- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 24 februarie 2026
Decizia nr. 296/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 2344/2024 a Tribunalului Vâlcea
I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la 01 februarie 2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro reprezentând daune morale, obligarea pârâtului la a înceta orice declarații în spațiul public de defăimare precum si de instigare la defăimarea sa și obligarea acestuia să publice hotărârea definitivă a instanței. În drept, a invocat dispozițiile art. 252, 253, 1349 și 1357 C. civ. I.2.
Sentința pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în fond: Prin sentința civilă nr. 2344 din 11 septembrie 2024, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât A.; a obligat pârâtul la încetarea proferării în spațiul public de afirmații defăimătoare la adresa reclamantului și de instigare în defăimarea reclamantului; a obligat pârâtul la publicarea prezentei hotărâri la data rămânerii definitive; a admis excepția netimbrării cererii reconvenționale invocată de reclamant; a anulat, ca netimbrată, cererea reconvențională. I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în apel: Prin decizia civilă nr. 1578 din 09 aprilie 2025, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2344 din 11 septembrie 2024, pronunțate de Tribunalul Vâlcea.
II. Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 1578 din 09 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I, a declarat recurs reclamantul A.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 20 iunie 2025, sub nr. x/2024, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 25 iunie 2025, a constatat următoarele: cererea de recurs îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., cuprinzând mențiunile privind numele și prenumele, domiciliul, semnătura; în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a constatat că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.
civ. în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recurentul-reclamant datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON. II.1. Motivele de recurs: Invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului și schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în integralitate, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată avansate în toate fazele procesuale.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că, deși instanța a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale raportat la faptele intimatului-pârât B., a respins în integralitate pretențiile vizând despăgubirile morale, reținând în mod eronat că din probatoriul depus nu ar reieși afectarea sa emoțională rezultată din acțiunile intimatului-pârât, deși chiar demersul acționării în instanță este rezultatul unei asemenea afectări.
Recurentul-reclamant consideră inoportună aprecierea instanței de fond cu privire la valoarea exagerată și nerezonabilă a cuantumului daunelor morale solicitate în cauză, având în vedere că îl cunoaște pe intimatul-pârât de multă vreme, l-a ajutat de multe ori în trecut, de la donații duse în căminul de copii, printre care cușca de transport câini, până la disponibilitatea, ca timp și instruire, în modul de abordare a autorităților în diverse situații generate de cazuri de cruzimi și abandon al animalelor, uneori discuții telefonice la ore nocturne, iar acest tip de ingratitudine a evoluat în timp devenind intolerabil, lezându-i imaginea publică și demnitatea.
Din moment ce nu a fost de acord cu ideea de a cere bani pentru a construi adăposturi pentru încarcerarea animalelor din stradă, implicit cu demersurile în acest sens ale intimatului-pârât, mai ales că acei bani nu și-au atins vreodată scopul, consideră că acest gen de acțiuni aduc atingere imaginii tuturor asociațiilor și fundațiilor care sunt implicate în salvarea și bunăstarea animalelor, implicit celor care fac în regim de voluntariat eforturi susținute, precum cea a cărei activitate a dus-o intimatul-pârât în derizoriu și pe care el, recurentul, o reprezintă, respectiv Asociația "A doua șansă". În măsura în care instanța de fond a apreciat că pretențiile sale morale sunt exagerate și nerezonabile putea să le individualizeze la valoarea pe care ar fi considerat-o adecvată, nicidecum să ofere șansa intimatului-pârât de a scăpa fără o minimă obligație în repararea situației pe care i-a creat-o.
În continuare, recurentul a făcut largi trimiteri la istoricul relației sale cu intimatul-pârât, la modul în care acesta din urmă a înțeles să escaladeze agresivitatea modului de exprimare în privința sa și legat de activitatea asociației sale, la amploarea crescândă a aspectelor nereale pe care le propagă, la faptul că se pretinde în mod mincinos împăciuitor în fața instanței, declarând în scris că va înceta orice fel de tangență cu el, recurentul-reclamant, considerând că, în raport cu toate aceste aspecte, soluția de fond nu și-a atins scopul față de comportamentul intimatului-pârât.
