- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 10 decembrie 2025
Decizia nr. 2309/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă
asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 22.02.2000, sub nr. x/2000, precizată ulterior, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. S.A. Cluj-Napoca, prin lichidator AT "Prestigiu" S.A., D., E., F., G., H., I. și J., K., L., M. și M. augustin, N. și O., P., Q., R. și S., T., U. și V., restituirea imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, B-dul. x nr. 34, în întregime, și apartamentele nr. x, 2, 4-9, 11-14 din imobilul situat în Cluj Napoca, B-dul. x nr. 38, înscrise în CF x, cu nr. top x, și rectificarea cărților funciare referitoare la acestea.
În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu numita W., solicitând restituirea cotei de 41/48 din apartamentele nr. x, 2, 4-9 și 11-14 din imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, B-dul. x nr. 38. De asemenea, au mai formulat cereri de intervenție și X. și Y., cât și intervenientul Z.. 2. Primul ciclu procesual 2.1. Prin încheierea nr. 565/03.11.2020, Tribunalul Cluj a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca. 2.2. Prin decizia nr. 94/18.04.2001, pronunțată în dosar nr. x/2001, Curtea de Apel Cluj a admis apelul și a trimis cauza la Tribunalul Cluj pentru competentă soluționare.
În considerentele deciziei nr. 94/18.04.2001, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în soluționarea apelului declarat împotriva încheierii nr. 565/03.11.2000, de declinare a competenței de către Tribunalul Cluj, cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție au fost calificate drept cereri de revendicare imobiliară, iar nu cereri de rectificare de carte funciară aflate în competența de primă instanță a judecătoriei. 3. Al doilea ciclu procesual 3.1. Prin sentința nr. 419/13.11.2001, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B. împotriva pârâtului Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect constatarea nulității titlului statului și rectificare CF. A admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de W. împotriva pârâtului Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, cerere având același obiect.
A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de X. și Y., precum și cererea de intervenție formulată de Z.. A constatat nevalabilitatea titlului Statului Român cu privire la imobilele situate în municipiul Cluj-Napoca, B-dul. x nr. 34 și B-dul. x nr. 38. A dispus rectificarea înscrierilor din CF col. x Cluj nr. top x și CF individuală a dreptului de superficie x Cluj, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la apartamentele 1, 4, 9, 14-17, având nr. top x și intabularea dreptului de proprietate al foștilor proprietari, în cotele deținute anterior naționalizării, cu rangul dobândit prin înscrierile inițiale din CF sistată 1996 Cluj. A dispus rectificarea înscrierilor din CF col x Cluj nr. top x și CF individuală a dreptului de superficie x Cluj, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la apartamentele 1, 3, 6, 8, 10, 12 și 14 din imobilul situat pe B-dul.
x nr. 38, având nr. top x și intabularea dreptului de proprietate al foștilor proprietari, în cotele deținute anterior naționalizării, cu rangul dobândit prin înscrierile inițiale din CF sistată x Cluj. A respins atât acțiunea principală a reclamanților A. și B., cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de W. împotriva pârâților S.C. C. S.A. Cluj-Napoca, prin lichidator AT "Prestigiu" S.A., D., E., F., G., H., I. și J., K., L., M. și M. augustin, N. și O., P., Q., R. și S., T., U. și V., precum și intervenienților X., Y. și Z.. A obligat pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca să achite reclamanților A. și B. suma de 3.000.000 RON, iar intervenientei W., suma de 5.000.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A obligat reclamanții A. și B. să achite pârâților cheltuieli de judecată, după cum urmează: pârâtei D. - 2.000.000 RON, pârâtei E. -2.000.000 RON, pârâtului F. - 2.000.000 RON, pârâtei G. - 5.500.000 RON, pârâților U. și V. - 1.000.000 RON, intervenienților X. și Y. - 1.000.000 RON, iar intervenientului Z. -1.000.000 RON. A obligat reclamantul A. și intervenienta W. să achite pârâților cheltuieli de judecată, după cum urmează: pârâtei D. - 2.000.000 RON, pârâtei E. - 2.000.000 RON, pârâtului F. - 2.000.000 RON, pârâtei G. - 5.500.000 RON, pârâților U. si V. - 1.000.000 RON, intervenienților X. si Y. - 1.000.000 RON, iar intervenientului Z. -1.000.000 RON.
A respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a intervenientei W.. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că imobilul situat în Cluj Napoca, b-dul x nr. 34, înscris în CF inițial x Cluj nr. top x a aparținut în proprietate, anterior naționalizării, numiților AA., Halberg luliu, Halberg llona si A., în cote de 1/4 parte flecare. Din mențiunile carnetului de muncă nr. 163.793 a reieșit că succesorul numitului AA. este reclamantul A., în calitate de fiu. Totodată, așa cum a rezultat din extrasele din registrul stării civile al municipiului Cluj Napoca, reclamantul B. este fiul proprietarilor tabulari Halberg luliu (în lb. maghiară BB.) si CC. (în lb. maghiară llona).
Apartamentele nr. x, 2, 4-9, 11, 12 din imobilul situat în Cluj Napoca, B-dul. x nr. 38, înscrise în CF x nr. top x, au aparținut în proprietate, anterior naționalizării, reclamantului A., în cota de 7/48 parte înscris sub B2 și numitei DD., văduva lui EE., în cota-parte de 41/48. Conform actelor de stare civilă, succesoarea proprietarei tabulare DD. este intervenienta W., în calitate de nepoată de fiu. Cercetând poziția nr. 373 din Anexa la Decretul nr. 92/1950, invocată de pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj Napoca ca temei al preluării imobilului de către stat, tribunalul a constatat că rezultă, pe de o parte, că în respectiva anexă figurează doar unul din cei patru proprietari tabulari, anume AA.
si nici acesta cu privire la imobilul în litigiu, situat pe str. x, ci cu privire la un imobil situat pe str. x. Verificând poziția 427 din lista anexa la decret, instanța de fond a mai constatat că numita DD., titulara cotei de 41/48 parte din imobilul situat pe str. x figurează menționată în anexă. În condițiile în care art. 1l din Constituția din 1948, în vigoare la data adoptării Decretului nr. 92/1950, prevedea că pot deveni proprietate de stat mijloacele de producție, băncile și societățile de asigurare, s-a reținut că apar ca fiind constituționale doar preluările imobilelor care se încadrează în categoriile sus-menționate, anume doar cele prevăzute la art. I pct. 3 din decret, categorie în care nu se încadrează imobilele în litigiu.
