Decizia nr. 236/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 95 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 19 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub dosar nr. x/2021, reclamanta Autoritatea Aeronautică Civilă Română RA a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 818.968 RON, reprezentând prejudiciu creat ca urmare a concedierii nelegale a numitului B.. În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011, C. civ. și contractul de mandat nr. x/10.07.2017. Primul ciclu procesual:

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 1022 din 12 iulie 2021, Tribunal București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare. A admis cererea de chemare în judecată și l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 818.968 RON, cu titlu de despăgubiri reprezentând prejudiciul cauzat prin concedierea nelegală a directorului B. prin decizia nr. 866/11.09.2017. A obligat pe pârât la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată de 12.306 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia civilă nr. 95A din 27 ianuarie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului A. împotriva sentinței civile nr. 1022 din 12 iulie 2021 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Hotărârea pronunțată de instanța de recurs: Prin decizia civilă nr. 1323 din 21 septembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul pârâtului A. împotriva deciziei civile nr. 95A din 27 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, a casat decizia civilă atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel. Al doilea ciclu procesual:

Hotărârea pronunțată de instanța de apel în rejudecare - dosar nr. x/2021: Prin decizia nr. 381/A din 29 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis apelul pârâtului A. împotriva sentinței civile nr. 1022 din 12 iulie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. A schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 409.484 RON, reprezentând prejudiciul adus ca urmare a concedierii directorului B. prin decizia nr. 866/11.09.2017. A obligat pe pârât la plata către reclamantă a taxei judiciare de timbru aferente datorate în fața primei instanțe de fond de 7.699,84 RON. A menținut în rest sentința civilă apelată. A obligat pe intimata-reclamantă la plata către apelantul-pârât a cheltuielilor de judecată de 17.022,34 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat în apel și în recurs.

Hotărârea pronunțată de instanța de recurs: Prin decizia civilă nr. 684 din 19 martie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Autoritatea Aeronautică Civilă Română S.A. și de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 381/A din 29 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IV-a civilă. Au fost respinse cererile recurenților având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.

Contestația în anulare: Împotriva deciziei civile nr. 684 din 19 martie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, pârâtul A. a formulat contestație în anulare, cale de atac înregistrată pe rolul Înaltei Curți la 24 septembrie 2025, fiind fixat termen pentru soluționare la data de 10 februarie 2026. În cuprinsul contestației în anulare, printr-un prim motiv, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a arătat că, prin decizia contestată, instanța de recurs a reținut că anumite motive de casare nu pot constitui obiect de analiză în calea extraordinară de atac a recursului - concluzie care, în aprecierea sa, este rezultatul unei erori materiale, astfel cum noțiunea de "eroare materială" a fost interpretată prin Decizia nr. 355/2019 a Curții Constituționale. Astfel, în ceea ce privește motivul de casare nr. VIII, care viza faptul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, contestatorul a arătat că aspectele referitoare la obligația de a consulta sindicatele și obligația de a organiza concurs, contrar susținerilor instanței de apel, au făcut obiectul apărărilor sale, atât în prima instanță (prin întâmpinarea depusă la dosar), cât și în faza apelului (prin cererea de apel), astfel încât puteau face obiectul motivelor de casare. Concluzia contrară a instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale, constând în neobservarea argumentelor invocate de contestator. Referitor la motivul de casare nr. IX, prin care a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 30 alin. (1) din Codul muncii, contestatorul a arătat că întreaga motivare a deciziei recurate se raportează la fapte pretins ilicite și pretins săvârșite anterior emiterii deciziei de concediere nr. 866/11.09.2017, inclusiv fapta de