În lipsa obligației reparării morale a prejudiciului adus demnității, imaginii și reputației recurentului-reclamant, care să implice și o componentă pecuniară, intimatul-pârât va percepe soluția instanțelor de fond și apel drept o încurajare în continuarea și escaladarea comportamentelor sale abuzive, ținând cont că nu este la primul scenariu de acest fel derulat în spațiul public, iar indulgența derivată din invocarea trecutului său de copil instituționalizat atunci când este pus în fața consecințelor faptelor sale este doar rezultatul unor tehnici de manipulare. Sub un alt aspect a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat sub nicio formă asupra cheltuielilor de judecată pe care a fost nevoit să le efectueze, dovezile acestora fiind depuse de către procurator în original la dosar, reprezentând taxa judiciară de timbru și contravaloarea procurii notariale pentru reprezentare în prezenta cauză.
Recurentul-reclamant a făcut trimitere, în continuare, la susținerile pârâtului din întâmpinarea formulată la fond, arătând că realitatea dezminte imaginea pe care intimatul pretinde că o are, sens în care a prezentat o serie de aspecte de fapt relative la comportamentul acestuia, atât în societate cât și în plan procesual, cu scopul de a evidenția imaginea sa reală.
Recurentul-reclamant a precizat că este președinte al Asociației "A doua șansă" de 15 ani, pe care o coordonează în regim exclusiv de voluntariat, alături de familie, asociația având sediul la domiciliul său, că niciodată nu a fost defăimat sub vreo formă, tocmai pentru că nu a lasat loc de interpretări în cadrul activității sale pe toate planurile, reputația fiindu-i unul dintre bunurile imateriale pentru care a înțeles să facă efortul de o păstra intactă, înțelegând riscul reputațional ca fiind unul de impact major în orice tip de relație: de familie, contractuală, socială, activism civic, etc. Drept urmare, consideră că soluția instantei de fond nu este calibrată pe gravitatea și efectele faptelor intimatului-pârât, care au impactat în mod direct reputația, demnitatea, onoarea și imaginea publică ale sale, pe toate planurile, după cum a indicat în cererea introductivă.
II.2. Apărările formulate în cauză: II.2.1. Întâmpinarea: La 28 iulie 2025, prin poștă electronică, în termen legal, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. În susținerea poziției sale procesuale, intimatul-pârât a arătat că a publicat hotărârea definitivă pe pagina personală de pe platforma xxx, la 12 aprilie 2025, conform obligației stabilite prin sentința civilă nr. 2344/11.09.2024 a Tribunalului Vâlcea și că a respectat în integralitate obligațiile stabilite de instanța de fond, inclusiv încetarea publicării de afirmații defăimătoare sau de instigare la defäimare la adresa reclamantului în spațiul public.
A precizat că hotărârea atacată este temeinică și legală, întrucât instanța de apel a analizat în mod corect atât probele administrate la fond, cât și criticile din apel, soluția este motivată, întemeiată pe norme de drept intern și convențional, și reflectă un echilibru just între dreptul la liberă exprimare și protejarea demnității. A menționat că reclamantul nu a dovedit prejudiciul real, că simpla afectare subiectivă a imaginii nu este suficientă pentru angajarea răspunderii civile delictuale, pe acest aspect instanțele de fond și apel reținând în mod corect că nu există o legătură de cauzalitate dovedită între postările sale și prejudiciile clamate, iar recursul reiterează aceleași acuzații fără suport probator suplimentar.
A arătat că postările vizate au fost însoțite de dreptul la replică și se încadrează în libertatea de exprimare, afirmațiile făcute în mediul online au vizat un interes public legitim, protecția animalelor și gestionarea fondurilor în acest domeniu și nu au conținut afirmații vădit mincinoase ori calomnioase. A învederat că instanțele de fond și apel au stabilit că limbajul utilizat nu a depășit limitele legale ale criticii, iar opinia exprimată a fost una de interes general. A susținut că recursul nu îndeplinește cerințele art. 488 C. proc. civ., întrucât citicile formulate nu se referă la viciile de legalitate expres prevăzute de lege din moment ce apelantul-pârât nu a indicat o eroare de drept ori o aplicare greșită a normelor de drept material sau procesual.