S-a reținut, în concluzie, că imobilele în cauză, nefiind preluate de stat în temeiul unor dispoziții legale concordante cu Constituția în vigoare, apar ca fiind preluate de Statul Român fără titlu valabil, soluție consacrată legislativ prin dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Mai mult, în ceea ce-i privește pe proprietarii tabulari FF., CC. și reclamantul A. (care, născut în 1919, nu era minor la data aplicării decretului, astfel că nu pot fi incidente dispozițiile art. V din Decretul nr. 92/1950), nefiind cuprinși în anexa la decret și având în vedere caracterul in personam al actului de naționalizare, trecerea în proprietatea statului a cotelor de proprietate a acestora s-a făcut fără titlu, raportat la dispozițiile art. I alin. (4) din decret.
În ceea ce-l privește pe numitul AA., singurul care figurează în anexa la decret, aplicarea corectă a acestuia față de el a fost cercetată în raport cu dispozițiile art. II, potrivit cărora nu intră în prevederile decretului și nu se naționalizează imobilele proprietatea muncitorilor, funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și pensionarilor. Or, reținând statutul socio-profesional, în considerarea căruia trebuia aplicat decretul, al numitului AA., care avea profesia de medic, tribunalul a constatat că nici acesta nu se încadra în sfera de aplicare a actului normativ, fiind persoană exceptată de la aplicarea acestuia, aspect care se constituie într-un motiv suplimentar de nevalabilitate a actului de preluare.
Reținând aceste considerente, tribunalul a apreciat atât acțiunea reclamanților cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de W. ca fondate în parte, urmând ca - în temeiul art. 480 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998 - să constate nevalabilitatea titlului Statului Român cu privire la imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, B-dul. x nr. 34 și respectiv apartamentele nr. x, 2, 4-9, 11-12 din imobilul situat în B-dul. x nr. 38. Ulterior preluării lui de către stat, imobilul din Cluj-Napoca, B-dul. x nr. 34, înscris inițial în CF x Cluj nr. top x, a fost dezmembrat, iar casa cu 17 apartamente a fost transcrisă în CF col. x Cluj nr. top x și CF individuală a dreptului de superficie nr. x Cluj nr. top x - 580/1/XVI1.
Tribunalul a constatat că parte din cele 17 apartamente au fost vândute chiriașilor, în temeiul Legii nr. 112/1995, care și-au intabulat în cărți funciare individuale dreptul de proprietate astfel dobândit, aceeași situație apărând și în cazul imobilului din B-dul. x nr. 38. Cu toate că nici reclamanții, nici intervenienta W. nu au formulat petit cu privire la constatarea nulității contractelor de vânzare - cumpărare încheiate între pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, prin S.C. "C." S.A. și chiriași, prin invocarea relei credințe, tribunalul a constatat că s-a pus în discuție implicit nevalabilitatea contractelor ca temei al cererii lor de rectificare a înscrierilor din CF. Cercetând acest aspect, prima instanță a reținut că susținerile reclamanților cu privire la reaua credință a contractanților nu are nicio acoperire sub aspect probator.
Simplul fapt al cumpărării de către chiriași a apartamentelor cu privire la care dețineau contracte de închiriere valabile, cu toate că știau că imobilul fusese naționalizat, în condițiile în care nu exista pe rolul instanțelor judecătorești un proces de revendicare și nici nu fuseseră notificați cu privire la o eventuală intenție în acest sens a foștilor proprietari, s-a considerat de către tribunal că nu poate echivala cu reaua credință. Având în vedere că o lege în vigoare, anume Legea nr. 112/1995 care, nota bene, avea ca sferă de reglementare exclusiv imobile cu destinația de locuință naționalizate, le conferea chiriașilor dreptul de a cumpăra respectivele apartamente, exercitarea - în limite legale si cu îndeplinirea cerințelor impuse de lege - a acestui drept nu poate apărea ca abuzivă, de natură a induce, de plano, o prezumție de rea-credință.
În ceea ce privește cererea de rectificare a înscrierilor de carte funciară, tribunalul a constatat că respectiva acțiune este reglementată de dispozițiile art. 36 și art. 37 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, care stipulează cazurile în care se poate dispune rectificarea cărții funciare, punctul 1, incident în speță, vizând ipoteza nevalabilității actului în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea, respectiv nevalabilității titlului Statului Român. Art. 38 din aceeași lege prevede că acțiunea în rectificare întemeiată pe prevederile art. 36 pct. 1-4 își produce efectele și față de terții subdobânditori de bună credință, care au dobândit bunul cu titlu oneros, în termen de 3 ani de la data înregistrării cererii pentru înscrierea a cărei rectificare se cere, în speță dreptul a cărui rectificare se cere, întemeiat pe dispozițiile art. 36 pct. l din lege, fiind dreptul de proprietate al Statului Român.
Ca atare, termenul de prescripție a cererii de radiere a dreptului de proprietate al terților subdobânditori cu titlu oneros, de bună credință, consecutiv constatării nevalabilității titlului statului, începe să curgă de la data de 5 octombrie 1959 pentru imobilul din B-dul. x nr. 34 și 7 septembrie 1957 pentru imobilul din B-dul. x nr. 38. Dacă cel puțin până în 1990, foștii proprietari nu aveau, practic, posibilitatea de a solicita instanței cenzurarea actului de preluare de către stat, cu consecința restabilirii situației anterioare de CF, nimic nu justifică pasivitatea reclamanților și intervenientei W. timp de 10 ani.