a nu fi reîncadrat pe angajatul concediat pe noul post creat, aspecte ce nu au făcut obiectul dosarului/dezbaterilor anterior deciziei instanței de apel, astfel încât este evident că nu putea invoca aceste motive de nelegalitate în etapa apelului și fondului. Instanța de recurs s-a aflat într-o eroare materială atunci când a reținut că aceste motive de casare ar fi putut fi invocate "pe calea apelului sau în cursul judecării apelului". De asemenea, în ceea ce privește motivul de casare nr. XIII - decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 1364 C. civ. - instanța de recurs s-a aflat într-o eroare materială, constând în neobservarea argumentelor invocate în apel privind caracterul exonerator de răspundere al Hotărârii CA nr. 12/2017 - instanța de recurs a reținut că aceste aspecte nu au făcut obiectul dezbaterilor și deci nu ar putea face obiectul unor motive de casare. Cu privire la motivele de casare nr. III și nr. XIII, contestatorul a arătat că instanța de recurs, în rejudecare, a fost într-o eroare materială, neobservând două aspecte de fapt esențiale: - în apel, în rejudecare, a invocat expres excepția lipsei calității procesuale pasive, astfel încât nu se poate susține că aceasta nu ar fi fost "o chestiune invocată în prealabil în etapele precedente ale judecății"; - în primul recurs, instanța de recurs a respins ca inadmisibil motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive, nu excepția lipsei calității procesuale pasive. Prin urmare, nu se poate susține că "limitele casării au fost trasate în mod neechivoc", de vreme ce în primul ciclu procesual s-a reținut numai faptul că motivul de casare privind lipsa calității procesuale pasive nu poate fi invocat, iar în rejudecare a invocat în apel această excepție de ordine publică. Referitor la motivele de casare nr. VI. nr. VII, nr. X, nr. XI și nr. XII, contestatorul a arătat că instanța de recurs a respins aceste motive, arătând că: - motivul de casare nr. VI: nu vizează încălcarea unor norme procedurale, (...), partea recurentă solicită o reapreciere a probatoriului pentru a se stabili o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de apel; - motivul de casare nr. VII: recurentul-pârât formulează exclusiv aspecte de netemeinicie, referitoare la situația de fapt, așa cum apreciază că rezultă din probele administrate; - motivul de casare nr. X: recurentul-pârât nu afirmă o modalitate eronată de aplicare a dispozițiilor legale la o situație de fapt clară și neechivocă, ci o reinterpretare a probelor administrate, care au fundamentat cadrul factual și încadrarea juridică; - motivul de casare nr. XI și nr. XII: nu echivalează cu o aplicare nelegală a dispozițiilor enunțate, ci cu reevaluarea situației facturale, astfel cum a fost stabilită de instanța de apel. În susținerea celui de-al doilea motiv al contestației în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul a arătat că nu au existat dezbateri cu privire la aspectul neîncadrării motivelor de casare nr. VI, nr. VII, nr. X, nr. XI și nr. XII în cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. Această chestiune nu a fost invocată prin întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă și nu a fost pusă în discuția părților din oficiu. Prin chiar decizia instanței de recurs se arată că "prin întâmpinarea înregistrată la 31.12.2024, recurenta-reclamantă AACR a solicitat respingerea recursului pârâtului", nefiind invocată nulitatea vreunor motive de casare. Prin urmare, la termenul de judecată din 19 martie 2025, pentru care a fost citat și la care a fost prezent, s-au discutat motivele de nelegalitate invocate de recurent și apărările formulate de intimata-reclamantă, însă ulterior instanța de recurs a deliberat și s-a pronunțat asupra excepției nulității acestor motive de casare, excepție neinvocată și nepusă în discuția părților. Or, în măsura în care în cadrul deliberării instanța de judecată analizează și dezbate alte chestiuni, se aplică instituția repunerii pe rol, conform art. 400 C. proc. civ. De vreme ce, cu ocazia deliberării, instanța de recurs a găsit necesară verificarea nulității motivelor de casare prin raportare la împrejurări de drept care nu au fost puse în discuția părților și nu au făcut obiectul dezbaterii la termenul din 19 martie 2025, este evident că exista obligația legală ca partea să fie citată pentru un termen ulterior. În cauză, între chestiunile de drept care au făcut obiectul dezbaterilor din data de 19 martie 2025 și soluția dispusă de instanța de recurs prin decizia civilă nu există un raport de identitate, concluziile orale ale recurentului negăsindu-și reflexul în privința