În consecință, a considerat că recursul este inadmisibil în drept și trebuie respins ca atare. II.2.2. Răspunsul la întâmpinare: Recurentul-reclamant A. nu a depus răspuns la întâmpinare, deși aceasta i-a fost comunicată la 19 august 2025, prin depunerea actului de procedură la cutia poștală, conform procesului-verbal de înmânare de la dosar. II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc.
civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 01 februarie 2024, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 alin. (5) C. proc.
civ., prin rezoluția din 01 septembrie 2025, s-a fixat termen de judecată la 24 februarie 2026, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care instanța a reținut cauza în pronunțare, în principal, pe excepția nulității recursului și, în subsidiar, pe fondul căii de atac. II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: În condițiile art. 248 alin. (1) și ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc.
civ. În acest sens, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) și (2) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică, aceeași sancțiune intervenind, și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele normative prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1 - 8 C. proc.
civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. Mai precis, motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul în care s-a desfășurat judecata sau în care a fost aplicată legea de către instanța de apel la situația concretă din speța dedusă judecății, instanța de recurs neputând examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea lor în motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc.
civ., normă de ordine publică. În contextul reperelor teoretice astfel enunțate, Înalta Curte constată că, în cauză, deși recurentul-reclamant s-a prevalat de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., acestea au fost invocate doar în mod formal, întrucât din memoriul de recurs nu rezultă nicio critică concretă de nelegalitate a deciziei atacate susceptibilă de încadrare și de analiză prin prisma acestor dispoziții de drept procesual.
În fapt, recurentul a reiterat în recurs aceleași susțineri formulate prin cererea de apel, susțineri care au fost analizate de instanța devolutivă și care și-au găsit răspuns prin decizia recurată, potrivit considerentelor dezvoltate în conturarea soluției adoptate, acestea vizând exclusiv aspecte de fapt, de interpretare a raporturilor dintre părți și a probelor administrate și care nu mai pot face obiectul unei reevaluări în recurs dat fiind caracterul extraordinar al acestei căi de atac în cadrul căreia se poate verifica doar modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material la situația de fapt deja reținută de instanțele de fond.
În concret, recurentul este nemulțumit de faptul că, deși instanțele au constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, nu au stabilit în sarcina pârâtului o obligație pecuniară, de plată a daunelor morale, apreciind că simpla constatare a existenței faptei ilicite a acestuia și măsura obligării de a înceta acțiunile de defăimare la adresa reclamantului și de a publica hotărârea pronunțată în cauză sunt suficiente pentru a se constitui într-o reparare a prejudiciului suferit de reclamant.
Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel a apreciat că acțiunile apelantului desfășurate în mediul on-line au demonstrat lipsa unei vătămări semnificative a drepturilor invocate de reclamant și, implicit, netemeinicia solicitării acordării de daune morale, curtea apreciind că aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește susținerile reclamantului referitoare la afectarea activității sale profesionale și a vieții publice, nefiind probat nici modul în care a fost afectată starea emoțională a reclamantului.
Instanța de apel a considerat că relațiile anterioare dintre părți nu pot reprezenta o probă în sensul existenței unui prejudiciu superior/major și că prejudiciul nu poate rezulta nici din posibile prejudicii pe care intimatul le-ar aduce "imaginii tuturor asociațiilor și fundațiilor care sunt implicate în salvarea și bunăstarea animalelor, implicit celor serioase și care fac în regim de voluntariat eforturi susținute", având în vedere că aceste din urmă persoane nu l-au acționat în judecată pe pârât și nu au apreciat că ar fi fost vătămate prin activitatea de voluntariat a acestuia, astfel că reclamantul nu se poate considera vătămat prin faptul că un terț, ce rămâne în pasivitate, ar fi fost la rândul său vătămat.