În consecință, tribunalul a reținut că - raportat la dispozițiile art. 38 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996 - a operat prescripția dreptului de a cere restabilirea situației anterioare de CF în raport cu terții subdobânditori, cumpărători în temeiul Legii nr. 112/1995, respectiv pârâții D., E., F., G., T., H., U., V., X., Y., I., J., L., M., M. augustin, K., N., O. si P.. Prin urmare, prima instanță a reținut că - în privința apartamentelor cumpărate de mai sus menționații - repunerea reclamanților și a intervenientei W. în situația anterioară, consecutiv constatării nevalabilității titlului statului, nu se poate realiza în natură, urmând a-și valorifica dreptul la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001.
În privința apartamentului nr. x din B-dul. x nr. 38, aflat în proprietatea pârâtei Q., tribunalul a constatat că acesta nu a făcut obiectul naționalizării, așa cum de altfel au arătat și reclamanții, prin reprezentantul lor, când au precizat că nu-și mai susțin acțiunea față de aceasta. În condițiile în care reclamanții și intervenienta W. nu au declarat personal că renunță la judecata față de aceasta, tribunalul a respins atât acțiunea principală cât și cererea de intervenție față de pârâta Q.. Într-o situație aparte s-a constatat de către tribunal că se găsește intervenientul Z., cumpărătorul apartamentului nr. x din B-dul. x nr. 34, care nu și-a intabulat în CF dreptul de proprietate.
În condițiile în care nu s-a putut reține reaua credință a acestuia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și niciun alt motiv de nevalabilitate a acestuia, rectificarea de CF și în privința acestui intervenient ar echivala cu nerespectarea unui contract valabil încheiat, în exercitarea unui drept conferit de lege și cu imposibilitatea ulterioară de a-și face opozabil dreptul de proprietate valabil dobândit, prin înscriere în CF, lipsind de conținut dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. 3.2. Prin decizia nr. 174/18.12.2002, Curtea de Apel Cluj, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B., ridicată de pârâți și a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului GG.
(introdus în cauză în calitate de succesor, urmare a decesului lui A. în cursul anului 2002) și a intervenientei W., invocată de aceeași pârâți. A admis apelul declarat de pârâții N. și O., I. și J., M. și M. augustin, K., L. și P. împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul B. împotriva pârâților pentru lipsa calității procesuale active. Au fost obligați reclamanții și intervenienta, în solidar, la plata unor cheltuieli de judecată, în primă instanță. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul GG. și de intervenienta W. împotriva aceleiași sentințe.
A fost respins, ca nefondat, și apelul declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj Napoca. A fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de HH. din Cluj Napoca, B-dul. x nr. 34, în interesul Primăriei municipiului Cluj Napoca (Consiliul local al municipiului Cluj Napoca). A fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamantul B. împotriva aceleiași sentințe. Au fost obligați reclamanții și intervenienta W. la cheltuieli de judecată în apel către pârâți. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în privința excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților și intervenientei, că B. este CC., care ar fi putut să solicite, în nume propriu, restituirea cotei-părți de câte 1/4 parte din imobilul situat în Cluj Napoca, B-dul.
x nr. 34, înscris în CF nr. x Cluj Napoca nr. top x. S-a constatat însă că respectivul reclamant nu a făcut dovada că părinții săi trăiesc și nici că aceștia ar fi decedat. Din cererea de declarare judecătorească a morții părinților săi, BB. și CC., născută CC., formulată de reclamant și înregistrată la Tribunalul Bistrița Năsăud la 5 noiembrie 2002 a rezultat că cei doi coproprietari tabulari nu au clarificată în prezent starea civilă, astfel încât, în această situație, B. nu a dovedit că are calitate procesuală activă. În ceea ce-1 privește pe GG., curtea de apel a constatat că acesta are legitimare procesuală să solicite restituirea cotei de 2/4 părți din imobilul situat în B-dul. x nr. 34 și cotei de 7/48 părți din cel situat în B-dul.
x nr. 38, în calitate de moștenitor al reclamantului A., decedat la 5 august 2002, care la rândul său a fost fiul lui AA. și II., ambii decedați. S-a constatat totodată că și intervenienta W. are legitimare procesuală să solicite restituirea cotei 41/48 părți din imobilul situat în Cluj Napoca, B-dul. x nr. 38. S-a reținut, de asemenea, că prima instanță a constatat în mod corect că imobilele au fost preluate de stat cu nerespectarea dispozițiilor art. 1l din Constituția României din anul 1948 și ale Decretului nr. 92/1950. Faptul că în Borderoul general al recenzorului din 1 ianuarie 1948, la apartamentul nr. x din imobilul situat în Cluj Napoca, str. x (în prezent b-dul x nr. 34) a figurat în calitate de chiriaș "JJ.", cu privire la o încăpere, nu este de natură să restrângă sau să anihileze dreptul de proprietate al proprietarilor tabulari care erau exceptați de la naționalizare.
Referitor la apartamentele nr. x, 5, 6, 7, 11, 13 aflate în imobilul din B-dul. x nr. 34 și apartamentele nr. x, 4, 5, 7, 9, 11 din imobilul din B-dul. x nr. 38, s-a reținut că în mod corect tribunalul a constatat că acestea au fost legal cumpărate de către foștii chiriași, pârâții din dosar. Chiar reclamanții și intervenienta au recunoscut în motivele de apel că nu au solicitat prin acțiune să se constate nulitatea contractelor de vânzare - cumpărare ci rectificarea de carte funciară. Și cu privire la acest aspect s-a reținut că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, în raport de prevederile art. 38 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora acțiunea în rectificare întemeiată pe prevederile art. 36 pct. 1-4 din lege își va produce efectele față de terțele persoane care și-au înscris vreun drept real, dobândit cu bună credință și prin act juridic oneros.
