională. Într-adevăr, anumite drepturi nepatrimoniale identificate de prevederile art. 252 C. civ. sunt atribuite doar persoanei fizice, cum ar fi cele referitoare la viața, sănătatea, integritatea fizică sau psihică. Însă, există drepturi din cele prevăzute de art. 252 C. civ. care pot aparține și persoane juridice, de vreme ce nu toate sunt inerente ființei umane. Chiar dacă prin prevederile art. 72 alin. (1) C. civ., ce reglementează dreptul la demnitate, se face referire doar la persoana fizică, dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, ce instituie obligația de a nu aduce atingere onoarei și reputației unei persoane, se pot aplica și persoanei juridice, dat fiind faptul că reputația nu este un drept care să poată aparține exclusiv persoanei fizice. În acest sens trebuie avut în vedere că și persoana juridică este titular de drepturi și obligații, iar dreptul la reputație al unui asemenea subiect de drept nu poate fi limitat la rolul pe care îl poate avea ca element al fondului de comerț, ci trebuie privit (similar cu situația subiectului de drept persoană fizică) ca mod de percepție, exprimare de opinii și nivel de apreciere, evaluare din partea altor subiecte de drept. Spre deosebire de imagine, care de regulă poate fi controlată intern, reputația este construită, fundamentată pe încrederea publicului și reflectă măsura în care activitatea persoanei juridice este conformă cu așteptările acestuia. Din perspectiva drepturilor garantate de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului persoanelor juridice, Curtea a recunoscut dreptul persoanei juridice la despăgubiri pentru prejudiciu moral suferit ca urmare a încălcării art. 6 alin. (1) din Convenție. În cauza Comingersoll împotriva Portugaliei, hotărârea din data de 06 aprilie 2000, Curtea a reținut că acordarea despăgubirilor pentru prejudicii morale pretinse de persoane juridice trebuie analizată în fiecare caz. Astfel, în hotărârea din 19 decembrie 1994, Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs și Gubi contra Austriei Curtea a acceptat că o asociație ar fi putut suferi un prejudiciu moral ca urmare a încălcării art. 10 și 13 din Convenție (par. 62). În cauza Partidului Libertății și Democrației (ÖZDEP) împotriva Turciei, hotărârea din 08 decembrie 1999, Curtea a acordat reclamantului, partid politic, despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de membrii săi, urmare a încălcării art. 11 din Convenție (par. 57). Mai mult, Curtea a amintit că potrivit fostului sistem al Convenției, Comitetul de Miniștri, acționând pe baza propunerilor Comisiei Europene pentru Drepturile Omului, a acordat în mai multe situații despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de societăți comerciale, urmare a duratei excesive a procedurilor. De asemenea s-a luat în considerare practica statelor membre ale Consiliului Europei în astfel de cazuri, prin care nu a fost exclusă posibilitatea persoanelor juridice private de a obține compensații pentru prejudiciul moral suferit. Concluzionând, Curtea europeană nu a exclus posibilitatea ca persoana juridică privată să primească o compensație financiară pentru prejudiciul moral, întrucât Convenția trebuie interpretată și aplicată astfel încât să garanteze drepturi practice și eficiente. Cum principala formă de reparație pe care instanța o poate ordona este despăgubirea pecuniară, iar dreptul garantat de art. 6 din Convenție se impune a fi efectiv, trebuie să se recunoască posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de persoana juridică privată. Prejudiciul moral suferit de astfel de companii poate include printre altele reputația societății, incertitudinea în planificarea deciziilor, perturbările în conducerea acesteia (pentru care nu există o metodă precisă de calculare a consecințelor) cât și anxietatea și inconvenientele cauzate membrilor organelor de conducere. În consecință, nu exista niciun impediment de ordin legal care să împiedice instanța de apel în analizarea răspunderii civile delictuale pentru repararea prejudiciului moral pretins de către reclamanta persoană juridică. Asta cu atât mai mult cu cât ar fi trebuit valorificată și modalitatea de soluționare a dosarului nr. x/2021, prin care intimatul pârât D. și I. au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de daune morale către reclamanta Societate Civilă de Avocați Chiuariu și Asociații. În litigiul anterior, nu s-a pus în discuție imposibilitatea persoanei juridice de a pretinde și solicita daune pecuniare pentru repararea unui prejudiciu moral pretins prin încălcarea dreptului la imagine și reputație profesională. În atare situație, instanța de apel nu putea reține