soluției instanța de recurs. Al treilea motiv al contestației în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., face referire la motivele de casare nr. VI, nr. VII, nr. X, nr. XI și nr. XII, asupra cărora instanța de recurs a arătat numai faptul că acestea ar urmări "o reapreciere a probatoriului" sau ar viza "exclusiv aspecte de netemeinicie", fără ca această concluzie să fi fost precedată de un raționament juridic. După prezentarea unor chestiuni teoretice de natură jurisprudențială, contestatorul a precizat că a invocat concret încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - art. 435 alin. (2) C. proc. civ. și art. 264 alin. (1) C. proc. civ. - și respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 65 din Codul muncii, art. 1350 C. civ. - lipsa legăturii de cauzalitate, art. 1456 alin. (2) C. civ., art. 1384 alin. (4) C. civ. și art. 1534 C. civ., art. 1533 C. civ. - previzibilitatea prejudiciului. Instanța de recurs nu a dezvoltat niciun raționament juridic pentru care încălcarea acestor reguli de procedură sau norme de drept material ar reprezenta aspecte de netemeinicie sau ar urmări reevaluarea probatoriului, aspect ce conduce la concluzia omisiunii cercetării motivelor de casare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând contestația în anulare din perspectiva motivelor invocate, Înalta Curte constată următoarele: Printr-un prim motiv, indicând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a arătat că, prin decizia contestată, instanța de recurs a reținut că anumite motive de casare (criticile nr. VIII, IX, XIII din cererea de recurs) nu pot constitui obiect de analiză în calea extraordinară de atac a recursului întrucât ar fi putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, concluzie care, în aprecierea părții, este rezultatul unei erori materiale. Înalta Curte reține că conformitate cu dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale." Textul de lege vizează greșeli materiale cu caracter procedural, esențiale, determinante pentru soluția pronunțată, greșeli care să fi dus la pronunțarea unei soluții eronate. În această categorie intră greșeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei. Din conținutul deciziei contestate nu rezultă existența unor astfel de greșeli materiale care să ducă la anularea acesteia. Când instanța de judecată, cunoscând actele și lucrările dosarului, realizează o apreciere, o interpretare proprie a normelor legale incidente în speță, nu poate fi vorba de o greșeală materială în sensul textului legal, ci eventual o greșeală de judecată. Împrejurările reclamate de contestator (faptul că instanța de recurs, în mod eronat, ar fi reținut că criticile din recurs nr. VIII, IX, XIII ar fi putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului) nu se circumscriu motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile legale anterior redate, necesare pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci, astfel cum au fost dezvoltate de contestator, reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs, supuse deja analizei unei instanțe de recurs. Practic, contestatorul confundă semnificația sintagmei "greșeală materială" cu pretinse greșeli de judecată, respectiv de apreciere și de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial și procedural. Or, în înțelesul normei prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greșeala materială care deschide calea contestației în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deși distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condițiile art. 442 C. proc. civ., nu poate fi inițiată pentru remedierea unor eventuale greșeli decurgând din interpretarea unor dispoziții legale cu incidență în cauză, așa cum solicită contestatorul. Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale indirectă, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs. Or, chestiunile reclamate de contestator nu se circumscriu motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs. În susținerea celui de-al doilea motiv al contestației în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul a arătat că nu au existat dezbateri cu privire la aspectul neîncadrării motivelor de casare nr. VI, nr. VII, nr. X, nr. XI și nr. XII în cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. - chestiune ce nu a fost invocată prin întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă și nu a fost pusă în discuția părților din oficiu. Înalta Curte reamintește că motivul de contestație de drept comun reglementat de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. vizează cazul în care "contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata". În cauză, astfel cum rezultă din practicaua deciziei contestate și așa cum chiar contestatorul susține, în fața instanței de recurs partea a fost reprezentată prin apărătorul ales, criticile prezentate de contestator (faptul că nu au existat dezbateri cu privire la aspectul neîncadrării în motivele de nelegalitate a anumitor critici din cererea de recurs) fiind cu totul în afara ipotezei prevăzute de normă, după cum se poate lesne observa. Împrejurarea că, în considerentele hotărârii, instanța de recurs a reținut că unele dintre criticile din cererea de recurs nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu atrage incidența motivului de contestație în anulare invocat de contestator. De altfel, trecând peste acest argument esențial, se reține că, din punct de vedere procedural, nu există obligația instanței de a pune în discuție încadrarea juridică distinctă pentru fiecare critică formulată în susținerea căii extraordinare de atac, ci numai dacă există o nulitate de ansamblu a cererii de recurs (criticile în totalitate nu se circumscriu motivelor de nelegalitate) se impune invocarea din oficiu (dacă nu a fost invocată prin întâmpinare) a excepției nulității căii de atac. Prin cel de-al treilea motiv al contestației în anulare, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul a arătat că instanța de recurs nu a expus un raționament juridic cu privire la criticile de recurs nr. VI, nr. VII, nr. X, nr. XI și nr. XII, asupra cărora instanța a reținut numai că ar urmări "o reapreciere a probatoriului" sau ar viza "exclusiv aspecte de netemeinicie". Arătând că hotărârea instanței de recurs poate fi retractată când instanța "a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare", textul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are în vedere acele situații în care partea, prin recursul declarat, a înțeles să invoce și să dezvolte mai multe dintre motivele de casare, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar instanța, din greșeală, a omis să analizeze vreunul dintre ele. În atare situație, partea este îndreptățită ca, pe calea contestației în anulare, să obțină răspuns și la motivele de casare pe care instanța de recurs a omis a le examina prin decizia pronunțată, motive ce nu se confundă cu diversele critici ori argumente invocate de părți în susținerea criticilor, fie ele și numerotate prin cererea de recurs. În situația în care părțile nu arată într-o manieră explicită care anume critici se circumscriu fiecărui motiv dintre cele prevăzute de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., instanța de recurs este îndreptățită să grupeze argumentele, să verifice dacă se circumscriu motivelor legale de recurs și, în caz afirmativ, să le analizeze și să le răspundă, inclusiv prin considerente de drept comun. În cauza supusă analizei, contestatorul a arătat că instanța de recurs a respins criticile de recurs nr. VI. nr. VII, nr. X, nr. XI și nr. XII, reținând, în esență, că acestea nu vizează încălcarea unor norme procedurale, că recurentul-pârât formulează exclusiv aspecte de netemeinicie, referitoare la situația de fapt, așa cum apreciază că rezultă din probele administrate și că nu afirmă o modalitate eronată de aplicare a dispozițiilor legale la o situație de fapt clară și neechivocă, ci o reinterpretare a probelor administrate, care au fundamentat cadrul factual și încadrarea juridică, ceea ce echivalează cu reevaluarea situației facturale, astfel cum a fost stabilită de instanța de apel. Contrar susținerilor contestatorului, în considerentele hotărârii contestate instanța de recurs a arătat care a fost raționamentul juridic pentru care încălcarea regulilor de procedură sau normelor de drept material invocate de recurent ar reprezenta aspecte de netemeinicie sau ar urmări reevaluarea probatoriului, reținând că: "Referitor la modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, recurentul pârât formulează, exclusiv, aspecte de temeinicie, referitoare la situația de fapt, așa cum apreciază că rezultă din probele administrate. Un atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze este acela de a constitui o cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei. Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 488 C. proc. civ., fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv. Ca atare, controlul judiciar în recurs se poate exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speță, consecința fiind aceea că, instanța de recurs, nu poate proceda la o reexaminare a situației de fapt și la rediscutarea probatoriului administrat în faza procesuală anterioară, deoarece nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât prin prisma motivelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv. Determinat de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că nici încălcarea prevederilor art. 1350 din C. civ., referitoare la lipsa legăturii de cauzalitate nu pot fi analizate, recurentul pârât neafirmând o modalitate eronată de aplicare a dispozițiilor legale la o situație de fapt clară și neechivocă, ci o reinterpretare a probelor administrate care au fundamentat cadrul factual și încadrarea juridică a acestuia. În același registru vor fi avute în vedere și criticile referitoare la încălcarea art. 1456 alin. (2), art. 1384 alin. (4), art. 1533 și art. 1534 din C. civ., care vizează considerentele instanței de apel referitoare la modul de stabilire a contribuției părții recurente în determinarea prejudiciului și caracterul previzibil al acestuia. Faptul că recurentul pârât înțelege să conteste maniera de angajare a răspunderii civile contractuale, apreciind că răspunderea pentru desființarea postului fostului angajat revine integral consiliului de administrație nu echivalează cu o aplicare nelegală a dispozițiilor enunțate, ci cu reevaluarea situației factuale, astfel cum a fost stabilită de către instanța de apel." Se observă, așadar, că instanța de recurs a procedat la gruparea argumentelor și la verificarea îndeplinirii de către acestea a cerințelor impuse de dispozițiile legale, statuând cu privind la calitatea lor, de critici de nelegalitate, în accepțiunea prevederilor art. 488 C. proc. civ., ori de netemeinicie, care, potrivit legii, nu pot face obiectul recursului. De altfel, prin contestația în anulare formulată, contestatorul nu reclamă faptul că instanța de recurs ar fi omis să soluționeze un anumit motiv de recurs, ci aceasta a reiterat, prin punctare, unele dintre argumentele invocate în susținerea criticilor dezvoltate prin memoriul de recurs, pretinzând că instanța nu a dezvoltat niciun raționament juridic pentru care criticile enunțate ar reprezenta aspecte de netemeinicie sau ar urmări reevaluarea probatoriului, aspect ce conduce, în accepțiunea părții, la concluzia omisiunii cercetării motivelor de casare. Se observă că partea nu contestă împrejurarea că o atare competență, de a analiza și statua în ce măsură argumentele invocate prin memoriul de recurs sunt sau nu critici de nelegalitate în înțelesul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., incumbă instanței de recurs. Printr-o astfel de critică, în realitate, contestatorul pretinde săvârșirea de către instanța de recurs a unei greșeli de judecată și urmărește exercitarea unui control judiciar asupra dezlegării date acestor critici printr-o hotărâre judecătorească definitivă ceea ce nu este permis. Împrejurarea că partea găsește a fi insuficiente considerentele prin care instanța de recurs a răspuns acestor critici nu este de natură să-i deschidă calea contestației în anulare întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât nu este complinită ipoteza prevăzută de acest text de lege, anume omisiunea totală de cercetare a unui motiv de recurs. Instanța de recurs a analizat argumentele invocate de recurentul-pârât în justificarea criticilor invocate prin cererea de recurs și a motivat soluția, aspecte care nu sunt contestate de pârât, acesta rezumându-se să susțină, voalat, faptul că motivarea nu îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Or, calitatea motivărilor hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs nu poate fi supusă controlului judiciar pe calea contestației în anulare. Prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând criticile formulate, a înțeles să răspundă acestora, o concluzie contrară presupunând că în cadrul contestației în anulare s-ar putea urmări și corectarea unor greșeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis. Se constată, așadar, că aspectele prezentate de contestator în motivarea căii de atac, subsumate de parte cazurilor de contestație în anulare prevăzute de art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și pct. 3 C. proc. civ., nu pot fi supuse analizei în cadrul unei contestații în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite de instanță cu ocazia judecății, iar nu pentru că soluția nu ar fi una corectă sau nu ar fi suficient motivată, în conformitate cu opinia contestatorului. Pentru considerentele expuse, constatând că, în cauză, criticile deduse judecății nu se circumscriu motivelor de contestație în anulare reglementate de dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune respingerea căii de atac.