În mod just, tribunalul a reținut că acțiunea în rectificare de carte funciară s-a prescris, în cauză nefăcându-se dovada că ar fi operat întreruperea sau suspendarea cursului prescripției. S-a reținut totodată că reclamanții nu au introdus o acțiune clasică în revendicare imobiliară, pentru ca admisibilitatea ei să fie condiționată de formularea ei de către toți coproprietarii tabulari și că prin dispozitivul sentinței apelate s-a constatat nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilele în litigiu și rectificarea de carte funciară. 3.3.
Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin încheierea din 5 februarie 2003 a respins ca nefondate cererile de lămurire a înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 174/2002, formulate de pârâții T., D., E., F., U., V., G., I., J., K., L., M., M. augustin, N., O. și P.. S-a reținut că, întrucât acțiunea reclamantului B. a fost respinsă pe baza excepției lipsei calității procesuale active a acestuia și nu pe fond, este adevărat că respectiva parte poate intenta o nouă acțiune împotriva pârâților, în momentul în care își va dobândi calitatea procesuală activă, fără a i se putea opune excepția autorității de lucru judecat. Instanța de apel a constatat că acest drept nu poate fi luat reclamantului, pe considerentul că pârâții doresc a fi la adăpost cu privire la un eventual proces.
Referitor la radierea dreptului de proprietate al Statului Român și intabularea dreptului de proprietate al foștilor proprietari, în cotele deținute anterior naționalizării, dispuse de prima instanță, curtea de apel a constatat că nu sunt de natură să producă niciun fel de confuzii. În apel nu s-a modificat sentința cu privire la rectificarea înscrierilor din CF colectivă nr. x Cluj Napoca și CF individuală nr. x Cluj Napoca, constatându-se legalitatea și temeinicia acesteia privitor la aceste aspecte. Împotriva deciziei pronunțate în apel și împotriva încheierii s-au declarat recursuri de către reclamanți, o parte dintre pârâții persoane fizice și Consiliul local al municipiului Cluj Napoca și intervenientele W. și HH., Cluj -Napoca.
3.4. Prin decizia nr. 373/25.01.2012, pronunțată în soluționarea recursurilor declarate de pârâții G., T., Z., Y., D., E., F., V. U., Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, intervenienetele W., HH. Cluj Napoca și reclamanții GG., B., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus casarea deciziei nr. 174/18.12.2002 și a încheierii de ședință din 05.02.2003 ale Curții de Apel Cluj și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a reținut existența unei contradicții în dispozitivul deciziei, în sensul că admițându-se excepția lipsei calității procesual active a reclamantului B. a fost menținută soluția pronunțată în primă instanță cu privire la rectificarea înscrierilor de carte funciară CF col.
x Cluj nr. top. x și CF individuală a dreptului de superficie x Cluj în sensul radierii dreptului de proprietate al statului român cu privire la apartamentele 1, 4, 9,14 - 17 sub nr. top. x și întabularea dreptului de proprietate în cotele deținute anterior naționalizării, cu rangul dobândit prin înscrierile inițiale din CF sistată 1996 Cluj, precum și rectificarea înscrierilor din CF col. x Cluj, nr. top. x și CF individuală a dreptului de superficie x Cluj, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la apartamentele 1,3,6,8,10,12 și 14 din imobilul situat pe B-dul x nr. 38 având top. x și întabularea dreptului de proprietate al foștilor proprietari, în cotele deținute anterior naționalizării, cu rangul dobândit prin înscrierile inițiale din CF sistată nr. 2784 Cluj.
S-a mai reținut că, în raport cu această neconcordanță, instanța de apel trebuia să procedeze la respingerea acțiunii formulată de acest reclamant, ținându-se totodată cont și de procedura de declarare judecătorească a morții părinților respectivului reclamant. Instanța supremă a mai reținut și faptul că nu sunt întemeiate criticile din recursul reclamanților și intervenientei principale referitoare la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu titularii contractelor de închiriere, arătându-se că, în lipsa unei hotărâri care să constate nulitatea respectivelor contracte de vânzare-cumpărare, titlul pârâților s-a consolidat, îndreptățindu-i pe aceștia la păstrarea posesiei asupra imobilelor achiziționate în baza Legii nr. 112/1995.
Cât privește acțiunea în rectificare a cărții funciare, s-au constatat ca fiind corecte reținerile instanțelor de fond cu privire la acestea. Cauza a fost inițial înregistrată în rejudecare pe rolul Curții de Apel Cluj și strămutată la Curtea de Apel Brașov, prin încheierea ședinței din data de 13.09.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța de rejudecare a fost sesizată și cu soluționarea cererii privind lămurirea întinderii și înțelesului dispozitivului deciziei civile nr. 174/2002, formulată de pârâții U., V. și G., solicitându-se înlăturarea contradicției din dispozitivul deciziei civile, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesual active a reclamantului B.. 4. Al treilea ciclu procesual 4.1.
Prin decizia nr. 185Ap/19.12.2012, Curtea de Apel Brașov, secția I civilă a respins cererea privind lămurirea înțelesului și întinderii dispozitivului deciziei civile nr. 174/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2002, formulată de pârâții U., V. și G.. A respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. și KK.; excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului LL. și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B.. A respins apelul declarat de apelanții reclamanți B. și GG. și de apelanta-intervenientă W., împotriva sentinței civile nr. 419/13 noiembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. x/2001. A respins apelul declarat de apelanții pârâți I., J., M., M. augustin, MM., L., P., NN.