un fine de neprimire a acțiunii, ci avea obligația de a analiza fondul raportului juridic obligațional dedus judecății, prin analiza condițiilor răspunderii civile delictuale, prin care se reclama, printre altele, o continuare a activității de defăimare la adresa societății reclamante din partea intimatului pârât, deși o astfel de conduită a fost sancționată judiciar. Reținând că societatea reclamantă nu poate fi exclusă de la dreptul de a pretinde despăgubiri pentru încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale, anume dreptul la imagine și reputație profesională, având în vedere dispozițiile art. 257 raportat la art. 252 C. civ., jurisprudența instanței europene, cât și la modalitatea de soluționare a litigiului anterior, Înalta Curte constată fondată critica formulată de reclamanta Societatea Civilă de Avocați Chiuariu și Asociații, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că urmează a casa decizia atacată și a trimite cauza spre rejudecarea acțiunii în răspundere civilă delictuală reclamată de societatea reclamantă. Determinat de considerentele care au condus la casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată că nu poate proceda la analizarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât ridică aspecte legate de lămurirea, pe deplin, a situației factuale, ce nu a fost analizată în totalitate din perspectiva reclamantului B., după cum a fost exclusă complet din raționament în privința reclamantei Societatea Civilă de Avocați C.. Așadar, dacă este incidentă autoritatea de lucru judecat sau poate fi reținută ca o circumstanță factuală determinantă conduita anterioară a pârâtului, sancționată judiciar sunt aspecte ce urmează a fi analizate în rejudecarea apelurilor, prin lămurirea pe deplin a întregii situații factuale față de către fiecare reclamant și verificarea criteriilor impuse prin jurisprudența instanței europene în ceea ce privește art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Drept urmare, Înalta Curte va admite formal și recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 2764 din 03 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția I civilă, întrucât, chiar dacă această soluție nu urmează a fi adoptată în urma examinării criticilor invocate în recurs de această parte, analiza lor ar lipsi de finalitate practică soluția de casare pronunțată în ceea ce privește recursul formulat de reclamanții B. și Societatea Civilă de Avocați C.. Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv lipsa de imparțialitate a instanței de apel și solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare unei altei curți de apel, Înalta Curte îl reține nefondat. Recurenții reclamanți au argumentat cererea pe modalitatea în care instanța de apel a înțeles să expună argumentația juridică care susține soluția pronunțată în defavoarea recurenților reclamanți. Deși o parte a criticilor formulate au fost valorificate în prezenta cale extraordinară de atac, nu sunt de natură a susține o lipsă de imparțialitate a întregii instanțe de apel, incident care atrage o incompatibilitate absolută în soluționarea cauzei, reglementată în mod strict și limitativ de către legiuitor, fără a putea fi extinsă prin analogie în funcție de voința părții. Art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră între garanțiile dreptului la un proces echitabil și dreptul părților de a li se soluționa cauza de un judecător independent și imparțial, imparțialitatea fiind analizată, în speța dată la nivel personal (așa cum au fost invocate criticile) și nu la nivel funcțional, atât din punct de vedere obiectiv (ceea ce presupune ca judecătorul respectiv să nu aibă nici o legătură de orice natură cu părțile procesului), cât și din punct de vedere subiectiv (concepția părților despre părtinirea judecătorului). În acest din urmă sens, imparțialitatea este văzută ca fiind absența oricărei prejudecăți sau a oricărei idei preconcepute privitoare la soluția unui proces; imparțialitatea unui judecător se prezumă până la proba contrară, iar simplul fapt, pentru un judecător, de a fi luat o anumită decizie în cadrul procesului nu poate fi considerat că ar justifica o bănuială de imparțialitate împotriva întregii instanțe. De altfel, în aplicarea art. 127 alin. (1) C. proc. civ., reclamanții sunt cei care au făcut alegerea instanței în vederea soluționării cauzei în primele grade de jurisdicție, asumându-și judecata efectuată pe baza probatoriului administrat și în acord cu principiile de drept procesual, astfel că nu se poate reține o lipsă de imparțialitate în sensul invocat, care să permită trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte curți de apel.