De asemenea, a constatat curtea de apel că prima instanță a efectuat o individualizare judicioasă a sancțiunii aplicate pârâtului, apreciind că vătămarea reclamantului este înlăturată prin măsurile luate, fără a fi necesară acordarea de daune morale, neputându-se considera că soluția adoptată ar putea constitui pentru intimat o încurajare în sensul continuării și/sau escaladării de comportamente ilicite, ci o descurajare a acestuia. Deși recurentul reclamant susține că decizia recurată este nelegală din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., nu a indicat care sunt acele elemente care lipsesc din cuprinsul considerentelor care au determinat convingerea instanței în sensul soluției adoptate de natură a atrage incidența acestui motiv de recurs.
Astfel, invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. presupune criticarea hotărârii recurate pentru lipsa motivelor de fapt și de drept ce susțin soluția adoptată, existența unor motive contradictorii sau a unor motive străine de natura cauzei, acest motiv de recurs vizând nelegalitatea generată de o motivare defectuoasă, care împiedică controlul judiciar. Or, simplă nemulțumire a părții cu privire la modul în care instanța de apel a apreciat că poate fi reparat prejudiciul invocat de reclamant, neînsoțită de argumente care să releve în concret care sunt viciile imputabile considerentelor deciziei atacate, nu poate determina o analiză a instanței de recurs, circumscrisă vreuneia dintre ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc.
civ. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de asemenea, invocat de recurentul reclamant, sancționează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, încălcarea legii presupunând fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a legii. Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ce nu presupune o interpretare specială, iar interpretarea greșită a legii presupune că, prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului legal. Aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice în raport cu situația de fapt reținută de către instanțele devolutive, respectiv aplicarea unor alte norme de drept material decât cele incidente raportului juridic dedus judecății.
Față de considerentele teoretice anterior arătate, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurentul reclamant nu a indicat care sunt normele de drept material încălcate de către curtea de apel și nici nu a evocat împrejurări din care să rezulte vreo nesocotire a unor norme de drept material, în raport cu care instanța de recurs să poată proceda la o verificare a legalității hotărârii recurate, prezentând doar propriul punct de vedere cu privire la modul în care ar fi trebuit să fie evaluat și sancționat comportamentul pârâtului.
Înalta Curte notează, însă, că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză și stabilirea situației de fapt, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor deja administrate și nici la stabilirea unei alte situații de fapt față de cea reținută de instanța de apel, în recurs neputând fi analizate decât criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceste limite ale judecății în calea extraordinară de atac rezultă din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, precum și din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din același cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
În legătură cu critica referitoare la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată pe care ar fi fost nevoit reclamantul să le efectueze, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă reiterarea întocmai a unei critici similare formulate în apel, critică ce a fost analizată de instanța devolutivă care a arătat că apelantul avea obligația urmării procedurii prevăzute de dispozițiile art. 455 C. proc. civ., în cazul omisiunii pronunțării asupra unui capăt de cerere accesoriu, neavând posibilitatea de a invoca pe calea apelului această omisiune. Or, deși reclamantul a primit un răspuns cu privire la această critică în apel, pe calea recursului o reiterează ad litteram, ignorând judecata anterioară și dezlegările din cuprinsul deciziei atacate, în încercarea de a obține o reevaluare a acestei chestiuni în calea extraordinară de atac, fără a demonstra, însă, de ce raționamentul instanței de apel ar fi greșit.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, și ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.
Cu alte cuvinte, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești atacate, iar nu doar reiterarea susținerilor părții cu privire la situația de fapt ori probatoriul administrat de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv, or, în cauză, susținerile recurentului prezentate drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care deja și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată.
În consecință, reținând că în cuprinsul cererii de recurs deduse judecații nu se regăsesc critici propriu-zise cu privire la modul în care instanța de apel ar fi încălcat, prin soluția adoptată, normele de drept material, recurentul fiind nemulțumit doar de modul în care instanța a reținut situația de fapt și a interpretat probele și de concluzia la care a ajuns cu privire la modul de reparare a prejudiciului, chestiuni care, în mod evident, țin de aprecierea instanței, neputând fi verificate de instanța de recurs întrucât constituie aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate a soluției atacate, Înalta Curte, având în vedere că în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devaluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc.
civ. și că modalitatea de motivare a recursului de către recurent nu se circumscrie exigențelor art. 486 și 488 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1578 din 09 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1578 din 09 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2026.