și OO., împotriva sentinței civile nr. 419/13 noiembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Cluj. A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, împotriva aceleiași sentințe. A respins cererea de intervenție accesorie formulată de HH., în interesul Primăriei Municipiului Cluj Napoca (Consiliul Local Cluj Napoca); au fost compensate cheltuielile de judecată. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Analizând excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului LL., curtea de apel a apreciat că acesta nu este întemeiată întrucât potrivit înscrisurilor depuse la dosar, LL. și PP. au fost mandatați de reclamantul B., cu procura din 4 noiembrie 2001, să întreprindă toate demersurile necesare în vederea recuperării imobilelor naționalizate de către Statul Român, precum și a obținerii de despăgubiri pentru acestea; procura a fost dată și semnată în fața notarului QQ.
din Statul Minnesota. În dosarul înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost depusă, la fila x, procura de reprezentare dată de reclamantul B., numitului RR., pentru recuperarea imobilelor expropriate care au aparținut antecesorilor său, aflate în Cluj și Bistrița. La dosarul Tribunalului Cluj, a fost depusă delegație de către avocatul LL., pentru redactarea și susținerea cererii de intervenție formulată în numele intervenientei Keresztesi; coroborând probele depuse în fața instanței de apel cu înscrisurile privind reprezentarea depuse cu ocazia soluționării în fond a cauzei și cu faptul că cererea de chemare în judecată a fost redactată de avocat, rezultă că nu există dubii asupra autenticității mandatului de reprezentare.
De asemenea, la dosar a fost depus și contractul de asistență juridică încheiat între RR. și avocat LL. pentru reprezentarea în instanță a reclamantului B. (contractul nr. x/13.08.1999). Așadar, înscrisurile care au fost legalizate și apostilate se bucură de prezumția de autenticitate, până la o eventuală înscriere în fals. A mai reținut această instanță că, potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (3) din C. proc. civ., dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliul și nici reședința în țară, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat. Mergându-se nu numai pe această prezumție legală, în cauză s-a făcut pe deplin dovada mandatului reclamanților și al intervenientei, pentru promovarea unei astfel de acțiuni, motiv pentru care excepția a fost respinsă, ca nefondată.
Cu referire la tardivitatea invocării acestei excepții, curtea de apel a reținut că având în vedere că apelul este o cale de atac devolutivă, pot fi invocate orice apărări și excepții care țin de buna soluționare a cauzei, în limitele stabilite de calea de atac a apelului. Or, pentru a fi invocată această excepție, legiuitorul nu a instituit nici un termen legal și nicio interdicție în acest sens, astfel că nu poate fi primită tardivitatea invocării acesteia. În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, cu privire la lipsa calității de reprezentant a avocatului LL., reținută cu ocazia judecării cauzei ce a avut ca obiect declararea judecătorească a morții autorilor reclamantului B., curtea de apel a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1.201 C. civ.
pentru a opera excepția puterii de lucru judecat este necesar ca o altă instanță să fi dezlegat, în mod irevocabil, aspecte legate de obiectul cererii de chemare în judecată, de cauza acesteia, de temeiul de drept și nu legate de reprezentarea în instanță a părților. Eventualele neajunsuri în acest sens, în cadrul prezentului proces, pot fi complinite pe parcursul soluționării prezentei cauze, ceea ce s-a și întâmplat și nu pot fi apreciate, că au fost dezlegate, de o altă instanță, în soluționarea unei cauze, cu un obiect, diferit de cel supus prezentei judecăți. Relativ la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B., instanța de apel a constatat, pe baza probelor administrate în cauză, că, acesta este aceeași persoană cu reclamantul B., moștenitorul legal al proprietarilor tabulari FF.
și CC., fiind îndeobște cunoscută realitatea că în perioada Imperiului Austro - Ungar, ca efect al folosirii oficiale a limbii maghiare în administrație, numele cetățenilor din Transilvania a fost maghiarizat. Astfel în certificatul de căsătorie al autorilor reclamantului numele tatălui a fost trecut BB., în loc de FF. iar prenumele mamei a fost menționat CC. în loc de CC.. În actul de deces întocmit la data de 28 iunie 1948, prenumele tatălui este trecut în limba română, FF., iar prenumele mamei a rămas CC.. La data de 5 iulie 1919, când în administrație se folosea limba română prenumele părinților au fost FF. și CC..
Chiar dacă antecesorii reclamanților aveau un anumit nivel de pregătire intelectuală, care de altfel i-a și exceptat de la măsura naționalizării, nefiind persoane exploatatoare de locuințe, nu se poate reproșa și imputa acestora (date fiind realitățile istorice de la acea vreme), că nu și-au pus de acord situația de carte funciară cu actele de stare civilă care au fost încheiate de organele administrației de stat din acel moment. Aceasta, nu înseamnă că, în condițiile expuse, nu se poate dovedi originea unei persoane, din cauza existenței unor astfel de inadvertențe. Așadar, reclamantul B., este aceeași persoană cu B., în calitate de fiu al antecesorilor FF. (BB.) și CC. și moștenește cota de 1/4 din imobilele ce fac obiectul prezentei acțiuni.
Relativ la calitatea procesual activă a reclamantului, s-a reținut că s-a făcut dovada decesului părinților acestuia, cu actele de stare civilă DZ nr. x/27 septembrie 2012 și DZ nr. x/27 septembrie 2012, care produc efecte până la înscrierea în fals. Nu au fost primite apărările invocate de părțile adverse prin care s-a arătat că reclamantul a decedat în cel de-al doilea război mondial, în lagărele de exterminare, întrucât din înscrisurile depuse la dosar, se desprind doar informații a căror veridicitate este îndoielnică, neputând fi ridicată la nivel de adevăr și opusă actelor de stare civilă. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului GG., s-a reținut că acesta este fiul lui A., decedat la data de 5 august 2002, și nepotul lui AA.
(decedat la data de 12 noiembrie 1953) și II. (decedată la data de 31 decembrie 1944), fiind justificată legitimarea procesuală activă a reclamantului pentru cota de 2/4 din imobilul situat în Cluj Napoca B-dul. x nr. 34 și cota de 7/48 părți din imobilul situat în Cluj Napoca, B-dul. x nr. 38. În ceea ce o privește pe intervenienta W., Curtea de Apel Brașov a reținut că și aceasta și-a dovedit calitatea procesuală activă pentru cota-parte de 41/48 din imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, B-dul. x nr. 38 după proprietara tabulară DD., în calitate de nepoată, ca unică moștenitoare.
Relativ la critica vizând modul de preluare a imobilelor în discuție de către Statul Român, s-a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect că preluarea imobilului de Statul Român s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 11 din Constituția României din 1948 și ale Decretului nr. 92/1950, fiind păstrat în integralitate raționamentul acesteia cu privire la preluarea imobilelor în litigiu fără titlu valabil, respectiv fără titlu. Analizând poziția nr. 373 din anexa la Decretul de naționalizare nr. 92/1950, invocată de părți ca temei al preluării rezultă că în acesta figurează doar unul din cei patru proprietari tabulari și anume antecesorul reclamantului GG., cu privire la imobilul situat în str. x și cu privire la imobilul din str. x. În consecință, imobilul a fost preluat fără titlu.
În ce privește statutul proprietarului tabular AA. s-a constatat că acesta era de profesie medic și nu se încadra în sfera de aplicare a Decretului nr. 92/1950. În ceea ce îl privește pe reclamantul B., în anexa la Decretul nr. 92/1950 nu se regăsesc antecesorii acestuia FF. și CC.. În ceea ce o privește pe intervenienta W., antecesoarea acesteia, apare la poziția 427 din lista anexă cu cota de 41/48 din imobilul situat în str. x, însă nici acesteia nu i s-au aplicat corect dispozițiile din decret, fiind persoană exceptată de la naționalizare și fiind vorba de un alt imobil decât cel aflat în litigiu. Prin urmare criticile din apelul pârâților care au privit modul de preluare al imobilului de către stat, au fost apreciate nefondate.
Referitor la criticile din apelul reclamanților cu privire la restituirea în natură a apartamentelor individualizate, curtea de apel a arătat că acest lucru nu este posibil, pe de o parte pentru că reclamanții sunt titularii unei cote-părți ideale din imobil, conform cadrului procesual stabilit de reclamanți, prin modul de formulare al obiectului cererii de chemare în judecată, iar, pe de altă parte, din cauza limitelor casării, impuse prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a arătat că pârâții care au cumpărat apartamentele închiriate și-au consolidat dreptul de proprietate. Astfel, prin decizia nr. 373/25 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat în mod irevocabil că, în lipsa unei hotărâri judecătorești care să constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, titlul pârâților care au încheiat astfel de contracte s-a consolidat, îndreptățindu-i pe aceștia la exercitarea atributelor proprietății.
Reclamanții aveau posibilitatea să solicite în instanță suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea unei acțiuni în constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare, după apariția Legii nr. 10/2001, care a instituit reguli speciale, în materia restituirii proprietății, lucru care nu s-a întâmplat. Chiar dacă acțiunea a fost introdusă anterior edictării Legii nr. 10/2001, nu se poate susține că judecata se va purta cu ignorarea acesteia. Reclamanții nu pot susține că un astfel de capăt de cerere trebuie soluționat în cadrul petitului privind rectificarea de carte funciară, potrivit principiului "resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis". Buna sau reaua-credință a cumpărătorilor la momentul încheierii contactului de vânzare-cumpărare, trebuie analizată, cu precădere, în cadrul acțiunii în constatarea nulității acestor acte și nu în soluționarea capătului de cerere privind rectificarea de carte funciară.
Acțiunea privind rectificarea de carte funciară, în temeiul dispozițiilor. art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, presupune, mai întâi, analiza legalității și temeiniciei întabulării dreptului de proprietate al Statului Român, ca efect al preluării imobilelor în discuție pe baza Decretului nr. 92/1950, aspect cu care, de altfel, au fost sesizate instanțele de judecată. Aceleași principii sunt statornicite și în Legea 7/1996.
Nu se poate concluziona că Tribunalul Cluj, a analizat valabilitatea contractelor de vânzare cumpărare, precum și buna sau reaua-credință a dobânditorilor, numai pentru faptul că în motivarea sentinței de fond s-a reținut că "susținerile reclamaților cu privire la reaua credință a contractanților nu au nici o acoperire sub aspect probatoriu". Apărarea pârâților cu privire la valabilitatea titlului Statului Român, este firească în cadrul unui proces având ca obiect revendicarea imobiliară, dar acestui lucru nu se poate da o interpretare forțată, în sensul că a fost analizată valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare, în condițiile în care instanța de fond nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere.
A reținut Curtea de Apel Brașov că, ținând cont de statuările reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, legate de valabilitatea contractelor de vânzare cumpărare, apare inutilă și analiza prescripției dreptului de a cere în instanță rectificarea de carte funciară. De altfel instanța de fond a reținut în considerentele sentinței că o acțiune în rectificare de carte funciară este prescrisă pentru reclamanți din data de 5 octombrie 1959 și, respectiv, din data de 7 septembrie 1957, însă în dispozitivul sentinței civile atacate, nu se regăsește o astfel de dispoziție, ci s-a dispus rectificarea înscrierilor de carte funciară și intabularea dreptului de proprietate al foștilor proprietari, în cotele deținute anterior naționalizării, de autorii lor.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că acțiunea promovată de reclamanți este admisibilă, curtea de apel a apreciat că a fost soluționat în mod just capătul de cerere privind rectificarea de carte funciară, ca o consecință a constatării nevalabilității titlului Statului Român la intabulare, fiind înlăturare argumentele care vin în contradicție cu o astfel de soluție. Relativ la criticile din apelul declarat de Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca, care au vizat neacordarea cheltuielilor de judecată pârâților, s-a reținut că nu pot fi primite având în vedere că părțile sunt direct interesate în soluționarea acestei cereri, apelanta nefiind prejudiciată în nici un mod, printr-o astfel de soluție.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. și KK. a fost respinsă, întrucât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată aceștia au justificat un interes și legitimare procesuală în cauză și erau singurii îndreptățiți să declare apel și să solicite scoaterea din cauză, dacă apreciau că nu trebuie să stea în judecată. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, din cadrul prezentului proces, în baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., față de soluția adoptată, de respingere a tuturor apelurilor, instanța a compensat aceste cheltuieli, rămânând în sarcina fiecărei părți. Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții-reclamanți A. și B., recurenta-intervenientă W., recurenții-pârâți Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, T., D., G., Y., L., KK.
și S., și recurenta intervenientă HH. din str. x, Cluj-Napoca. 4.2. Prin decizia nr. 1216/13.06.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția tardivității recursului formulat de recurenții-reclamanți B. și GG. și de recurenta-intervenientă W.. A respins excepția nulității recursurilor declarate de recurenta-intervenientă HH. din str. x Cluj-Napoca și de recurenții-pârâți G., D., E., T., Y., L., S. și R.. Respinge excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta-pârâtă L.. A respins recursurile declarate de recurenții-pârâți Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, T., D., E., G., Y., L., R. și S. și de recurenta-intervenientă HH. din str. x Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 185/Ap/19.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
A admis recursul formulat de recurenții-reclamanți B. și GG. și de recurenta-intervenientă W. împotriva deciziei nr. 185/Ap/19.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. A casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, următoarele: Cu referire la soluția dată excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului B., Înalta Curte a constatat că instanța de apel a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, că B. este aceeași persoană cu reclamantul B., moștenitorul legal al proprietarilor tabulari FF.
și CC.. A reținut această instanță că este îndeobște cunoscută realitatea că în perioada Imperiului Austro-Ungar, ca efect al folosirii oficiale a limbii maghiare în administrație, numele cetățenilor din Transilvania a fost maghiarizat. Astfel în certificatul de căsătorie al autorilor reclamantului numele tatălui a fost trecut BB. în loc de FF. iar prenumele mamei a fost menționat CC. în loc de CC.. În actul de deces întocmit în data de 28 iunie 1948, prenumele tatălui este trecut în limba română, FF., iar prenumele mamei a rămas CC.; la data de 5 iulie 1919, când în administrație se folosea limba română prenumele părinților au fost FF. și CC..
Chiar dacă antecesorii reclamanților aveau un anumit nivel de pregătire intelectuală, care de altfel i-a și exceptat de la măsura naționalizării, nefiind persoane exploatatoare de locuințe, nu se poate reproșa și imputa acestora (date fiind realitățile istorice de la acea vreme) că nu și-au pus de acord situația de carte funciară cu actele de stare civilă care au fost încheiate de organele administrației de stat din acel moment. Aceasta nu înseamnă că, în condițiile expuse, nu se poate dovedi originea unei persoane, din cauza existenței unor astfel de inadvertențe. Așadar, reclamantul B. este una și aceiași persoană cu B., în calitate de fiu al antecesorilor, FF. (BB.) și CC. și moștenește cota de 1/4 din imobilele ce fac obiectul prezentei acțiuni.
Relativ la calitatea procesuală activă a reclamantului, s-a reținut că s-a făcut dovada decesului părinților acestuia, cu actele de stare civilă DZ nr. x/27 septembrie 2012 și DZ nr. x/27 septembrie 2012; ca urmare, până la înscrierea în fals, acestea produc efecte. Nu au fost primite apărările invocate de părțile adverse prin care s-a arătat că reclamantul a decedat în cel de-al doilea război mondial, în lagărele de exterminare, întrucât din înscrisurile depuse la dosar, se desprind doar informații a căror veridicitate este îndoielnică, neputând fi ridicată la nivel de adevăr și opusă actelor de stare civilă. Înalta Curte a constatat că recurenții-pârâți și recurenta-intervenientă HH. au susținut, pe de o parte, că nu s-a dovedit identitatea dintre B. și B., iar, pe de altă parte, nu s-a dovedit că reclamantul Halberg este succesorul proprietarilor tabulari.
Din perspectiva controlului de legalitate specific căii de atac a recursului exercitat în condițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate criticile privitoare la interpretarea probelor. În ceea ce privește puterea doveditoare a probelor administrate, Înalta Curte a constatat că instanța de apel, respingând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B. a dat valoare probatorie actelor de stare civilă care fac dovadă până la înscrierea în fals, respectiv a coroborat în raționamentul logico-judiciar o serie de prezumții în legătură cu pretinsele neconcordanțe vizând numele și prenumele antecesorilor acestui reclamant.
Actele de stare civilă constând în actul de căsătorie (respectiv mențiunea făcută pe marginea acestui act) și actele de deces ale părinților lui B. au făcut obiectul controlului judiciar într-un alt dosar finalizat prin hotărâre definitivă. Astfel, Înalta Curte a reținut că, în ședința publică din 13 noiembrie 2013, judecata prezentelor recursuri a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2013 înregistrat pe rolul Judecătoriei Bistrița, având ca obiect anularea certificatelor de deces emise pe numele FF. și CC., a mențiunilor înscrise pe marginea actului de căsătorie seria x nr. x, precum și anularea actelor care au stat la baza întocmirii actelor de deces și a celor pe baza cărora a fost aprobată înscrierea mențiunii de deces pe actul de căsătorie privind pe BB.
și CC.. Prin sentința civilă nr. 2916/19.10.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Judecătoria Bistrița a respins acțiunea formulată de reclamanta G., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Bistrița, reprezentat prin Primar, și Primarul Municipiului Bistrița și cu intervenienta în interes propriu B., privind anularea mențiunilor înscrise pe actul de căsătorie înregistrat sub nr. x/8 octombrie 1918 și a actelor de deces nr. 253/28 iunie 1948 și nr. 254/28 iunie 1948, ca neîntemeiată. În esență, această instanță a reținut că, potrivit extrasului din Registrul de Căsătorie al municipiului Bistrița, eliberat în 2002, BB., născut în Bistrița, având ca părinți pe SS. și TT., s-a căsătorit în 1918 cu CC., în Bistrița, având ca părinți pe UU.
și CC.. În Registrul de decese din anul 1948, la pozițiile nr. 253 și 254 au fost menționați FF. și CC., ambii de confesiune iudaică, domiciliați în Bistrița, în temeiul sentinței civile nr. 759/11 martie 1948 a Judecătoriei mixte Bistrița, prin care s-a prezumat că aceștia au încetat din viață cu prilejul deportării din mai 1944, fiind stabilită ca dată a morții 9 mai 1945. La poziția nr. 119/1919 din Registrul de Nașteri al orașului Bistrița, a fost înregistrat B., născut în 1919 CC..
Pornind de la aspectele reținute prin sentința civilă pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. x/2008, în sensul că datele cuprinse în actul de naștere menționat se coroborează cu cele înscrise în cardul personal al prizonierului B. (dată de naștere, identitatea prenumelor părinților și împrejurarea că aceștia s-au aflat în lagărul de concentrare de la Auschwitz) s-a conchis în sensul că B. este una și aceeași persoană cu B.. De asemenea, s-a dat eficiență adeverinței nr. 183/16 august 2012 emisă de Institutul de Lingvistică și Istorie Literară "VV." Cluj-Napoca, conform căreia, prenumelui FF., care este o variantă formală, de influență latino-catolică a lui FF., îi corespunde în antroponimia limbii maghiare numele BB., iar prenumelui CC.
din antroponimia limbii maghiare îi corespunde în limba ebraică CC., forma Ila fiind un hipocoristic al prenumelui CC.. Această sentință a devenit definitivă ca efect al respingerii apelului declarat de apelanta-reclamantă G., prin decizia civilă nr. 483/A/19 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud - secția I civilă. Înalta Curte a constatat că hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Bistrița se opun reexaminării acelorași chestiuni invocate de recurenta-pârâtă G., în considerarea autorității de lucru judecat.
De asemenea, aceste hotărâri judecătorești se opun, până la proba contrară, și celorlalți recurenți-pârâți care au expus, sub aspectul analizat, critici identice cu cele formulate de recurenta-pârâtă G., fără a produce dovezi suplimentare și fără a invoca elemente de noutate de natură să combată forța probantă a actelor de stare civilă exhibate de reclamantul B. (care au natura juridică de acte autentice) ori valoarea științifică a adeverinței nr. 183/16 august 2012 emisă de Institutul de Lingvistică și Istorie Literară "VV." Cluj-Napoca.
Împrejurarea că instanța de apel nu a valorificat apărările pârâților care au susținut că, potrivit informațiilor obținute de pe site-ul organizației WW., B. ar fi decedat în lagărul din Mauthausen, nu constituie un motiv pentru admiterea recursurilor, având în vedere că instanța de apel nu putea da o altă valoare probatorie acestor informații decât de început de dovadă scrisă ce nu poate fi opusă cu succes actelor de stare civilă, care au statutul de acte autentice. Sub un alt aspect, Înalta Curte a reținut că în cauză nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 10 pct. 3 din Legea nr. 105/1996, deoarece reclamantul B. nu era cetățean român pentru a-i putea fi opusă obligația de a se legitima cu o carte de identitate, conform legii române.
Criticile vizând modalitatea în care instanța de apel a realizat, în concret, stabilirea identității titularului cererii se circumscrie operațiunii de analiză a materialului probator care excede controlului de legalitate. Se constată, de altfel, că stabilirea identității reclamantului B. a făcut obiectul unei plângeri penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița sub nr. x/2013, plângere formulată de Y.. În acest dosar s-a procedat la administrarea unei comisii rogatorii internaționale pentru a se verifica dacă în statul Minnesota - SUA a existat o persoană purtând numele "B." CC.. Conform referatului cu propunere de clasare întocmit la data de 06 iulie 2015 de subinspectorul de poliție XX.
din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu adresa nr. x/30 mai 2014, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Punctul Național Focal a comunicat faptul că în SUA a fost identificată o singură persoană cu numele B. E., născut în 1919 și decedat la 09 iunie 2013. Cu referire la necesitatea depunerii înscrisurilor doveditoare ale identității în formă supralegalizată sau apostilată, Înalta Curte a reținut că recurenții-pârâți nu au arătat în concret cărei categorii de înscrisuri din cele prevăzute de art. 1 din Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, se subsumează actele care servesc identificării persoanei.
Sub un alt aspect, s-a constatat că aceste susțineri nu pot fi subsumate unor veritabile critici de recurs de vreme ce nu combat raționamentul instanței de apel ci reprezintă o reiterare a susținerilor formulate în faza procesuală anterioară. De asemenea, Înalta Curte a constatat că în cauză nu s-a susținut ori reținut schimbarea numelui reclamantului B. prin hotărâre judecătorească ori pe cale administrativă, pentru a fi necesară examinarea dispozițiilor O.G. nr. 41/2003, ale Legii nr. 119/1996 și ale H.G. nr. 64/2011, ci s-a statuat în sensul identității de persoană prin raportare la datele de stare civilă înscrise în actele examinate. Înalta Curte a constatat că este nefondată și critica formulată de recurentul-pârât Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca prin care s-a susținut că excepția lipsei